Criza Republicii Romane

Autori:

Vişan-Miu Tudor

Clasa a IX-a L, Profilul Uman Filologie,

Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”

Profesor coordonator: dl.prof.

Pascu Vasile Bucureşti, 23 mai 2012,

Sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor la disciplina istorie

Cuprins

sistemul republican roman (509 î.Hr.) divergenţele sociale dintre patriciat şi plebe (451 – 287 î.Hr.) criza terenurilor agricole generată de expansiunea militară (264 – 133 î.Hr.) reformele fraţilor Gracchus (133 – 121 î.Hr.) precedente pentru tiranie: Marius şi Sulla (105 – 79 î.Hr.) - Primul triumvirat (60 – 53 î.Hr.) şi Războiul Civil (49 – 45 î.Hr.) - Al Doilea Triumvirat (44 – 36 î.Hr.) şi Ascensiunea lui Augustus (31 – 27 î.Hr.)

Republica Romană avea un sistem democratic indirect, prin reprezentanţi (Senat, magistraturi, adunări populare) care luau hotărârile “în numele Senatului şi a poporului roman”

SPQR = Senatus Populus Que Romanus

Regatul Roman era condus printr-un sistem monarhic reprezentat de 7 regi legendari (753 – 509 î.Hr.), fiind înlăturat în urma răscoalei conduse de Lucius Collatinus şi Iunius Brutus , instauratorii regimului republican şi primii săi consuli.

Lucius Tarquinius Superbus, ultimul rege roman (535 – 509 î.Hr.); excesele sale şi a fiului său, Sextus Tarquinius, ar fi determinat răscoala.

Legea celor 12 table (Leges Duodecim Tabularum), redactată pe 12 table de aramă între anii 451 – 449 î.Hr. de comisia decemvirilor (1),

a fost prima reformă în favoarea plebeilor, limitând abuzurile patricienilor şi recunoscând egalitatea între cele două clase. Supremaţia politică a senatorilor patricieni se va încheia efectiv în anul 287 î.Hr., prin

Lex Hortensia

, lege prin care Consiliului Plebeilor putea lua hotărâri independent de aprobul organului legislativ. Astfel, s-a obţinut

egalitatea politică dintre plebe şi patriciat

.

Notă: (1) Din păcate, cele 12 table originale nu au rămas pentru posteritate, fiind distrusă în incendiul Romei provocat de galii conduşi de Brennus, în 390 î.Hr.

Cele trei războaie punice

(264 – 241 î.Hr.; 218 – 201 î.Hr.; 149 – 146 î.Hr.) şi

cele patru războaie macedoniene ce i-au urmat

(214 – 205 î.Hr.; 200 – 196 î.Hr.; 172 – 168 î.Hr.; 150 – 148 î.Hr.), deşi au dus la

expansiunea teritorială a statului roman

, au implicat recruţii – aleşi numai din rândul proprietarilor de pământ (!) - în campanii tot mai frecvente şi pe distanţe tot mai mari, ducând la sărăcirea fermei în absenţa lor, acumularea de ndatoriri, pierderea proprietăţii şi – în consecinţă – au dus la

sărăcirea proprietarilor mici şi mijlocii

, cu consecinţe demografice (

transferul de populaţie săracă spre Roma

) şi militare (

scăderea numărului de cetăţeni recrutabili

).

Rezolvarea problemei distribuirii inechitabile a pământului a fost încercată succesiv de tribunii populari Sempronius Gracchus, Tiberius (133 î.Hr.) şi Caius (123 – 121 î.Hr.). Deşi votată, reformă agrară lui Tiberius a eşuat, a fost reluată de Caius cu efect restrâns (împropriertărirea a 80.000 de cetăţeni romani), ambii fiind ucişi înainte de implementarea totală a măsuriilor iniţiate.

Tribunul Caius Gracchus cu spatele spre Senat şi faţa spre popor; reforma fratelui său, Tiberius, a fost votată nu în Senat ci în cadrul adunărilor populare, fapt neconstituţional.

Legea agrară a lui Caius şi Tiberius Gracchus a fost ultima reformă salutară a Republicii romane, reformatorii populari ce le-au urmat fie Întâlnind aceeaşi soartă (Ex: Livius Drusus, 91 î.Hr.), fie susţinând măsuri populiste prea radicale (Ex: Precum Publius Clodius, “Lege Clodiae”, 58 î.Hr.), fie abandonând idealul Republicii pentru obţinerea puterii personale (Ex: Caius Marius, Iulius Caesar).

