“Faptul că ai un pian nu te face pianist, dar naşterea unui copil sigur te va face părinte şi educator”

Download Report

Transcript “Faptul că ai un pian nu te face pianist, dar naşterea unui copil sigur te va face părinte şi educator”

“Faptul că ai un pian
nu te face pianist,
dar naşterea unui copil
sigur te va face părinte
şi educator”
 Familia este o celulă vie, prima celulă a ţesutului social,
instituţia cea mai stabilă în istoria omenirii dar care necesită
atenţie şi îngrijire permanentă.
 Este şi loc de întâlnire, primul spaţiu educativ, atmosfera
de neînlocuit pentru dezvoltarea afectivă a persoanelor.
 Este grupul cel mai important dintre toate grupurile
sociale, realitatea cu cea mai mare influenţă şi care lasă o
urmă mai profundă pentru că relaţiile în interiorul ei se
bazează pe dragoste. Ea modelează persoana umană.
 Acţiunea ei asupra persoanei e atât de mare, încât ea
egalează acţiunea celorlalte grupuri sociale la un loc.
 Familia este adevăratul laborator în care
persoana se formează şi dobândeşte un set
de valori şi deprinderi care să-l ajute să se
integreze în societate.
 Transformarea individului în “persoană”
este, întâi de toate, opera familiei.
Comunitate de viaţă şi iubire.
Comunitate educativă.
Context privilegiat şi instrument pentru transmiterea de valori.
Spaţiu privilegiat pentru comunicare, ascultare şi dialog.
Sursă de stimulente pentru copii.
“Rezervaţie” apropiată de modele de referinţă, pattern de conduită.
Presupune unele condiţii:
stabilitate, armonie, disponibilitate,
accesibilitate, ascultare şi disciplină...
Am putea vorbi de diferite “STILURI DE FAMILIE”
1 - Familia-han
 2 - Cazarmă
 3 - Postul de poliţie
 4 - Muzeu
 5 - Şcoală
 6 - Birou
 7 - ... ?
 8 - Familia-cămin

Pe de altă parte, să nu uităm... Familia se schimbă...
FAMILIILE PE CARE LE-AŢI CONSTITUIT
DIFERĂ DE ACELEA ÎN CARE AŢI CRESCUT
Familia este din ce în ce mai redusă ca număr de membri
Familia este din ce în ce mai eterogenă
Familia este din ce în ce mai bine situată la nivel economic
Locuinţa ei este din ce în ce mai bine echipată
Familia este din ce în ce mai dialogantă şi “negociatoare”
Membrii ei sunt din ce în ce mai “independenţi”
Şi la noi, multe familii trăiesc drama distanţei...
... ... ... ... ...
Dar nu se schimbă doar familia...
Aceasta este
prima generaţie
care creşte
înconjurată de
mijloace
digitale.
Don Tapscott
SUNT VREMURI NOI...
Relaţia părinte-copil poate fi
considerată cea mai importantă
dintre relaţiile care se pot
forma, în general, între oameni.
Este o legătură definitivă şi
indestructibilă, cea mai strânsă
şi puternică legătură posibilă
între oameni şi care contribuie
în cel mai înalt grad la
configurarea caracterului.
Nimic pe lumea aceasta nu se
compară cu o relaţie reuşită şi
plină de înţelegere, respect şi
iubire, aşa cum este relaţia
dintre părinţi şi copiii lor.
Dar pentru ca această
relaţie să fie reuşită, este
nevoie de mult efort şi
răbdare depuse atât de
copii cât şi de părinţii lor.
Este foarte important ca
fiecare dintre ei să
conştientizeze
şi
să
înţeleagă poziţia în care
se
află,
care
sunt
condiţiile
ce
trebuie
îndeplinite şi limitele ce
nu trebuie depăşite.
Dar... nu există reţete... doar principii
Tipurile de relaţii sunt diverse şi depind, în
mare măsură, de moştenirea (experienţele
trăite de părinţi când erau copii), de
circumstanţele economice, de prezenţa sau
absenţa altor copii, de vârsta părinţilor, de
nivelul de înţelegere între soţi...
Evident, şi vârsta copiilor contează...
Care este prima condiţie
pentru ca relaţiile în familie să fie de calitate?
Un adevăr al psihologiei ne dă răspunsul:
“La baza relaţiilor interpersonale se află, în mod necesar,
COMUNICAREA, DIALOGUL”
ASTA
E O
ARTĂ...
…DELOC
ABSTRACTĂ
Comunicarea trebuie să fie deschisă, fără prejudecăţi,
fără poziţii de genul “aici doar eu poruncesc; tu să asculţi”
Dialog între un om în vârstă şi un copil de 8 ani:
- Măi Vasile, tu ce ai vrea să devii?
- Om mare.
- Dar de ce?
- Pentru a putea porunci şi pentru a avea întotdeauna dreptatea.
- Dar tu crezi că cei mari nu greşesc?
- Ba da, greşesc de foarte multe ori... Dar mereu au
dreptate!
De câte ori copiii noştri ar putea ajunge
la aceeaşi concluzie... că dreptatea se
găseşte în putere, în poziţia ocupată
şi nu în adevăr...
Adevăratul dialog presupune
- a contrasta păreri,
- a învăţa să întrebăm,
- a-l asculta pe celălalt şi a-l lăsa să se exprime
şi să îşi exprime emoţiile cu respect
- a conduce fără a impune,
- a arăta drumuri adecvate.
Un alt aspect fundamental
în relaţiile personale părinţi-copii este încrederea.
Încrederea şi sinceritatea sunt esenţiale dacă dorim
ca relaţiile cu copiii noştri să fie constructive şi
un ajutor spre dezvoltarea personalităţii lor.
Efortul pentru a “îngriji” relaţiile cu copiii noştri
trebuie orientat spre a îi ajuta să devină
maturi, coerenţi, puternici, statornici şi, mai ales, fericiţi.
Părinţilor le revine să aibă iniţiativa, să stabilească
prin exemplul lor, un stil de relaţii, de comunicare fără să uite că...

