Transcript descoperirea, interacţiunea, aplicarea

Mântuitorul a fost, este
și va fi Modelul
desăvârşit ,iar noi
creştinii trebuie să
urmăm acest Model atât
cât ne este cu putinţă
fiecăruia dintre noi
Pentru a-l face pe copil
să ajungă la valorile
esenţiale ale umanităţii
este necesară educaţia
religioasă
În familie, copiii învaţă
să-şi manifeste într-un anumit
fel sentimentele, îşi
formează deprinderi de
conduită cu ajutorul cărora
să devină persoane
deschise comunicării - cu
Dumnezeu şi cu semenii.
Educaţia religioasă îl
ajută pe copil să
cunoască îndatoririle pe
care le are faţă de el
însuşi, faţă de ceilalţi şi
faţă de tot ce-l
înconjoară, pentru a
devenii un bun creştin
În primul rând, copiii nu vin
la Biserică pentru că nu-i
cheamă nimeni.
Această afirmaţie nu trebuie
să surprindă. Este uşor să
critici pe cineva că nu vine la
Biserică,
dar cine mai cheamă astăzi
lumea la Biserică?
În al doilea rând, tinerii nu vin la
Biserică pentru că –spun ei – nu
văd rostul acestui lucru. Ei spun
că se poate trăi şi fără Biserică.
Nu trebuie criticaţi
pentru această viziune. Nici
părinţii lor nu merg la Biserică şi,
evident,
nu i-au învăţat de mici cele de
trebuinţă despre Dumnezeu
Când copilul a fost crescut
fără de Dumnezeu,
dacă a învăţat că se poate
trăi şi fără Dumnezeu, evident
că la maturitate se va întreba
ce rost are mersul la
Biserică , iar astfel
cele sfinte li se par copiilor
complicate şi inutile
Sf. Ap. Pavel spune despre
credinţa , că vine în urma auzirii.
Dar cum să crezi, dacă nu
înţelegi ce auzi? Evanghelia şi
viața în Hristos trebuie
prezentate tinerilor pornind de la
lucruri simple, fundamentale şi,
pe măsură ce le înţeleg şi le
însuşesc pe acestea, trebuie
trecut la lucruri mai profunde
În Biserică, când întrebăm de ce un
lucru este în cutare fel, cel mai
frecvent răspuns primit este "Aşa se
face". Ei bine, tinerii nu acceptă
explicaţii de genul "aşa se face".
Acesta nu este un argument. Ei vor să
ştie de ce Sfânta Liturghie este aşa şi
nu altfel, de ce ne închinăm la icoane,
de ce cântările noastre sunt aşa şi nu
altfel. Vor să ştie rostul tuturor
lucrurilor din biserică
Din păcate, atunci poate
interveni alternativa religioasă:
credinţa practică, simplificată, a
cultelor neoprotestante, expusă
frumos de persoane amabile şi
manierate. Totul este prezentat
simplu şi clar. Aici nu mai există
reguli fără explicaţie şi tabu-uri
mai presus de Dumnezeu
Mergem la Biserică pentru a ne întâlni cu
Cel ce este pentru noi reperul
fundamental în viaţă: Iisus Hristos.
Tot omul are nevoie de repere sau
principii solide în viaţă, de valori care să
nu se schimbe de la o zi la alta
Valorile reprezentate de Hristos vin din
afara sistemului omenesc, sunt
dumnezeieşti şi sunt deci mai presus de
măruntul cotidian al omului. Cine se
întemeiază pe ele va avea stabilitate şi
siguranţă în viaţă, şi ajutor de la
Dumnezeu
Evaluarea ne permite să ne
pronunţăm „asupra stării unui
fapt, proces la un anumit
moment, din perspectiva
informaţiilor pe care la culegem
cu ajutorul unui instrument care
ne permite să măsurăm în
raport cu o anumită normă la
care ne raportăm” (Etienne
Brunswic)
Prin procesul evaluativ din
cadrul orelor de religie se
urmăreşte determinarea (sau
stimularea) concordanţei dintre
comportamentele vizibile,
identificabile, concrete, la care
ajung elevii, cu obiectivele
referenţiale şi, mai ales, cu cele
operaţionale, stabilite de
profesor încă de la începutul
unei secvenţe de instruire
La întrebarea dacă se poate sau
este bine să se evalueze
credinţa elevilor, răspunsul
nostru este mai degrabă negativ.
