Transcript CUNOAȘTE OMUL DIN SPATELE AUTISMULUI realizat de Sunt autist. Ești pregătit să mă asculți? Autismul este generat de anormalități în structura sau funcțiile creierului, a căror cauză.

CUNOAȘTE OMUL
DIN SPATELE AUTISMULUI
realizat de
Sunt autist.
Ești pregătit să mă asculți?
Autismul este generat de anormalități
în structura sau funcțiile creierului,
a căror cauză rămâne necunoscută.
Autist m-am născut.
Nu am devenit.
O echipă de cercetători
de la universitățile americane Yale și George Washington
au finalizat, recent, un studiu prin care,
folosind o metodă de observare și diagnosticare nouă,
s-a stabilit ca 1 din 38 de copii este afectat de autism.
Studiul s-a făcut în Coreea de Sud.
American Journal of Psychiatry
Autismul nu este:
- o boală psihică
- o boală a copilăriei
- o boală contagioasă
- un refuz de a comunica
- o consecință a educației
- în vreun fel vindecabil
Autismul este:
- o tulburare de dezvoltare , care
afectează 3 arii: imaginația,
comunicarea și socializarea
- cu origine cerebrală
- un spectru (are forme diverse)
- permanent (pe toată durata vieții)
Din punct de vedere legal, în România,
persoana cu autism este încadrată
la majorat
la “afecțiuni psihice” sau “boli mintale”.
Deci, pentru Statul român
adulții cu autism nu există.
“Dar acești oameni nu sunt cifre,
nu sunt numere de dosar.
Sunt persoane, care au mare nevoie de
oameni.
Avem o responsabilitate
față de autiștii noștri.”
(blogger anonim)
Un copil cu autism
devine adult.
E șt i p re găt i t ?
Ne dorim o lume
în care omul cu autism
are drepturi și șanse egale,
respect și suport
pentru a se manifesta.
Omul din spatele autismului este unic.
Are o voce,
are un loc
și are un viitor.
Ca oricare dintre voi.
Dar statul român nu investește
în persoana cu autism, indiferent de vârstă.
Există zeci de ONG-uri în principalele orașe
care oferă servicii de diagnosticare, de terapie
a copiilor cu autism și de consiliere a familiilor acestora.
Un program terapeutic individual este posibil,
dar improbabil ca orice părinte să și-l poată permite.
Totuși, foarte mulți o fac.
Primul grup de copii autiști din București
în 1984. Astăzi, dacă mai trăiesc,
sunt toți adulți peste 30 de ani
într-o Românie autistă.
Școlile speciale din România
includ copii cu diverse dizabilități
până la vârsta de 18 ani.
Educatorii și profesorii nu oferă persoanelor cu autism
un program de lucru personalizat.
Nevoile lor speciale sunt ignorate,
iar progresul educațional inexistent.
Avem dreptul la educație specială!
În fiecare zi
învăț să mă descurc
în lumea ta.
Persoana cu autism are nevoie de îngrjire
pe toată durata vieții:
un program terapeutic și
un mediu de viață protejat.
După vârsta de 18 ani,
adultul cu autism poate fi integrat
în două tipuri de colectivități:
într-una din casele familiale private și de stat,
unde locuiesc persoane cu diferite dizabilități,
Avem dreptul la integrare socială!
sau într-un spital de psihiatrie.
În ambele variante, nevoile lui speciale sunt ignorate.
Cele mai multe familii decid
ca adultul cu autism să rămână acasă.
Dar unde este acasă
când familia dispare?
Persoane cu autism decedate
în spital, fără familie:
Lucian, 26 de ani
Adrian, 24 de ani
Persoana cu autism are nevoie de
o locuință în regim protejat,
unde spațiul și timpul sunt structurate
conform nevoilor sale de ordine,
organizare și claritate.
“Sunt anumite forme ale acestei tulburări
care au nevoie de un anume regim, un anume program.
