Transcript Calatorii_transcutanate

Calatorii transcutanate


Organ care constituie invelisul corpului. Pielea este un organ viu, nu o simpla
membrana, de o mare importanta fiziologica.
Structura - Pielea cuprinde trei straturi suprapuse, epidermul, dermul si
hipodermul, si formeaza, impreuna cu anexele (perii, parul, unghiile si glandele),
tegumentul.
Epidermul este un epiteliu (tesut format din celule juxtapuse) cuprinzand diferite
tipuri de celule.
Dermul este un tesut conjunctiv (care joaca rol de nutritie si de sustinere), format
din celule numite fibroblaste, din fibre de colagen si din fibre elastice.
Hipodermul este o varietate de tesut conjunctiv, tesutul adipos.
Anexele cuprind fanerele (peri, par, unghii), foarte bogate in keratina; glandele
sudoripare sau sudorale, care secreta sudoarea; glandele sebacee secreta sebum,
care formeaza o pelicula protectoare la suprafata pielii.
Functii - Pielea asigura o protectie impotriva agentilor fizici si chimici, intarita prin
actiunea keratinei si a melaninei. Ea joaca un rol senzorial multumita receptorilor
nervosi microscopici, sensibili la pipait, durere si temperatura. Pielea mai intervine
si in termoreglare (mentinerea unei temperaturi interne constante) prin dilatarea
vaselor sangvine cutanate si prin evaporarea sudorii, ceea ce permite evacuarea
unui exces de caldura.

Cancerul de piele (cutanat) a devenit cel mai frecvent tip de
cancer la om. Anual, medicii descopera sute de mii de noi cazuri
la pacienti aparent sanatosi. Specialistii din toata lumea pun
cresterea incidentei acestui tip de cancer pe seama schimbarii
climei si a exploziilor solare, dar si a inconstientei oamenilor.
Boala afecteaza in general stratul superior al pielii (epiderma),
dar in unele cazuri se extinde si la alte parti ale corpului. In
practica medicala s-au evidentiat doua tipuri de cancer de piele,
care apar destul de des. Carcinomul bazocelular, ce apare in 75%
din cazurile de cancer de piele, caz in care boala invadeaza pielea
normala, ii modifica aspectul, distruge tesuturile profunde, iar
uneori si muschii si oasele. Acest tip de cancer trece in faza de
metastaza foarte rar. Carcinomul spinocelular, celalalt tip
frecvent de afectiune, apare in 20% din cazurile de cancer de
piele, dar este mult mai periculos. Boala evolueaza lent si se
dezvolta pe pielea care a suferit o leziune. Este mai invaziv decit
tipul bazocelular si se raspindeste la alte parti ale organismului.
j3s3se




Cauzele cancerului de piele
Boala este provocata in special de supraexpunerea la soare si la
raze ultraviolete. Persoanele care au suferit arsuri solare severe,
in special in copilarie, cele care si-au expus pielea la soare ani la
rind timp indelungat si chiar pesoanele care apeleaza des la solar
sint predispuse sa se imbolnaveasca. Alte cauze posibile de
aparitie a cancerului de piele includ expunerea repetata la raze X,
anumite chimicale (arsenicul, carbunele), substante radioactive
(radiul). Boala poate fi, de asemenea, cauzata de tratamentul cu
radiatii ionizante utilizate pentru tratarea de eczeme, psoriazis
sau acnee.
Cum se depisteaza boala?
Examinarea pielii de catre medic este primul pas pe care trebuie
sa-l faceti daca aveti suspiciuni in legatura cu anumite modificari
pe piele. Daca specialistul suspecteaza la rindul sau un cancer,
este necesara o biopsie pentru un diagnostic precis. Pentru
aceasta este obligatorie recoltarea unei portiuni din suprafata de
piele afectata si examinarea sub microscop, pentru evidentierea
celulelor canceroase. Semnele bolii sint anumite modificari ale
aspectului pielii, de exemplu o iritatie, o excrescenta, o rana care
nu se vindeca sau o modificare foarte vizibila a unei alunite sau a
unui neg. Cancerul de piele afecteaza de obicei zone care sint
expuse la soare in mod frecvent cum ar fi gitul, spatele, pieptul
sau umerii. Cea mai sensibila si mai expusa zona a corpului
ramine, insa, nasul






Factori de risc
Riscul de a face cancer de piele depinde de tipul de piele si de cit de usor se produc arsurile solare. Cele mai expuse sunt
persoanele cu tenul deschis la culoare, cu parul blond sau roscat sau cu ochii de culoare albastru sau verde, dar si
persoanele cu pistrui. Cancerul de piele se poate chiar mosteni genetic, astfel ca persoanele care au avut in familie cazuri
de acest fel trebuie sa fie mult mai atente. Un alt factor de risc este virsta, dupa 40 de ani pielea devenind mult mai
sensibila la acest tip de atac. Si munca in aer liber fara protectie solara poate favoriza aparitia bolii, la fel ca si fumatul,
care sensibilizeaza epiderma. Statisticile arata ca barbatii dezvolta cancer de piele mai frecvent decit femeile. Forme
severe ale cancerului de piele apar mai des la persoanele care au cicatrici sau care au suferit un transplant si fac
tratament pentru prevenirea respingerii grefei de piele.
Simptomele cancerului de piele
Simptomele cancerului bazocelular pot fi foarte variate si pot include modificari ale aspectului pielii cum ar fi leziuni
ferme cu aspect perlat, cu vase de singe ce au un aspect de pinza de paianjen, pete sensibile si rosii care singereaza cu
usurinta, leziuni mici, lucioase care pot semana cu negii sau cu alunitele, pete asemanatoare cu cicatricile, in special la
nivelul fetei, leziuni care singereaza, formeaza cruste si iar singereaza si care nu se vindeca in decurs de trei saptamini.
Sint suspecte si formatiunile gen alunite care isi modifica forma, marimea sau culoarea. Semne ale carcinomului
spinocelular apar pe fata, gitul sau capul pacientului. Semnele bolii includ: leziuni persistente, ferme, de culoare rosie pe
zonele de piele expuse la soare, zone de piele ce au un aspect tare (solzos), singereaza sau dezvolta o crusta. Aceste rani
pot creste in dimensiuni pe o perioada de citeva luni. In cazul acestui tip de cancer de piele apar excrescente ale pielii ce
pot arata ca un neg si rani ce nu se vindeca, dar si zone de piele subtiata la nivelul buzei inferioare, in special la fumatori
sau la indivizi care isi expun frecvent fata la soare sau la vint.
Evolutia bolii
Cancerul de piele evolueaza de obicei lent, invadind si distrugind tesuturile alaturate. Pot trece luni sau chiar mai bine
de un an pina la aparitia primelor semne. Carcinomul bazocelular poate sa invadeze pielea normala si sa-i modifice
aspectul, sa distruga tesuturile profunde, ca muschii si oasele. Acest tip de cancer de piele metastazeaza foarte rar. Mult
mai periculos este, insa, carcinomul spinocelular, care evolueaza incet si metastazeaza frecvent. Boala poate duce chiar si
la desfigurarea pacientului. Este mult mai invaziv decit cel bazocelular si poate afecta scalpul, urechile, pleoapele, nasul,
buzele sau alte parti ale corpului. Dintre celulele canceroase, 2-6% invadeaza si alte organe ale corpului.




Cancerul de piele se vindeca
Cancerul de piele se poate vindeca daca este depistat la timp si tratat imediat. Persoanele care au avut aceasta boala sint
predispuse la reaparitia acesteia, chiar daca tratamentul a fost declarat reusit. De regula, 35-50% din pacientii
diagnosticati cu carcinom bazocelular vor dezvolta un alt cancer de piele intr-un interval de 5 ani. Pentru a se realiza un
diagnostic in fazele incipiente ale bolii, este bine ca pielea sa fie examinata o data pe luna, iar daca apar leziuni suspecte
este bine ca pacientul sa mearga imediat la medicul specialist. Tratamentul pentru cancerul de piele depinde de marimea
si de localizarea acestuia, de tipul bolii, de virsta pacientului si de starea lui de sanatate. Tratamentul cel mai des utilizat
este cel chirurgical prin care se indeparteaza sau distruge leziunea, o data cu o parte din tesutul sanatos din jurul ei.
Majoritatea terapiilor sint foarte eficiente, cu rate de succes de pina la 90%.
E mai bine sa previi imbolnavirea
Aparitia cancerului de piele poate fi prevenita prin evitarea supraexpunerii la razele ultraviolete ale soarelui, fie cele
naturale, fie cele artificiale folosite in cabinetele de bronzat, deoarece sint foarte periculoase. Pielea poate fi protejata prin:
limitarea expunerii la soare, in special intre orele 10 si 16, cind expunerea este maxima, purtarea de haine care sa acopere
pielea, inclusiv ceva pe cap, bluza cu mineca lunga si pantaloni, utilizarea ochelarilor de soare cu filtru pentru
ultraviolete, utilizarea unei creme cu un factor de protectie de minim 15, in fiecare zi, tot timpul anului, chiar si cind
afara este innorat afara, folosirea unui balsam de buze sau a unei creme cu factor de protectie, pentru a apara buzele de
arsuri sau rani provocate de frig, evitarea solarelor sau a lampilor de bronzat. Protejarea pielii trebuie facuta si pentru
copii, deoarece o agresiune a pielii in copilarie poate provoca un cancer de piele la maturitate. Copiii trebuie invatati sa
se fereasca de razele soarelui si sa poarte haine care sa acopere corpul atunci cind sint expusi la raze ultraviolete. De
asemenea, parintii trebuie sa foloseasca lotiuni cu factor de protectie 25 sau 30, atunci cind isi duc copiii la plaja. Crema
se va reaplica dupa doua ore de stat in soare sau in apa, chiar daca pe lotiune scrie ca este rezistenta la apa. Copiii mai
mici de 6 luni nu trebuie expusi sub nici un motiv direct la soare.


Cancerul pielii si al mucoaselor se
trateaza cu amestec de flori de arnica si
flori de luminarica, in parti egale, intern,
o picatura pe kilocorp, de trei ori pe zi.
Extern, se pot face spalaturi cu o lingurita
de tinctura din acelasi amestec, in circa
200 ml de ceai. O alta varianta recomanda
comprese sau unguent de marul-lupului.
Trebuie sa consumam alimente care
contin elemente active anticancerigene:
varza proaspata, soia, cereale integrale,
morcovi, grapefruit, struguri rosii, ceai
verde, simburi de caise, legume si fructe
neprelucrate termic, germeni de griu,
drojdie de bere, polen, usturoi, ceapa,
peste, seminte de dovleac, cartilagii de
rechin si bovine. In cazul arsurilor solare,
se aplica pe piele un unguent din
propolis si ulei de levantica. Acelasi efect
il au uleiul de salvie si cel de catina.

LEAC DIN ROSTOPASCA
ROSTOPASCA SE INTILNESTE ADESEA IN
VECHILE CARTI DESPRE PLANTE MEDICINALE
SUB NUMELE DE „BURUIANA-DE-CELE-SFINTE“.
ASTA DOVEDESTE DE CIT PRESTIGIU SE
BUCURA ODINIOARA IN POPOR ACEASTA
PLANTA MEDICINALA. ROSTOPASCA
INFLORESTE, INCEPIND DIN LUNA MAI, PE TOT
PARCURSUL VERII SI PINA IN TOAMNA. CEAIUL
DE ROSTOPASCA ESTE RECOMANDAT, CA UZ
EXTERN, CONTRA BOLILOR DE CANCER LA
PIELE, CONTRA BATATURILOR, A NEGILOR SI A
ECZEMELOR CARE NU VOR SA SE VINDECE.
PLANTA ESTE, INSA, UN LEAC DE INCREDERE
SI IN BOLILE HEPATICE, PENTRU CA CEAIUL
BAUT REGULAT CURATA ATIT SINGELE, CIT SI
FICATUL SI ARE O INFLUENTA BUNA SI
ASUPRA METABOLISMULUI, DAR ESTE
RECOMANDATA SI IN AFECTIUNILE BILIARE SI
RENALE. CIND ESTE FOLOSITA INTERN,
TREBUIE BAUTE CITE 2-3 CESTI CU CEAI, CARE
NU SE PREPARA PRIN FIERBERE, CI DOAR PRIN
OPARIRE. CA UZ EXTERN, IN MEDICINA
HOMEOPATICA SE PREPARA DIN ACEASTA
PLANTA O TINCTURA DIN CARE SE
ADMINISTREAZA, PE LOCUL AFECTAT, DE 2-3
ORI ZILNIC, CITE 10-15 PICATURI IN PUTINA
APA. MODURILE DE FOLOSIRE SINT: ¤ INFUZIE:
1 LINGURITA RASA DE PLANTE LA 1/4 LITRU
DE APA (SE OPARESTE DOAR); ¤ SUC
PROASPAT: FRUNZELE, TULPINILE SI FLORILE
SE SPALA SI SE TREC IN STARE UMEDA PRIN
STORCATOR (PENTRU FOLOSIREA EXTERNA); ¤
TINCTURA: SE PROCURA DIN FARMACII, FIIND
UN PREPARAT HOMEOPATIC.





* Celulita nu este o grăsime simplă (obişnuită).
Femeile nu pot scăpa de această grăsime cu ajutorul
exerciţiilor sau dietei.
* Celulita nu este o retinere de lichid. Aceasta este
numai o parte a problemei, insa ea este unul dintre
cei mai importanti factori care atrag procesul de
depunere a grasimilor.
* Celulita nu este numai o problema cosmetica.
Este o problema fizica, care nu poate fi schimbata
prin intermediul exercitiilor obisnuite si al regimului
alimentar.
* Celulita nu inseamna un chin continuu atit
pentru sine, cit si pentru ceilalti.
* Celulita nu este numai o problema a felului in
care aratam. Este o afectiune care trebuie tratata.




Ajungem la concluzia ca celulita este o stare in care
grasimea s-a depus in parti ale corpului cum ar fi
coapsele, miinile si picioarele. Tesuturile de colagen
din aceste portiuni au forma fagurelui de albine, nu
se mai incruciseaza ca in alte parti ale corpului.
Aceste tesuturi alveolare se umplu cu depuneri de
grasime, cu toxine, care ridica pielea in sus si in
exterior, o intind. Acest lucru intinde colagenul si
impiedica miscarea fluidelor. Intinderea colagenului
opreste circulatia. Hormonii care elimina grasimea
din corp nu pot ajunge la aceste celule pentru a
elibera grasimile care se acumuleaza acolo. Ca
urmare a acestui fapt, celulele primesc permanent
grasimi si nu le pot elimina eficient din corp.

Pentru ca toxinele sunt conţinute in
fluidele din corp, in special in grasime,
aceste celule celulitice grase contin o
cantitate foarte mare de toxine.
Cercetarile facute la Universitatea din
Milano (Italia) au aratat ca aceasta
toxicitate si presiune a fluidelor cu
trecerea timpului va distruge celulele.
Peretii celulelor devin mai grosi si tari,
ceea ce ingreuneaza si mai mult
eliminarea grasimilor. Practic,
grasimea si toxinele sint inchise aici.


Despre faptul ca celulita este o
problema cosmetica cu care trebuie sa
se lupte stie in zilele noastre fiecare
femeie. Saloanele de frumusete propun
numeroase proceduri care sa ne scape
de coaja de portocala si pantalonii
bufanti.

