Slide 1

DESPRE FAUSSE RECONNAISSANCE
(„DÉJÁ RANCONTÉ”)
ÎN TRAVALIUL PSIHANALITIC
1914


Slide 2

Lucrarea de faţă este detaliere a unei
observaţii făcute deja în „Sfaturi pentru medic în
tratamentul psihanalitic” (1912). Este vorba de
una dintre cele mai frecvente remarce din
discursul unui pacient: „dar cred că v-am mai
spus asta o dată”. Freud arată că de cele mai
multe ori aici este vorba despre o comunicare ce
într-adevăr trebuia făcută cîndva, anterior, dar
rezistenţele de atunci au determinat suprimarea
ei. Amintirea pacientului păstrează însă prima
intenţie.


Slide 3

Nu rareori se întîmplă în timpul travaliului
analitic ca pacientul să adauge la comunicarea
unui fapt pe care şi-l aminteşte următoarea
remarcă: : „dar v-am mai povestit aceasta o
dată”, în timp ce terapeutul este sigur că nu a
auzit de la el niciodată această povestire. Dacă îl
contrazicem pe pacient, el ne va asigura energic
că ştie cu siguranţă că este gata să jure etc.; în
aceeaşi măsură creşte şi convingerea terapeutului
că ceea ce tocmai aflase este ceva nou.


Slide 4

Ar fi atunci totalmente nepsihologic să punem
capăt acestei dispute printr-o atitudine
categorică. Se ştie că un astfel de sentiment de
convingere despre fidelitatea memoriei noastre
nu are nici o valoare obiectivă şi, dat fiind
obligatoriu, dintre cei doi, unul se înşală. Cel care
a căzut pradă paramneziei poate fi la fel de bine
medicul sau analizandul. Îi mărturisim aceasta
pacientului, oprim disputa şi amînăm rezolvarea
ei pentru o ocazie ulterioară.


Slide 5

Într-un număr foarte mic de cazuri, terapeutul
îşi aminteşte el însuşi că auzise într-adevăr înainte
comunicarea respectivă. Dar în marea majoritate
a cazurilor, analizandul este cel care s-a înşelat şi
poate fi îndemnat să vadă aceasta. Explicaţia
pentru acest fapt mai frecvent pare a fi aceea că
el făcuse o dată sau de mai multe ori o
comunicare pregătitoare, dar apoi rezistenţa l-a
împiedicat să îşi îndeplinească intenţia; atunci el
confundă amintirea intenţiei cu amintirea
realizării acesteia.


Slide 6

Anumite persoane, repetat, apără cu
obstinaţie deosebită ideea că au povestit deja
cutare sau cutare lucru – este vorba mai ales de
comunicări unde starea de lucruri face total
imposibil ca ei să aibă dreptate. Ceea ce ei ar fi
vrut să fi povestit deja înainte şi acum să
recunoască drept ceva vechi, pe care medicul ar
trebui să îl ştie, sunt amintiri de înaltă valoare
pentru analiză, declaraţii pe care le aşteptăm de
mult, soluţii care pun capăt unei părţi a
travaliului, de care medicul analist ar fi putut lega
cu siguranţă explicaţii pertinente.


Slide 7

Faţă de aceste situaţii, pacientul mărturiseşte
curînd că memoria trebuie să îl fi înşelat, deşi el
însuşi nu poate explica siguranţa acesteia.
Fenomenul pe care analizanţii îl prezintă în
astfel de cazuri poate fi numit pe bună dreptate
„fausse reconnaissance” şi este absolut analog
acelor cazuri în care avem spontan senzaţia: am
mai fost în această situaţie o dată, am mai trecut
o dată prin asta (déjà vu), fără a fi în poziţia de a
demonstra această convingere prin regăsirea în
memorie a acelei dăţi.


Slide 8

Acest fenomen a incitat o mulţime de
încercări de a-l explica, care se pot împărţi în
general în două grupe. În prima grupă sunt
explicaţiile care dau crezare senzaţiei conţinute în
fenomen şi care admit că este vorba într-adevăr
despre reamintirea unui lucru; se pune problema
doar care este acest lucru. Un alt grup - că aici are
loc o eroare de memorie şi care îşi iau sarcina de
a afla cum se poate ajunge la un astfel de act
ratat paramnezic.


Slide 9

Freud mai menționează despre concepţia
străveche, atribuită lui Pitagora, că fenomenul
déjà vu conţine o dovadă a unei existenţe
individuale anterioare, continuată cu ipoteza,
susţinută pe baze anatomice, că acest fenomen
este fundamentat pe suprapunerea temporară a
activităţii celor două emisfere cerebrale (Wigan,
1860) şi teoriile psihologice ale celor mai mulţi
dintre autorii noi, care văd în déjà vu o expresie a
slăbiciunii aperceptive şi fac pentru aceasta
responsabile surmenajul, epuizarea, împrăştierea
mentală.