Există un argument teologic
pentru a nu face acest lucru şi
care este generat de
următoarea întrebare: este în
stare un semen să evalueze şi să
eticheteze credinţa noastră?
Etichetele puse de oameni sunt
imperfecte, relative, vulnerabile, mai
ales când se vizează acte psihice
interioare, opinii, credinţe. Stabilirea
depărtării sau apropierii noastre de
Iisus Hristos nu este de competenţa
individului de lângă noi.
A ţine morţiş să "evaluezi" credinţa
altuia e un fel de blasfemie în faţa lui
Dumnezeu, un soi de fariseism în
faţa semenilor tăi
Scopul final al evaluării nu
este de a stabili dinafară
cât de "mare" este
credinţa elevului, ci de a-l
face pe acesta să se
interogheze, să se aplece
spre sine, spre credinţa
sau ne-credinţa sa.
În evaluare se va pune accent
nu pe "realizările" elevilor, ci
pe procesele formative şi
autoformative care se
activează.
Acestea sunt mult mai
importante pentru că ele
garantează conduite
responsabile .
Cât privește metodele de
evaluare, cele clasice (orale,
scrise, practice) trebuie
ponderate cu cele
complementare, ce devin mai
relevante în noul context
(observarea sistematică a
comportamentelor, proiectul,
portofoliul, investigația
personală sau de grup, referatul)
Ca activitate în sine, evaluarea
cuprinde trei etape principale:
 măsurarea rezultatelor –
făcută prin procedee specifice
(evaluări, portofolii, proiecte)
 aprecierea – făcută după
criterii unitare (barem de notare,
descriptori de performanță)
 formularea concluziilor
Ca o primă concluzie, pot afirma
că EVALUAREA reprezintă acele
activități prin care colectăm,
organizăm și interpretăm datele
obținute în urma aplicării unor
instrumente de măsurare.
SCOPUL evaluării este de a
emite o judecată de valoare
bazată pe o decizie luată în plan
educațional.
După modul de desfășurare a procesului
didactic, evaluarea este de trei tipuri:
1. evaluare inițială – unde identificăm
nivelul achizițiilor de cunoștințe ale
elevilor pentru a ne atinge obiectivele
propuse.
2. evaluarea formativă – făcută prin
verificări sistematice. Prezintă mari efecte
ameliorative putându-ne astfel raporta la
obiectivele operaționale.
3. evaluarea sumativă – efectuată după un
capitol, semestru sau an școlar. Este
concentrată pe elementele de permanență
dar are un caracter ameliorativ destul de
redus.
Dacă vorbim de CINE realizează
evaluarea, atunci aici avem două
tipuri de evaluare:
1. evaluare internă – acțiunea de
evaluare se face de către
aceeași persoană care a
efectuat și activitatea de
instruire
2. evaluare externă – evaluarea
este realizată de altă persoană
decât cea care a efectuat și
activitatea de instruire
Evaluarea cuprinde două
părți componente:
1. EVALUAREA CURENTĂ
2. EXAMENELE
Între cele două părți
componente există și o
strânsă legătură dar și o
condiționare reciprocă.
Din practică, putem distinge
două tipuri sau două metode de
evaluare:
1. METODE TRADIȚIONALE DE
EVALUARE
2. METODE COMPLEMENTARE
DE EVALUARE
METODE TRADIȚIONALE DE
EVALUARE
1. PROBELE ORALE
2.PROBELE SCRISE
3. PROBELE PRACTICE
Pentru a ne fi mai ușor și pentru a înțelege
termenii folosiți, am considerat necesar să
precizez ce înseamnă, din punct de vedere
conceptual, termenul „probă”.
