Aurelian Silvestru

Download Report

Transcript Aurelian Silvestru

Aurelian Silvestru
Fărâme împrăștiate…
Soroca 2014
Moto:
• „Şcoala vieţii are doi mari
învăţători: greşelile altora şi
greşelile proprii”.
Aurelian Silvestru
O poveste, cu cei 7 ani de-acasă
•A crescut lângă o mănăstire de călugăriţe, frapat de
dangătul clopotelor... Mama, crescută într-o familie cu 18
copii, a plecat la mănăstire la vârsta de 9 ani. O familie,
dacă avea pe cineva la mănăstire, considera că avea pe
cineva pe lângă Dumnezeu. Când se întâmpla vreun bine
acasă, se credea că se datora faptului că Parascovia,
mama lui Aurelian Silvestru, era la mănăstire.
•Când a împlinit Parascovia 18
ani, tatăl lui a furat-o. Şi a venit
să le spună părinţilor că se
însoară cu ea. Părinţii tatălui iau răspuns că, dacă nu o duce
înapoi la mănăstire, nu mai
este copilul lor.
•„De trei ori le-a cerut tatăl
meu iertare şi binecuvântare
şi de trei ori bunicii au
refuzat să i le ofere pe
ambele. Atunci tata le-a
declarat că nu le mai calcă
pragul niciodată. Şi s-a ţinut
de cuvânt”.
•Era student la universitate şi într-o zi, venind acasă, îşi
găseşte tatăl abătut, stând pe o lespede mare de piatră.
Părintele l-a întrebat atunci: „Ştii ce a fost înainte piatra
asta? Pragul casei părinţilor mei, prag pe care nu l-am
putut trece niciodată, pentru că mi-am dat cuvântul şi nu
am putut să-l încalc.”
•În raport cu părinţii, afirmă dl Silvestru, copiii trebuie să
fie îngăduitori şi să cedeze. „În cazul tatălui meu, a fost
mai mult decât o încăpăţânare, pentru că şi atunci, când
i-au decedat părinţii, el a aşteptat să fie scoşi din ogradă,
şi abia atunci a mers şi i-a petrecut în ultimul drum. Şi
acest prag, care nu l-a păşit atâţia ani, l-a adus aici, acasă
la noi”.
Zestrea dlui Silvestru
•„Am avut noroc de un mare singuratic, care locuia pe lângă
mănăstire şi avea un pod plin cu literatură în limba română; era un
intelectual autodidact. Era dintr-un sat cu maică-mea. Avea o
căsuţă izolată sub o geană de pădure, nu departe de lăcaşul sfânt.
Nu avea familie. Aduna cărţile de unde putea şi se temea să nu i le
confişte autorităţile. Când veneam la el, mă urca în pod şi îmi arăta
ce şi unde se află. Aşa am făcut cunoştinţă cu Dostoevski, Tolstoi,
Balzak, Stendhal, autori pe care i-am citit la o vârstă destul de
fragedă.
•Destinul nu ţi-l faci tu, eşti doar
un colaborator al Celui care face
destinele”. A intrat la jurnalism,
făcea poezie, scria articole şi
credea că se află la locul potrivit.
La anul II, a fost exmatriculat. Nu
din cauza învăţăturii, ci pentru că
era membru al mişcării de
renaştere naţională. Se vede că a
fost mai cutezător în anumite
situaţii, fapt pentru care a şi fost
exmatriculat din comsomol. A
plecat la Bălţi, la Facultatea de
Psihologie. Ulterior, a studiat şi la
Moscova, susţinându-şi teza de
doctor în psihologie.
•O vreme, a fost obsedat de vocaţia pentru pictură, chiar
a vrut să se facă pictor. Are chiar şi o colecţie de
tablouri.
•„Dar… n-a fost să fie, pentru că aş fi devenit un pictor
mediocru...
•Apoi, am fost marcat de marile personalităţi din
literatura franceză. A urmat un timp când îl citeam pe
Freud. Chiar doream să continuu teoria lui Freud şi apoi
mi-am dat seama că trebuie să fac altceva.”
Oarba
•Când era mic, a venit la mănăstire o
ghicitoare oarbă. S-a născut oarbă şi, la vârsta
de 15 ani, a fost lovită de fulger. Din acel
moment a început să aibă viziuni. “Nu primea
copii, dar pe mine m-a chemat singură. Mi-a
spus cum îi cheamă pe părinţi, care şi la ce
vârstă o să moară şi mi-a mai spus că am o
soartă deosebită. Că am trei cumpene de
moarte şi, dacă le trec, voi trăi peste 80 de ani.
Am trăit acele cumpene.
•Mi-a mai spus că voi deveni compozitor.
Pentru mine, a fi compozitor însemna să
compun poezii. Mi-am dat seama mai târziu că
a fi compozitor înseamnă să faci muzică. Nu
am scris eu o carte de cântece, cu texte cu tot?
Fără studii muzicale, fără nimic. Am început,
după ce am construit biserica din curtea
