Rolul educativ al recompenselor

Download Report

Transcript Rolul educativ al recompenselor

Rolul educativ al recompenselor
în şcoală şi în familie
Profesor ELENA COSMA
ŞCOALA GENERALĂ NR.1 BISTRIŢA
Sancţiuni sau recompense?
• Educaţia cere dragoste, dar cere şi
judecată limpede, tact.
• Se pune întrebarea: educaţia exclude
total ideea pedepsei? Ştim bine că nu.
• Relaţia dintre pedeapsă şi greşeală
trebuie aşezată pe plan concret, legată
direct de situaţia apărută, accesibilă
înţelegerii copilului.
• Recompensa reprezintă o formă de
premiere în cazul unor rezultate care
depăşesc nivelul de exigenţă impus, a unor
rezultate peste media acelora obţinute de
elevi în mod obişnuit.
• Cercetările au demonstrat că măsurile
pedagogice cu caracter pozitiv
(recompensele, laudele) au o influenţă mai
puternică asupra rezultatelor şi
comportamentului elevului decât măsurile
pedagogice cu caracter negativ (sancţiunile,
mustrările).
Un experiment interesant
• Un profesor a spus unor elevi mai mari,
după ce aceştia şi-au făcut temele: „Nişte
copii de 12 ani reuşeau să facă mult mai
bine exerciţiile decât voi. Aşa că vă rog să
le faceţi din nou!” A doua oară, 10% dintre
elevi au făcut exerciţiile mai prost.
• Altor elevi, care-şi făcuseră temele
mai prost decât primii, le-a spus: „Aţi
rezolvat exerciţiile destul de bine. Vă
rog, însă, să le mai scrieţi încă odată.”
Rezultatul: 50% dintre elevi au
rezolvat temele mult mai bine decât în
prima variantă.
• S-a constatat că, în general, în practica
pedagogică se recurge mult mai mult la
sancţiuni decât la recompensă şi laudă,
deşi sancţiunea nu aduce rezultatul
aşteptat.
• Mulţi educatori şi părinţi nu înţeleg cât
de mult face o vorbă bună, de încurajare.
Cred că toţi ne amintim, din propria
experienţă, ce forţe căpătam atunci când
munca noastră era răsplătită după merit.
Reacţiile elevilor
• Nu depind numai de particularităţile
individuale ale elevilor, ci şi de
popularitatea de care se bucură profesorul
sau de autoritatea părintelui/profesorului,
de relaţiile existente între profesor şi
elev, părinte şi elev.
• Dacă părintele/profesorul are autoritate,
este iubit, atunci chiar şi cea mai mică
pedeapsă are, de regulă, un efect deosebit.
Acelaşi efect îl au şi recompensele.
• Dacă autoritatea părintelui/profesorului
lipseşte, oricât de mari ar fi sancţiunile
sau pedepsele acordate, efectul lor este
mic, ba uneori chiar sancţiunile cele mai
blânde provoacă reacţii violente, negative
din partea elevilor.
• O influenţă considerabilă asupra modului
cum receptează elevii recompensele şi
sancţiunile o are însuşi nivelul conştiinţei
morale a colectivului clasei.
• Este un aspect de care profesorul
trebuie să ţină cont. Dacă acest nivel
este scăzut, sancţiunile şi recompensele
pot avea efectul contrar celui dorit.
Recompensele şcolare
• Recompensele şcolare pot fi de ordin
material sau spiritual:
• premii materiale,
• distincţii,
• decoraţii,
• diplome,
• evidenţieri publice consemnate sau
înregistrate,
• carte de onoare etc.
Câteva reguli
• fapta trebuie să reprezinte cu adevărat
o depăşire a rezultatelor medii,
• argumentarea recompensei să fie
făcută pe criterii precise,
• colectivul să susţină acordarea
recompensei
• profesorul să evite subiectivismul.
Recompensele familiale
• Este foarte important pentru copil să
simtă că părinţii lui sunt corecţi cu el. Prin
aplicarea recompenselor creşte frecvenţa
manifestărilor pozitive de comportament.
• Recompensele trebuie sa aibă un caracter
personal – adică părintele să
recompenseze cu ceea ce iubeşte copilul