Trucuri ca sa elimini celulita


Este dovedit faptul ca orice strategie si tratament te-ai decide sa urmezi, daca inainte vei incepe sa tii o cura de detoxifiere, rezultatele
vor fi dublate sau chiar triplate. O asemenea cura te ajuta sa iti reechilibrezi metabolismul si sa elimini toate toxinele acumulate in
organism.


Detoxifierea organismului


Orice dieta de detoxifiere care se bazeaza pe consum de fructe, legume si sucuri naturale este eficienta. Efectul ei poate fi potentat
daca in fiecare seara efectuezi un periaj al corpului care ajuta la drenajul limfei si stimularea circulatiei sangvine. Cu o perie rigida,
folosind miscari largi, maseaza incepand cu talpa piciorului si continua in sus, pe intregul corp. Acesta se numeste periaj uscat si se
efectueaza intotdeauna inainte de baie.


RECOMANDARI ALIMENTARE:


- zilnic bea minim 2l apa plata cu lamaie (incearca, daca poti, sa bei dimineata un pahar de apa calduta cu lamaie);


- o masa sa fie alcatuita numai din fructe;


- evita consumul de fainoase (incearca sa nu mananci paine in aceasta perioada);


- evita sa mananci mancare gatita in aceasta perioada (inlocuieste-o cu friptura la gratar sau carne fiarta de pui, vita sau peste


- in locul cartofilor prajiti sau a piureului, alege o garniture din legume;


- incearca sa nu mai mananci dupa ora 6 sau daca o faci, alege un fruct;



- evita dulciurile,sucurile acidulate si alcoolul.

Exercitii fizice impotriva celulitei


Dupa ce ai incheiat cura de detoxifiere, pastreaza in continuare linia unei
alimentatii sanatoase, dar nu asa drastice, deoarece vei avea nevoie de energie
pentru a incepe programul de exercitii care te va ajuta sa atenuezi aspectul de
„coaja de portocala”.


Poti efectua orice forma de miscare care iti face placere, cu conditia sa faci
acest lucru cel putin de 3 ori pe saptamana, in sedinte de cate 40 de minute.


Exista anumite seturi de exercitii care se concentreaza pe zonele unde apare
de obicei celulita care te pot ajuta sa iti tonifiezi acele zone intr-un timp
record. STRATEGII ALTERNATIVE CONTRA CELULITEI


Masajul anticelulitic profesional nu numai ca destinde si rasfata pielea
corpului, dar ajuta in prevenirea si lupta impotriva celulitei. El inlesneste si
refacerea tendintelor naturale ale corpului, prin manevrarea muschilor si
stimularea sistemului circulator si limfatic care distrug tesutul adipos.

Masajul de slabire are ca scop stimularea circulatiei limfatice, insa spre deosebire de drenajul limfatic
acesta este mult mai riguros si profund, efectuandu-se cu mai multa forta, dar fara a provoca
discomfort sau vanatai atunci cand este efectuat de persoane calificate si cu experienta. In functie de
gradul de celulita se stabileste numarul de sedinte de masaj saptamanal, sedinte care pot dura 45 sau
60 de minute si la care se folosesc creme termice si uleiuri de masaj cu ingredienti activi care
actioneaza in profunzime.


In timpul unei sedinte de masaj anticelulitic circulatia sanguina este accelerata si dilatarea vasele de
sange superficiale se dilata. Un masaj anticelulitic executat cu o crema anticelulitica pe baza de cofeina
va avea rezultate considerabil mai bune.


Impachetarile anticelulitice, extraordinar de benefice atat pentru eliminarea retentiei de apa, cat si
pentru eliminarea celulitei.


Impachetarile anticelulitice:


• imbunatatesc circulatia sangelui eliminand toxinele superficiale si excesul de lichid din tesuturile
adipoase.


• netezesc portiunile pufoase ale pielii, imbunatatind si intinerind textura acesteia.


• previn aparitia celulitei. Celulita, inclusiv aspectul de portocala, este mai usor de eliminat cand este
intr-un stadiu incipient. In stadiile avansate de celulita se impun tratamente mai indelungate si masaj
anticelulitic profesional.

Cauzele aparitiei


Este o boala foarte raspandita putand sa apara atat la copii cat si la adulti. Ea este produsa de un virus care dupa
multiplicare se poate raspandi pe calea sangelui in diferite organe. Infectia cu herpes variaza de la forme moderate (o
infectie la ochi sau la buze) la forme grave.



Manifestari ale aparitiei herpesului
Aparitia herpesului poate da o stare de indispozitie generala, somnolenta sau insomnie, dureri de cap, nervozitate,
scaderea poftei de mancare, greturi, frisoane, cresterea temperaturii sau dureri in muschii coloanei vertebrale ce se
accentueaza la extensia capului, dar toate aceste simptome dispar in 3-5 zile de la debut.


In cazul pielii si a mucoaselor apare o eruptie de mici basicute cu lichid clar care se rup cu usurinta, lasand eroziuni ce se
vindeca in cateva zile. Pe toata durata bolii sau chiar putin inainte de aparitia ei, bolnavul are senzatii de arsura sau
mancarime locala.


Vindecarea se face in 11-12 zile, dar dupa vindecare virusul ramane in organism si poate recidiva. Daca organismul este
slabit datorita unei alimentatii necorespunzatoare (mai ales cu carne grasa sau salam), datorita unui efort fizic, datorita
stresului, unor expuneri succesive la soare sau datorita altor cauze atunci herpesul reapare.


De asemenea, un herpes este amplificat de boli concomitente ca diabet zaharat si tuberculoza sau apare in forma de Zona
Zoster, cu dureri greu de suportat.


Reaparitia frecventa a unui herpes pe buze indica de fapt si o lipsa de fier in organism, lipsa ce slabeste sistemul
imunitar. Daca organismul are o putere de aparare normala, un sistem imunitar bun, el stapaneste eficient agresivitatea
virusului, infectia fiind stinsa pentru o perioada indelungata.


Totusi, este o boala ce nu trebuie ignorata, caci prezenta virusului in organism poate conduce la multe complicatii.
Astfel, localizarea la ochi poate duce la opacitate corneana sinonima cu pierderea vederii. De asemenea, copii mici
contaminati de la mama pot pastra acest virus toata viata

Recomandari in cazul aparitiei herpesului


* Repaos fizic de 1-2 zile mai ales la cei cu imunitate scazuta, la cei aflati in convalescenta dupa alte boli, la cei bolnavi sau la copii.


* Alimentatia va fi formata din cat mai multe legme si fructe proaspete, in special cele bogate in vitaminele A, C si E. In primele zile
de boala sunt excluse alimentele care contin grasimi caci ele grabesc aparitia eruptiei.


* Fumatul este exclus pe toata durata puseului eruptiv.


* Se beau infuzii din plante medicinale (urzica, patlagina ingusta, revent etc). Infuziile se fac cu o lingurita planta la o cana cu apa.
Se beau doua cani pe zi, incet, inghititura cu inghititura. Se mai recomanda infuzii de amestecuri de plante, doua cani pe zi: radacina
de stejar, musetel, salvie si sulfina in parti egale sau urzica, rozmarin, patlagina si fumarica in parti egale.


* Tinctura de galbenele, 20 picaturi, de trei ori pe zi.


* Se unge locul de aparitie al herpesului cu alifie de galbenele, alifie de roinita, alifie de propolis sau ulei de sovarf.


* Se pun comprese si tamponari cu decoct de brusture sau infuzie de musetel. Se mai recomanda comprese cu argila rece.


* In cazul herpesului localizat la buze, se poate unge locul afectat cu albus de ou batut spuma (de trei pana la sapte ori pe zi).


* In cazul herpesului genital se fac spalaturi cu frunze de nuc sau cu pelin si tamponari de mai multe ori pe zi cu suc de lamaie sau
otet de mere si miere.

Pentru a-i feri pe cei din jur de imbolnavirea cu
herpes trebuie remarcat faptul ca veziculele
herpetice contin mari cantitati de virus, care
supravietuiesc panala 7 zile si ele pot fi
transmise prin saliva.


Virusul poate afecta mai ales persoanele cu
afectiuni concomitente, cu sistem imunitar slabit,
gravide, copii mici cu probleme de sanatate,
rahitici, distrofici, convalescenti, etc.

In foarte multe cazuri negii sunt inofensivi,
insa trebuie identificati si tratati la timp,
deoarece riscati ca acestia sa se raspandeasca
si in alte zone ale corpului.


Negii sunt determinati de anumiti virusi care
fac parte din familia HVP, prin traducere:
virusul papilomului uman si sunt mai mult
de 70 de tipuri si subtipuri, fiecare afectand
zone precise ale corpului. In afara de negii
genitali, care sunt cei mai periculosi si foarte
contagiosi, ceilalti nu se raspanedsc foarte
usor.


Negii apar acolo unde exista un sistem
imunitar scazut, sau incompelt dezvoltat,
cum este in cazul copiilor, care sunt cei mai
predispusi sa faca acest virus. Insa exista
persoane care au zone sensibile ale corpului
care pot deveni zone favorabile dezvoltarii
negilor.



Zonele cele mai expuse sunt degetele de la
mana, care reprezinta alveolele preferate ale
negilor si cei care isi rod unghiile si isi smulg
pielitele prezinta un risc crescut de
imbolnavire.

Cele mai cunoscute tipuri de negi:


- Vulgar: sunt sub forma de papule cu suprafata aspra, cu un diametru de cativa milimetri, avand culoarea pielii si se
poate aparea in orice parte a corpului, in special pe dosul mainii, pe degete si in jurul unghiilor.


- Plantar: se localizeaza pe talpa piciorului, ducand la crearea unor probleme de mers, fiind foarte dureroase.


- Filiform sau digitoform: apare sub forma de punct, varf, in partea superficiala a pielii, ca de exemplu: pe fata, sub brat,
in zona omoplatului, pe buze sau in zona umerilor.


- Plan: are o culoare galbena si de multe ori apar mai multi, pe fata, dosul mainii sau antebrate. Cei mai predispusi sunt
adolescentii si iritatia datorita frecarii firelor de par cu lama de ras poate contribui la paritia lor.


- Genital: poate aparea la femei dar si la barbati, in interiorul vaginului, pe coltul uterin, in jurul anusului sau in rect.
Poate aparea insa si pe burta. Condiloamele sunt mici si izolate, dar se si pot grupa, care pot atinge un diametru de 3 cm,
cu aspect de conopida



Negii pot disparea in timp, daca sistemul imunitar al celui care contacteaza acest virus, creste. Insa in cazul copiilor si al
adultilor, acest virus nu dispare asa usor, de aceea se recomanda sa se mearga la dermatologi, care dispun de diverse
metode pentru a-i elimina sau sa se apeleze la tratamentele naturiste.

Tratamente naturiste pentru îndepărtarea negilor


1. Rostopasca este unul dintre cele mai eficiente
metode de tratare a negilor. Pentru a putea beneficia
de rezultatele dorite, preparaţi acasã, sau cumpãraţi
din farmacii tincturã de rostopascã. Aceasta trebuie
folositã în mod regulat, mai exact în fiecare
dimineaţã şi searã, pânã la dispariţia negilor.


2. Gãlbenelele sunt de asemeanea plante medicinale
indicate în tratarea negilor. Aplicaţi tinctura sau
ceaiul de gãlbenele pe negi, de douã ori pe zi. Pentru
a vã feri de microbi sau praf, folosiţi tifon sau orice
alt material steril pentru acoperirea zonei pe care aţi
aplicat tinctura de gãlbenele. Dupã aproximativ 10
minute, renunţaţi la bandaj şi spãlaţi-vã cu apã
cãlduţã.


3.Tot pentru tratarea negilor se mai pot folosi
compresele cu oţet de mere, coajã de lãmâie
maceratã. Se curãţã coaja galbenã de la douã lãmâi,
se pune într-un borcan, se acoperã cu oţet de vin, se
leagã borcanul şi se lasã la macerat o sãptãmânã.



4. Vitaminele A şi C reprezintã alte tratamente
pentru negi cu rezultate vi-zibile în mai puţin de o
sãptãmânã. Taiaţi o capsulã de vitamina A sau C şi
tamponaţi negii cu uleiul din capsula.

Alergiile cutanate reprezinta una dintre cele mai obisnuite
probleme cu care se confrunta alergologii. Tipurile de alergii
cutanate cele mai obisnuite sunt: dermatita atopica (eczema),
dermatita de contact si urticaria (insotita sau nu de angioedem).
Exista si alte tipuri de eruptii cutanate care se pot insoti de
senzatia de mancarime (prurit), dar care nu sunt alergii iar
acestea trebuie diferentiate si tratate separat. Dermatita atopica
apare mai frecvent la copiii mici si poate continua si la varsta de
adult, sau uneori (rar) poate debuta la adult. Se manifesta prin
aparitia unei eruptii in regiunile in care persoana se scarpina.
Urticaria reprezinta o eruptie cutanata pruriginoasa care poate
aparea la orice varsta. In mod tipic dispare in cateva minute sau
ore si se poate insoti de angioedem – tumefierea buzelor,
pleoapelor, mainilor sau picioarelor. Dermatita de contact este o
alta forma de alergie cutanata care se manifesta prin aparitia unei
eruptii cutanate localizate la nivelul zonei de contact cu o
substanta iritanta (cosmetice, metale, vopseluri).
Cauze
Alergiile cutanate se produc printr-un mecanism de
hipersensibilitate la anumite substante care determina o reactie
imuna aparte, o reactie alergica, la contactul cu o substanta care
in mod normal este inofensiva (alergen). Aceste reactii apar la
persoanele susceptibile, care au un teren atopic si de obicei
prezinta frecvent si alergii alimentare, rinita alergica sau astm
bronsic alergic. Aceste persoane au frecvent si un istoric familial,
la rudele de gradul I, de astfel de afectiuni. Mecanismele
alergiilor au fost foarte intens studiate si ele au la baza raspunsul
imuologic celular, prin interventia limfocitelor T sensibilizate si
ulterior a limfocitelor B transformate in plasmociti care
sintetizeaza anticorpi impotriva alergenilor.

Tratament
Tratamentul este in general reprezentat de evitarea substantelor
care declanseaza alergia, atunci cand acestea pot fi identificate.
Aplicarea locala de antihistaminice reduce disconfortul, in
majoritatea cazurilor. Uneori, daca expunerea la alergeni nu
poate fi evitata, se pot administra profilactic antihistaminice orale
(Claritine, comprimate). In cazurile mai grave poate fi nevoie de
administrare de glucocorticoizi.












