“Faptul că ai un pian nu te face pianist, dar naşterea unui copil sigur te va face părinte şi educator”
Download ReportTranscript “Faptul că ai un pian nu te face pianist, dar naşterea unui copil sigur te va face părinte şi educator”
“Faptul că ai un pian nu te face pianist, dar naşterea unui copil sigur te va face părinte şi educator” Familia este o celulă vie, prima celulă a ţesutului social, instituţia cea mai stabilă în istoria omenirii dar care necesită atenţie şi îngrijire permanentă. Este şi loc de întâlnire, primul spaţiu educativ, atmosfera de neînlocuit pentru dezvoltarea afectivă a persoanelor. Este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale, realitatea cu cea mai mare influenţă şi care lasă o urmă mai profundă pentru că relaţiile în interiorul ei se bazează pe dragoste. Ea modelează persoana umană. Acţiunea ei asupra persoanei e atât de mare, încât ea egalează acţiunea celorlalte grupuri sociale la un loc. Familia este adevăratul laborator în care persoana se formează şi dobândeşte un set de valori şi deprinderi care să-l ajute să se integreze în societate. Transformarea individului în “persoană” este, întâi de toate, opera familiei. Comunitate de viaţă şi iubire. Comunitate educativă. Context privilegiat şi instrument pentru transmiterea de valori. Spaţiu privilegiat pentru comunicare, ascultare şi dialog. Sursă de stimulente pentru copii. “Rezervaţie” apropiată de modele de referinţă, pattern de conduită. Presupune unele condiţii: stabilitate, armonie, disponibilitate, accesibilitate, ascultare şi disciplină... Am putea vorbi de diferite “STILURI DE FAMILIE” 1 - Familia-han 2 - Cazarmă 3 - Postul de poliţie 4 - Muzeu 5 - Şcoală 6 - Birou 7 - ... ? 8 - Familia-cămin Pe de altă parte, să nu uităm... Familia se schimbă... FAMILIILE PE CARE LE-AŢI CONSTITUIT DIFERĂ DE ACELEA ÎN CARE AŢI CRESCUT Familia este din ce în ce mai redusă ca număr de membri Familia este din ce în ce mai eterogenă Familia este din ce în ce mai bine situată la nivel economic Locuinţa ei este din ce în ce mai bine echipată Familia este din ce în ce mai dialogantă şi “negociatoare” Membrii ei sunt din ce în ce mai “independenţi” Şi la noi, multe familii trăiesc drama distanţei... ... ... ... ... ... Dar nu se schimbă doar familia... Aceasta este prima generaţie care creşte înconjurată de mijloace digitale. Don Tapscott SUNT VREMURI NOI... Relaţia părinte-copil poate fi considerată cea mai importantă dintre relaţiile care se pot forma, în general, între oameni. Este o legătură definitivă şi indestructibilă, cea mai strânsă şi puternică legătură posibilă între oameni şi care contribuie în cel mai înalt grad la configurarea caracterului. Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi copiii lor. Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de mult efort şi răbdare depuse atât de copii cât şi de părinţii lor. Este foarte important ca fiecare dintre ei să conştientizeze şi să înţeleagă poziţia în care se află, care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite şi limitele ce nu trebuie depăşite. Dar... nu există reţete... doar principii Tipurile de relaţii sunt diverse şi depind, în mare măsură, de moştenirea (experienţele trăite de părinţi când erau copii), de circumstanţele economice, de prezenţa sau absenţa altor copii, de vârsta părinţilor, de nivelul de înţelegere între soţi... Evident, şi vârsta copiilor contează... Care este prima condiţie pentru ca relaţiile în familie să fie de calitate? Un adevăr al psihologiei ne dă răspunsul: “La baza relaţiilor interpersonale se află, în mod necesar, COMUNICAREA, DIALOGUL” ASTA E O ARTĂ... …DELOC ABSTRACTĂ Comunicarea trebuie să fie deschisă, fără prejudecăţi, fără poziţii de genul “aici doar eu poruncesc; tu să asculţi” Dialog între un om