Inventii care au revolutionat lumea

Download Report

Transcript Inventii care au revolutionat lumea

Invenţii care au revoluţionat
lumea
INTRODUCERE
Cuvântul "inventator" declanşează aproape instantaneu imaginea unui
om de ştiinţă în halat alb, într-un laborator, experimentând fără încetare,
până ce ajunge la un rezultat absolut nou care funcţionează fără cusur
pe care îl prezintă omenirii.
În realitate însă, nicio invenţie nu este creată de la zero. Toate inovările
sunt bazate pe lucruri deja existente.
Iata topul invenţiilor care au schimbat lumea, potrivit HowStuffWorks.
Este una din cele mai importante descoperiri. Fără foc,
multe lucruri din ziua de azi nu ar fi fost posibile.
Focul era folosit de Homo Erectus la următoarele activităţi:
Gătirea hranei
Căldură şi în siguranţă
Lumina in intuneric
Unelte mai bune
Cămine
Focul



În comparaţie cu device-urile de ultimă generaţie,
plugul nu pare o invenţie atât de interesantă. Este o
simplă unealtă, folosită pentru a pregăti pământul
pentru plantare de seminţe.
Însă fără această simplă unealtă, celelalte cu greu ar fi
fost posibile.
Inventarea plugului nu poate fi atribuită unui singur om.
A fost dezvoltat independent in mai multe regiuni, in
vremuri preistorice.
• În anul 1752, Benjamin Franklin a descoperit sarcina electrică,
folosind un zmeu de care a agăţat o cheie în timpul unei furtuni.
• Putem spue că, fără electricitate, nu am avea acces la multe din
invenţiile de care ne folosim zi de zi.
• Benjamin Franlin a inventat urmatoarele:
• Paratrăsnetul
• Soba Franklin
• Lentiele bifocale (Ochelarii)
Motorul cu abur




Prima mașină cu aburi a fost inventată în secolul I e.n. de către
inginerul grec Heron din Alexandria. O sferă goală pe dinăuntru era
pivotată pe două tuburi prin care trecea aburul dintr-un mic fierbător.
Aburul umplea sfera și ieșea prin țevi dispuse în părți opuse ale
acesteia. Jeturile de abur care țîșneau determinau sfera să se
rotească. Totuși, în ciuda faptului că era o invenție interesantă, mașina
nu servea unui scop util.
Primul om care a avut ideea de a transforma pompa cu
piston în mașină termică, a fost francezul Denis Papin în anul 1679. Din
păcate nu a putut să o pună în practică din lipsă de fonduri. El a murit
în sărăcie, în 1714.
Primul motor cu abur a fost proiectat în 1698 de Thomas Savery, un
inginer englez. Acest motor era conceput să pompeze apa din mine,
dar singura lui întrebuințare a fost să pompeze apa în casele înalte
din Londra.
Primul motor performant a fost construit în 1712 de inginerul Thomas
Newcomen, din Cornwall. Acest motor avea un braț mare care pompa
apa cu o frecvență de 16 mișcări de du-te-vino pe minut.
În 1776, James Watt, un constructor scoțian de mecanisme, a adus
înbunătățiri motorului lui Newcomen.
Automobilul
 Istoria automobilului începe în
1769, o dată cu crearea
automobilului cu motorului cu
abur și care putea transporta
persoane la bord. În 1806,
apar vehiculele dotate
cu motoare cu ardere
internă care funcționau cu
combustibil lichid. În jurul
anului 1900, apar și vehiculele
cu motor electric.
ARMELE NUCLEARE
Arma nucleară face parte din categoria armelor de distrugere în
masă destinate uciderii unui mare număr de oameni și/sau distrugerii
structurilor construite de om, sau biosferei în general.
Prima armă nucleară cu fisiune a eliberat o cantitate de energie echivalentă
cu cea rezultată din explozia a 20 000 tone de TNT (trinitrotoluen), în timp
ce prima armă termonucleară (cu fisiune și fuziune) a eliberat o energie
echivalentă cu 10 000 000 tone de TNT.
In anul 2012 pe plan mondial există circa 19 000 de focoase nucleare din
care 4 400 sunt menținute în stare operațională, gata oricând pentru a fi
utilizate
Penicilina
 A fost
descoperită de Alexander Fleming in anul
1928.
 Primul care a semnalat, in 1885, acţiunea inhibantă
a substantelor elaborate de microorganisme a fost
savantul român Victor Babeş
 Penicilina are formula chimică C9H11N2O4S
TELEFONUL
• Alexander Graham Bell este creatorul
primului model de telefon, inventarea lui a
fost bazată pe multe alte invenţii ale altor
oameni de ştiinţă celebrii. Johann Philipp
Reis, un om de ştiinţă german, a fost primul
care a avut ideea de a transmite sunetul prin
intermediul energiei electrice.



Una dintre cele mai
importante invenţii.
Primele calculatoare
electronice digitale, fiind
foarte mari și scumpe, erau
folosite la calcule științifice
complicate, de multe ori
pentru scopuri militare.
În ziua de azi, aproape
toata lumea are un
calculator,de care se
foloseşte in fiecare zi.
Internetul
O Bazele internetului au fost puse in 1965, cand Defence
Advanced Research Projects Agency (DARPA) (Agenţia
pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Aparare din
SUA) a creat prima reţea de computere interconectate
sub numele ARPAnet. Reţeaua globală din zilele
noastre a rezultat din extinderea ARPAnet. Accesul
publicului larg la internet a fost posibil dupa 1990
odată cu inventarea in 1989 a World Wide Webului
(WWW) – un sistem de documente şi informaţii de tip
hipertext legate ele intre ele şi care pot fi accesate prin
intermediul Internetului.
• Realitatea Augmentată plasează un conţinut
suplimentar (digital, virtual), peste imaginea “live”
a unei camere foto, in funcţie de caracteristicile
imaginii surprinse de acea camera foto. Camera
foto este in principiu cea a unui smartphone sau a
unei tablete (chiar si web-cam-ul unui laptop/PC).
Iar conţinutul adiţional poate sa fie text, sunet,
imagine, film, un obiect static în 3D sau o animaţie
3D. Imaginea surprinsă de camera foto trebuie să
fie prelucrată iar aplicaţia trebuie să o recunoască
ca marker grafic. In viitor, vom putea folosi
relitatea augmentată cu ajutorul unor ochelari,
creaţi de către Google, denumiţi Google Glass.
Bibliografie:
O http://renne.ro/special/cele-mai-importanteO
O
O
O
O
O
O
inventii-din-istorie/234
http://istoriiregasite.wordpress.com/2010/10/23/
aparitia-focului-istoria-lumii/
http://www.business24.ro/international/slovenia/i
nventiile-care-au-schimbat-lumea-1488315
http://science.howstuffworks.com/
http://filmedocumentare.com/
http://www.discoveryeducation.com/teachers/
http://www.nationalgeographic.com/lectures/archi
ves.html
http://proiecte.pmu.ro/teme_cercetare/Tema_7/in
dex.html