Eruptia insotita de mancarime a scabiei apare atunci cand femela gestanta a insectei
parazite sapa in suprafata exterioara (superficiala) a pielii, unde isi depune ouale.
Sistemul imunitar uman este foarte sensibil la prezenta insectelor si produce o
reactie alergica masiva, care provoaca mancarimi puternice. Desi o infectie tipica
include numai 10-20 insecte, oamenii sunt atat de sensibili la ele incat le apar pe
piele sute de leziuni care produc mancarime. De obicei, boala nu se amelioreaza
fara tratament
Cauze
Scabia este cauzata de acarianul Sarcoptul scabiei. Acarienii ce produc scabia sunt
atrasi de caldura si mirosul corpului uman. Femelele de acarieni patrund in piele,
sapand mici tunele ca niste firicele, care uneori sunt vizibile. Parazitii depun ouale
in aceste tuneluri.
Mod de transmitere
Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in
acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei nu pot zbura sau
sari, ei miscandu-se foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda
umana. In acest timp, acestia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de
pat, si prin alte articole de uz casnic si personal.
Sarcoptul scabiei patrunde foarte repede pe sub piele, in special in zonele aspre sau
cu pliuri cutanate (incretite), ca de exemplu la nivelul coatelor, articulatiilor
metacarpiene (incheieturilor degetelor) si genunchilor. Atingerea si gratajul
(scarpinatul) zonei infestate cu scabie, poate raspandi boala si in alte parti ale
corpului. Dupa patrunderea sub piele, o femela de acarian depune intre 10-25 de
oua inainte sa moara. Ouale se transforma in larve 3 zile mai tarziu. Aceste larve se
deplaseaza pe suprafata pielii si devin adulti in 14-17 zile. Acest ciclu continua pana
acarienii sunt distrusi.
Sarcoptii scabiei care infesteaza omul nu infesteaza cainii sau alte animale. Similar,
acarienii scabiei transmisi de la animale nu supravietuiesc si nu se reproduc la
oameni. Totusi, ei pot trai suficient la oameni, ca sa cauzeze urticarii pruriginoase
(alergii care produc mancarimi) sau produc papule in cateva zile.
Perioada de incubatie si de contagiozitate
Scabia este contagioasa. Persoanele cu scabie pot transmite parazitii altor persoane,
inainte si dupa aparitia simptomelor, atata timp cat raman infestate si netratate.
Dupa prima infestare, trebuie sa treaca cateva saptamani, inainte de prezentarea
primelor simptome. Pacientul este contagios in aceasta perioada care este cunoscuta
ca si perioada de incubatie.La o noua infestare cu sarcoptul scabiei, vor trece cel mai
probabil 2 sau 3 zile pana la dezvoltarea simptomelor.
Simptome
In cazul scabiei bolnavul prezinta o piele pruriginoasa si iritata, simptomele
intensificandu-se pana ce parazitii sunt omorati.Mancarimea (pruritul) - de obicei
debuteaza prima. Deseori devine mai pronuntata noaptea sau dupa baie si
cateodata este confundata cu pielea uscata. Mancarimea este cauzata de catre
reactia alergica fata de acarianul scabiei. Uneori mancarimea este foarte intensa, mai
ales la copii si la varstnici.


Pielea iritata – are aspectul unei eruptii cutanate (rash), iar la
nivelul zonei de piele sensibila,se observa niste urme mici curbe.
Aceste simptome apar ca urmare a saparii de catre acarieni de
tuneluri, pe sub straturile superioare ale pielii. Uneori se poate
observa o mica flictena (basica) sau chiar parazitul insusi, care
arata ca si un punct mic negru, la capatul leziunii. Aceste urme
pot fi dificil de vazut dupa ce zona a fost gratata (scarpinata).
Sugarii pot sa prezinte numai piele rosie si inflamata, uneori cu
mici flictene dureroase.
Simptomele se dezvolta cel mai probabil:
-intre degete si fata palmara a incheieturii mainii
-pe partea exterioara a cotului si in plica cotului
-in jurul taliei si ombilicului
-pe fese
-in jurul sfarcurilor, liniei sutienului, pe partile laterale a sanilor
-pe organele genitale (la barbati).
La sugari si copiii mici, pielea pruriginoasa si iritata poate
aparea, de asemenea:
-in jurul scalpului sau pe scalp, pe gat si fata
-pe palme, talpi.
Adesea primul simptom observat la sugari, este reprezentat de
cateva vezicule mici la nivelul acestor zone.
Portiunile de piele sensibila, denumite leziuni secundare, se
dezvolta mai tarziu in evolutia bolii. Aceste leziuni includ:
-leziuni de grataj, cateodata acoperite de catre o crusta; gratajul
leziunii poate irita si ulcera pielea
-zone de piele rosie, uscata , solzoasa, iritata
-scabia nodulara: aceste leziuni sunt reprezentate de mici zone
elevate, rosiatice maronii (noduli); nodulii se pot dezvolta in
zonele acoperite ca si plica cotului, intre fese, pe scrot si penis;
nodulii sunt pruriginosi si pot persista saptamani sau luni dupa
debutul scabiei.
Sugarii si varstnicii prezinta in mod special, risc crescut pentru a
dezvolta aceste leziuni, deoarece nu pot fi tratati imediat.
Simptomele aparute precoce la sugari si la varstnici sunt trecute
neobservate sau sunt confundate cu alte afectiuni.

Seboreea este o stare patologica, datorata unei tulburari
functionale a glandelor sebacee, ce se caracterizeaza
printr-un flux de grasime la suprafata pielii si a parului ca
o consecinta a cresterii exagerate a producerii de sebum.
Seboreea a mai fost numita si acnee sebacee. Cauze Seboreea este frecventa in adolescenta. Ea mai poate
surveni si in cursul unei boli neurologice (boala
Parkinson) sau a unui tratament hormonal (cu estrogeni).
Tratament - Acesta consta in curatarea zilnica a pielii cu
produse blande nedecapante; in anumite cazuri, se
asociaza o aplicatie locala de progesteron, chiar, in cazuri
rebele, administrarea unor mici doze de retinoide. Acestea
sunt categoric contraindicate pentru femeile gravide sau
care nu practica o contraceptie eficace, deoarece
retinoidele antreneaza malformatii la fat. Aplicatia locala a
unor produse pe baza de antiandrogeni este actualmente
in studiu.






Foliculita
Foliculitaeste o infectie a foliculului pilos. Fiecare fir de par din organism creste dintr-un mic buzunaras numit folicul. Foliculita
poate aparea in orice parte a organismului acoperita de par. Totusi, foliculita apare cel mai frecvent la nivelul fetei, scalpului si
zonelor aflate in contact strans cu imbracamintea, cum ar fi coapsele si regiunea inghinala.
Cauze
Foliculita este de obicei produsa de bacterii, in special de tip stafilococic (Staphylococcus). Poate fi de asemenea produsa de drojdie
sau alte tipuri de fungi. Foliculita cauzata de fungi este adesea intalnita la persoanele care se apara cu greu impotriva infectiilor
datorita sistemului imun deficitar.
Adesea foliculita se dezvolta datorita unor leziuni la nivelul foliculului pilos. Barbieritul sau hainele care irita pielea pot produce
leziuni la nivelul foliculilor pilosi. Ei pot fi de asemenea obstructionati sau iritati de substante precum transpiratia, uleiurile de
masina sau machiajul. O data ce foliculii au fost lezati, probabilitatea ca ei sa se infecteze este mare.
Simptome
Foliculita debuteaza cu aparitia unei zone rosii si dureroase langa sau la baza unuia sau mai multor foliculi pilosi. Ea se tranforma
intr-o mica tumefactie (umflatura) ce contine puroi (pustula) si care adesea da o senzatie de prurit (mancarime) sau usturime. Cand
aceste pustule se rup, ele pot drena puroi si/sau sange.
Pustulele care se dezvolta dintr-un folicul pilos profund sunt de obicei mai mari, mai dureroase si dureaza mai mult decat cele care
iau nastere dintr-un folicul superficial. Foliculita profunda poate de asemenea duce la aparitia altor infectii ale pielii care de obicei
produc mai multa durere si mai mult disconfort, cum ar fi furunculul sau antraxul. Antraxul poate produce febra si alte simptome ce
altereaza starea generala a pacientului.
"Foliculita de apa fierbinte" apare in mod tipic la 72 de ore dupa ce pacientul a facut o baie fierbinte sau s-a scaldat intr-un izvor de
apa termala. Pustule mici si numeroase apar la nivelul toracelui si cateodata pe brate si pe picioare. Pacientul poate avea febra usoara
si o stare generala alterata. Acest tip de foliculita se remite de obicei spontan dupa un interval cuprins intre 7 si 10 zile.
Unele persoane dezvolta umflaturi de la ras. Acestea nu reprezinta foliculita. Umflaturile de la ras se intalnesc frecvent la afroamericani si la persoanele cu parul strans impletit. Ele se dezvolta dupa barbierit, cand firele de par cresc in piele, produc iritatie si
duc la aparitia unor papule (umflaturi).
Printre alte afectiuni ala pielii care produc simptome similare cu foliculita se numara alergia la contactul cu frunzele unui anumit
arbust otravitor, acneea si arsurile provocate de expunerea la soare (sau la caldura).


Tratament
Cazurile usoare de foliculita se vindeca uneori fara tratament. Totusi, pot aparea recaderi sau
foliculita se poate agrava. In cazul in care foliculita se extinde sau reapare, trebuie consultat
doctorul in vederea administrarii unui tratament adecvat.
Daca infectia este bacteriana si este:
- usoara, se poate incerca un unguent sau o crema cu antibiotic cum ar fi bacitracina,
polimixina B sulfat (Polysporin), clindamicina, eritromicina sau mupirocina (Bactroban). De
asemenea, se mai pot utiliza substante antiseptice, cum ar fi iodura de povidona (de exemplu,
Betadina) sau clorhexidina
- profunda sau mai severa, trebuie administrate antibiotice sub forma de pastile. Doctorul
poate prescrie dicloxacilina, eritromicina sau cefalexina (de exemplu Keflex). Ciprofloxacina
(Cipro) and ofloxacina (de exemplu Floxin) sunt folosite pentru anumite tipuri de bacterii.
Daca infectia este cauzata de fungi:
- sunt necesare medicamente antifungice, cum ar fi fluconazolul (Diflucan), griseofulvina
(Fulvicin-U/F sau Gris-Peg, de exemplu), itraconazolul (Sporanox), sau terbinafina (Lamisil).
- medicul poate prescrie si un corticosteroid pentru a reduce inflamatia
- daca foliculita apare la nivelul scalpului sau barbiei, se poate utiliza un sampon pe baza de
sulfura de seleniu 2.5%, seleniu 1%, sau propilen glicol
- pentru cazurile rezistente sau recurente, terapia cu laser poate fi o optiune. Terapia cu laser
distruge foliculul pilos si reduce procesul de cicatrizare care urmeaza unei foliculite. Totusi, in
zona tratata nu va mai creste par. Terapia cu laser este costisitoare.












Acneea este o afectiune a epidermei aparuta ca urmare a unei hipersecretii a glandelor sebacee si caracterizata
prin puncte negre, puncte albe sau cosuri cara apar la suprafata pielii. In unele cazuri apar si leziuni mai
profunde, denumite chisturi.
Cauzele aparitiei acneei:
Istoricul familiei si factorul genetic - tipul pielii se transmite ereditar de la unul sau ambii parinti, deci, daca
unul din ei are predispozitie la o hiperactivitate a glandelor sebacee, s-ar putea ca si copii lor sa fie predispusi
la o asemenea afectiune.
Activitatea hormonala, cum ar fi ciclul la femei si perioada pubertatii in care te afli - la tineri fonul hormonal
instabil poate duce la cresteri ale nivelului de hormoni in sange, deci la o hipersecretie a glandelor sebacee.
Stresul, care duce la o eliminare suplimentara a hormonilor glandelor adrenale - in stres este eliminata si o mai
mare cantitate de hormoni adrenergici.
Glande sebacee hiperactive - acestea favorizeaza crearea si excretia in exces a sebumului (grasimii) prin
foliculul pilos.
Acumularea de celule moarte ale pielii in foliculii pilosi - o piele neingrijita, unde se creaza conditii pentru
acumularea celuleor moarte va fi si mai expusa la acnee.
Bacteriile in pori, la care organismul devine alergic si dezvolta reactii inflamatorii - principala bacterie
vinovata este Propionibacterium acnes, care iubeste sa traiasca intr-un asemena mediu cum este sebumul din
foliculii pilosi blocati de celulele moarte.
Iritarea pielii si leziunile de orice fel vor atrage dupa sine inflamatia - aceasta va agrava acneea prin faptul ca
va suprasolicita sistemul de aparare al organismului si mai mult.
Utilizarea steroizilor anabolici - acestia pot influenta fonul hormonal, care si asa este instabil la multi dintre
adolescentii care sufera de acnee.
Medicamente care contin halogeni (Iod, Clor, Brom), Litiu, Barbiturice, Androgeni.
Expunerea pielii la diferiti compusi ai clorului, dioxizi de Clor, poate cauza acnee de durata.


























Tipuri de acnee:
1. În functie de vârsta
- acneea neonatala.;
- acneea infantila;
- acneea copilariei;
- acneea juvenila;
- acneea excoriata a tinerelor fete;
- acneea adultului;
2. Acneea Indusa medicamentos
- foliculita steroidiana;
- acneea indusa de halogeni: iod, brom
- alte tipuri: indusa de antiepileptice, antituberculoase, etc.
3. Acneea “endocrina” (sindrom Cushiong, sindrom
adrenogenital, ovar polichistic);
4. Acneea Indusa de factori externi:
- acneea ocupationala;
- acneea tropicala;
- acneea estivala (de Mallorca);
- acneea cosmetica;
- acneea de pomada;
- acneea de detergent;
- acneea mecanica;
- acneea asociata cu edem facial;
5. Forme grave de acnee:
* acneea conglobata (comedoane, noduli, abcese care
dreneaza prin sinusuri);
* acneea fulminans (debut brusc cu leziuni masive,
inflamatorii pe trunchi, febra);
* foliculita cu germeni gram negativi(complicatie, a
tratamentului îndelungat cu AB).




Remedii naturiste impotriva
acneei:
Se schimba zilnic prosopul
de fata sau se folosesc
prosoape de hartie de unica
folosinta.
Se spala tenul, dimineata si
seara cu sapun cu sulf.
Se sterge pielea cu un
tampon de vata imbibat in
infuzie de busuioc. Se pun 23 lingurite de planta
maruntita la o cana de apa
fierbinte. Se acopera, se lasa
5-10 minute, se strecoara si
se foloseste infuzia calda.



Mituri despre acnee.

Acneea apare pentru ca nu te speli pe fata suficient de bine.
In niciun caz nu ar trebui sa iti speli fata mai des de doua ori pe zi. Motivul este unul simplu: curatarea
exagerata poate usca tenul, fapt care determina glandele sebacee sa functioneze la capacitate maxima. S-ar
putea sa descoperi ca spalatul pe fata în mod exagerat poate chiar sa accentueze acneea, în loc sa o
îndeparteze. Este important sa-ti cureti porii dimineata, înainte de aplicarea machiajului, si seara, înainte
de culcare.

Soarele ajuta la curatarea tenului.
De fapt, razele soarelui pot usca si irita tenul, si atunci acneea devine si mai activa. Foloseste mereu o
lotiune cu factor de protectie solara 15, dar fii atenta la eticheta: alege produsele noncomedogenice!

Stresul determina aparitia acneei.
Stresul în sine nu cauzeaza acnee, dar poate duce la agravarea ei. Pe de alta parte, acneea poate fi un efect
secundar al unor medicamente folosite în tratarea stresului.

Ciocolata duce la aparitia cosurilor.
De fapt, nu ciocolata în sine reprezinta o problema ci continutul de zahar si grasimi. zaharul poate stimula
hormonii din corp, iar atunci este posibil sa apara un exces de sebum. si aici e problema: prea mult sebum
duce la blocarea porilor si aparitia acneei.
5.Acneea apare din cauza unui machiaj excesiv.
Produsele cosmetice pe baza de ulei si substante grase cresc, într-adevar, sansele aparitiei cosurilor. Dar, atata
timp cat folosesti cosmetice noncomedogenice– care nu blocheaza porii- nu ar trebui sa ai probleme.
Dimpotriva. Un fond de ten care contine minerale- precum zincul, de exemplu - are efecte benefice pentru
tenul acneic.
6. Trebuie sa lasi acneea sa se manifeste. Chiar daca exista si perioade mai bune în evolutia acneei, asta nu
înseamna ca trebuie sa stai sa astepti sa treaca. Daca ai încercat diverse produse si cosurile nu par sa dispara,
cauta un ajutor profesional. E posibil sa fie vorba doar de o alergie care produce acneea.