în vârstă şi un copil de 8 ani: - Măi Vasile, tu ce ai vrea să devii? - Om mare. - Dar de ce? - Pentru a putea porunci şi pentru a avea întotdeauna dreptatea. - Dar tu crezi că cei mari nu greşesc? - Ba da, greşesc de foarte multe ori... Dar mereu au dreptate! De câte ori copiii noştri ar putea ajunge la aceeaşi concluzie... că dreptatea se găseşte în putere, în poziţia ocupată şi nu în adevăr... Adevăratul dialog presupune - a contrasta păreri, - a învăţa să întrebăm, - a-l asculta pe celălalt şi a-l lăsa să se exprime şi să îşi exprime emoţiile cu respect - a conduce fără a impune, - a arăta drumuri adecvate. Un alt aspect fundamental în relaţiile personale părinţi-copii este încrederea. Încrederea şi sinceritatea sunt esenţiale dacă dorim ca relaţiile cu copiii noştri să fie constructive şi un ajutor spre dezvoltarea personalităţii lor. Efortul pentru a “îngriji” relaţiile cu copiii noştri trebuie orientat spre a îi ajuta să devină maturi, coerenţi, puternici, statornici şi, mai ales, fericiţi. Părinţilor le revine să aibă iniţiativa, să stabilească prin exemplul lor, un stil de relaţii, de comunicare fără să uite că... Relaţiile dintre soţi şi ale părinţilor cu copiii condiţionează relaţiile dintre fraţi RELAŢIILE DINTRE FRAŢI RELAŢIILE DINTRE SOŢI RELAŢIILE PĂRINŢI-COPII Să fie coerenţă între cuvintele şi faptele noastre! “Socrate a format mai mulţi şi mai mari ucenici prin exemplul său, prin modul de a fi şi de a se purta decât prin lecţiile sale” (Seneca) Câteva cuvinte cheie cu privire la relaţiile în familia ideală 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. Dragoste şi Respect. Sinceritate. Bucurie. Toleranţă. Relaţii de egalitate. Fidelitate. Generozitate. Naturaleţe şi simplitate. Încredere şi speranţă. Simţul umorului. Duşmanii unor relaţii familiare pozitive: Părinţii... - Dictatori şi autoritari - Normativi în exces - Super-protectori şi permisivi - Copilăroşi şi imaturi - Obsesivi - Iresponsabili şi nepăsători sau neglijenţi - Care şi-au dat demisia - Neurotici şi băgăreţi - Distanţi - Isterici Părinţi ideali ? ... Dialoganţi, dar cu autoritate Afectuoşi şi calmi, dar energici ... ... ... Părintele care ştie să-i lase copilului o marjă de libertate, dar care îi inculcă şi anumite norme şi valori şi-i fixează anumite repere în ceea ce priveşte comportamentul, îşi va atrage respectul copilului său. Cum vi se pare expresia “supraveghere democratică”? Toate acestea presupun dedicaţie... timp... Aveţi timp pentru mine? Am nevoie de voi Cu sau fără cuvinte copiii voştri vă vor spune... REGULI PENTRU PĂRINŢI Respectaţi intimitatea lor Daţi sfaturi dar şi exemple de comportare Arătaţi-le afecţiune Încurajaţi ideile (căutările) lor Demonstraţi ajutorul emoţional (afectiv) Păstraţi secretele încredinţate Nu fiţi exagerat de posesivi Încercaţi să trataţi adolescenţii ca pe nişte tineri-adulţi responsabili Uitaţi-vă în ochii lor în timpul conversaţiei Oferiţi-le cadouri şi felicitări de ziua lor Sprijiniţi-i şi atunci când nu sunt prezenţi Abordaţi cu ei problemele sexuale, de politică şi religie Consideraţi-vă responsabili de comportamentul lor Nu criticaţi aspru alegerile prietenilor * Dedicaţi-le timp * Jucaţi-vă cu ei * Fiţi mereu accesibili * Ascultaţi-i în atitudine “activă” şi cu interes * Încercaţi să înţelegeţi corect cererile lor * Stabiliţi norme clare, “consensuate” şi folosiţi forme rezonabile de disciplină * Încurajaţi participarea lor activă în viaţa de familie * Relaţiile dintre părinţi să fie armonioase * Nu există “superpărinţi”. E normal să greşim. Dar nu există greşeală ce nu poate fi reparată ZECE PORUNCI PENTRU A FI BUNI PĂRINŢI de Miguel Martinez Garcia 1. Demonstraţi copiilor cât de mult îi iubiţi. Toţi părinţii îşi iubesc copii, dar le demonstrează în fiecare zi? Le spun că ei sunt tot ce au mai important, ceea ce au mai bun în viaţă? Nu este suficient să le oferiţi cele necesare traiului; mângâierile şi afecţiunea trebuie să fie de nelipsit. Este demonstrat; părinţii care nu-şi lipsesc copiii de mângâieri au copii mai fericiţi care sunt drăguţi cu ceilalţi şi sunt mai liniştiţi cu pietenii săi de joacă. Numai cine primeşte dragostea este capabil să o transmită. 