Slide 10

• Grasset a dat în anul 1904 o explicaţie
fenomenului déjà vu, care poate fi considerată ca
aparţinînd grupului celor care „cred” în fenomen.
El era de părerea că fenomenul arată că anterior
s-a făcut o percepţie inconştientă, care numai
acum ajunge să intre în conştiinţă, sub influenţa
unei noi impresii asemănătoare. Mai mulţi alţi
autori şi-au însuşit această părere şi au făcut din
amintirea unui vis uitat baza pentru acest
fenomen. În ambele cazuri ar fi vorba despre
retrăirea unei impresii inconştiente.


Slide 11

În anul 1907, în a doua ediţie a
Psihopatologiei vieţii cotidiene Freud dă o
explicaţie acestui fenomen. El afirmă că şi-a
obţinut teoria ca rezultat al unei cercetări
psihanalitice, pe care a întreprins-o într-un caz
foarte clar de déjà vu la o pacientă, caz care era
atunci vechi de aproape 28 de ani. A rezultat că
situaţia în care a părut fenomenul déjà vu era cu
adevărat aptă să trezească amintirea unei
experienţe anterioare a analizandei.


Slide 12

În familia pe care a vizitat-o în copilărie, cînd
avea 12 ani, se afla un frate grav bolnav, care a
căzut pradă morţii şi propriul ei frate fusese în
acelaşi pericol cu cîteva luni înainte. La tot acest
întreg s-a adăugat, în cazul primei experienţe, o
fantasmă conştientă – anume dorinţa ca fratele
să moară – şi de aceea nu putea deveni
conştientă analogia dintre cele două cazuri.
Senzaţia acestei analogii s-a înlocuit prin
fenomenul
de
ceva-care-a-fost-deja-trăit,
identitatea deplasîndu-se de la trăsătura comună
la localitate.


Slide 13

Numele de „déjà vu” se dă unei serii
întregi de fenomene analoage „déjà entendu”,
„déjà eprouve”, „déjà senti”. Cazul care a fost
relatat adineaori şi multe altele asemănătoare
conţin un „déjà raconte”, care trebuie deci pus
pe seama unei propuneri inconştiente, rămase
nerealizate.


Slide 14

Un pacient povesteşte în cursul asociaţiilor
sale: „Aşa cum m-am jucat pe cînd aveam cinci
ani în grădină cu un cuţit şi mi-am tăiat degetul
mic – o, am crezut numai că este tăiat – dar acest
lucru vi l-am povestit deja.”
Freud îşi asigură pacientul că nu îşi aminteşte
ca acesta să-i fi spus ceva asemănător. Însă el
continuă să-l asigure, din ce în ce mai convins, că
nu se poate înşela în această privinţă. Într-un final
Freud pune capăt controversei şi roagă pacientul
să repete istorisirea.


Slide 15

„Cînd aveam cinci ani, mă jucam în
grădină, alături de bonă şi scrijileam cu
briceagul scoarţa unuia dintre acei nuci care
joacă un rol în visul meu. Deodată am
observat, cu o nespusă spaimă, că mi-am tăiat
degetul mic de la mînă (dreapta sau stînga?),
aşa de tare încît mai atîrna doar de o pieliţă.
Nu simţeam nici o durere, dar mi-era foarte
frică.


Slide 16

Nu îndrăzneam să îi spun ceva bonei, care
era doar la cîţiva paşi depărtare de mine, mam prăbuşit pe banca cea mai apropiată şi am
rămas acolo aşezat, nefiind încă în stare să mai
arunc o privire către deget. În fine m-am
liniştit şi am privit degetul; am văzut atunci că
nu eram rănit.”


Slide 17

Curînd ambii au căzut de acord că pacientul
nu ar fi putut totuşi şă-i povestească această
viziune sau halucinaţie. El a înţeles foarte bine că
nu ar fi lăsat nevalorificată o astfel de dovadă
pentru existenţa angoasei de castrare din vremea
cînd el avea cinci ani. Astfel, rezistenţa lui faţă de
acceptarea complexului de castrare a fost învinsă,
dar el a lansat întrebarea: „De ce am crezut cu
atîta siguranţă că am povestit deja această
amintire?”


Slide 18

Atunci le-a venit în minte amîndurora că el
prezentase de repetate ori, cu prilejuri diferite,
dar de fiecare dată fără folos, următoarea
mică amintire:
„Cînd unchiul meu a plecat o dată în
călătorie, ne-a întrebat pe mine şi pe sora mea
ce să ne aducă. Sora mea a vrut o carte, iar eu
un briceag.”