Celulele crescute în laborator pot elimina calviţia
Soluţia pentru căderea părului poate veni de la celulele crescute în
laborator, relevă un studiu al cercetătorilor britanici. Tehnica dezvoltată
constă în colectarea celulelor de păr rămase, multiplicarea lor şi injectarea
în zonele afectate de calviţie. Cercetările au fost efectuate pe 19 voluntari.
La şase luni după tratament, aceştia aveau din nou păr. Cu toate acestea,
cercetătorii au anunţat că cercetările trebuie continuate pentru că noul păr
nu are o direcţie de creştere normală.
Calviţia afectează două cincimi dintre bărbaţii peste 50 de ani. Mai mult,
ea apare şi în cazul celor care au suferit arsuri sau radioterapie. În
prezent, lipsa părului poate fi rezolvată prin tansplant de păr. Din păcate,
astfel nu se creează păr nou, ci este mutat părul din locurile unde este
abundent în cele în care lipseşte. Cercetătorii au anunţat că noua metodă
se va afla la îndemâna publicului peste cinci ani, dacă totul merge bine.
Celulele colectate fac parte din foliculii de păr. Se pare că aceeaşi tehnică
poate fi folosită şi pentru regenerarea altor părţi ale corpului. Tehnica
poate fi folosită, cu succes, în cazul regenerării dentare sau chiar a altor
organe. (Ş.C.)

O femeie din trei si un barbat din patru au probleme cu pierderea podoabei capilare.
Fiecare din noi are o perceptie a imaginii de sine, a felului in care aratam in ochii altora. Oamenii care sunt multumiti cu imaginea lor, au mai multa incredere in ei,
sunt eficienti in munca si situatii sociale, si increzatori in relatiile interumane. Cei care nu sunt multumiti au tendinta sa fie complexati, inhibati si mai putin activi la
serviciu sau pe plan social.
Daca in numerele anterioare ale revistei am discutat numai despre noi, femeile, nu trebuie sa uitam ca si barbatii se confrunta cu afectiuni care pot afecta aspectul lor
fizic. Din acest motiv, informatiile din acest articol vor fi la fel de folositoare (speram!) si pentru barbati, care, de la o anumita varsta, au probleme cu podoaba capilara
si devin destul de receptivi la cum ar putea sa previna si sa combata acest proces.
Cauzele caderii parului sunt diverse si specifice, atat in cazul femeilor, cat si in cazul barbatilor.
Vom discuta in continuare care sunt cauzele calvitiei, incercand sa punem mai mult accent pe calvitia masculina.
Calvitia crestetului capului si a fruntii se intalneste mai ales la barbati, in timp ce femeilor le este specifica pierderea difuza a parului, pe intreaga suprafata a capului.
Cauzele calvitiei masculine traditional acceptate sunt:
batranetea;ereditatea;hormonii masculini.
Calvitia unui barbat poate fi provocata, temporar sau permanent si de o multime de alti factori.
Iata cativa dintre acestia:
o infectie a pielii capului;diverse boli;cosmetice inadecvate, medicamente;un caz grav de seboree;o circulatie deficitara;o alimentatie dezechilibrata.
Doar 90% din cazurile de calvitie masculina sunt cauzate de ceea ce medicii numesc "tendinta masculina la calvitie". In astfel de imprejurari, parul incepe sa se
rareasca la tample, apoi linia parului se retrage din ce in ce mai mult, lasand crestetul capului dezgolit. In cazurile cele mai grave, victima nu-si mai pastreaza parul
decat intr-o zona redusa circulara.
Se pare ca, atat la barbate cat si la femei, in anii tineretii, membrana fina a pielii capului este moale si elastica.
La femei, odata cu inaintarea in varsta, aceasta isi pastreaza aceste caracteristici, dar la barbati, datorita hormonului masculin, responsabil pentru caracteristicile
sexuale secundare, cum ar fi schimbarea vocii, aparitia barbii si a parului de pe corp, provoaca si o ingrosare a membranei pielii capului. Acest lucru ingreuneaza
circulatia sangvina in capilarele minuscule, situate sub membrana, care alimenteaza papilele sau sacii foliculari cu substantele nutritive indispensabile cresterii
parului. Impreuna cu aceasta ingrosare, sacii foliculari devin tot mai fragili, odata cu trecerea timpului, apoi se atrofiaza putand conduce astfel la calvitie.
Totodata, varsta, ereditatea si tensiunea mentala sau emotionala prelungita sunt factori constitutivi care intervin in predispozitia spre aceasta ingrosare a membranei
pielii capului. Specialistii in nutritie adauga la toate acestea si carentele nutrittionale.
Alimentatia constituie un factor important care participa in procesul de ameliorare a calvitiei.
In general, oamenii de stiinta considera ca tendinta masculina la calvitie este ireversibila si ca parul pierdut nu mai poate fi refacut (regenerat).
Doar practicile chirurgicale, care sunt destul de costisitoare si elaborate, pot reface prin implanturi acoperirea cu par a scalpului.
Insa date uimitoare, prezentate de catre nutritionistii, biochimistii si endocrinologii contemporani arata ca sanatatea pielii capului, circulatia sangvina la radacina
parului si calitatea sangelui care o hraneste pot fi considerabil ameliorate printr-o alimentatie corespunzatoare.






Va simtiti obositi, fara vlaga, sunteti stresati si din cand in cand va cad smocuri de par din cap... Sunt semne suficiente care ar trebui sa va determine sa consultati
un medic. Poate fi debutul unei boli care afecteaza din ce in ce mai multi oameni: alopecia.
Alopecia este o afectiune cu caracter pasager sau permanent care poate crea probleme atat femeilor, cat si barbatilor si inseamna de fapt o rarire considerabila a
parului, in final putandu-se ajunge chiar la chelire.
In medie barbatii si femeile pierd intre 40 si 100 de fire de par pe zi.
Calvitia apare cand parul cade, dar alt par nou nu ii ia locul. Pana la varsta de 30 de ani este riscul maxim de aparitie a cheliei. Dupa aceea, riscul scade simtitor.
Cauze
Cercetatorii spun ca alopecia este rezultatul cresterii la nivelul scalpului a activitatii unei enzime, denumita 5-alfa-reductaza. Aceasta enzima determina cresterea
accentuata a unui hormon, dihidrotestosteronul. Din cauza implicarii unui hormon sexual masculin, aceasta forma de alopecie poarta denumirea de alopecie
androgenica. Ea poate fi intalnita si la femei, insa are o manifestare diferita: afecteaza mai ales regiunea mijlocie a capului si mai putin regiunea frontala.
Alte cauze implicate in geneza calvitiei (alopecii difuze) sunt urmatoarele:
greseli de alimentatie; anemia feripriva necorectata mult timp; deficienta de zinc; cauze endocrine (mixedem, hipertiroidism, hipoparatiroidism); tratamente
prelungite cu citostatice, anticoagulante, inhibitori de hormoni tiroidieni, razele X; vopsirea sau coafarea parului foarte des; unele medicamente (ca efect secundar).
Stresul si fumatul sunt factori care agraveaza alopecia.
Alopecia poate afecta si femeile
Daca pana acum caderea parului era o problema cu care se confruntau mai mult barbatii, acum si femeile sufera de aceasta afectiune.
La femei evolutia alopeciei nu este rapida, datorita faptului ca hormonii estrogeni protejeaza.
Subtierea sau caderea parului poate fi impartita in doua categorii: de tip genetic si non-genetic. Cele doua tipuri sunt insa definitive, singura reversibila fiind pelada.
Femeile, mult mai mult decat barbatii, par a fi supuse cauzelor non-genetice de pierdere a parului (factori externi): boli ale tiroidei sau ficatului, obstructionare
hepatica sau renala, deficienta de proteine (deseori datorita dietelor vegetariene), anorexie sau bulimie, infectie locala virala fungica sau cu protozoare, stres acut,
anemie, deficienta de acizi grasi esentiali sau de zinc etc.
Factorii genetici sunt si ei raspunzatori de caderea parului: cei in a caror familie exista membri mai in varsta care s-au confruntat cu subtierea parului e mai probabil sa
fie supusi alopeciei androgenetice.


Effluvium telogen reprezinta o forma particulara de pierdere difuzata si acuta de par. Pierderea difuza de par debuteaza brusc si este determinata de un soc pentru
persoana respectiva: soc chirurgical, hemoragic, o perioada prelungita de febra mare, dieta drastica de slabire, tulburari psihice. Pierderea de par este uneori
profunda, foarte evidenta la periat sau pieptanat. La examenul clinic parul se desprinde usor, fara a prezenta nicio durere.
Din punct de vedere terapeutic, nu exista un tratament radical al calvitiei.
Tratamentul calvitiei
Tratamentul alopeciei difuze este personalizat cauzei sau cauzelor si nu trebuie absolutizata nicio metoda. De aceea trebuie sa consultati un medic specialist pentru a
stabili un diagnostic exact. Nu incepeti tratamente din proprie initiativa, deoarece riscati sa dezvoltati complicatii.
Medicul va poate recomanda un tratament medicamentos pe termen lung - cel putin 3 luni.
Este de asemenea utila tratarea factorilor favorizanti (seboree, eczeme, matreata) cu sampoane sau lotiuni cu efect antifungic, antiseboreic, revulsiv. Exista o serie de
sampoane dermatologice, special create pentru tratamentul scalpului alopecic la barbati si femei (Anaphase - Ducray; Foltene etc.).
Este recomandata, atat la barbati, cat si la femei, folosirea minoxidilului 2% cu efect vasodilatator eficient mai ales in cazurile recente (evolutie sub 10 ani) si cu
extindere limitata (sub 10 cm), situata mai ales la nivelul vertexului. Pilogeneza poate fi stimulata cu vitamine, aminoacizi sulfurati, calciu, zinc. Daca exista tulburari
neurovegetative asociate, se pot adauga sedative si tranchilizante.
Atentie! Intreruperea tratamentului poate duce la reaparitia alopeciei.
Cauzele genetice nu pot fi prevenite, insa e important sa stim ca depinde de noi sa evitam factorii nocivi care ne pot ameninta sanatatea si pot declansa alopecia.
Lucia Comanescu

Psoriazisul este o boala des intalnita in zilele
noastre, care se manifesta prin regenerarea
foarte rapida a celulelor pielii. In mod normal,
pielea se innoieste o data la 30 de zile, acesta
fiind intervalul in care celula din stratul
profund strabate celelalte straturi pentru a lua
locul altei celule ce a fost descuamata. In
psoriazis acest interval este foarte scurt, de
numai 3 zile, in consecinta vom observa arii
mari de piele, numite placarde, colorate in rosu
si care adesea prezinta mancarimi.



Tratamente naturiste de
tratarea psoriazusului.
*Se prepara un unguent din
untura de porc netopita (apasata
cu o lingura pana cand devine
ca o pasta) si tot atata pucioasa
(sulf). Pasta astfel preparata se
tine la intuneric.
*Se face apoi un ceai : 2 linguri
de marul-lupului la o cana cu
apa se fierb 10 minute, apoi se
strecoara.
In fiecare seara se spala locul
bolnav cu acest ceai caldut, apoi
dupa ce pielea se zvanta putin,
se unge cu unguentul cu sulf

Plagile se spala de 2-3
ori/zi cu infuzie de
galbenele si se ung cu o
alifie preparata din:
cativa catei de usturoi
proaspeti, curatati de
coaja si zdrobiti,
amestecati cu putin ulei
de susan pana se obtine
o pasta omogena. Acest
tratament stopeaza
evolutia bolii si plagile
incep sa se restranga







Matreata este de culoare alba si provine de la
pielea capului. Ea este un semn al existentei
unei micoze la nivelul pielii capului si nu
este contagioasa. Cu totii o recunoastem…
Se disting 2 feluri de matreata:
Matreata uscata: aici vorbim despre o
acceleratie a regenerarii celulelor pielii
capului. Este o matreata uscata pentru ca
este foarte fina si se desprinde usor.
Matreata grasa: este vorba de un exces de
sebuum. Gasim acest tip de matreata la parul
gras. Este usor de recunoscut pentru ca este
galbuie si este lipita de scalp.
Cauzele aparitiei matretii
Cauza principala in ceea ce priveste aparitia
matretii este folosirea prea deasa a
sampoanelor de tip detergent, care nu numai
ca duc la ingrasarea parului, dar irita si
pielea capului. De altfel, persoanele cu parul
mai degraba uscat sunt expuse acestui tip de
probleme.
In anumite cazuri, aparitia matretei este
cauzata de o boala a pielii, cum ar fi
dermatita seboreica, eczema sau posoriazis.
Matreata este frecventa mai ales in moment
de stres sau anxietate, in special la barbati



Tratamente naturiste contra
matretii:
Se prepara si se aplica o masca din
iaurt si zeama de lamaie. Se freaca
bine doua linguri de iaurt cu doua
lingurite de suc proaspat de lamaie,
se aplica la radacina parului si se
maseaza bine scalpul. Se acopera
capul si dupa 30 de minute se spala
parul cu sampon.
Se clateste parul cu infuzie din
frunze de nuc. Se pun 100 g frunze
uscate, zdrobite, la 2 l de apa
clocotita, se acopera vasul si se lasa
10 minute, dupa care se strecoara si
se foloseste infuzia. Parul va capata
o tenta bruna.





Furunculul reprezinta o infectie de natura stafilococica a foliculului pilosebaceu (implica, deci si firul de par si glandele sebacee asociate lui).
Infectia trece prin toate fazele specifice unui proces inflamator: creste
temperatura locala, zona se inroseste, devine dureroasa, edematiata.
Treptat se formeaza o colectie locala lichidiana ce devine purulenta in 4-7
zile.
Cele mai frecvente localizari ale furunculelor sunt tegumentele fetei,
gatului, regiunii axilare, umerilor si feselor. Daca se formeaza la nivelul
pleoapei, se numeste orjelet (urcior).
In cazul in care furunculele apar in grup, situatia devine mai complicata,
(atat din punct de vedere al diagnosticului cat si al tratamentului) putand
fi de fapt vorba de furunculoza sau carbuncul (furuncul antracoid).
CauzeSus
Majoritatea furunculelor sunt datorate infectiei cu stafilococ. Stafilococul
este o bacterie ce se gaseste pe tegumente si care devine patogena in
momentul in care intra in organism prin diverse solutii de continuitate
de la nivelul pielii (taieturi, zgarieturi, intepaturi). Exista insa si o serie
de cauze ce favorizeaza aparitia unei astfel de infectii, cum ar fi igiena
defectuoasa, expunerea tegumentului la chimicale dure ce irita profund
zonele de contact, iritatii fizice, mecanice. De asemenea, pacientii cu
afectiuni cronice precum diabetul zaharat, statusul imun compromis
(pacientii imunodeprimati), avitaminoze, malnutritie, alcoolism, sunt
mai susceptibili sa dezvolte furuncule.
SimptomeSus
Evolutia unui furuncul este de obicei de 10-14 zile iar semnele sunt atat
locale cat si generale.
La nivel tegumentar, furuncul debuteaza ca o colectie supradenivelata,
dureroasa, eritematoasa, de consistenta dura, cu dimensiuni reduse (1-2
cm). Zona este foarte pruriginoasa si precoce apare senzatia de arsura
locala. In urmatoarele zile zona tumefiata isi mareste dimensiunile,
devine mai moale si mult mai dureroasa, iar in urmatoarea faza va
aparea o flictena galbuie in varful furunculului (sugerand existenta
subiacenta a puroiului). Pe parcursul urmatoarelor 3-4 zile, furunculul
poate fistuliza spontan cu eliminarea puroiului si a materialului necrotic
celular. Fistulizarea este insotita de intensificarea durerii. In absenta
tratamentului chirurgical de specialitate, furunculul se vindeca, lasand o
cicatrice inestetica.
Semnele regionale si generale sunt reprezentate de: limfangita si
limfadenita (implicarea in procesul infectios a vaselor si ganglionilor
limfatici), aparitia febrei (in general 38-39), chiar a frisonului (insotit de
alterarea starii generale) insa nu insotesc boala de baza decat in situatii
grave (iar astfel de situatii sunt rare).
Complicatiile ce apar sunt: suprainfectarea furunculului (cu streptococ,
devenind erizipel), diseminarea infectiei la distanta sau dezvoltarea altor
furuncule in jurul celui initial.


