...Era în prima zi de şcoală din clasa a-V-a.Aşteptam sfioşi şi nerăb dători în bănci,cu gândul la cine ne va fi diriginte.Uşa se deschise larg şi o doamnă frumoasă intră cu catalogul în mână,îl aşeză pe ca tedră şi se prezentă:’’Mă numesc Rodinciuc Emilia,sunt profesor de matematică şi diriginta voastră până în clasa a-VIII-a’’.Înlemnisem de uimire şi admiraţie şi teamă gândindu-mă,cum pot să mă apropii de acea doamnă care impunea atâta respect.

Era îmbrăcată într-un taior şi fustă în culori combinate de bej,cu blu ză galben-orange în dungi oblice,pantofi şi poşetă arămie şi emana un parfum discret.Părul roşcat,de lungime medie,frumos aranjat,în cadra o faţă ovală,cu ochi albaştri,sprâncene subţiri,arcuite.Ce fru mos era zâmbetul doamnei diriginte !!! Vocea caldă,plăcută,îmi indu cea o stare de bine.Când a deschis catalogul pentru a ne face pre zenţa,văzusem mâinile frumoase şi moi,cu unghii lăcuite în vişiniu închis.Eşarfa ce o purta îi accentua mai mult nota de cochetărie,dis-

tingând-o de celelalte doamne profesoare.Venea la şcoală cu maşi na,lucru mai rar întâlnit pe atunci. Nu am văzut-o niciodată într-o ţi nută vestimentară neglijentă.Pentru mine,copil fiind,era o ocazie de a admira şarmul şi eleganţa zilnică a doamnei diriginte.

Era mereu lângă noi.Când se bucura,toată faţa era numai zâmbet şi ne simţeam bine.Când se enerva,două cute îi apăreau pe frunte, între sprâncene şi mă simţeam parcă vinovată de întâmplările neplă cute produse de colegii mei.Nu voiam să fie tristă,doamna mea !!!

Îmi amintesc cu nostalgie de orele de dirigenţie.În fugă amintea de obligaţiile noastre(sticle,borcane,hârtie,plante medicinale) iar restul orei ‘’tăifăsuiam’’pe diferite teme.Ştia să se impună prin respect şi muncă chiar şi-n rândul colegilor-profesori.

...

Am revăzut-o peste ani pe doamna dirigintă.

Urmele frumuseţii se mai păstrau.Spre surprinderea mea,emoţiile erau aceleaşi faţă de dânsa.Viaţa nu o iertase nici pe ea de neca zuri:îi murise soţul,era bolnavă.Simţisem cum mitul se spulberase

şi-n locul lui apăruse o persoană obişnuită,ca oricare alta,căruia pu team să-i pun şi altfel de întrebări.O persoană pe care n-o poţi uita niciodată !!!

Evaluarea mea ca dirigintă la clasa a-VII-A,aş dori s-o fac prin ra portarea în timp la acel copil,excluzând faptul că suntem una şi ace eaşi persoană.

Mi-am pus eu amprenta pe sufletul copiilor de a lungul generaţiilor ca dirigintă?Îşi va aminti oare cineva de prima lui zi de şcoală din clasa a-V a când m-am prezentat ca dirigintă? Unde am excelat şi unde am eşuat?

Ca repere ale mulţumirii mele aş aminti:

●le-am stârnit şi menţinut spiritul de afirmare prin ceva bun:prezen tarea de spectacole,serbări şi alte activităţi responsabilizându-i pe fiecare,participarea lor fiind mai mult de 90%.Au înţeles cu toţii ne cesitatea prezentării la aceste acţiuni într-o ţinută vestimentară

demn ă,de sărbătoare.Îmi amintesc că mama unui copil făcuse două zile de muncă agricolă istovitoare,pentru a ob ţine banii necesari cumpărării unei că măşi albe şi-a unei perechi de pantofi copilului ei,pentru serbare.

Mereu am urcat cu ei pe scenă pentru că simţeam că au nevoie de prezenţa mea.De fiecare dată simţeam cum genunchii îmi tre murau de emoţii dar voiam să preiau controlul asupra lor,să neg şi să spulber existenţa emoţiilor,să glumesc cu ei şi să-i laud.

Acolo sus,pe scenă,se dărâmă zidul elev-catedră-profesor,fiind toţi egali,trăind la unison emoţiile plăcute ale reuşitei noastre.

Îmi amintesc cu drag cum o elevă,după ce-a recitat poezia,mi se adresează:’’D-na dirigintă,v-a plăcut?’’.’’Da’’,îi răspund eu,’’a fost foarte bine’’.’’Nu,eu am sărit o strofă a poeziei,nu mi-o mai amin-

team’’.’’Nu s-a văzut,Andreea,a fost excelent,ai recitat ca o actriţă’’.

Eleva învăţase câteva din trucurile de scenă.Dacă uită ceva,să meargă mai departe.Dar,nu se simţea împăca tă cu ce-a făcut,aşteptând parcă ‘’bi necuvântarea’’ mea.

Ar fi inutil să-nşir numărul acţiunilor mele pe scenă,alături de co pii.Important este doar legătura ce se formează între mine şi ei.Ne

înţelegem din priviri şi gesturi.Mereu port cu mine geanta de hârtii ce conţin poeziile,rolurile în scenete,cântecele,în ideea eliminării incidentelor.Acele foi,nu sunt doar SIMPLE HÂRTII SCRISE!!!Pen tru mine sunt o valoare ce poartă munca şi încărcătura emoţională a elevilor mei,păstrându-le generaţii de-a rândul.Iar munca trebuie respectată ,indiferent de relaţiile personale.

