Transcript File
LECŢIA DE EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE ORO-DENTARĂ Mijloace de comunicare efectiva a mesajului educational in cabinetul de medicina dentara DEFINIŢIE Educaţia pentru sănătate se poate defini ca fiind un sistem ce include: conştiinţa stării de sănătate; procesul de predare/învăţare; participare. Componentele de bază ale îngrijirilor primare de sănătate (OMS): 1. Educaţia pentru sănătate, prevenirea şi controlul bolilor; 2. Promovarea unei alimentaţii corecte; 3. Asigurarea cu apă potabilă, în cantitate adecvată şi o sanitaţie de bază; 4. Îngrijirea mamei şi copilului, inclusiv planningul familial; 5. Imunizarea împotriva bolilor infecţioase majore; 6. Prevenirea şi controlul bolilor endemice cu caracter zonal; 7. Tratamentul adecvat al bolilor curente şi vătămărilor; 8. Asigurarea cu medicamente esenţiale. Educaţia pentru sănătate/educaţia sanitară diferenţe deoarece nu are drept scop doar promovarea unor deprinderi de igienă şi sanitaţie se referă la: - ridicarea nivelului de cunoştinţe medicale în rândul populaţiei, mai ales în domeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenţiei bolilor; - formarea unor deprinderi corecte în rândul populaţiei, deprinderi care să promoveze sănătatea. Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi dezvoltarea în rândul populaţiei începând cu vârstele cele mai fragede a unei concepţii şi a unui comportament igienic, sanogen, în scopul apărării sănătaţii, al dezvoltării armonioase a organismului şi al adaptării lui la condiţiile mediului înconjurător. MIJLOACELE EDUCAŢIEI PENTRU SĂNĂTATE Mijloacele de educaţie pentru sănătate se referă la modalităţile de transmitere a mesajului de la comunicator la receptor. Acestea sunt numeroase şi variate, putând fi folosite singure sau cel mai bine combinate. Mijloace educaţionale pentru sănătate Tradiţionale verbale Moderne vizuale Presa Radioul scrise Filmul informatice demonstrative Televiziunea Reprezentări scenice PROCESUL INFORMĂRII Cel mai elementar act al comunicării presupune un emiţător, care utilizând un anumit limbaj, codifică un mesaj pe care urmează să-l transmită; un canal de comunicare, care constă dintr-un mesaj; şi un receptor, care primeşte mesajul, îl decodifică şi îi identifică sensul. Comunicarea deplină EMIŢĂTOR MESAJ ŢINTĂ MESAJ Alternanţă de roluri : receptorul de mesaj devine emiţător. Demersul strategic în comunicarea mesajelor educaţionale: Strategiile de comunicare optime pentru realizarea obiectivelor educaţionale sunt: Conştientizarea (sensibilizarea) Informarea Motivarea MOTIVAŢIA Motivaţia constituie una din ideile cu caracter de cerinţă, de care trebuie să ţină cont oricine lucrează cu pacienţii în munca sa educativă. Medicul dentist este obligat să includă în acţiunea sa trezirea motivaţiei, pentru a obţine în final feedback din partea pacientului. Lipsa de educaţie sanitară este o problemă majoră. În munca sa educativă, desfăşurată mai ales cu copiii, medicul dentist trebuie să ştie să valorifice întregul potenţial al motivaţiei. Educaţia pentru sănătate Eficienţa unui program de promovare a sănătăţii orodentare prin implementarea educaţiei pentru sănătate orodentară se poate urmări în dinamică prin creşterea nivelului de educaţie şi implicit a gradului de igienă oro-dentară. Metodele de acţiune trebuie să aibă la bază demersuri strategice corelate cu vârsta, dar mai ales gradul de percepţie al grupului ţintă, făcând uz de cele mai adecvate mijloace pentru realizarea şi monitorizarea feedback-ului. 1. Mijloace verbale Ele includ: conferinţa, lecţia şi convorbirea. Indiferent care din aceste mijloace este folosit există câteva aspecte comune de care trebuie să se ţină seama: tema prezentată