Consult de specialitateSus
Pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze unui serviciu medical specializat imediat ce
starea de sanatate se agraveaza sau semnele locale se intensifica, astfel:
- apare febra, frisonul (semnifica pasajul circulator al germenilor)
- durerea se intensifica
- tegumentul din jurul furunculului devine excesiv de hiperemiat sau apar striatii
rosii in jurul lui
- furunculul nu fistulizeaza
- exista probleme cronice de sanatate: diabet zaharat, probleme cardiace,
imunodepresie (datorata unor afectiuni sau aparuta ca rezultat al unor tratamente
cu corticoizi sau citostatice)
De retinut!




Desi furunculul in sine nu este o afectiune care sa impuna tratament medical de
urgenta, pacientii care au o stare de sanatate alterata si fac febra mare dupa aparitia
furunculului sunt totusi sfatuiti sa se duca la camera de garda pentru a trata
corespunzator infectia.
DiagnosticSus
Diagnosticul se pune de obicei dupa realizarea unui examen fizic local. Deoarece se
poate ca in unele cazuri sa existe numeroase furuncule avand diverse localizari
tegumentare, medicul trebuie sa investigheze amanuntit pacientul in totalitate. De
obicei, pentru realizarea unui diagnostic corect trebuie excluse: pustula maligna din
antrax, sancrul sifilitic, hidrosadenita.
TratamentSus
Tratamentul la domiciliu
Specialistii recomanda pacientilor o serie de masuri ce, corect aplicate, pot sa
amelioreze simptomatologia locala si pot favoriza procesul de vindecare:
- Aplicarea locala de comprese calde si introducerea furunculului in apa calda.
Astfel se va diminua durerea si se favorizeaza acumularea puroiului spre suprafata
zonei tumefiate. Dupa ce furunculul dezvolta zona superficiala de puroi, prin
contactul repetat cu apa se grabeste fistulizarea. Aceasta se produce in aproximativ
10 zile de la aparitia infectiei. Compresele calde se pot realiza prin introducerea
unei bucati de material textil (de preferinta bumbac - datorita proprietatilor
absorbante) in apa calda si apoi stoarcerea excesului de apa. Astfel compresa se
aplica local, prin tamponare delicata.
- Folosirea pentru igiena locala a unui sapun antibacterian. Acest sfat este util in
special dupa ce furunculul a fistulizat si puroiul a fost eliminat. De asemenea, se
pot aplica pe zona restanta diverse unguente si creme cu proprietati antibacteriene
si apoi un bandaj steril. Zona infectata trebuie spalata de 2-3 ori/zi, dezinfectata
corespunzator si acoperita cu comprese calde pana se vindeca.
- Nu se recomanda inteparea furunculului cu un ac sau agresarea lui in orice alt fel.
De obicei, astfel de proceduri nu fac decat sa suprainfecteze furunculul, agravand
afectiunea. Tratamentul devine mai complicat, iar procesul de vindecare mai
anevoios.





Tratamentul medical
Tratamentul medical de specialitate trebuie instalat ori de cate ori
se suspicioneaza dezvoltarea unei infectii grave. Pentru
obiectivarea acestei situatii trebuie sa se realizeze hemograme si
hemoculturi pentru a decela prezenta bacteriei in puroi si in
sange. In situatiile cu adevarat grave medicul poate recurge la
antibioterapie. Antibioticele se administreaza in functie de
rezultatele antibiogramei - un test special realizat folosind
lichidul drenat din furuncul (in conditii de asepsie) si care poate
stabili spectrul antibioticelor la care germenele este sensibil. Pe
baza acestor date se recurge la un anumit antibiotic. Totusi, pana
la sosirea rezultatelor antibiogramei, tratamentul initial trebuie sa
contina penicilina sau eritromicina.
In cadrul tratamentului general se pot administra, la nevoie,
analgetice si antipiretice de intensitate medie (daca acestea au un
efect intens si de lunga durata, pot masca o eventuala agravare a
starii de fond).
Evolutie si prognosticSus
Indiferent daca furuncul se dreneaza acasa dupa fistulizarea
spontana sau daca este incizat la spital, pacientul este sfatuit sa
realizeze o toaleta locala riguroasa, prin dezinfectare de 2-3 ori/
zi a zonei, pana cand se vindeca. Dupa spalare cu solutie
dezinfectanta se aplica local un unguent cu antibiotice, iar apoi se
acopera rana cu un bandaj steil.
La orice semne de reinfectie (durere, inrosire, caldura locala)
pacientul este sfatuit sa consulte medicul specialist.
Cu tratament corespunzator acasa sau la departamentul de
garda, majoritatea furunculelor dispar fara sechele majore (doar
cu o cicatrice).
PreventieSus
O etapa importanta a tratamentului este preventia. Astfel,
tratamentul profilactic implica:
- igiena regiunilor piloase
- tratarea corespunzatoare a ranilor minore aparute la nivel
tegumentar
- spalarea separata, la o temperatura cat mai ridicata a hainelor,
prosoapelor, asternuturilor persoanelor cu astfel de infectii
- pastrarea starii de sanatate in parametrii optimi.






Pistrui
Pistruii sau efelidele sunt macule mici, fine de pe suprafata
tegumentului. De obicei sunt multiple ca numar. Cu expunerea
la soare devin mai aparente de aceea in lunile de iarna sunt
aproape imperceptibile. Desi efelidele sunt predominant
benigne pot fi observate in asociere cu afectiuni sistemice.
Persoanele care sunt succeptibile genetic pot avea mutatii
somatice in melanocitele epidermice care sa promoveze cresterea
melanogenezei. Melanocitele nu sunt crescute in numar si chiar
pot fi scazute ca numar. Cu expunerea la ultraviolete A si B creste
reactia dopa conducind la producerea de melanozomi mari si
aspectul clinic caracteristic.
Efelidele apar in timpul copilariei ca zone de pigmentare
crescuta, limitate la regiunile corporale de deasupra taliei. La
virstele mai inaintate numarul lor scade. Efelidele apar la virsta
de 2 ani si cresc la numar in adolescenta. Maculele sunt
asimptomatice, mai numeroase la zonele expuse la soare si fade,
mici in timpul iernii.
Exemen fizic
Efelidele simple sunt multiple, mici, macule fine 1-5 mm
diametru cu pigmentare uniforma. Se gasesc frecvent pe zonele
expuse la soare, cum este nasul, obrajii, umerii si partea
superioara a spatelui. Maculele pot fi discrete sau confluente.
Pistruii arsurii solare similari pistruilor simpli sunt mai inchisi
la culoare, margini neregulate si de citiva centimetri.
Efelidele sunt frecvente la persoanele blonde si roscate. Sunt
distribuite egal intre sexe. Pot prezenta un anumit impact asupra
cosmeticii si nu sunt asociate cu mortalitate crescuta. Mortalitatea
poate fi crescuta in boli asociate cu efelide, cum este xeroderma
pigmentosum.
Cauze si factori de risc pentru pistrui
Pistruii tind sa fie mosteniti autosomal dominant. Sunt mai
frecventi la persoanele cu piele subtire si deschisa la culoare si
par blond sau roscat. La persoanele succeptibile expunerea la
soare la ultravioletele A si B induce pistruiii prin stimularea
melanocitelor de a produce melanina.


Tratamentul pistruilor
Tratamentul nu este necesar. Daca
pacientul doreste sa modifica
aspectul cosmetic se indica evitarea
expunerii la soare si machiajul.
Cremele cu SPF pot fi folosite pentru
a preveni pigmentarea efelidelor
determinata de expunerea la soare.
Daca se doreste se poate incerca
peelingul chimic, crioterapia si
tratamentul laser pentru a face
efelidele mai putin poeminente.
Efelidele pot fi problematice
cosmetic dar nu sunt asociate cu nici
o complicatie. Totusi studiile recente
arata ca persoanele cu tipuri de piele
succeptibile la efelide sunt la risc
crescut de a dezvolta cancere de
piele. Aceasta asociere este simpla
deoarece efelidele si cancerul de
piele sunt mai frecvente la
persoanele expuse la soare cu tipul
de piele I si II fata de alti oameni


Piele sensibila
Pielea sensibila este tipul de piele care ridica in momentul de fata cele mai multe
probleme, in special datorita incidentei mari in randul populatiei. Deci ce este
pielea sensibila?
O definitie a pielii sensibile poate fi: "pielea care prezinta intoleranta sau toleranta
minima la produsele de cosmetica si de igiena folosite uzual, cu manifestari
diferite".
Pielea sensibila este o piele usor iritabila, foarte susceptibila la diversi factori
agresivi: radiatii ultraviolete, frig, vant, produse de demachiere, detergenti. Putem
spune ca o piele sensibila este o piele hiperreactiva, care raspunde
supradimensionat la un stimul care, in mod normal, ar fi fost tolerat. La contactul
pielii sensibile cu un factor agresiv, posesorul acesteia resimte o senzatie puternica
de disconfort.
Persoanele cele mai predispose unui astfel de tip de piele sunt cele din fenotipurile
deschise I si II si cele care prezinta un ten uscat. In general, tenul tanar este mai
sensibil decat cel matur. Sexul are un rol important: femeile au un ten mai sensibil
decat barbatii. Factorul hormonal este si el responsabil de acest tip de piele: se poate
realize o legatura directa intre punctele de reactivitate si ciclul menstrual.
Persoanele care au suferit antecedentele cutanate si prezinta tenuri fragilizate sau
sensibilizate clinic pot dezvolta intoleranta la produsele cosmetice.
Sensibilitatea cutanata se traduce prin semne subiective si obiective.
SEMNELE SUBIECTIVE
Persoanele afectate de sensibilitate cutanata resimt un discomfort cutanat
important, care se traduce prin semne neurosenzoriale: senzatii de intindere a pielii,
de intepaturi, de arsura.
SEMNELE OBIECTIVE
Principalele astfel de semne sunt: uscaciune cutanata, roseata difuza, descuamare
fina, cuperoza. In general, semnele sunt localizate la nivelul fetei, dar, in unele
cazuri, sensibilitatea cutanata se poate manifesta la nivelul pielii capului sau la cel
al altor zone corporale, putand evolua prin crize care dureaza de la cateva zile la
cateva luni.
Tratamentul pielii sensibile consta in utilizarea produselor dermatocosmetice
adaptate acestui tip de ten. Aceste produse nu trebuie sa contina parfum,
conservanti sau tensioactivi iritanti. Este recomandat ca acestea sa aiba un numar
restrans de ingrediente.
Pentru igiena fetei trebuie folosit un produs de curatare care contine ingrediente cu
efect reparator si calmant, pentru a nu agrava sensibilitatea pielii prin afectarea
filmului lipidic deficient. Se recomanda evitarea utilizarii sapunurilor si a altor
detergenti agresivi, a lotiunilor alcoolizate, evitarea clatirii fetei cu apa de la robinet
si a utilizarii gomajului. Toaleta fetei se va face mai degraba cu emulsii blande de
curtare, care nu necesita clatire. La sfarsit, se executa o pulverizare cu apa termala si
se sterge fata prin tamponare, fara a se freca pielea.

Pentru ingrijirea fetei se pot folosi tratamente faciale care vor avea ca obiectiv
atenuarea reactiilor, protejarea si reconstituirea filmului hidrolipidic, restructurarea
stratului cornos si, pe termen lung, cresterea gradului de toleranta a pielii. In aceste
cazuri este indicata aplicarea unei masti hidratante si calmante.
Pentru igiena si ingrijirea corpului se recomanda produse non-agresive, precum
gelurile spumante fara sapun.

Nu in ultimul rand, vasfatuim sa evitati factorii care sporesc inrosirea pielii si
pruritul: baile calde, dusurile cu presiune mare, sauna, excitantele, condimentele,
bauturile alcoolizate, schimbarile bruste de temperatura.
Sensibilitatea cutanata poate afecta aproape 70% dintre femei, dar sipe barbati, iar
unii oameni se nasc chiar cu o sensibilitate aparte, deexemplu: pielea deschisa la
culoare, cu predispozitie la inrosire, carenu rezista la frig, vant si soare; pielea
uscata, delicata, foarte fragilasi vulnerabila; pielea atopica, cu antecedente de
eczeme in copilarie.Foarte sensibila este pielea sugarilor si a copiilor mici,
deoarecestratul cornos este mai permeabil, activitatea glandelor sebacee
estescazuta, iar pelicula hidrolipidica si invelisul acid de protectie suntslab
dezvoltate.
Deci, aceste functii sunt foarte importante pentru a asigura o pielerezistenta la
diverse agresiuni interne sau externe. PH-ul acid, deaproximativ 5,5 al stratului
cornos, joaca un rol major in procesul desinteza a lipidelor epidermice necesare
coeziunii acestui strat, deciindispensabile functiei de bariera naturala a pielii.
Simpla spalare cuproduse de curatare cu pH mai mare sau egal cu 7 poate afecta
invelisulacid de protectie.
In plus, in structura pielii exista o retea de sisteme antioxidantecare protejeaza
celulele impotriva distrugerilor provocate de stresuloxidativ. In acest sens, pielea
necesita o cantitate sporita de vitaminaE, atat local, cat si sistemic, care este
cunoscuta ca un foarteputernic antioxidant. Unele produse, de exemplu cele din
gama EucerinpH5 pentru piele sensibila contin in plus dexpantenol concentrat,
careeste transformat in acid pantotenic (vitamina B5).
Aceasta este implicata in procesele metabolice centrale de producerea energiei,
sporind capacitatea de regenerare a pielii din interior,avand si o actiune hidratanta.
Ingrijirea unui astfel de tip cutanat,sensibil, este pretentioasa si complexa deoarece
necesita pe langatratamentul topic, o terapie generala, bazata pe antioxidante
(vitaminaA, E, C, Seleniu, Zinc), sedative, tranchilizante (la nevoie), si unregim de
viata cat mai apropiat de natura. Nu se poate vorbi de o pielesanatoasa, curata,
luminoasa, pe un corp bolnav, stresat, supus permanentagresiunilor fizice si
chimice.
Deci, in final, trebuie retinut ca pielea sensibila, intoleranta,deshidratata, uscata,
devitalizata, care da o senzatie acuta dedisconfort, trebuie ingrijita cu produse care
sa o trateze cu blandete siin profunzime, impotriva atacurilor la care aceasta este
expusa zilnic. Nutrebuie sa va alarmati, deoarece pielea sensibila este o problema
cu carene confruntam cei mai multi dintre noi la un moment dat. Totul este sa nuo
agresati suplimentar si, la nevoie, sa consultati un medic dermatologpentru o
terapie corecta si eficienta.

