Contribuţiile lui Socrate, Platon şi Aristotel la dezvoltarea gândirii psihologice

Cei trei pun bazele epistemologiei originea natura metodele limitele cunoaşterii umane

1. Viaţa lui Socrate (469-399 î.Chr.)

 obârşie modestă, mama moaşă, tatăl sculptor  probabil elev al lui Anaxagora  soldat infanterist în trei campanii militare  căsătorit cu Xantippa  nu a lăsat nimic scris

2. Concepţia despre om

 considerat un foarte bun observator şi totodată unul sceptic (vezi viaţa)  căutător neobosit al cunoaşterii, îşi axează interesul asupra omului care se caută pe sine (“ştiu că nu ştiu nimic”) exigenţa unui adevăr mai înalt

 înlocuieşte termenii materiali (apă, aer, foc şi pământ) cu anumite calităţi interne ale omului  întrebări adresate trecătorilor, răspunsurile analizate din perspectivă raţionalistă  dualismul psiho-fizic  “Suntem datori să-i sacrificăm lui Asclepios un cocoş!”  “Cunoaşte-te pe tine însuţi” (gnothi seauton) 

tendinţa de a ne autoamăgi

 adevărul nu este ceea ce o autoritate afirmă, ci este ascuns în fiecare conştiinţă (vezi maieutica sau arta interogaţiei)  rolul profesorului este de a scoate la iveală adevărul, nu de a-l implanta (învăţarea prin descoperire)  Antiphon, contemporan al lui Socrate, utilizează metoda pentru a trata persoanele îndoliate  condamnat în faţa a 501 juraţi, condamnat cu o majoritate de 60 (asebeia, ateismul, coruperea

tineretului)

3. Platon (427-347 î.Chr.)

 discipol al lui Socrate  fuge din Atena; prietenia cu Dion  sclavia  fondatorul Academiei din Atena, cu o existenţă de 916 ani  ca şi Socrate, scopul său nu era de a transmite o serie de fapte

• cunoaşterea nu se bazează pe simţuri, care pot fi înşelătoare, ci pe raţionamentul despre simţuri • diferenţa dintre cunoaşterea senzorială şi

forme

(structuri eterne)

 singura modalitate de a creşte acurateţea cunoaşterii: prin măsurare şi raţionament deductiv  în Republica descrie o societate utopică  diferenţele dintre oameni sunt produse de zei, dar societatea trebuie să le controleze prin controlul căsătoriilor şi al reproducerii  susţine dualismul psihofizic “ştii, pentru că ai mai ştiut”; “a învăţa înseamnă a-ţi reaminti”

 concepţia despre sufletul uman:  calităţile umane pot fi măsurate  raţionamentul este localizat în cap  curajul în piept  apetitul în abdomen 

sufletul este alcătuit aşadar din trei

părţi; virtuţile sunt înţelepciunea,

voinţa, cumpătarea

Rafael,

Şcoala din Atena

4. Aristotel (385-322 î.Chr)

 student devotat al lui Platon pentru 20 de ani  forţat să părăsească Atena, devine mentorul lui Alexandru cel Mare  la întoarcerea în Atena înfiinţează o şcoală de filozofie, Lyceum; a încercat să unifice într-un sistem întreaga cunoaştere din vremea sa  părăseşte Atena după căderea lui Alexandru cel Mare (“Nu trebuie să i se permită Atenei să păcătuiască de două ori împotriva filosofiei”)

 unirea dintre corp şi suflet  3 etape/regnuri:  vegetal - îndeplineşte facultăţile de a se hrăni, creşte şi înmulţi;  animal – funcţiile anterioare + posibilitatea de mişcare şi cea de simţire  uman - funcţiile anterioare +inteligenţa şi raţiunea  spiritul uman se naşte tabula rasa, în care se imprimă experienţa câştigată  intelectul pasiv şi intelectul activ



de Memoria et Reminiscentia

 memoria se bazează pe trei reguli de asociere:  contrast  similaritate influenţate suplimentar de frecvenţă şi uşurinţă  contingenţă  memoria reflectă experienţa, care este conţinutul minţii  mintea este formată prin experienţă (empirism)

 erori în gândire:  creierul are rolul de a răci sângele, sediul minţii fiind în inimă  albinele nu produc miere, ci aceasta cade din cer pe aripile lor  ciocurile păsărilor din colivii cresc mai lungi pentru că într-o viaţă anterioară nu au fost ospitaliere

De anima

 punctul de plecare pentru predarea ideilor psihologice în universităţi  constituită din 3 mari părţi (cărţi)

Cartea I:

-> reflexiile filosofice asupra naturii; -> o serie de ipoteze asupra naturii, afecţiunilor şi interpretărilor psihologice ale sufletului; ->critică gândirea celorlalţi filosofi care au abordat psihicul uman.

Cartea a II- a:

-> funcţiile psihicului de hrănire, simţire, mişcare şi gândire; -> tratează simţurile cu particularităţile, tipurile şi modurile lor de funcţionare, precum şi pragurile senzoriale (ex. pipăitul); -> memoria se referă la trecut, senzaţiile la prezent; -> imaginaţia este plasată între senzaţie şi raţiune; -> corolarul sensibilităţii este socotit gândirea, care îi furnizează imaginile; -> limbajul este considerat o condiţie a instruirii

Cartea a III- a:

-> Aristotel respinge ideile lui Democrit, neadmiţând un al şaselea simţ; -> „simţul comun” de care vorbeşte Democrit nu este altceva decât percepţie; -> 3 niveluri ale cunoaşterii: simţire, reprezentare şi cugetare, abordând în acest context existenţa unui - intelect pasiv (presupune perceperea repetată a aceluiaşi obiect) - intelect activ (operează asupra primului şi îl determină să elaboreze forme inteligibile)