(bunuri materiale, timp petrecut cu copilul,
afecţiune, vorbe încurajatoare, bani).
• Recompensele materiale sunt apreciate
de către copii, dar ele trebuie să fie
însoţite de cele social-afective.
• A recompensa material copilul pentru un
anumit gen de activitate pe termen lung,
poate duce ulterior la asocierea acelei
activităţi cu recompensa respectivă şi va
„uita” să desfăşoare acea activitate în
mod corespunzător pentru a le „forţa
mâna” la promisiunea unei noi recompense.
Câteva reguli
• nu se promite o răsplată ce nu poate fi
acordată,
• nu se răsplăteşte mâine ceea ce s-a
pedepsit azi,
• părinţii trebuie să descopere şi să apecieze
just atitudinile şi calităţile copilului,
• să nu-i creeze o falsă impresie despre
propria sa valoare.
Tact în aplicarea
recompenselor şi sancţiunilor
• A acţiona şi a te comporta corect, din
punct de vedere pedagogic, înseamnă a
recurge cu chibzuinţă la măsurile
pedagogice cu caracter pozitiv şi negativ
(a folosi corect recompensele şi
pedepsele în sensul larg al accepţiei lor).
• Procedând astfel, profesorul nu trebuie
numai să sancţioneze, ci să-i şi
recompenseze pe elevi după meritele lor,
să-i laude, să vadă nu numai defectele
lor, ci mai înainte de toate să sesizeze
calităţile acestora, să le evidenţieze, să
le orienteze şi să sprijine dezvoltarea
lor.
• Să nu sancţioneze imediat abaterile şi
defectele elevului, să nu-i facă morală, să
nu-l dăscălească, ci să se străduiască să
le rezolve prin sfaturi, convingere şi, mai
ales, pe cât este posibil, cu multă
discreţie (prin discuţii „între patru
ochi”).
• În aplicarea sancţiunilor profesorul
trebuie să procedeze cu mult tact.
• Este necesar să se aplice sancţiunile
numai după o atentă şi serioasă cercetare,
ţinând seama de motivele respective, de
personalitatea elevului, pentru ca pedeapsa
să aibă un efect pozitiv, educativ.
• Motivând pozitiv modul cum învaţă,
acţionează sau se comportă elevii
profesorul cu tact pedagogic le va întări
încrederea în forţele proprii pentru
depăşirea unor dificultăţi inevitabile.
Chestionar aplicat
elevilor
• Am aplicat un chestionar unui grup de 50
de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a
pentru a vedea pentru ce primesc
recompense, care este tipul de
recompensă pe care îl primesc cei mai
mulţi şi ce-şi doresc ei să primească.
Pentru ce primiţi recompense
din partea părinţilor?
Răspunsuri
Număr
Procent
Note şi comportament
30
60
Comportament
2
4
Note mari
7
14
Fapte bune
5
10
Ajutor în gospodărie
3
6
Nu primesc recompense
3
6
Ce fel de recompense
primiţi?
Răspunsuri
Număr
Procent
Bunuri materiale, bani sau excursii
27
54
Îndeplinirea unei dorinţe
13
26
Felicitări
4
8
Timp liber
3
6
Fericirea părinţilor
3
6
Ce v-ar plăcea cel mai mult
să primiţi?
Răspunsuri
Aparatură electronică
Echipament sportiv sau muzical
Bani
Excursie peste hotare
Afecţiune
Nu ştiu, voi vedea
Nimic
Mai multă libertate
Un frate/O soră
Număr
18
12
7
3
3
3
3
1
1
Procent
36
24
14
6
6
6
6
2
2
Solicitaţi voi recompensele
sau sunt propuse de părinţi?
Răspunsuri
Număr Procent
Solicit
24
48
Propun părinţii
26
52
Ce procent din venitul lunar al
familiei credeţi că ar trebui
alocat recompensei pentru un
rezultat deosebit?
• Răspunsurile conţin procente până la
75%, însă majoritatea (64% dintre elevi)
încadrează valoarea recompensei până la
10% din venitul lunar al familiei.
Bibliografie
• Nicola Ioan, Tratat de pedagogie
şcolară, EDP-RA, Bucureşti,1996
• Stefanovic Jozef, Psihologia tactului
pedagogig al profesorului,EDP,
Bucureşti,1979
• Schiopu Ursula, Criza de originalitate la
adolescenţi, EDP, Bucureşti, 1979