liceului, să aud dimineaţa diferite melodii.
Fiindcă nu am studii muzicale, scriam linia
melodică prin semne, apoi profesorul de
muzică a transformat semnele în cântece.”
Sfat de la Aurelian Silvestru
•“În fiecare dimineaţă, te ridici
din pat şi te gândeşti la ziua
care vine. Eşti liber.
•Eşti un creator şi poţi alege.
Ai dreptul să-ţi croieşti
destinul cum îţi place.
•Este viaţa ta. Poţi să-i conferi
un alt sens. Poţi merge pe un
alt drum.
•Poţi…
Dar
ştii
cum
procedăm de obicei? Marea
majoritate dintre noi alege
drumul
obişnuit,
drumul
bătătorit de alţii! Ne temem de
necunoscut, de nou, de luptă şi
trecem peste şansa de a fi ca
El. Aşa rămânem o posibilitate
nerealizată…
• Vine o zi, însă, când priveşti
înapoi şi atunci auzi glasul
copilului din tine care te
întreabă:
• “De ce n-ai riscat? De ce nu
ai crezut în minunile pe care
ai fost în stare să le
săvârşeşti?” Iar tu nu ai
niciun răspuns.
• Şi doar asculţi, înfrânt, cum
plânge trist copilul pe care lai ucis în tine…”
Cele mai importante obiceiuri și reguli ale
lui Aurelian Silvestru
•„Toată viața mea am
valorificat și am protejat
patru elemente esențiale
pe care eu mi le-am
aranjat în capetele crucii
sfinte.
•Acestea sunt: bunătatea,
credința, familia și creația.
•Sunt
oamenii
care
înlocuiesc aceste elemente
cu altele, cum sunt: banii și
cariera”.
Rețeta unei vieți fericite.
• „Ca să fii fericit
trebuie să crezi în
Dumnezeu și să
respecți adevărul.
• Pentru a simți
fericirea trebuie să
ai o iubire și o
vocație. Aceasta
le doresc tuturor!”
Demnitarii şi cei 7 ani de-acasă
•Se ştie că la „Prometeu” studiază feciorii şi fiicele marilor demnitari…
•„Totul depinde de cei 7 ani de-acasă. Sunt familii suspuse, cu o situaţie
socială de invidiat, cu posturi de prim rang, dar care au copii modeşti şi
bine educaţi. Mă refer chiar la familiile unor demnitari de stat, copiii
cărora studiază la noi la liceu şi care au bun simţ şi o calitate
educaţională deosebită.
• Evident, sunt şi din cei
care s-au îmbogăţit
peste noapte şi se cred
buricul pământului.
• „Trebuie să-i explici
copilului că nu banii
tatălui îţi dau valoare,
dar
tu,
personal,
trebuie să demonstrezi
că eşti o valoare...”
Din viața liceului „Prometeu”
•Organizasem
odată
un
concurs pentru elevii exemplari
din şcoală. Învingător a ieşit un
băiat din clasele primare.
•În
acordurile
fanfarei,
băiatului i s-a pus pe cap o
coroniţă de flori, iar la piept i-a
fost atârnată o medalie
improvizată de noi, cu
inscripţia că este cel mai bun
elev din şcoală.
•Dar, fie că cei din jur l-au
lăudat prea mult, fie că el prea
repede s-a molipsit de „boala
stelelor”…, în loc să fie în
continuare „cel mai bun", s-a
lăsat pe tânjală, a devenit lenos,
obraznic, îngâmfat şi egoist.
Acum întârzia la ore, nu se
saluta cu colegii, răspundea urât
profesorilor.
Dacă
cineva
încerca să-i facă observaţie,
sărea ca fript şi se apăra:
•Şi scotea din buzunar medalia
care confirma că este întradevăr aşa cum zice...
- Cum îndrăzniţi?
Nu ştii că eu sunt cel
mai bun din şcoală?
Iată dovada!
•Nici învăţătoarea,
nici părinţii nu
mai ştiau cum să-l
readucă la normal.
•În vacanţa de
vară, părinţii l-au
trimis la ţară,
sperând că, poate,
buneii vor găsi ac
de cojoc. Dar,
oricât s-au străduit
şi ei să-l dea la
brazdă, nepotul
sfida cu încăpăţânare buna cuviinţă.
•Într-o
zi
de
duminică, de cum s-a
trezit,
medalistul
nostru a fost pus în
faţa
unei
mese
copioase, încărcată
cu cele mai alese
bucate, din care a
servit pe săturate ca
un răsfăţat.
•A doua zi, însă, nimeni
nu l-a servit cu nimic nici
la dejun, nici la prânz,
nici la cină. Băiatul a
răbdat cât a răbdat, dar
când s-a convins că nici
în ziua următoare nimeni
nu are de gând să-l
hrănească, a intrat în
panică.
•Ruşinat de lecţia primită, băiatul şia îndesat în buzunar medalia pe care
tocmai atunci voia s-o scoată în
apărarea sa şi, din ziua ceea, a
devenit din nou un copil modest şi
exemplar.
SFÂRȘIT
Partea a III-a
Elaborat: Gaja Viorica
Chiseliță Raisa
Pac Larisa