să fie una de interes pentru auditoriu; modul de prezentare al problemelor să fie de aşa manieră încât să capteze atenţia; limbajul utilizat va ţine seama de capacitatea de înţelegere a auditoriului; comunicatorul să aibă o ţinută decentă, să-i privească în faţă pe cei cărora le vorbeşte, să zâmbească, să reziste la distragerea atenţiei, să fie maleabil şi să fie un bun ascultător; expunerea propriu-zisă, acolo unde este cazul, să nu depăşească 30 de minute. Lecţia de educaţie pentru sănătate Constă în transmiterea după un plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico-sanitare. Este folosită preferenţial în unităţi de învăţământ, dar poate fi folosită şi pentru alte grupuri. Aceasta are în general următoarea structură: a. Recapitularea cunoştinţelor din lecţia precedentă (5-10 minute). b. Expunerea noilor cunoştinţe, uzând de diversitatea mijloacelor de predare şi materialelor didactico-demonstrative (macromodelul, mulaje, planşe, schiţe, diapozitive, etc.) şi care se recomandă să se încadreze în aproximativ 30-40 minute. Expunerea trebuie să fie de asemenea manieră încât să fie accesibilă cursanţilor. c. Recapitularea şi fixarea cunoştinţelor prin întrebări sau prin reluarea şi clarificarea unor aspecte nelămurite în totalitate (510 minute). Macromodelul pentru demonstraţii practice a tehnicii de periaj Recomandări pentru transmiterea mesajului grupului ţintă Pentru crearea unui climat de încredere şi a unei apropieri între comunicator şi grup, câteva “repere”, care să vă ajute în realizarea acestor deziderate: - Grupul e de preferat să fie sub 15 persoane, să fie omogen; - Reuniunile se vor ţine acolo unde oamenii se simt bine, în siguranţă şi intimitate, fără riscul de a fi întrerupţi; - Aşezarea să se facă astfel încât fiecare membru al grupului să se simtă egal, să aibă contact vizual cu ceilalţi şi să poată vorbi fără greutate (exemplu: în cerc); - Puneţi întrebări deschise, care să stimuleze discuţia; - Nu forţaţi participarea la discuţie, dacă membrii grupului nu doresc; - Încurajaţi participanţii să pună întrebări. Nici o întrebare nu este “deplasată” şi toate merită un răspuns; - Respectaţi dreptul fiecăruia de a avea o opinie, chiar dacă sunt diferite; confidenţialitatea discuţiilor, dacă e cazul. EFICIENŢA ÎN TRANSMITEREA MESAJULUI SANOGEN Pentru creşterea eficienţei în transmiterea mesajului sanogen mijloacele de comunicare care sunt numeroase şi variate, pot fi folosite cel mai bine combinate. Mijloace scrise, tipărite Mijloace vizuale Mijloace audio-vizuale Mijloacele scrise sau tipărite Prezentarea poate fi sub formă de foaie volantă, fluturaş, pliant ilustrat, care au un caracter mai mult informativ, până la broşura sau cartea cu caracter educativ. Articolul, reportajul, interviul cu conţinut educativsanitar şi publicat în presă, constituie un mijloc de informare a populaţiei asupra unor probleme de sănătate publică. În afară de apariţii sporadice, se pot realiza rubrici permanente, în care se pot dezbate diverse probleme în serial sau/şi se poate răspunde la întrebările cititorilor, ţinând cont că sunt şi persoane mai timide, care doresc să-şi păstreze anonimatul, dar care totodată doresc să-şi clarifice anumite probleme. Mijloace vizuale Mijloacele vizuale, dacă sunt bine realizate pot transmite mesajul mult mai uşor şi mai eficient decât alte mijloace, mai ales spre acea categorie de populaţie cu un grad mai redus (scăzut) de şcolarizare. În realizarea acestora trebuie să se ţină seama de câteva elemente: să nu fie prea încărcate; să fie clare; informaţia să fie corectă; textul, dacă există, să fie scurt, concis, ţintit. Clasificarea mijloacelor vizuale după forma lor a. Forme plane: afişul, graficul, panoul, planşa, fotografia, diapozitivul, diafilmul. Cartea