Caius Marius

– “homo novus” din partida popularilor – a salvat armata romană de la înfrângerea în războiul iugurtin (112 – 105 î.Hr.), victoria sa bazându-se pe o reformă militară (recrutarea soldaţilor nu pe bază de pământuri ci voluntariat).

Lucius Cornelius Sulla

– aristocrat din partida optimaţilor – a fost propulsat pe plan politic de participarea în războiul iugurtin, sub comanda lui Marius, şi în Războiul Social (91 – 88 î.Hr.), al “Aliaţilor Italiei”.

Confruntarea dintre Sulla şi Marius pentru comanda

războiului împotriva lui Mithridates al VI-lea

(88 – 84 î.Hr.) s-a încheiat în favoarea primului, printr o ocupaţie militară a oraşului de către armatele lui Sulla. În timpul campaniei mitraditice, generalul Marius a recucerit oraşul, obţinând puterea consulară (86 î.Hr.), succesorii săi fiind membri ai partidei populare (Lucius Cornelius Cinna, Gnaesus Papirius Carbo).

Întors din Asia (83 î.Hr.), Sulla recapătă controlul asupra Romei (82 î.Hr.), instaurând o dictatură personală sub partida optimaţilor, cu consecinţe dezastroase pentru republică (măsura cu consecinţele cele mai devastatoare a fost

iniţierea proscripţiei

).

Marcus Crassus

– cel mai bogat cetăţean roman, care şi-a acumulat averea prin cumpărarea la preţ redus a proprietăţilor proscrişilor din timpul regimului sullan – nu s a ridicat niciodată pe plan politico-militar la nivelul posibilităţilor sale financiare.

Gnaesus Pompeius

– eliberatorul Hispaniei, alungătorul piraţilor mediteranieni, suprimatorul revoltei lui Spartacus (73 – 71 î.Hr.), câştigătorul celui de al 3 lea războiului mitridatic, cuceritorul Armeniei, Siriei, Iudeei –, datorită succeselor militare, a căpăcat o mare influenţă pe plan politic.

Caius Iulius Caesar

– membru al partidei popularilor - i-au adus pe Crassus şi Pompei într-o alianţă secretă şi informală (

Primul Triumvirat

, 60 î.Hr.), căutând dominaţia vieţii politice romane. Redistribuirea pământului în timpul mandatului consular

sine collega

(59 î.Hr.) şi expansiunea militară în Galia drept guvernator (58 î.Hr. – 49 î.Hr.) i-au adus faimă.

În împărţirea teritorială făcută între membrii triumviratului,

Pompei

păstra

Spania

, lui

Cezar

îi rămânea

Galia

, iar

Crassus

primea

Siria

, angajându-se – dorind glorie militară – într-o campanie militară în est (

războiul parthian

, 53 î.Hr.) ce i a fost fatală.

Ameninţarea ascensiunii continue a lui Caesar, moartea lui Crassus în Siria (53 î.Hr.) şi depărtarea lui Pompei au dus la destrămarea alianţei, pierderea imunităţii politice şi chemarea spre judecată a lui Cezar precum şi câştigarea puterii consulare

sine collega

de către Pompei ducând la

izbucnirea războiului civil

(49 – 45 î.Hr.).

Războiul Civil Caesar versus Pompei

• • •

(repere cronologice)

49 î.Hr.

= trecerea râului Rubicon de către armatele lui Cezar

48 î.Hr

. = bătălia de la Dyrrahachium (victoria lui Pompei); bătălia de la Pharsalus (victoria lui Cezar); retragerea în Egipt şi moartea lui Pompei

47 – 45 î.Hr.

= armatele lui Cezr avansează în Asia Mică (47 î.Hr.), nordul Africii (46 î.Hr.) şi Spania (45 î.Hr.), eradicând rămăşiţele armatei lui Pompei.