PROBĂ – este orice instrument de evaluare care
este proiectat, administrat și corectat de un
profesor.
1 . PROBELE ORALE
- Sunt foarte des folosite la clasă;
- Nu se recomandă în situații de examen;
DEZAVANTAJE
- Au un nivel scăzut
de fidelitate
- Sunt mari
consumatoare de
timp
AVANTAJE
- Pot clarifica și corecta
imediat erorile și
neînțelegerile;
- Stimulează modul de
structurare a răspunsurilor,
ca urmare a interacțiunii
directe dintre elev și
profesor
- Poate fi folosită ca probă de evaluare cu prilejul
vizitelor la Sfânta Biserică, atât la clasele
primare cât și la cele gimnaziale
2 . PROBELE SCRISE
Sunt practicate îndeosebi pentru eficientizarea instruirii și
creșterea gradului de obiectivitate
AVANTAJE
DEZAVANTAJ
- Întârzierea în timp a
corectării unei greșeli sau
completarea unor lacune
descoperite
- economia de timp, se permite
evaluarea unui număr mare de
elevi în timp scurt
- acoperire unitară ca volum și
profunzime a conținutului
- elevii elaborează un răspuns
propriu , fără alt ajutor
- diminuarea stării de tensiune a
elevilor
3 . PROBELE PRACTICE
- utilizate pentru a evalua capacitatea elevilor de
a aplica anumite cunoștințe teoretice
- arată gradul de stăpânire a priceperilor și
deprinderilor
- oferă elevului posibilitatea de a-și dezvolta
competențe de comunicare, sinteză și evaluare
- elevul poate deprinde lucrul cu datele și poate
interpreta rezultatele
Pentru o bună realizare este bine ca elevul să
primească informații despre:
1. tematica lucrării
2. evaluarea lucrării
3. condițiile oferite pentru valorificarea probei –
tehnică, săli e.t.c.
- STRATEGIILE MODERNE DE
EVALUARE ACCENTUEAZĂ
DIMENSIUNEA ACȚIUNII
EVALUATIVE
- OFERĂ ELEVILOR
MULTIPLE POSIBILITĂȚI DE
A ARĂTA CEEA CE ȘTIU ȘI ÎN
SPECIAL CEEA CE POT FACE
METODE COMPLEMENTARE DE
EVALUARE
1.OBSERVAREA SISTEMATICĂ A
COMPORTAMENTULUI ELEVILOR
2.INVESTIGAȚIA
3.PORTOFOLIUL
4.PROIECTUL
5.AUTOEVALUAREA
1.OBSERVAREA SISTEMATICĂ A
COMPORTAMENTULUI ELEVILOR
- oferă informații despre
performanțele elevilor permițând
observarea capacității lor de
acțiune și relaționare
- avem trei modalități de realizare :
1.Fișa de evaluare
2.Scara de clasificare
3.Lista de control
Se poate folosi în special la ciclul
primar
2. INVESTIGAȚIA
- Permite elevului să aplice în mod
creativ ceea ce a învățat la clasă
în situații noi
- Obiectivele urmărite se corelează
cu gradul de complexitate al
sarcinii de lucru
- Poate fi organizată individual ,dar
și în grupuri mici de lucru
O putem utiliza la gimnaziu unde există un
alt tip de gândire al elevilor, mai
pragmatică și mai bine structurată.