Afectiune cutanata alergica, acuta sau cronica, caracterizata prin zone rosii
suprainaltate de mici vezicule lichidiene deosebit de pruriginoase.
Tipuri - Dupa cauza lor se disting trei tipuri principale de eczema, care pot, fiecare
dintre ele, sa imbrace o forma acuta sau cronica.
- Eczema alergica de contact sau dermita de conlact survine cu ocazia contactelor
repetate cu o substanta alergica (nichel, cauciuc, detergenti, unele substante
medicamentoase etc.). Unii subiecti, cel mai des adultii, ajung astfel sa faca un
puseu de eczema la fiecare nou contact.
- Eczema atopica, numita, de asemenea, eczema constitutionala sau dermatita
atopica, afecteaza subiectii atinsi de atopie, adica predispusi ereditar la alergii. Ea
este foarte frecventa la sugar. Simptomele si puseele sunt declansate, in principal,
de catre pneumalergene (praf de casa, animale microscopice ca acarienii, polenuri)
sau de catre alte alergene prezente in unele alimente: lapte, oua, soia etc.
- Eczema prin sensibilizare interna este cauzata de prezenta unui focar infectios
care declanseaza un fel de alergie cu manifestari la nivelul pielii.
Se poate intampla ca o afectiune cutanata (psoriazis) sa aiba leziuni asemanatoare
celor provocate de eczema; aceasta complicatie este datorata cel mai des aplicarii de
medicamente alergizante.
Simptome si semne - Dupa cum este acuta sau cronica, eczema imbraca forme
foarte diferite.
Eczema acuta se manifesta prin aparitia de placi de un rosu aprins prost delimitate,
pruriginoase; apoi apar vezicule (basici minuscule) care in continuare se rup,
provocand o scurgere; in sfarsit, se formeaza cruste mai mult sau mai putin groase,
care cad dupa una-doua saptamani si lasa cicatrice de culoare roz.
Eczemele cronice, mai variate, se clasifica in trei categorii principale:
- formele uscate, care se traduc prin placarde rosii si cu cruste, prost delimitate, cu o
descuamare cand fina, cand in lambouri mari;
- formele lichenifiate, care se caracterizeaza prin plaje de piele groasa si de culoare
violet-purpuriu, parcurse de santuri cu desen cu romburi;
- formele dishidrozice, care se traduc prin aparitia de vezicule pe fetele laterale ale
degetelor; acestea pot sa se rupa si sa formeze cruste sau fisuri, in particular pe
palme si pe suprafete le plantare.
Tratament - Tratamentul este, in primul rand, cel al cauzei, atunci cand aceasta este
posibil. Doar suprimarea contactului cu alergenul vindeca eczemele de contact, dar
acesta este dificil de realizat in practica. In caz de eczema atopica, suprimarea
pneumalergenelor (acarienii) este uneori posibila, ca si cea a alergenelor alimentare.
In sfarsit, o desensibilizare (injectii repetate cu alergene in doze foarte mici) poate fi
intreprinsa in unele cazuri de eczema atopica. In caz de eczema prin sensibilizare
interna, antibioticele vindeca definitiv atat infectia, cat si eczema. Alte tratamente
vizeaza suprimarea sau atenuare a simptomelor locale sau generale. Tratamentele
locale implica antiseptice (mai ales in eczema acuta) si dermocorticosteroizii (mai
ales in eczema cronica). Tratamentul general consta in administrarea orala de
antihistaminice cu scopul de a calma mancarimile. Ingrijirea psihologica,
schimbarea climatului ca si curele termale constituie tot atatea ajutoare de avut in
vedere in tratamentul eczemei, mai ales cand ea este cronica.
Prevenirea eczemei atopice consta in evitarea la toti copiii, dar mai ales in caz de
precedente familiale, a contactelor precoce si repetate cu alergenele potentiale
Acesta constituie unul din motivele pentru care se recomanda actualmente
diversificarea progresiva a alimentatiei sugarului.

Un scurt istoric al acestei boli


Lupusul este o boala cunoscuta de mai bine de 2000 de ani. Hipocrate, care a trait intre anii 460 si
370 i.d.Hr., a descris pentru prima data consecintele acestei boli. Numele de lupus provine din
cuvintul latinesc care inseamna lup si a fost folosit cu referire la ulceratiile de pe fata. In anul 1851,
Cazenave a facut cunoscuta aceasta boala sub denumirea de lupus eritematos. Mai tirziu, pe la
sfirsitul anilor 1800, Kaposi descria eruptiile de pe fata si Sir William Osler, un medic canadian, a
largit conceptul de lupus, numind-o boala sistemica, care poate afecta multe parti ale
organismului.


Ce este lupusul?







Lupusul este o boala cronica care manifesta o varietate de simptome si este cauzata de inflamatii
in una sau mai multe parti ale corpului. Lupusul nu este o boala infectioasa, asa ca ea nu este
contagioasa (nu poate fi luata de la o persoana la alta, precum raceala, pojarul sau gripa). Nu este
nici o forma de cancer. Si nu exista absolut nici o legatura intre lupus si SIDA. Lupusul face parte
din familia de boli, in care sint incluse si artrita reumatoidala, scleroza multipla, diabetul juvenil
si sclerodermia (boala manifestata prin ingrosarea pielii si a tesutului celular subcutanat).Lupusul
se manifesta diferit de la individ la individ, dar adesea apare in cicluri, care constau din:• un
puseu, cu simptome acute severe, care necesita atentie medicala• o faza cronica, in care
simptomele pot continua, dar sint mai putin severe• o remisiune, cind simptomele pot sa dispara
complet pe perioade mai lungi, dar sa reapara.In faza sa cronica si in special in faza sa de
remisiune (cind bolnavul uita cu usurinta sa se mai ingrijeasca), o persoana care sufera de lupus
trebuie sa evite situatiile care pot sa intoarca boala in faza sa acuta. Aceste situatii presupun
oboseala mare, stres intens, o alimentatie saraca si alti factori pe care ii pot observa fie bolnavul,
fie doctorul sau. Lupusul este o boala grava, dar diagnosticarea si tratamentul o pot ameliora.
Astazi poate fi tratata si tinuta sub control. Din ce in ce mai multi oameni care sufera de lupus sint
niste persoane active, care-si pot aduce contributia nestinjeniti in cele mai diverse domenii de
activitate.
Tipuri de lupus
Cea mai comuna forma de lupus este lupus eritematos sistemic. Este o boala complexa si
complicata, care poate afecta orice tesut sau organ din corp, inclusiv pielea, muschii, incheieturile,
singele si vasele de singe, plaminii, inima, rinichii si creierul. Lupusul eritematos discoid si
lupusul eritematos cutanat subacut sint boli in care eruptia de pe piele si sensibilitatea la soare
sint problemele majore, deoarece organele interne nu sint afectate si deci nu se poate vorbi de o
punere in pericol a vietii. Totusi, ambele tipuri de lupus pot sa apara citeodata alaturi de o forma
sistemica de lupus. Lupusul neonatal este o forma nu foarte des intilnita de lupus, care-i afecteaza
pe nou-nascuti. Aceasta boala apare mai ales la copiii ale caror mame sufera de lupus cutanat
subacut sau lupus sistemic, si care au de asemenea anticorpi specifici in singe (molecule care
recunosc alte molecule care sint straine in corp). Pot sa se produca eruptii pe piele, care apar si
dispar si o scadere a unor celule din singe, dar aceste probleme dispar in decurs a sase luni de la
nastere. In cazurile rare, tesuturile care controleaza bataile normale ale inimii pot fi si ele afectate.
Totusi aceasta problema serioasa si dificila poate fi adesea corectata cu ajutorul unui stimulator
cardiac.Unele persoane pot sa manifeste simptomele lupusului, ca urmare a folosirii unei
medicamentatii pentru tratarea unor anumite boli. Aceste simptome dispar in momentul in care
persoana inceteaza tratamentul respectiv.
Simptomele lupusului?
Exista si simptome generale, pe care le vom evidentia in cele ce urmeaza, insa unele persoane pot
sa manifeste numai o parte dintre posibilele simptome ale acestei boli. Deoarece poate afecta orice
tesut din organism, lupusul este adesea dificil de identificat si diagnosticat. De aceea este numit si
boala cu 1000 de fete. Inainte sa se instaleze simptomele specifice lupusului, pot sa apara si
simptome de gripa, insotite de o oboseala severa, o crestere sau pierdere brusca in greutate
inexplicabila, dureri de cap, pierdere a parului, tensiune arteriala ridicata sau schimbari de
culoare ale degetelor.
Posibilele simptome pot fi urmatoarele:• dureri ale articulatiilor, citeodata insotite de umflare,
roseata si fierbinteala• o eruptie rosie pe pometi si pe nas• oboseala extrema• o reactie
neobisnuita la lumina soarelui• o eruptie cu cruste• rani mici, de obicei nedureroase, care apar in
nas sau in gura• dureri in piept, care se intensifica atunci cind bolnavul sta intins sau inspira•
umflare a picioarelor• crestere in greutate• atacuri de apoplexie sau simptome psihologice
severe• anormalii ale singelui, care apar la efectuarea analizelor de singe.Lista de mai sus este
departe de a fi una completa, asa ca o diagnosticare corecta a lupusului poate fi efectuata numai
de catre doctor.








Ce anume sta la baza acestei boli?
Nimeni nu poate oferi cu exactitate un raspuns. Ceea ce stim insa cu
siguranta este ca, in cazul lupusului, sistemul imunitar (sistemul de
aparare a organismului impotriva virusilor si al bacteriilor) nu reuseste
sa faca diferenta intre intrusi si propriile sale tesuturi. Actioneaza atacind
parti din organism, cauzind numeroase inflamatii si conducind astfel la
simptomele lupusului. Deoarece aceasta boala apare mai ales la femeile
aflate la virsta la care pot avea copii, este evident faptul ca exista o
legatura intre aceasta boala si anumiti hormoni, dar cum functioneaza
acest lucru ramine inca o incertitudine. De asemenea, se pare ca anumiti
factori interni predispun unele persoane la aceasta boala, dar acest lucru
este de asemenea incert. Pina cind stiinta nu va descoperi in totalitate
cum functioneaza cu adevarat sistemul imunitar, cauzele caracteristice
lupusului ramin inca un mister.
Pe cine afecteaza aceasta boala?
Oricine poate sa sufere de lupus: femei, barbati, copii, persoane in virsta.
Femeile care se afla la virsta propice nasterii (intre 15 si 45 de ani) sint
mult mai predispuse sa sufere de aceasta boala decit barbatii. Astfel,
intre aceste virste, s-a demonstrat ca au lupus de 8 pina la 13 ori mai
multe femei decit barbati. Persoanele de ambele sexe care au sub 15 ani si
mai mult de 45 de ani sint in egala masura predispuse la aceasta boala.
Potrivit Fundatiei Lupus din America, din 500.000 de americani care
sufera de lupus, boala apare la o persoana din 600 de femei albe, intre 15
si 45 de ani si la una din 200 de femei de culoare. Lupusul nu este astfel o
boala rara si este chiar mai des intilnita decit scleroza multipla, distrofia
musculara sau leucemia. Lupusul este o boala intilnita peste tot in lume.
Si in Canada ea nu este din nefericire o boala rara, inregistrindu-se
numerosi bolnavi.
Este lupusul o boala ereditara?
Ereditatea poate influenta daca o persoana poate sau nu sa sufere de
lupus. Nu este un lucru neobisnuit pentru un bolnav de lupus ca acesta
sa aiba in familie o ruda care sa fi suferit de o boala autoimunitara
(inclusiv de lupus). De fapt, studiile au aratat ca intre 0,4 la suta si 5 la
suta dintre rudele bolnavilor care sufera de lupus pot manifesta ele insele
aceasta boala. Desi acest lucru poate suna infricosator, trebuie sa ne
amintim ca sansele ca o persoana sa nu aiba lupus, in cazul in care totusi
un membru al familiei sale sufera de aceasta boala, sint de 95 la suta sau
chiar mai mari.
Este lupusul o boala care se poate vindeca?
Pina in prezent nu s-a descoperit nici un tratament care sa duca la o
vindecare completa a acestei boli. Totusi, exista numerosi oameni de
stiinta care se ocupa in continuare de studiul acestei boli, asa ca bolnavii
care sufera de lupus sint pe deplin justificati sa spere ca in viitorul
apropiat se va descoperi si un tratament pentru aceasta boala mai
deosebita.






In ce consta tratamentul?
Desi nu este o boala vindecabila, totusi, cu ajutorul unui
tratament, bolnavii de lupus se pot astepta la niste conditii
normale de viata. Tratamentul depinde de fapt de tipul si
severitatea simptomelor. Exista multe medicamente care
controleaza simptomele, de la cele antiinflamatorii, pina la
steroizi foarte puternici. In general, un medic va prescrie
un medicament mai putin puternic, care in cel mai scurt timp isi
poate face efectul scontat. Medicamentele prescrise in cazul
acestei boli pot avea efecte secundare si, in anumite combinatii,
unele medicamente pot produce unele reactii adverse
neasteptate. Atit doctorul, cit si pacientul trebuie sa ia in calcul
aceste posibilitati.
Cum afecteaza lupusul speranta de viata?
De-a lungul timpului s-a inregistrat o extraordinara imbunatatire
a sperantei de viata in cazul lupusului. Acum 35 de ani, in cadrul
faimoasei Universitati Johns Hopkins, numai jumatate dintre
pacientii care sufereau de lupus mai erau in viata la patru ani
dupa diagnosticare. Totusi, la sfirsitul anilor '70, 80-90 la suta
dintre bolnavii care sufereau de lupus erau in viata si dupa 10
ani. Acest lucru dovedeste o imbunatatire extraordinara a ratei
de supravietuire a bolnavilor de lupus, intre anii 1960 - 1970. In
prezent exista dovezi ca rata de supravietuire s-a imbunatatit
mult mai mult si pentru la acest lucru au contribuit citiva factori
esentiali: o diagnosticare inca din faza incipienta a bolii, o
recunoastere a formelor mai usoare ale bolii si o mai buna
utilizare a testelor.
De retinut!
Lupusul este o boala care nu trebuie neglijata; insa exista si forme
mai blinde ale bolii.• Lupusul este o boala care poate fi tratata si
controlata. De fapt, daca este urmat un tratament corespunzator,
boala poate fi tinuta sub control si acest fapt este o regula si nu o
exceptie.• Multi pacienti trec prin faza in care boala devine
pasiva, dupa ce a fost tinuta sub control. Aceasta perioada, in
care nu-si mai fac aparitia simptomele sale, este cunoscuta sub
numele de remisiune si poate dura citiva ani.• Metodele mai
bune de diagnosticare, tratamentul si continuarea sa au
imbunatatit speranta de viata a bolnavilor in cauza, asa incit in
prezent lupusul este o boala fatala numai in extrem de putine
cazuri

Alopecia areata este o forma de cadere a parului in care
foliculii de par raman intacti si sunt vizibili la inspectie.
Aceasta afectiune autoimuna lezeaza regiunea de bulb a
foliculului de par. Din motive necunoscute, celulele
autoimune ataca regiunea foliculului, in mod normal
aflata in afara supravegherii imune a organismului. Este
determinata caderea firelor de par fara a aduce distrugeri
permanente foliculului. Este posibil, totusi, ca in timp
parul sa creasca la loc.


