Transcript Contactul meu cu Josef Popper-Lynkeus S.Freud 1932  Anul 1899 se leagă de apariţia cărţii Die Traumdeutung a lui S.Freud, este cum spune el.

Contactul meu cu Josef
Popper-Lynkeus
S.Freud 1932
1
 Anul 1899 se leagă de apariţia cărţii Die Traumdeutung a lui S.Freud,
este cum spune el - lucrarea ia fiinţă într-un mod neobişnuit. Pe
atunci ţinea un curs despre bolile de nervi la Universitate, încercând
să întreţină şi familia sa care creştea rapid, acordând asistenţă
medicală aşa numiţilor “nervoşi”.
 Metodele obişnuite de tratament, foloseau doar prea puţin, de asta a
căutat sprijin şi îndrumare la maestrul Chrachot, Bernheim iar
observaţia prietenului Breuer în Viena îi deschide o noua perspectivă
asupra înţelegerii şi influenței terapeutice.
 Bolnavii numiţi nevrotici sufereau într-o oarecare măsură de tulburări
psihice, trebuind să fie trataţi cu mijloace psihice.
2
 Lucrând cu Breur, apoi independent a devenit parte din tehnica sa să le
solicite bolnavilor să-şi spună fără critică orice le trece prin minte,
dacă cedau relatau şi visele lor, ca şi cum acestea ar fi fost de aceeaşi
natură.
 Dar ele nu erau inteligibile, ci ciudate, încâlcite, absurde pur şi simplu
aşa cum sunt visele, motiv pentru care au fost condamnate de ştiinţă
ca pulsaţii fără sens şi scop al organului minţii.
 Aplicând asupra acelor vise procedeul pe care îl folosea deja în studiul
altor formaţiuni psihice anormale a reuşit să răspundă la majoritatea
întrebărilor.
3
 Oamenii visau despre ceea ce le preocupă minţile în timpul zilei, ei
visau pentru a calma pornirile care voiau să le perturbe somnul.
 Visul era numai substitutul unei activităţi raţionale a gândirii şi se lăsa
interpretat, adică tradus într-un proces raţional, dar ceea ce necesita o
explicaţie era deformarea, pe care travaliul visului o efectuase asupra
materialului raţional.
 Pentru elucidare, visul a fost plasat în acelaşi rând cu alte formaţiuni
psihopatologice şi l-a dezvăluit ca fiind întrucâtva ca “psihoza
normală a omului”.
 Psihicul nostru nu este o unitate închisă paşnică în sine, ci mai curând
este comparat unui stat modern în care o masă dornică de plăcere şi
distrugere trebuie să fie temperată prin forţa unei pături superioare
chibzuite.
4
 Întregul flux din viaţa noastră psihică şi tot ceea ce reprezintă
gândurile noastre sunt derivate şi reprezentaţii feluritelor pulsiuni,
care ne sunt date în constituţia noastră fizică, dar nu toate aceste
pulsiuni pot fi la fel de uşor dirijabile, educabile pentru a se acomoda
cerinţelor lumii exterioare. Unele dacă le-am lăsa să se manifeste near duce în mod infailibil la pieire.
 Învăţând din experienţă, am dezvoltat în psihicul nostru organizări,
care se opun sub formă de inhibiţii manifestării pulsionale directe.
 Mişcarea de dorinţă din sursele forţelor pulsionale trebuie să se
supună verificării instanţelor noastre psihice superioare, dacă nu trece
acest examen este reprobat şi reţinut de la executare.
5
 Dacă li se opreşte acestor dorinţe accesul la conştiinţă, spunem că
aceste porniri ar fi refulate pentru conştiinţă şi ar fi prezente numai în
inconştient.
 Dacă refulatul reuşeşte să pătrundă în conştiinţă sau motilitate sau
în ambele, atunci nu mai suntem normali, atunci dezvoltăm întreaga
serie de simptome nevrotice şi psihotice.
 Menţinerea inhibiţiilor şi refulărilor devenite necesare înseamnă
pentru viaţa noastră psihică o mare risipă de forţe, care este
bucuroasă să fie eliberată prin odihnă, iar somnul este un prilej bun
pentru aceasta, mai ales că aduce cu sine şi sistarea activităţii motorii.
6
 S-ar putea ca inconştientul nostru să nu doarmă niciodată. Din
inconştientul refulat se înalţă dorinţe care în somn ar găsi liber cel
puţin accesul la conştiinţă. Dacă le-am afla am fi indignaţi de
conţinutul lor de asta se întâmplă uneori să ne trezim iute într-o stare
de panică.