Relaţiile dintre soţi şi ale părinţilor cu copiii
condiţionează relaţiile dintre fraţi
RELAŢIILE
DINTRE
FRAŢI
RELAŢIILE
DINTRE
SOŢI
RELAŢIILE
PĂRINŢI-COPII
Să fie coerenţă
între cuvintele şi faptele noastre!
“Socrate a format
mai mulţi şi mai mari ucenici
prin exemplul său,
prin modul de a fi şi de a se purta
decât prin lecţiile sale”
(Seneca)
Câteva cuvinte cheie cu privire la
relaţiile în familia ideală










1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
Dragoste şi Respect.
Sinceritate.
Bucurie.
Toleranţă.
Relaţii de egalitate.
Fidelitate.
Generozitate.
Naturaleţe şi simplitate.
Încredere şi speranţă.
Simţul umorului.
Duşmanii unor relaţii familiare pozitive:
Părinţii...
- Dictatori şi autoritari
- Normativi în exces
- Super-protectori şi permisivi
- Copilăroşi şi imaturi
- Obsesivi
- Iresponsabili şi nepăsători sau neglijenţi
- Care şi-au dat demisia
- Neurotici şi băgăreţi
- Distanţi
- Isterici
Părinţi ideali ? ...



Dialoganţi, dar cu autoritate
Afectuoşi şi calmi, dar energici
... ... ...
Părintele care ştie să-i lase copilului o marjă de libertate, dar care îi
inculcă şi anumite norme şi valori şi-i fixează anumite repere în ceea
ce priveşte comportamentul, îşi va atrage respectul copilului său.
Cum vi se pare expresia “supraveghere democratică”?
Toate acestea presupun
dedicaţie... timp...
Aveţi timp pentru mine?
Am nevoie de voi
Cu sau fără cuvinte copiii voştri vă vor spune...
REGULI PENTRU PĂRINŢI
Respectaţi intimitatea lor
Daţi sfaturi dar şi exemple de comportare
Arătaţi-le afecţiune
Încurajaţi ideile (căutările) lor
Demonstraţi ajutorul emoţional (afectiv)
Păstraţi secretele încredinţate
Nu fiţi exagerat de posesivi
Încercaţi să trataţi adolescenţii ca pe nişte tineri-adulţi responsabili
Uitaţi-vă în ochii lor în timpul conversaţiei
Oferiţi-le cadouri şi felicitări de ziua lor
Sprijiniţi-i şi atunci când nu sunt prezenţi
Abordaţi cu ei problemele sexuale, de politică şi religie
Consideraţi-vă responsabili de comportamentul lor
Nu criticaţi aspru alegerile prietenilor
* Dedicaţi-le timp
* Jucaţi-vă cu ei
* Fiţi mereu accesibili
* Ascultaţi-i în atitudine “activă” şi cu interes
* Încercaţi să înţelegeţi corect cererile lor
* Stabiliţi norme clare, “consensuate” şi folosiţi
forme rezonabile de disciplină
* Încurajaţi participarea lor activă în viaţa de
familie
* Relaţiile dintre părinţi să fie armonioase
* Nu există “superpărinţi”. E normal să greşim.
Dar nu există greşeală ce nu poate fi reparată
ZECE PORUNCI PENTRU A FI BUNI PĂRINŢI
de Miguel Martinez Garcia
1. Demonstraţi copiilor cât de mult îi iubiţi.
Toţi părinţii îşi iubesc copii, dar le demonstrează în fiecare zi? Le spun că ei sunt tot ce au mai
important, ceea ce au mai bun în viaţă? Nu este suficient să le oferiţi cele necesare traiului; mângâierile şi
afecţiunea trebuie să fie de nelipsit. Este demonstrat; părinţii care nu-şi lipsesc copiii de mângâieri au copii mai
fericiţi care sunt drăguţi cu ceilalţi şi sunt mai liniştiţi cu pietenii săi de joacă.
Numai cine primeşte dragostea este capabil să o transmită.
2. Menţineţi un climat familial bun.
Pentru copii, părinţii săi sunt punctul de referinţă care le oferă siguranţă şi încredere. Chiar dacă
sunt mici, percep îndată un ambient tensionat sau violent. Este mai bine să evitaţi discuţiile contradictorii în
prezenţa lor, iar dacă inevitabilul s-a produs, trebuie să le explicaţi, în măsura în care pot să vă înţeleagă, ce a