de colorat – instrument foarte util cu rol de vehicol sanogen pentru cei cu un grad mai scăzut de şcolarizare – grădiniţe, clasele primare, grupuri ţintă formate din copii cu dizabilităţi. b. Tridimensionale: macromodelul, macheta, mulajul, preparatul natural, articole cu inscripţii. c. Forme combinate: colţul sanitar, expoziţia. Mijloace audio-vizuale Reprezintă totodată mijloace cu mare audienţă şi receptivitate crescută la cea mai mare parte a populaţiei. Reprezentările scenice, sub forma monologului, scenetei, scheciului satiric, pot fi folosite cu succes. Pentru preşcolari şi şcolari, cu succes, se poate folosi teatrul de păpuşi şi de marionete. Aceste mijloace sunt mai dificil de folosit, datorită faptului că implică colaborarea cu instituţiile respective şi este condiţionată de receptivitatea acestora. Filmul educativ-sanitar este o componentă importantă în munca de educaţie din mai multe motive: - folosind mijloace artistice şi tehnice de exprimare, este foarte agreat de public; prin film mesajul este mult mai uşor de transmis. - se poate difuza înaintea unor filme artistice, adresându-se unui număr mare de spectatori; - filmele înregistrate pe videocasete sunt mai uşor de realizat şi de mânuit, ele fiind extrem de utile în cadrul expunerilor; Sceneta didactică - un vehicul de mare ajutor pentru transmiterea informaţiei sanogene în cadrul lecţiei de educaţie pentru sănătate ZÂNA MĂSELUŢĂ Televiziunea poate fi un factor decisiv în transmiterea unor mesaje, ţinând cont că este recepţionată de milioane de telespectatori. Modalităţile de folosire ale televiziunii sunt multiple: - difuzarea repetată a unor spoturi educative la orele de maximă audienţă; - realizarea de emisiuni cu invitaţi (personalităţi) care să prezinte anumite probleme sau/şi să răspundă la întrebările telespectatorilor; - emisiuni pentru copii cu: scenete, teatru de păpuşi sau marionete, desene animate; prezentarea de filme documentare cu caracter instructiv-educativ. Radioul de asemenea, prin realizarea unor emisiuni cu caracter educativ-sanitar, difuzate la ore de maximă audienţă, poate fi un factor esenţial în ridicarea nivelului de cultură sanitară al populaţiei. Aceste emisiuni pot fi sub forma unor expuneri scurte, sfaturi medicale, răspunsuri la întrebări pe teme medicale sau concursuri. Ele se pot adresa populaţiei sănătoase sau diferenţiat diferitelor categorii de bolnavi. Datorită faptului că este mai accesibil, din punct de vedere material, are avantajul unei audienţe mai mari decât televiziunea, cuprinzând şi categoriile sociale paupere, care de obicei au şi un nivel de cultură sanitară mai scăzut. Concluzii 1. Pentru a avea succes în instituirea unei conduite corecte pentru igiena orală, medicul trebuie să îşi adapteze limbajul mesajului în concordanţă cu gradul de percepţie, vârsta şi nivelul de cultură al pacientului. 2. Importanţa accesului la informaţie - una care să nu sperie, să nu fie instituită cu brutalitate, fiind nevoie de empatie din partea medicului, pentru a stârni motivaţie, fără de care nu poate fi obţinut feedback-ul din partea grupului ţintă 3. Relaţia de colaborare medic-pacient, relaţie nesimetrică în care se întâlnesc 2 persoane cu statut social diferit, cu cerinţe şi aşteptări diferite. Se recomanda vizita la stomatolog o data la 6 luni !!! CONCLUZII Acţiunile educative sunt o măsură eficientă în îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe cu privire la conduita sanogenă, dar şi în atenuarea decalajelor determinate de criterii etnice, status socioeconomic, nivel de şcolarizare. Se impune pe viitor continuarea şi extinderea acţiunilor de educaţie prin intermediul programelor de promovare a sănătăţii.