In alopecia areata, caderea parului in faza telogenica este
localizata pe scalp, sprancene, gene si barba (desi pot fi
afectate toate zonele acoperite cu par). Afectiunea se
manifesta prin aparitia de pate rotunde sau ovale lipsite
de par. Aceasta cadere a parului este de obicei
asimptomatica. In alopecia areata sunt diferite tipare ale
aparitiei bolii: alopecia areata (localizata), alopecia totalis
(pierderea totala a parului de pe scalp) si alopecia cu tipar
ofiasis (caderea unor benzi de par la periferia scalpului
temporal si occipital).



Cauze
Cauza pirderii parului este inca necunoscuta. Alopecia
areata este o boala a sistemului imunitar, in care parul
cade neregulat in anumite zone ale corpului.


Boala poate aparea spo la mai multi membrii ai aceleasi
familii. Unii dintre pacienti pot face ulterior si alte boli ale
sistemului imunitar cum ar fi vitiligo sau anemie
pernicioasa.


Alopecia areata nu este o boala contagioasa si nu este
influentata de regimul alimentar. Uneori este determinate
de stres dar nu s-a demonstrat direct rolul acestuia in
aparitia bolii.


Evolutie
Boala evolueaza in trei stadii: pierderea brusca a parului, extinderea
zonelor afectate si recresterea parului, aceasta etapa avand loc dupa luni
sau ani de zile.



Formele severe ale bolii
Alopecia totala este caracterizata prin pierderea totala a parului de pe
cap, aparand la 5% dintre bolnavi;


Alopecia universala este forma in care bolnavii pierd parul de pe intregul
corp si se manifesta la 1% dintre bolnavi.



Aceste doua forme apar mai ales la persoanele de varste mici si la cei
care sufera in paralel de astm sau eczeme.
Alopecia areata nu produce handicap fizic si nu este o boala grava din
punct de vedere medical. Cu toate acestea, pentru bolnav este o afectiune
stresanta din punct de vedere psihologic si emotional datorita impactului
estetic negativ.



Tratament
Tratamentul este stabilit de medical dermatolog dupa un consult
prealabil. In unul la trei din cazuri se poate produce o crestere spontana a
parului, caz in care parul creste la inceput grizonat sau alb, ulterior
revenind la culoarea initiala.


Recresterea naturala a parului poate fi ajutata de tratament. Exista o
multitudine de tratamente (corticosteroizi topici, cignolin, difenciprona,
minoxidil, corticosteroizi intralezionali etc.) dar nici una dintre ele nu are
rezultate general valabile pentru toti pacientii. Unele dintre tratamente
produc doar ameliorari temporare si parul poate recadea de indata ce
tratamentul a fost oprit. In acelasi timp nu neglijati ingrijirea personala:
parul trebuie sa fie curat si pieptanat o data pe zi cu maxima grija, pentru
a putea urmari evolutia bolii.


Pacientii la care tratamentul nu a dat rezultatele asteptate pot beneficia
de consiliere pentru a fi ajutati sa-si recapete increderea in sine si sa
poata avea o viata normala.



Fotosensibilitate indusa de medicamente
Introducere
Fotosensibilitatea indusa de medicamente se refera la
dezvoltarea unei manifestari cutanate ca rezultat al efectelor
combinate ale chimicalelor si luminii. Expunerea la doar la
chimicale sau doar la lumina nu este suficienta pentru a induce
boala, totusi cind are loc fotoactivarea chimicalelor pot apare una
sau mai multe manifestari.
Aceste manifestari includ reactii fototoxice si fotoalergice,
lichen plan, protoporfirie si lupus eritematos cutanat subacut.
Reactiile de fotosensibilitate pot rezulta prin administrarea de
medicamente sistemica si topica.
Lungimile de unda ale ultravioletelor A variaza astfel ca anumiti
produsi sunt mai predispusi la a determina reactii de
fotosensibilitate indusa desi ocazional ultravioletele B pot fi
responsabile de astfel de efecte. Ultravioletele B determina mai
frecvent arsuri solare si cancer de piele nonmelenomic. La
pacientii care prezinta fotosensibilitate este dificil de a diferentia
reactiile fototoxice de cele fotoalergice.
Reactiile fototoxice apar datorita efectelor distructive ale
componetelor activate de catre lumina din membranele celulare
si in unele cazuri ADN-ul. In schimb, reactiile fotoalergice sunt
mediate imun la activarea unui component prin lumina. Tipic
apar ca arsuri solare exagerate. Reactiile fotoalergice cuprind
dermatita de contact cu o distributie limitata la zonele expuse la
soare ale corpului. Cind aceste reactii sunt severe sau prelungite
acestea se pot extinde si la zonele acoperite.
Reactiile fotoalergice se dezvolta doar la o minoritate de persoane
expuse la compusi si la lumina. Sunt mai putin prevalente decit
reactiile fototoxice. Cantitatea de medicament necesar pentru a
declansa o reactie fotoalergica este considerabil mai mica decit
cea necesara pentru reactiile fototoxice. In plus, reactiile
fotoalergice sunt o forma de imunitate mediata celular, debutul
acestora este intirziat pina la 24-72 de ore dupa expunerea la
medicament si lumina. In schimb, raspunsul fototoxic apare in
citeva minute sau ore dupa expunerea la lumina.
Terapia de baza este identificarea si evitarea acestor
medicamente, folosirea de protectie solara si masuri
simptomatice. Se folosesc corticosteroizi topici, comprese reci
calmante.



Fotosensibilitatea indusa de medicamente este asociata cu decesul doar in cazuri rare, la
persoane care sunt expuse la cantitati mari de lumina solara dupa ce au luat o doza
semnificativa de psoralen. Desi mortalitatea este rara, fotosensibilitatea indusa de
medicamente poate cauza morbiditate semnificativa la unele persoane, care trebuie sa-si
limiteze expunerea la lumina naturala sau artificiala. Potentialul carcinogenic prin expunere
prelungita la aceste medicamente a fost sugerat, iar relevanta sa clinica ramine de determinat.
Patogenia fotosensibilitatii medicamentoase
Reactiile fototoxice.
Reactiile fototoxice rezulta prin distrugerea directa a tesutului cauzata de un compus
fotoactivat. Numerosi compusi au potentialul de a cauza fototoxicitate. Cei mai multi au cel
putin o legatura dubla sau un nucleu aromatic care poate absorbi energia radianta. Cei mai
multi compusi sunt activati prin ultravioletele A, desi unii au un maxim de absorbtie in raza
vizibila a ultravioletelor B.
De cele mai multe ori fotoactivarea unui compus determina excitarea electronilor din forma
stabila intruna excitata. Pe masura ce electronii se reintorc la o configuratie mai stabila acestia
transfera energia lor oxigenului conducind la formarea intermediarilor reactivi de oxigen.
Acesti compusi cum sunt anionul superoxid, peroxidul de hidrogen, lezeaza membrana
celulara si ADN-ul. Pot conduce la formarea de cotokine si activarea acidului arahidonic.
Rezultatul este un raspuns inflamator care are aspectul clinic al unei arsuri solare exagerate.
Exceptia de la acest mecanism de fototoxicitate indusa mediamentos este fototoxicitatea indusa
de psoralen. Psoralenii se intercaleaza cu ADN-ul formind cai monofunctionale. Expunerea la
radiatie ultravioleta A produce cai bidirectionale in ADN.

Reactiile fotoalergice
Reactiile fotoalergice sunt raspunsuri mediate imun celular in care antigenul este un medicament activat prin lumina. Fotoactivarea determina dezvoltarea unui
metabolit care se poate lega de proteinele carriers din piele pentru a forma un antigen complet.
Reactia continua apoi ca oricare raspuns mediat celular inflamator. Celulele langerhans preiau antigenul si migreaza in nodulii limfatici regionali. Aici antigenele sunt
prezentate limfocitelor T care prezinta receptori specifici. Celula T devine activata si prolifereaza reintorcindu-se la locul cu depozite fotoalergene. In piele limfocitele
T determina un raspuns inflamator cu morfologie eczematoasa daca fotoalergenul este aplicat topic sau caracteristicele unei eruptii medicamentoase daca
fotoalergenul este administrat sistemic.
Cauze si factori de risc
Cele mai multe reactii fotoalergice rezulta prin administrarea sistemica a medicamentelor.


Medicamentele fotosensibilizante cuprind:
-tetraciclinele (doxiciclina, tetraciclina),
-fluorochinolonele (ciprofloxacin, ofloxacin, levofloxacin)
-antiinflamatoriile nesteroidiene (ketoprofen, naproxen, celecoxib)
-diuretice (furosemid, bumetanida, hidroclorotiazida)
-retinoizii (izotretinoin, acitretin)
-hipoglicemiantele (sulfonilureicele, acid 5 aminolevulinic)
-neuroleptice (clorpromazina, flufenazina, perazina, tioridazina, )
-antifungice (terbinafina, itraconazole, voriconazole, )
-acid paraaminobenzoic, 5 fluorouracilul, amiodarona, diltiazem, quinidina
-hidroxiclorochina, carbunele, enalaprilul, dapsona, contraceptivele orale
-ecranele solare (salicilatii, benzofenonele, cinnamates)
-parfumuri (mosc, 6-metilcoumarina) .
Semne si simptome
Barbatii sunt mai predispusi la reactii fotoalergice decit femeile. Fotosensibilitatea medicamentoasa poate apare la orice virsta. Pacientii cu fotosensibilitate prezinta
uneori intoleranta la soare (urticaria solara). In timp ce majoritatea persoanelor pot tolera minute sau ore expunerea la soare, pacientii cu fotosensibilitate prezinta
leziuni ale pielii. In cele mai multe cazuri apare o arsura solara sau dermatita. Fotosensibilitatea indusa de medicamente poate determina fototoxicitate, fotoalergie,
reactii lichenoide, lupus cutanat subacut sau pseudoporfirie.
Pseudoporfiria poate apare la unele medicamente, cel mai frecvent este naproxenul. Pseudoporfiria este caracterizata de o reactie buloasa care este similara clinic si
histologic cu porphyria cutanea tarda. Modificarile de hipertrichoza si sclerodermice care sunt vazute tipic in porphyria cutanea tarda nu sunt prezente si in
pseudoporfirie. Rezultatele studiilor porfirinei sunt normale.
Reactiile lichemoide care apar intro fotodistributie sunt frecvent dificil de diferentiat de lichenul plan idiopatic. Aceste reactii sunt caracterizate de papule violacee
sau eritematoase si placi care uneori au striuri Wickham. Hidroclorotiazida, hidroxicloroquina si captoprilul sunt cauze cunoscute de reactii lichenoide.
Reactiile lupus-like cuprind leziuni anulare, psoreiforme care se descuameaza. Hidroclorotiazida este medicamentul cel mai frecvent asociat cu aceasta reactie, dar
blocantii canalelor de calciu, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, griseofulvina si terbinafina sunt alti agenti care sunt implicati. Rata aparitiei reactiilor
este mica pentru acesti agenti. Hidroclorotiazida este folosita mai ales in combinatie cu agenti antihipertensivi. Pacientii cu reactii induse de medicamente au de obicei
anticorpi antiRo.
Terapia fotodinamica este un tratament bine cunoscut pentru keratoza actinica si cancerele pielii nonmelanomice. Recunoasterea fototoxicitatii induse de aceasta este
importanta. Acidul 5 aminolevulinic se aplica topic urmata de folosirea unei lumini rosii sau albastre. Acesta este un promedicament care intra in calea sintezei
hemului si este metabolizat intracelular pentru a forma o molecula fotosensibila-protoporfirina IX. Lumina activeaza protoporfirina pentru a genera radicali liberi de
oxigen care determina distrugerea tesutului hiperproliferativ malign si nonmalign. Efectele adverse comune sunt reactia fototoxica moderata care se rezolva in citeva
zile.

Diferentierea intre fotosensibilitate si exacerbarile bolilor pielii prin caldura este dificila. Se va stabili daca fotosensibilitatea poate fi
declansata prin expunerea la soare prin sticla. Ultravioletele B nu patrund prin sticla, in timp ce cele A si lumina vizibila da.
Examenul fizic.
Reactiile fototoxice si fotoalergice apar in zone expuse la soare, incluzind fata, V-ul gitului, partea dorsala a miinilor si bratelor.
Scalpul, zona postauriculara, periorbitala si submentala sunt evitate. O eruptie raspindita sugereaza o expunere la un
fotosensibilizator sistemic, in timp ce o eruptie localizata indica o reactie prin aplicarea topica a medicamentului.
Reactia fototoxica pe piele.
Fototoxicitatea acuta incepe printro arsura solara excesiva cu eritem si edem care apare la citeva minute, ore de la expunerea la
lumina. Vezicule si bule se pot dezvolta in reactii severe. Leziunile se vindeca cu hiperpigmentare care se rzolva in citeva
saptamini sau luni. Fototoxicitatea cronica poate apare de asemeni ca o arsura exagerata. Totusi lichenificarea se dezvolta prin
scarpinatul frecvent a zonei fotosensibile. De aceea diferentierea reactiilor fototoxice de cele fotoalergice bazata strict pe aspectul
clinic este dificila.
Alte manifestari ale pielii mai putin comune includ modificarile pigmentare. O pigmentare albastru-gri este asociata cu diferiti
agenti, incluzind amiodarona, clorpromazina si antidepresivele triciclice. Reactiile la plantele care contin psoralen
(fitofotodermatita) si medicamente se rezolva cu o decolorare maronie a pielii. Frecvent modificarea pigmentara este precedata de o
reactie de arsura solara tipica. Daca reactia nu este severa unii pacienti pot observa eritemul.
Medicamentele fotosensibilizante pot determina o eruptie similara lichenului plan in zonele expuse a soare. Medicamentele care
determina aceasta reactie adesea sunt demeclociclina, hidroclorotiazida, enalaprilul, quinina, quinidina, cloroquina,
hidroxicloroquina.
Pseudoporfiria poate apare dupa expunere la naproxen, acid nalidixic, tetraciclina, sulfoniluree, forosemid, dapsona, amiodarona,
bemetanida, piridoxina. Insuficienta renala si solarele sunt factori predispozanti.
Reactii fototoxice ale unghiilor.
Foto-onicoliza sau separarea unghiei de patul unghial este o alta manifestare a fototoxicitatii. Foto-onicoliza a fost raportata in
administrarea unor medicamente sistemice incluzind tetraciclina, psoralen, cloramfenicol, fluoroquinolone, contraceptive orale,
quinina, mercaptopurine. Foto-onicoliza poate fi unica manifestare la pacientii cu piele foarte pigmentata.
Reactii fotoalergice ale pielii.
Acestea se dezvolta tipic la persoanele sensibile la 24-48 de ore dupa expunere. Reactia se manifesta ca o eruptie eczematoasa
pruriginoasa. Eritemul si veziculizarea sunt prezente in faza acuta. O expunere cronica determina eritem, lichenificare si
descuamare. Nu apare hiperpigmentarea in reactiile fotoalergice.