fost, ce s-a întâmplat. Dacă nu faceţi acest lucru, pot gândi că ei sunt vinovaţi. Dacă se întâmplă frecvent
dispute între părinţii săi, pot deduce că violenţa este o formulă pentru a rezolva problemele.
3. Educaţi în încredere şi dialog.
Pentru a se simţi iubiţi şi respectaţi, este bine să favorizaţi dialogul. O explicaţie adecvată vârstei
lor, cu atitudine deschisă şi reconciliară, poate face minuni. Şi, desigur, fără ameninţări ! Deasemeni nu trebuie
să le promitem nimic din ceea ce după aceea nu putem împlini; se vor simţi înşelaţi şi încrederea lor în noi va
scădea serios.
4.Trebuie să predicaţi cu exemplul propriu.
Există multe metode prin care putem spune copiilor ce trebuie să facă şi ce nu, dar, fără îndoială,
nici unul atât de eficace ca acela de a pune în practică ceea ce se predică. Este un proces lung, fiindcă copiii au
nevoie de timp pentru a înţelege şi asimila fiecare acţiune de-a noastră, dar va da excelente rezultate. Să nu
uităm că ei ne observă constant şi ne “dau notă”. Copiii imită comportările celor mai mari, atât pozitive cât şi
negative, de aceea, înaintea lor, trebuie avut grijă în ceea ce se zice şi cum se zice.
5. Împărtăşiţi cu ei cât mai mult timp posibil.
A vorbi cu ei, a răspunde întrebărilor lor, a-i învăţa lucruri noi, a le spune povesti ... este o excelentă
manieră de a ne apropia de copiii noştri şi de ai ajuta să-şi dezvolte capacităţile. Lor le dă siguranţă să ştie că
mereu pot conta pe noi.
6. Acceptă copilul tău aşa cum este.
Fiecare copil posedă o personalitate proprie pe care trebuie să învăţăm să o respectăm. Uneori
părinţii se simt înşelaţi deoarece copilul lor nu pare să arate acele calităţi pe care ei râvneau să le vadă
reflectând în ei, atunci devin nervoşi şi experimentează o adevărată senzaţie de respingere, ce ajunge să fie
foarte frustrantă pentru toţi. Dar copilul trebuie să fie acceptat şi iubit aşa cum este, fără a încerca de a schimba
aptitudinile lor. Dorinţile noastre nu trebuie să coincidă cu preferinţele lor.
7. Învăţaţi-i să valoreze şi să respecte ceea ce îi înconjoară.
Un copil este suficient de inteligent atât pentru a asimila cât a perfecţiona lucrurile pe care le învaţă
părinţii săi. Nu este mai precis a menţine un ambient de disciplină exagerată, ci o bună doză de statornicie şi
naturalitate. Dacă sunt învăţaţi să respecte lucrurile mici, vor învăţa să respecte interiorul lor şi persoanele din
jur.
Mulţi copii au atâtea jucării că ajung să nu mai valoreze nici una. De vină sunt părinţii care au
promovat această cultură a abundenţei. Ideal ar fi să posede doar acele jucării care prezintă un real interes şi cu
care este capabil să se joace.
8. Pedepsele mari nu ajută la nimic.
Copiii îşi amintesc foarte bine pedepsele, dar uită ce au făcut pentru “a le merita”. Însă aceste mici
penalizări să fie adecvate vârstei lor, dacă se transformă în tehnica educativă zilnică, copiii noştri pot ajunge
icredibil de născocitori. Deghizează actele lor negative şi le ascund. Putem să le oferim alte alternative.
9. Interziceţi mai puţin, felicitaţi-i mai mult.
Pentru un copil este foarte bine să ştie că părinţii săi sunt conştienţi de progresele lor şi că în plus se
simt mândri de el. Mereu menţionăm frecventele lor greşeli. De ce nu facem contrariul? Dacă cu un gest
afectuos şi puţină atenţie scotem în evidenţă tot ce este pozitiv realizat de ei, cu siguranţă vom obţine rezultate