2. Menţineţi un climat familial bun. Pentru copii, părinţii săi sunt punctul de referinţă care le oferă siguranţă şi încredere. Chiar dacă sunt mici, percep îndată un ambient tensionat sau violent. Este mai bine să evitaţi discuţiile contradictorii în prezenţa lor, iar dacă inevitabilul s-a produs, trebuie să le explicaţi, în măsura în care pot să vă înţeleagă, ce a fost, ce s-a întâmplat. Dacă nu faceţi acest lucru, pot gândi că ei sunt vinovaţi. Dacă se întâmplă frecvent dispute între părinţii săi, pot deduce că violenţa este o formulă pentru a rezolva problemele. 3. Educaţi în încredere şi dialog. Pentru a se simţi iubiţi şi respectaţi, este bine să favorizaţi dialogul. O explicaţie adecvată vârstei lor, cu atitudine deschisă şi reconciliară, poate face minuni. Şi, desigur, fără ameninţări ! Deasemeni nu trebuie să le promitem nimic din ceea ce după aceea nu putem împlini; se vor simţi înşelaţi şi încrederea lor în noi va scădea serios. 4.Trebuie să predicaţi cu exemplul propriu. Există multe metode prin care putem spune copiilor ce trebuie să facă şi ce nu, dar, fără îndoială, nici unul atât de eficace ca acela de a pune în practică ceea ce se predică. Este un proces lung, fiindcă copiii au nevoie de timp pentru a înţelege şi asimila fiecare acţiune de-a noastră, dar va da excelente rezultate. Să nu uităm că ei ne observă constant şi ne “dau notă”. Copiii imită comportările celor mai mari, atât pozitive cât şi negative, de aceea, înaintea lor, trebuie avut grijă în ceea ce se zice şi cum se zice. 5. Împărtăşiţi cu ei cât mai mult timp posibil. A vorbi cu ei, a răspunde întrebărilor lor, a-i învăţa lucruri noi, a le spune povesti ... este o excelentă manieră de a ne apropia de copiii noştri şi de ai ajuta să-şi dezvolte capacităţile. Lor le dă siguranţă să ştie că mereu pot conta pe noi. 6. Acceptă copilul tău aşa cum este. Fiecare copil posedă o personalitate proprie pe care trebuie să învăţăm să o respectăm. Uneori părinţii se simt înşelaţi deoarece copilul lor nu pare să arate acele calităţi pe care ei râvneau să le vadă reflectând în ei, atunci devin nervoşi şi experimentează o adevărată senzaţie de respingere, ce ajunge să fie foarte frustrantă pentru toţi. Dar copilul trebuie să fie acceptat şi iubit aşa cum este, fără a încerca de a schimba aptitudinile lor. Dorinţile noastre nu trebuie să coincidă cu preferinţele lor. 7. Învăţaţi-i să valoreze şi să respecte ceea ce îi înconjoară. Un copil este suficient de inteligent atât pentru a asimila cât a perfecţiona lucrurile pe care le învaţă părinţii săi. Nu este mai precis a menţine un ambient de disciplină exagerată, ci o bună doză de statornicie şi naturalitate. Dacă sunt învăţaţi să respecte lucrurile mici, vor învăţa să respecte interiorul lor şi persoanele din jur. Mulţi copii au atâtea jucării că ajung să nu mai valoreze nici una. De vină sunt părinţii care au promovat această cultură a abundenţei. Ideal ar fi să posede doar acele jucării care prezintă un real interes şi cu care este capabil să se joace. 8. Pedepsele mari nu ajută la nimic. Copiii îşi amintesc foarte bine pedepsele, dar uită ce au făcut pentru “a le merita”. Însă aceste mici penalizări să fie adecvate vârstei lor, dacă se transformă în tehnica educativă zilnică, copiii noştri pot ajunge icredibil de născocitori. Deghizează actele lor negative şi le ascund. Putem să le oferim alte alternative. 