Întors victorios la Roma (44 î.Hr.), Cezar este proclamat consul

sine collega

şi

dictator perpetuus

. Teama senatorilor faţă de presupusa sa pretenţie de a accede la titlul de

rex

a determinat o grupare condusă de Caius Longinus şi Marcus Brutus să iniţieze un

complot de asasinare

, căreia dictatorul i-a căzut victimă la 15 martie 44 î.Hr.

Consecinţele au fost nefavorabile: asasinii vor fi urmăriţi şi ucişi iar moştenitorul dictatorului îi va lua locul.

După asasinarea lui Cezar s-a format Al Doilea Triumvirat (44 – 36 î.Hr.) – între Octavian, Marc Antoniu şi Lepidus -, menit să pedepsească conspiraţioniştii retraşi în Grecia (scop atins prin Bătălia de la Philippi, 42 î.Hr.). Eliminarea lui Lepidus – prin dezertarea trupelor sale în Sicilia şi acuzarea de abuz de putere (ambele uneltiri a lui Octavian), soldată cu plecarea în exil – apropierea lui Marc Antoniu faţă de regina Egiptului (Cleopatra) şi ambiţia lui Octavian de deţinere a puterii absolute ducând la destrămarea alianţei şi începutul a încă unui

război civil

,între Antonius şi Octavianus.

Marc Antoniu era un fost locotenent a a lui Cezar, Octavian nepotul şi moştenitorul său politic, iar Lepidus un alt fost locotenent.

Războiul Civil Marc Antoniu versus Octavian • • (repere cronologice)

2 septembrie, 31 î.Hr.

= bătălia navală de la Actium dintre flota octaviană condusă de generalul Marcus Agrippa împotriva flotei marc antoniene şi egiptene (victoria lui Octavian)

1 august, 30 î.Hr.

= cucerirea oraşului Alexandria (victoria lui Octavian); sinuciderea lui Marc Antoniu, la 10 zile după ceea a Cleopatrei (12 august)

Victorios în războiul civil, Octavian obţine întreaga putere militară (

Imperator

), politică (

proconsul pe viaţă, prim – senator, tribun al poporului, cenzor

), civilă (

princeps

= prim senator) şi religioasă (

Pontifex Maximus

). Rolurile instituţiilor republicane sunt minimalizate şi – prin numirea drept moştenitor a fiului lui Octavian, Tiberius – este instaurată o dinastie ereditară, fiind astfel pus capăt Republicii. Începuse o nouă eră:

Principatul

(27 î.Hr. – 284 d.Hr.).

CONSTATARE FINALĂ: Odată ce a atins graniţele unui imperiu, Republica a avut nevoie de un împărat pentru o conducere eficientă. Totuşi, dacă un dictator capabil şi Puternic putea obţine expansiune militară, prosperitatea economică şi perioade de pace autentică (Ex: Octavian, 27 î.Hr. – 14 d.Hr.), un dictator perfid şi egocentric putea aduce înfrângeri militare, crize economice, nemulţumiri sociale şi perioade de instabilitate politică (Ex: Caligula, 37 – 41 î.Hr.). Concluzie: Dictatura este un sistem politic dependent de dictator – conducătorul potrivit poate aduce prosperitate, în timp ce conducătorul nefavorabil poate aduce ruina statului.

Altfel spus,

‘Dictatura este forma de guvernare ideală dacă ai dictatorul potrivit’

(Will Rogers, 1927, în contextul ascensiunii fascismului italian)

BIBLIOGRAFIE • Wikipedia – Regatul Roman, Republica Romană (

în limba română

), Roman Republic, Crisis of the Roman Republic, The Twelve Tables, Tiberius Gracchus, Gaius Gracchus, Gaius Marius, Lucuis Cornelius Sulla, Marcus Licinius Crassus, Gnaesus Pompeius, Caius Julius Caesar, Augustus (

în limba engleză

) • Scribd – “Criza Republicii Romane (133 – 31 a.Chr.)” (7 pagini), curs universitar • Surse istorice - “Fraţii care ar fi putut salva Republica” • Manual de Istorie pentru clasa a IX-a, Editura Rosetti (2004) – “Republica Romană” (p.24 – 25), “Imperiul Roman” (p.26 – 27) • Enciclopedia “Când, Unde şi Cum s-a Întâmplat?”, Editura Reader’s Digest – “Crimă de Idele lui Martie” (p.54 – 55), “De la republică la imperiu” (p.56 – 57)