mai bune.
10. Nu vă pierdeţi niciodată răbdarea.
Dificil, dar nu imposibil. Pentru mulţi pare a fi o provocare cu gesturile lor, cuvintele lor pe care nu
le pot stăpâni. Dar, obiectivul nostru prioritar trebuie să fie să nu ne pierdem controlul . În aceste momente, răul
pe care îl putem face este foarte mare. Dacă le spuneţi: “ Nu te suport”; ”Ce prost eşti”; ”De ce nu semeni cu
fratele tău” loveşte teribil în autostima sa. În cazul în care ne scapă o insultă sau o frază descalificatoare, trebuie
să le cerem iertare imediat. A recunoaşte erorile noastre deasemeni este pozitiv petru ei.
CU ALTE CUVINTE ŞI MAI PE SCURT...
- Ajutaţi copii voştri să se cunoască, să se accepte şi să se aprecieze.
Demonstraţi-le că îi iubiţi, nu pentru succesele lor ci pentru ei inşişi.
- Fiţi mereu disponibili pentru a răspunde cu sinceritate întrebărilor lor,
dedicaţi-le timpul necesar fără grabă, în linişte, într-un mod relaxat şi cu
dragoste.
- Niciodată să nu-i înfăţişaţi într-un mod depreciativ cu fraţii şi
cunoscuţii lor. Să nu cădeţi în absurditatea de a râde de copiii voştri, de
a-i ridiculiza sau a-i înjosi.
- Permiteţi-le să ia decizii şi ţineţi cont de opiniile lor.
- Niciodată să nu-i faceţi să se simtă vinovaţi, incapabili şi inutili.
Dimpotrivă, aveţi încredere în ei şi învăţaţi-i să se autovaloreze.
- Indiferent cât de mici sunt copii voştri, faceţi să se simtă persoane
importante, cerând opiniile lor în toate temele ce îi afectează.
- Fiţi foarte atenţi pentru a-i surprinde în momentele lor cele mai bune şi
pentru a-i felicita după fiecare acţiune bine făcută.
- Faceţi tot posibilul ca de la cea mai fragedă vârstă să fie conştienţi de micile
lor succese pentru ca autostima lor să crească.
- Animaţi-i să nu se descurajeze din cauza micilor eşecuri, să înveţe să
depăşească problemele lor şi să fie tenaci pentru a căuta alte alternative valabile.
- Molipsiţi-i cu bucuria voastră, speranţa, simţul umorului şi pofta de a trăi în
mod deplin şi fericit.
RUGĂCIUNEA PĂRINŢILOR
“Doamne, recunoaştem că am primit acest copil
de la Tine. Te lăudăm şi îţi mulţumim, pentru că nu
puteam primi un dar mai mare ca acesta. Acum îţi
dăruim acest copil, aşezându-l înapoi în mâna ta.
Binecuvântează-l cu harul tău.
Ne dăruim şi pe noi îngrijirii şi creşterii sale şi
ne angajăm să facem tot ce putem ca să-l educăm
bine, ca să devină un om de credinţă şi nădejde.
Doamne, Tu l-ai creat şi Tu cunoşti totul despre
el şi despre lipsurile şi stângăcia noastră. Ajută-ne, te
rugăm, să-l înţelegem; dă-ne înţelepciunea, dăruirea
şi capacitatea de dialog de care avem nevoie ca să-l
creştem bine.”
Va urma...
...punerea în aplicare în viaţa de zi cu zi !!!
1 – Ce stil caracterizează cel mai bine familia voastră:
Familia-cămin, Familia-han, Cazarmă, Postul de poliţie,
Muzeu, Şcoală, Birou, ... ?
De ce?
2 – Cum aţi caracteriza relaţiile cu copiii voştri?
Există vreo deosebire faţă de relaţiile pe care le-aţi
experimentat cu părinţii voştri? În ce sens?
3 – Întâmpinaţi vreo dificultate în aceste relaţii familiare? Ce fel?
4 – Din experienţa pe care o aveţi, care atitudini îmbunătăţesc
relaţiile părinţi-copii şi care le împiedică?
5 – Care consideraţi că ar fi cuvintele-cheie în relaţiile părinţi-copii?
6 – Care, dintre toate afirmaţiile sau sfaturile
cuprinse în această prezentare, consideraţi că este
cea mai importantă sau demnă de a fi luată în seama?