9. Interziceţi mai puţin, felicitaţi-i mai mult. Pentru un copil este foarte bine să ştie că părinţii săi sunt conştienţi de progresele lor şi că în plus se simt mândri de el. Mereu menţionăm frecventele lor greşeli. De ce nu facem contrariul? Dacă cu un gest afectuos şi puţină atenţie scotem în evidenţă tot ce este pozitiv realizat de ei, cu siguranţă vom obţine rezultate mai bune. 10. Nu vă pierdeţi niciodată răbdarea. Dificil, dar nu imposibil. Pentru mulţi pare a fi o provocare cu gesturile lor, cuvintele lor pe care nu le pot stăpâni. Dar, obiectivul nostru prioritar trebuie să fie să nu ne pierdem controlul . În aceste momente, răul pe care îl putem face este foarte mare. Dacă le spuneţi: “ Nu te suport”; ”Ce prost eşti”; ”De ce nu semeni cu fratele tău” loveşte teribil în autostima sa. În cazul în care ne scapă o insultă sau o frază descalificatoare, trebuie să le cerem iertare imediat. A recunoaşte erorile noastre deasemeni este pozitiv petru ei. CU ALTE CUVINTE ŞI MAI PE SCURT... - Ajutaţi copii voştri să se cunoască, să se accepte şi să se aprecieze. Demonstraţi-le că îi iubiţi, nu pentru succesele lor ci pentru ei inşişi. - Fiţi mereu disponibili pentru a răspunde cu sinceritate întrebărilor lor, dedicaţi-le timpul necesar fără grabă, în linişte, într-un mod relaxat şi cu dragoste. - Niciodată să nu-i înfăţişaţi într-un mod depreciativ cu fraţii şi cunoscuţii lor. Să nu cădeţi în absurditatea de a râde de copiii voştri, de a-i ridiculiza sau a-i înjosi. - Permiteţi-le să ia decizii şi ţineţi cont de opiniile lor. - Niciodată să nu-i faceţi să se simtă vinovaţi, incapabili şi inutili. Dimpotrivă, aveţi încredere în ei şi învăţaţi-i să se autovaloreze. - Indiferent cât de mici sunt copii voştri, faceţi să se simtă persoane importante, cerând opiniile lor în toate temele ce îi afectează. - Fiţi foarte atenţi pentru a-i surprinde în momentele lor cele mai bune şi pentru a-i felicita după fiecare acţiune bine făcută. - Faceţi tot posibilul ca de la cea mai fragedă vârstă să fie conştienţi de micile lor succese pentru ca autostima lor să crească. - Animaţi-i să nu se descurajeze din cauza micilor eşecuri, să înveţe să depăşească problemele lor şi să fie tenaci pentru a căuta alte alternative valabile. - Molipsiţi-i cu bucuria voastră, speranţa, simţul umorului şi pofta de a trăi în mod deplin şi fericit. RUGĂCIUNEA PĂRINŢILOR “Doamne, recunoaştem că am primit acest copil de la Tine. Te lăudăm şi îţi mulţumim, pentru că nu puteam primi un dar mai mare ca acesta. Acum îţi dăruim acest copil, aşezându-l înapoi în mâna ta. Binecuvântează-l cu harul tău. Ne dăruim şi pe noi îngrijirii şi creşterii sale şi ne angajăm să facem tot ce putem ca să-l educăm bine, ca să devină un om de credinţă şi nădejde. Doamne, Tu l-ai creat şi Tu cunoşti totul despre el şi despre lipsurile şi stângăcia noastră. Ajută-ne, te rugăm, să-l înţelegem; dă-ne înţelepciunea, dăruirea şi capacitatea de dialog de care avem nevoie ca să-l creştem bine.” Va urma... ...punerea în aplicare în viaţa de zi cu zi !!! 1 – Ce stil caracterizează cel mai bine familia voastră: Familia-cămin, Familia-han, Cazarmă, Postul de poliţie, Muzeu, Şcoală, Birou, ... ? De ce? 2 – Cum aţi caracteriza relaţiile cu copiii voştri? Există vreo deosebire faţă de relaţiile pe care le-aţi experimentat cu părinţii voştri? În ce sens? 3 – Întâmpinaţi vreo dificultate în aceste relaţii familiare? Ce fel? 4 – Din experienţa pe care o aveţi, care atitudini îmbunătăţesc relaţiile părinţi-copii şi care le împiedică? 5 – Care consideraţi că ar fi cuvintele-cheie în relaţiile părinţi-copii? 6 – Care, dintre toate afirmaţiile sau sfaturile cuprinse în această prezentare, consideraţi că este cea mai importantă sau demnă de a fi luată în seama?