3 . PORTOFOLIUL
-
Este întocmit cu scopul de crea o imagine complexă a evoluției
elevului pe o anumită perioadă de timp, permițându-i
profesorului realizarea unei evaluări adecvate cu un pronunțat
caracter descriptiv
- Poate reprezenta o „carte de vizită” a elevului și, în contextul
noii Legi a Educației Naționale, este parte integrantă a
dosarului de admitere în ciclul superior de învățământ
aici elevii devin parte integrantă a sistemului de evaluare, ei
putându-și chiar urmări propriul progres
Metoda aceasta poate fi folosită cu succes și la ciclul gimnazial și
la ciclul primar. La ciclul primar, elevilor li se poate da ca
sarcină de lucru realizarea unui portofoliu despre marile
sărbători creștine sau despre viața unui sfânt. La ciclul
gimnazial, ca o continuare a sarcinilor date la ciclul primar, se
poate da ca sarcină de lucru viața unui sfânt și implicațiile ei în
modelarea vieții fiecărui elev. (Exemplu de portofoliu ar fi
„Viața și activitatea Sfântului Neagoe Basarab - urmări în plan
politic, social și moral”)
4 . PROIECTUL
- o activitate mai amplă ca investigația
- debutează de regulă în clasă prin
explicarea sarcinilor de lucru și se
continuă individual sau perechi pe
parcursul unei perioade
mai lungi de timp
- Se încheie tot în locul unde a debutat
prezentându-se un raport care să
cuprindă tot ceea ce s-a obținut în urma
finalizării acelui proiect
- Un impact pozitiv în rândul copiilor l-a avut și proiectul
„Hristos împărtășit copiilor” , proiect numit astfel la inițiativa
Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române
Scopul acestui proiect este de a pune la dispoziţia preoţilor şi
profesorilor un set de instrumente catehetice de care au
nevoie pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede
vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă
maturitatea întru credinţă
- Proiectul se adresează copiilor între 6 şi 17 ani
- Prin acest proiect se propune o nouă metodă prin care se face
un fel de aducere la zi a catehezei clasice şi transformarea
catehezei într-un act interactiv, în care copilul este pus pe
primul loc şi în care nevoile şi dorinţele copilului sunt
valorificate la maximum
- Componentele de bază ale noii metode sunt: descoperirea,
interacţiunea, aplicarea. Aici, elementul cheie este
participarea copilului. Atenţia nu mai e îndreptată către
profesor, către cel ce predă, ci se doreşte implicarea celui ce
ascultă sau a celui căruia i se adresează mesajul. Un alt
element important în acest proiect este punerea accentului
pe adecvarea pe vârste de dezvoltare psihologică
-Activitatea de catehizare se desfăşoară în biserică, pentru a
spori cunoştinţele religioase ale copiilor, în vederea întăririi lor în
credinţă şi în dragoste de Dumnezeu şi aproapele
- activitatea de predare a religiei se circumscrie unor norme
aplicabile întregului învăţământ de stat şi urmăreşte predarea
unor cunoştinţe pe baza unei programe elaborată pentru acest
domeniu, edificarea spirituală a copiilor fiind deseori neglijată
sau trecută în plan secund
- faptul că se desfăşoară în biserică şi nu în şcoală, adică într-un
spaţiu în care copilului i se mai predau, de asemeni, biologia sau
matematica, conferă o atmosferă aparte, cadrul oferit de sfântul
lăcaş sporind atenţia, receptivitatea şi evlavia copilului / elevului
- copiilor li se creează o adevărată emulaţie religioasă în sânul
familiei, copilul fiind în permanenţă îndemnat să discute şi să
aplice în viaţa de zi cu zi (mai ales în familie) cunoştinţele
dobândite
- Concluzia este că ora de religie şi
cateheza din biserică se află în raport de
complementaritate şi nu de concurenţă.
Se pune firesc întrebarea: „Care este
scopul final pe care dorim să-l atingem
cu fiecare curriculum de curs (manual)
pe care-l oferim unui copil?
Cel mai cuprinzător şi concis răspuns
ar fi „VIEŢI TRANSFORMATE”.
Rezultatul aşteptat, dorit al activităţii
didactice, activitate realizată atât de
profesorul de religie, cât și de preot,
constă într-o schimbare progresivă,
pozitivă care survine în viaţa fiecărui
copil /elev.