●în relaţia cu elevii,am ţinut cont de următoarele aspecte:tempera-

ment,stabilitatea / instabilitatea emotivă,com portament,sănătatea fizică şi mentală,mediul familial al elevului,ambianţa familială.

Prin discuţii în grup,netensionate,am ajuns să ne cunoaştem suficient de bine,să ne re cunoaştem greşelile,să ne respectăm între noi.Îmi place să-i laud pe cei merituoşi,să-i încurajez pe cei timizi.

Glumim împreună dar fără a trece peste limita bunului simţ.Aproa pe mereu,orele mele de dirige nţie sunt însoţite de lecturi,povestiri de romane sau filme bune,din viaţa reală dar cu personaje anoni me,pentru a întări mai mult ideea principală din tema lecţiei.Le pla ce să asculte,aşa cum mie îmi place să le povestesc.În liniştea ca re se lasă peste noi,cu gândul la firul epic al povestirii,uneori nu vor să mai audă clopoţelul.Plec mulţumită… Port discuţii confidenţiale cu elevii mei.Au încredere în mine cei care se confesează şi nu vreau niciodată să le trădez încrederea.

ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII,COARNELE CAPREI, IASI

calit Mulţumirea din ochii copiilor aduce fericire şi linişte părinţilor care vor modela cu grijă multele ăţi ale copiilor spre folosul şi bucuria lor.

Pentru aleasa calitate de OM, pentru uşurinţa comunic ării şi pentru nobleţea sufletească se acordă calificativul: FOARTE BINE* distinsei familii: ACASANDREI DANIELA

DIRECTOR , PROF.DIRIG.

MELINTE DORICA NI

Când îi privesc a doua sau a treia zi,ştiu realmente de ce sunt obosiţi şi palizi.Pe unii,necazurile îi încear că prea de timpuriu.

● în relaţia cu familia elevului, pot spune că avem un dialog deschis, uneori confidenţial.

În cadrul şedinţelor cu părinţii,participarea lor a fost mereu de pes te 80%.Îi respect şi mă simt respectată.De fiecare dată manifestă interes pentru învăţătură şi disciplină în şcoală.Mă bucură nespus când rândurile de bănci se umple cu părinţii şi bunicii elevilor mei la serbări sau alte activităţi.Asta mă ajută şi mai mult la responsabili zarea acţiunii pe care o fac,aceea de-a fi dascălul copiilor lor.Ca semn al preţuirii mele faţă de implicarea lor în acţiunile instructiv educative,le am oferit cu căldură ‘’Distincţia pentru sufletul părinţi lor’’.

● în relaţia cu şcoala, caut să-mi întocmesc la timp documentele şcolare ce ţin de activitatea dirigintelui.Sunt un intermediar între e lev şi medicul de familie,părinţi,profesori,director.

Ca repere ale nereusitei mele :

●nerealizarea vizitelor la domiciliul elevului din motive strict subiec tive.Prefer discuţii cu părinţii în şcoală,pe stradă,acolo unde se pot da lămuriri,în condiţii decente.

●mă simt într-un fel ‘’vinovată’’ de condiţiile ambientale ale anului şcolar 2007-2008.Nu acuz pe nimeni,dar nici nu pot cere atât timp cât nu ofer.Datori

tă nesupravegherii permanente,s-au iscat conflicte în clasă şi între clase.

Sigur,trăind 6-7 ore / zi într-un spaţiu sub cerinţele corespunzătoare,scriind pe aceeaşi bancă trei elevi, afumaţi şi cu ghetele pline de noroi,cum ar putea să se comporte

civilizat într-o lume civilizată ? E lesne de înţe les că lipsa confortului induce starea de stres.

Cunosc răspunsul :’’…sunt alţii care o duc mai rău decât noi… ‘’.Noi,educatorii,ştim foarte bine că luând ca termen de comparaţie pe ci neva mai slab decât noi,nu mai putem înregistra progres şi per formanţă.Şi iarăşi,acelaşi gust amar la auzul afirmaţiei :’’ Şi Emi nescu a scris la lumina lămpii şi-a devenit un geniu…’’.Adevărat.

Dar Eminescu s a stins acum 119 ani,şi nu în această eră com puterizată,cu cerinţe europene !!!

Deziderate ●

în prezent,doresc să amenajez sala de clasă în concordanţă cu normele şi cerinţele elevilor;

● să realizez un afişier pentru Comisia de diriginţi ce va cuprinde informaţiile şi acţiunile care se vor realiza în cadrul acesteia,afişier expus în Cancelaria profesorilor; ● îmi doresc mult restabilirea climatului afectiv,de colaborare,res pect şi egalitate de şanse între diriginţi-director-învăţători. Pe fon dul relaţiei tensionate,se frânează sau chiar se poate opri iniţiativa pozitivă. Te simţi lezat când strădaniile tale trec neobservate,când respectul şi imaginea ta de om sunt ruinate. Poate că şi noi ,

DIRIGINTII, AVEM NEVOIE DE UN DIRIGINTE !!!

Cu speranţa că aspectele negative sunt doar efemere,să avem puterea,dragi colegi,să şlefuim ‘’diamantele brute’’,care sunt elevii noştri.Nu suntem ‘’proprietarii’’ lor,cum nu putem fi proprie tarii unei instituţii publice.Tot ce putem face,este să le imprimăm sensibilitatea şi discernământul,bunul simţ şi respectul pentru va lori,demnitatea şi responsabilitatea iar gustul împlinirii noastre va fi deplin :

’’VENI , VEDI , VICI ’’