 Forţele inhibitorii, cenzura visului au influențat visul, în timp ce el
luptă pentru aşi găsi expresia în cuvinte şi imagini, ele au modificat
visul până devine de necunoscut, din
fantasma-dorinţă a visului a devenit visul manifest, cel pe care ni-l
amintim, aproape întotdeauna straniu şi inenteligibil.
7
 Deformarea visului este expresia unui compromis, mărturia
conflictului dintre mişcările şi tendinţele incompatibile reciproc
ale vieţii noastre psihice şi să nu uităm că acelaşi procedeu dă
cheia către înţelegerea tuturor fenomenelor nevrotice şi
psihotice.
 Explicaţia dată de asupra deformării visului, S.Fred o consideră
una nouă negăsind descris ceva asemănător.
8
 Mulţi ani mai târziu (nu poate preciza) i-a ajuns în mâini cartea
“Fantasmele uni realist” a lui Josef Popper-Lynkeus. Una din istorii se
numea “a visa ca şi cum ai fi treaz” stârnind lui Fred interes. În ea era
descris un bărbat care se putea lăuda că nu visase niciodată un
nonsens, chiar dacă visele sale erau fantastice precum basmele, ele nu
erau în contradicţie cu lumea conştiinţei încât să spui că erau
imposibile sau absurde.
 Tradus în modul de exprimare a lui S. Freud, că la acel om nu se
producea o deformare a viselor.
9
 Popper face ca personajul lui să aibă o înţelegere completă a
motivării particularităţii sale. Îl face să spună: în gândirea mea la
fel ca şi în sentimentele mele predomină ordinea şi
armonia, iar cele două nu se luptă niciodată între ele…Eu
sunt unul nedivizat, ceilalţi sunt divizaţi şi cele două părţi ale lor: a fi
treaz şi a visa sunt aproape mereu în război una cu alta.
 Despre interpretarea viselor Popper spune: asta desigur nu-i o sarcină
uşoară, dar visătorul ar trebui să reuşească totdeauna dacă dă
dovadă de puţină atenţie. Nu reuşesc cei cu un caracter secret
al fiinţei, care este greu de închipuit, de aceea visare apare
nonsens.
 Întotdeauna este vorba despre acelaşi om, fie că este treaz, fie că
doarme.
10
 S.Freud spune că este aceeaşi concluzie despre deformarea viselor, dar
în terminologie non psihologică.
 Deformarea era un compromis, ceva nesincer în natura sa, rezultatul
unui conflict între gândire şi simţire, între conştient şi refulat. Acolo
unde nu exista un atare conflict, unde nu trebuie să fie refulat, nici
visele nu puteau să devină stranii şi absurde.
 În bărbatul care nu visa altfel decât gândea când era treaz, Popper
lăsase să domnească acea armonie internă, pe care năzuia ca
reformator social să o realizeze într-o organizaţie statală.
11
 Dacă ştiinţa ne spune că un astfel de om lipsit de răutate şi falsitate
fără nici o refulare, nu există şi nu este viabil se putea bănui că în
măsura în care o apropiere de această stare ideală este posibilă. Ea îşi
găseşte întruchiparea în persoana lui Popper.
 Copleşit de înţelepciunea lui Popper, Freud îi citeşte scrierile, până ce
imaginea acestui om mare şi modest, gânditor, critic şi totodată
filantrop şi reformator binevoitor s-a conturat clar.
 Freud scrie că o simpatie deosebită îl atrăgea faţă de el, căci în mod
evident şi Popper resimţea dureros amarul vieţii evreieşti şi golul
idealurilor civilizaţiei actuale. Şi totuşi nu l-a văzut niciodată.
12
 Dar nici nu l-a căutat niciodată. El ştia de Freud. Odată i-a
răspuns la o scrisoare.
 S.Freud spune – inovaţiile în psihologie îl înstrăinaseră de
contemporanii săi, când se apropia de un bărbat pe care-l stimase
din depărtare se simţea ca respins de lipsa lui de înţelegere faţă de
ceea ce devenise pentru Freud conţinutul vieţii.
 S.Freud: La urma urmei Josef Popper venea dinspre fizică, nu
voiam să-mi tulbur impresia îmbucurătoare a coincidenţei
gândirii noastre în problema deformării viselor. Am amânat vizita
până ce a fost prea târziu şi i-am mai putut saluta bustul doar în
parcul Primăriei noastre.
13