Slide 19

Acum era clar că această asociaţie care
apăruse în urmă cu mai multe luni servea
drept amintire-ecran pentru amintirea
refulată şi drept anexă la povestirea aşa-zisei
pierderi a degetului mic (un inconfundabil
echivalent pentru penis), povestirea reţinută
din cauza rezistenţei. Briceagul pe care întradevăr unchiul i l-a adus din călătorie era,
după amintirea sa sigură, acelaşi care a apărut
în comunicarea atîta timp reprimată.


Slide 20

Freud consideră inutil în a adăuga ceva
pentru interpretarea acestei mici experienţe,
în măsură în care ea aruncă lumină asupra
fenomenului de „fausse reconnaissance”. În
ceea ce priveşte conţinutul viziunii pacientului
autorul remarcă faptul că astfel de iluzii
halucinatorii nu sunt deloc izolate în contextul
complexului de castrare şi că ele pot servi la
fel de bine la corecţia percepţiilor nedorite.


Slide 21

În anul 1911, o persoană cu educaţie academică
dintr-un oraş universitar german, pune la dispoziţia lui
Freud, următoarea relatare din copilăria sa:
„Cînd am citit lucrarea dvs. „O amintire din
copilărie a lui Leonardo da Vinci” (1910c) ideile de la
paginile 29 pînă la 31 mi-au trezit o opoziţie interioară.
Observaţia dvs. că băieţelul este dominat de interesul
pentru propriul său organ genital a trezit în mine o
replică de genul: „Dacă aceasta este o lege universală,
atunci eu în orice caz sunt o excepţie.


Slide 22

Am citat rîndurile imediat următoare cu mare
uimire, acea uimire care ne cuprinde atunci cînd
facem cunoştinţă cu o stare de fapt complet
nouă. În mijlocul uimirii mele mi-am amintit ceva
care, spre propria mea surpriză, m-a învăţat că
acel fapt nu ar fi trebuit să fie atît de nou pentru
mine. În perioada în care m-am aflat în mijlocul
„cercetării sexuale infantile” am avut ocazia,
printr-un accident fericit, să contemplu organul
genital feminin al micii mele colege de clasă şi am
observat absolut clar un penis de genul celui pe
care îl aveam eu.


Slide 23

Curînd după aceea însă, vederea unor statui şi
a unor organe sexuale feminine m-a aruncat întro nouă confuzie şi am inventat următorul
experiment pentru a rezolva această dilemă
„ştiinţifică”: mi-am făcut să dispară penisul, prin
compensiune între coapse şi am constatat cu
satisfacţie că astfel este înlăturată orice deosebire
faţă de organele sexuale feminine. M-am gîndit
probabil că şi la persoanele feminine organul
genital era făcut să dispară în acelaşi mod”.


Slide 24

„Aici îmi vine în minte altă amintire, care
încă de atunci mi-era de mare importanţă, în
măsura în care este una dintre cele trei
amintiri pe care le mai am despre răposata
mea mamă. Mama stă în faţa chiuvetei şi
spală paharele şi ligheanul, în timp ce eu mă
aflu în aceeaşi cameră şi fac cine ştie ce
prostie.


Slide 25

Drept pedeapsă, mă bate la palmă; atunci,
spre marea mea groază, văd că îmi cade
degetul mic şi cade chiar la canal. Dat fiind că
ştiu că mama era mînioasă, nu îndrăznesc să
spun nimic şi văd, cu o groază crescîndă, cum
găleata cu zoaie este dusă afară de servitoare.
Apoi mult timp am fost convins că mi-am
pierdut un deget, probabil pînă cînd am
învăţat să număr.”


Slide 26

„Am încercat de multe ori să interpretez
această amintire, care, aşa cum am mai spus,
a fost mereu de o mare importanţă pentru
mine, datorită faptului că avea legătură cu
mama. Dar nici una dintre aceste interpretări
nu m-a satisfăcut. Numai acum, după lectura
scrierii dvs. bănuiesc o soluţie simplă,
satisfăcătoare, a acestei enigme.”


Slide 27

Un altfel de fausse reconnaissance apare,
spre satisfacţia terapeutului, deseori la
încheierea unui tratament. După ce am reuşit
să facem ca evenimentul refulat, de natură
reală sau psihică, să fie acceptat, să fie
reabilitat întrucîtva, în ciuda rezistenţelor,
pacientul spune: „acum am senzaţia că am
ştiut întotdeauna asta.” Aşa se încheie sarcina
analitică.