Dacă lucrurile nu sunt făcute la un nivel performant,
dreptul la o locuință!
e mai bine să leAvem
eviţi.
Am crezut în șansele noastre,
Dar în România nu există un loc pentru el.” (mamă)
Omul din spatele autismului
se luptă cu două probleme:
cu propria tulburare
și
cu reacțiile celor din jur
Eu pot învăța
să fac față
autismului meu.
Tu?
Cu ce ești tu diferit de mine?
Poți vorbi. Dar ce spui?
“Vă rog să nu mai veniți cu copilul în parc, că îi îmbolnăviți
și pe ceilalți.”
“Dacă ai un copil cu probleme, la ce-l mai scoți în lume?
Ține-ți-l în casă.”
“Mai bine dă-l undeva. Și faci altul normal.”
Cu ce ești tu diferit de mine?
Înțelegi relațiile sociale.
Dar cum te porți?
“Copilul meu este îndrăgostit de tot ce are formă rotundă.
În autobuz, fiind atras de un nasture mare al unei doamne
mai în vârstă, a întins mâna și l-a pipăit.
Doamna respectivă a reacționat ca și cum ar fi fost
buzunărită.”
“Oamenii pe stradă se uită urât la el. Cei mai mulți trec mai
departe. Alții ne întorc pur și simplu spatele.”
Avem o responsabilitate
unul față de celălalt.
Autiști sau nu.
“Ca părinți de autiști, suntem inhibați social, suntem triști,
unii dintre noi s-au izolat și și-au pierdut prietenii.
La serviciu suntem priviți altfel,
suntem considerați o problemă.
Când aud că ai un copil cu dizabilități,
imediat se gândesc că vei lipsi de la serviciu.”
Familia în sânul căreia trăieşte un copil cu autism
experimentează un sentiment al timpului dominat
de teama de viitor, un viitor pe care nu poate
sau nu vrea să şi-l închipuie.
Cu ce ești tu diferit de mine?
Ai o meserie.
Dar cum o practici?
“La frizerie au refuzat să o tundă când au auzit ca e autistă.”
“În spital nu îl spălau. Odată un doctor s-a supărat pe el și
i-a scos un dinte.
Am văzut un medic psihiatru dându-le bolnavilor șuturi.”
“La școala normală ne-au respins, spunând că ține pe loc
întreaga clasă, că nu pot progresa ceilalți copii din cauza ei.
Am fost refuzați atât de educatori și directori, cât și de
părinți.”
Adulții cu autism mediu și înalt funcțional
pot lucra într-un atelier protejat,
cum sunt câteva în România.
Adaptarea la mediu și la colegii cu diverse dizabilități,
inclusiv motorii sau de vedere, depinde doar de ei.
Majoritatea nu se pot integra din
cauza lipsei serviciilor specializate
de terapie și consiliere.
Avem dreptul la un loc de muncă!
Autismul nu este o alegere.
Discriminarea, da.
Avem aceleași drepturi ca și tine:
dreptul la educație, la servicii medicale
și dreptul la un loc de muncă.
Într-o altă lume,
unde drepturile persoanelor cu autism
sunt respectate.
Am plecat în Spania. Aici, trăiesc o viață normală.
Merg pe stradă, intru în instituții publice unde
nu sunt privit ca un extraterestru,
ca și cum aș fi greșit intrarea.
Societatea din țara mea m-a respins.
Ca adult de 34 de ani cu autism, trăiesc azi în România,
o țară unde asumarea diferenței nu este lucru normal.
Credem că toți oamenii sunt egali
și trebuie valorizați.
Autismul este doar o etichetă lingvistică.
Omul din
spatele
autismului
are nevoie de
tine.
Ce ai făcut tu
pentru a-i
schimba
prezentul?
Campanie realizată de
www.autismancaar.ro
și promovată de
Telefon de contact:
021 317 09 43