Diagnostic
Studii de laborator:
-pentru a exclude profiria cutanea tarda se masoara nivelul de porfirina din urina, care este normal in pseudoporfirie si crescut in porfirie
-se determina anticorpii antinucleari si anti-Ro.
Testul de diagnosticare a fotoalergiei si a dermatitei de contact. Fotoalergenii suspectati sunt aplicati pe spate in 2 seturi. Un set este inlaturat dupa
24 de ore si iradiat cu ultraviolete A. Ambele seturi sunt evaluate pentru o posibila reactie la 48 de ore. Eritemul, edemul si veziculizarea la locul
iradiat indica o reactie pozitiva. Reactia pozitiva in ambele localizari indica dermatita de contact fotoalergica. O reactie pozitiva in locul neiradiat si
una puternica in cel iradiat trebuie interpretata drept dermatita de contact si dermatita de contact fotoalergica la acelasi compus.
Fototestarea cu UV-A, UV-B si citeodata lumina vizibila este de ajutor in diagnosticarea fotosensibilizarii. Testul este efectuat prin tratarea unor
zone mici de piele de pe spate cu doze crescinde de lumina. Doza minima de lumina folosita pentru a produce eritem uniform pe intreaga zona
iradiata in 24 de ore este denumita doza de eritem. Pacientii cu reactie fototoxica au o doza de eritem redusa la UV-A sau citeodata UV-B.


Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: dermatita de contact alergica, dermatita de contact iritanta, eruptiile medicamentoase,
epidermoliza bulosa, dermatita actinica cronica, lichen plan, lupus eritematos, urticaria solara.
Tratament
Tratamentul principal reprezinta identificarea si evitarea agentilor cauzativi, folosirea protectiei solare si amelirarea simptomatica. Corticoizii
topici si compresele reci pot ameliora conditia. Corticosteroizii sistemici trebuie rezervati pentru cazurile severe.
Daca ecranele solare nu sunt cauza fotosensibilitatii acestea trebuie folosite. SPF-ul poate sa nu fie un indicator de incredere al protectiei
impotriva fotosensibilitatii medicamentoase. Acesta se refera la protectia fata de arsurile solare determinate de UV-B. Cele mai multe reactii de
fotosensibilitate sunt determinate de razele UV-B. De aceea ecranele solare care absorb UV-A sunt cele care trebuie folosite. Cremele de protectie care
contin avobenzone, dioxid de titan, oxid de zinc sunt mai eficiente in blocarea radiatiei UV-A.
Prognostic
Efectele cronice cutanate ale leziunii fotosensibile au fost evaluate doar pentru psoralen. Se noteaza imbatrinirea prematura a pielii si cancerul de
piele. Incidenta carcinomului scuamos celular este mai mare decit cea a carcinomului bazal celular. Si riscul de melanom creste cu timpul. Efectele
expunerii cronice la alti compusi incriminati sunt necunoscute.
Reactivitatea persistenta la lumina este o forma de dermatita actinica cronica care apare la pacientii cu dermatita de contact fotoalergica. Boala
poate implica zonele expuse la soare si se extinde la zonele acoperite. Unii pacienti se inchid in camere intunecoase datorita fotosensibilitatii severe.
Tratamentul implica evitarea contactului cu agentii care exacerbeaza conditia si fotoalergeni. Se folosesc corticosteroizi topici, sistemici si
hidroxicloroquina. Pacientii care nu arata semne de ameliorare necesita agenti imunosupresivi: azatioprina, ciclosporina.
La cei mai multi pacienti prognosticul este excelent o data ce agentul incriminat este indepartat. totusi rezolutia completa a fotosensibilitatii necesita
citeva saptamini-luni pentru unii compusi.





Infectiile vaginale micotice
Generalitati
Vaginitele micotice sunt determinate de un exces de
crestere a ciupercilor in vagin. Infectiile micotice sunt
foarte frecvente la femeile de varsta fertila, dar pot sa
apara la orice alta varsta. Desi creaza disconfort, vaginitele
micotice determina rareori probleme grave de sanatate.
Cauze
Vaginitele micotice sunt determinate de cresterea excesiva
a ciupercilor (frecvent candida) ce se gasesc in mod
normal la nivelul vaginului. Factorii ce incurajeaza aceasta
crestere sunt:
-antibioticele
-niveluri ridicate ale estrogenului (hiperestrogenemie),
cum este cel aparut in timpul sarcinii, in terapia de
inlocuire hormonala, utilizarea pilulelor contraceptive cu
doze mari de estrogen si in faza foliculara a ciclului
menstrual
-diabetul zaharat, in special daca nivelurile glicemiei nu
sunt eficient controlate si tind sa depaseasca intervalul
normal
-un sistem imunitar deprimat
-corticoterapia, administrarea prednisonului
-obezitatea
-expunerea ariei genitale la umiditate pentru o perioada
lunga de timp (cum ar fi, de exemplu, purtarea unui
costum de baie ud toata ziua) sau traiul intr-un climat
umed si cald
-folosirea dispozitivelor intrauterine ca metoda
contraceptiva
-partener cu simptome de infectie micotica (foarte rar).
Majoritatea infectiilor vaginale micotice sunt determinate
de Candida Albicans, levura ce poate fi tratata eficient cu
medicamente antifungice standard. Infectiile vaginale
recurente implica alte ciuperci decat Candida Albicans,
care sunt rezistente la tratamentele standard.
Sindromul micozelor cronice, afectiune in care excesul de
crestere a fungilor ar afecta intregul organism, nu a fost
demonstrat din punct de vedere medical.



-infectiile pielii Pe piele, ciupercile produc eczeme, ulceratii (rana
deschisa la nivelul pielii sau mucoaselor) mai ales intre degete, intre
coapse (in regiunea inghinala).
Eczemele sunt definite ca fiind eruptii cutanate in placi eritematoscuamoase, delimitate difuz, caracterizate printr-o suprafata uscata,
rugoasa. De obicei acestea sunt pruriginoase si pot prezenta sau nu faze
de acutizare marcate de aparitia de vezicule pe suprafata lor. In cazul
eczemelor apar eruptii cu un contur neregulat, de culoare rosie, cu mici
vezicule sau cruste care produc mancarimi.
-Infectii micotice ale mucoaselor
In gura determina infectii ale limbii, afte, infectii ale amigdalelor si
gingiilor.
La femei produc frecvent infectii ale mucoasei vaginale - vaginite
micotice.
Bolnavii de diabet fac destul de des infectii urinare cu ciuperci, datorita
zaharului din urina, care le favorizeaza dezvoltarea. De asemenea,
bolnavii cu boli cronice, din cauza slabirii rezistentiei organismului se
infecteaza usor cu aceste microorganisme.


















Dermatita atopica reprezinta o afectiune cutanata inflamatorie, care creeaza o senzatie intensa de prurit (mancarime), cu evolutie
cronica. Dermatita atopica afecteaza in mod caracteristic prima copilarie dar poate debuta la toate grupele de varsta. 60 % din cazuri
apar inainte de primul an de viata si, pana la 85 % din cazuri, debuteaza pana la 5 ani.
Se apreciaza ca 10 - 20 % dintre copii si 1 - 3 % dintre adulti sufera de dermatita atopica iar prevalenta bolii este in continua crestere
mai ales in tarile dezvoltate.
Dermatita atopica - cauza si mecanism
Dermatita atopica este considerata o afectiune multifactoriala, a carei expresie clinica depinde de interactii complexe :
predispozitie ereditara (70 % din pacienti au un istoric familial de atopie)
bariera cutanata alterata functional (datorita unor tulburari ale metabolismului lipidic epidermic)
anomalii imunologice
factori neuroendocrini
o serie de factori declansatori sau agravanti ai leziunilor cutanate
Dintre factorii care pot cauza dermatita atopica, cel mai frecvent sunt incriminati :
factori alimentari - lapte de vaca, oua, alune, arahide, soia, grau, peste, fructe de mare
aeroalergeni - acarienii din praful de casa
agenti infectiosi - Staphylococcus aureus, Pytirosporum ovale
factori de contact - agenti de curatare ce contin alcool, substante care usuca pielea (astringente), parfumuri, detergenti si sapunuri
dure
imbracaminte stramta si abraziva din lana sau materiale sintetice
factori fizici - temperaturi extreme
stressul emotional
Dermatita atopica - manifestari clinice
Simptomul primar si dominant al dermatitei atopice este pruritul (macarime) ce declansaza frecvent un cerc vicios : pruritul conduce
la grataj (scarpinat), gratajul determina modificari cutanate care, in final, vor scadea pragul de sensibilitate la stimuli
(hiperreactivitate cutanata) care declanseaza pruritul declansand, din nou, senzatia de prurit. La copil, pruritul determina fecvent
intrerurperi in somnul de noapte, cu iritabilitate marcata secundara insomniei datorata senzatiei de prurit.












Caracteristica clinica o reprezinta tegumentele uscate (xerotice).
Manifestarile clinice in dermatita atopica sunt variabile, iar aspectul leziunilor ca si distributia lor sunt dependente de varsta. Astfel,
se descriu 3 faze ale dermatitei atopice :
infantila (intre 2 luni si 2 ani) in care leziunile au un caracter acut (papulovezicule si zone zemuinde), situate mai ales la nivelul
capului (scalp, obraji), gatului, trunchiului si fetei de extensie a extremitatilor
a copilariei (intre 4 si 10 ani de viata), in care leziunile sunt mai putin acute si mai putin umede, sunt frecvent localizate in zonele
flexoare (pliurile gatului, cotului, genunchiului, incheietura mainii). Sunt frecvente papulele uscate, excoriatiile, lichenificarile,
eritemul si edemul in jurul ochilor
adolescentului si adultului - leziunile sunt in principal placi uscate, lichenificate, hiperpigmentate situate in ariile de flexie si in jurul
ochilor
La adult sunt frecvent intalnite doar manifestari reziduale : dermatita persistenta a mainilor, dermatita pleoapelor, dermatita
retroauriculara.
Diagnosticul in dermatita atopica este prin excelenta clinic, nu exista nici un marker de laborator specific pentru dermatita atopica.
Trasaturile esentiale pentru stabilirea diagnosticului de dermatita atopica includ pruritul si modificarile eczematoase cu un aspect
tipic, legat de varsta si, cu o evolutie cronica sau recurenta.
Dermatita atopica - complicatii, evolutie naturala a bolii
Complicatiile in dermatita atopica sunt in principal infectioase cutanate (bacteriene, virale, fungice) datorita unei sensibilitati
cutanate crescute la diversi agenti infectiosi. De asemenea, se poate intalni drept complicatie o dezvoltare staturo-poderala deficitara
(prin regimuri alimentare gresite, privative). Nu sunt rare nici complicatiile locale sau sistemice ale terapiilor specifice dermatitiei
atopice (in special ale corticoterapiei).
Nu sunt de neglijat nici complicatiile in dezvoltarea neuropsihica si emotionala ca si impactul negativ al bolii asupra relatiilor
intrafamilale.
Din punct de vedere evolutiv, trebuie amintit ca dermatita atopica este o boala cu evolutie cronica si, uneori imprevizibila, marcata in
mod tipic de acutizari ce se pot produce in ciuda unor ingrijiri optime.
Majoritatea cazurilor de dermatita atopica cunosc o ameliorare sau chiar disparitie la varsta adulta. Sunt insa posibile exacerbarile
intermitente ale bolii pe tot parcursul vietii, frecvent in conditii de stress fizic sau emotional.
Este de asemena important de mentionat ca 50 % din copiii cu dermatita atopica dezvolta fie rinita alergica fie astm bronsic.
Dermatita atopica - tratament
Tratamentul dermatitei atopice cuprinde evitarea factorilor declansatori ai leziunilor, controlarea pruritului, suprimarea inflamatiei,
refacerea barierei cutanate si inlaturarea anxietatii.









Principalele componente ale terapiei topice in dermatita atopica sunt : emolientele, dermatocorticoizii,
inhibitorii de calcineurina.
Mijloacele sistemice de tratament includ agentii imunomodulatori, corticoterapia sistemica, antihistaminicele,
fototerapia si sunt folosite in cazuri atent selectate de dermatita atopica (severe, refractare la tratamente topice,
etc).
Schema terapeutica optima pentru un pacient se stabileste de catre medic in functie de aspectul clinic al
leziunilor, varsta pacientului, patologie asociata, intolerante individuale, conditii de viata.
Este nevoie de o stransa colaborare intre familia copilului cu dermatita atopica, medicul de familie si pediatru.
Se recomanda apelarea la un dermatolog in urmatoarele situatii : dermatita atopica moderata sau severa,
raspuns slab la corticoizi topici de potenta moderata, forme persistente de boala, cazuri cu exacerbari
frecvente, complicatii ce necesita spiatalizarea si toate situatiile ce necesita instituirea unei terapii sistemice.
Dermatita atopica - masuri preventive importante, raspunsuri la intrebari frecvente
Este importanta pastrarea in spatiile de locuit a unei temperaturi constante, nu foarte ridicate ca si asigurararea
unei umiditati potrivite a aerului (de evitat extremele : atmosfera prea uscata sau prea umeda)
Hainele ce vin in contact direct cu corpul ar trebui sa fie confectionate din materiale absorbante si neiritante
(ideal, din bumbac); se recomanda ca spalarea hainelor sa se faca cu agenti de curatare blanzi, neparfumati - in
farmacii exista produse specifice pentru persoanele care sufera de dermatita atopica - iar clatirea trebuie sa fie
minutioasa, pentru eliminarea detergentului rezidual din materiale. Se recomanda evitarea materialelor tip
lana sau sintetic
Nivelurile ridicate de stress si anxietate se coreleaza cu o scadere importanta a capacitatii de refacere a barierei
cutanate. De aceeea este important ca pacientii sa isi acorde suficient timp pentru relaxare si odihna iar
vacantele intr-o zona cu clima calda si uscata au adeseori efecte benefice
Este foarte important sa fie eliminati factorii ce determina xeroza(uscaciune cutanata), cum ar fi spalatul
excesiv.






Pielea trebuie mentinuta emoliata si supla. APLICAREA FRECVENTA A UNUI AGENT
EMOLIENT CONFERA O STARE DE BINE PENTRU PIELE SI O PROTEJEAZA, FIIND CEA
MAI IMPORTANTA MASURA IN TRATAMENTUL DERMATITEI ATOPICE. Se recomanda
folosirea intotdeauna a unor sapunuri blande, neiritante sau a unor uleiuri de baie
neparfumate
Aplicarea dermatocorticoidului recomandat de medic, se face ideal dupa baie, pe leziuni, de 2
ori pe zi. Si aplicarea agentilor emolienti se face tot dupa baie, ideal in primele 3 minute pentru
a "captura" apa in piele
Testele alergologice (de tip "scratch test" sau intradermice), frecvent solicitate de familia
copilului atopic, nu au utilitate. Testele de tip "patch" pentru detectarea unor alergii de contact
se pot insa dovedi utile. Uneori, in cazuri selectionate, fara raspuns la masurile obisnuite de
tratament, se pot dovedi utile diverse masuri de reducere a expunerii la alergeni din mediu sau
testele alimentare de excludere
Stabilitatea emotionala a pacientului este foarte importanta pentru controlul bolii. In unele
cazuri este necesara apelarea la un psiholog sau chiar initierea unei terapii (medicamentoase,
hipnoza, masaj, etc.) pentru diminuarea si controlul anxietatii/depresiei
Spitalizarea de scurta durata poate fi uneori necesara, conducand uneori la o ameliorare
rapida, prin schimbarea temporara a microclimatului si a starii emotionale, rupand astfel
cercul vicios "mancarime - scarpinat" ("itch - scratch")
Nu se recomanda apelarea la terapii naturiste, leacuri babesti, produse "miraculoase" de
provenienta exotica, ce pot adeseori agrava leziunile si complica diagnosticele si tratamentele
viitoare.

-Rozaceea este o afectiune foarte frecventa in populatie ce
se caracterizeaza in principal prin aparitia unor zone
eritematoase (flush) localizate la nivelul fetei, alaturi de o
serie de semne clinice generale ce includ: telangiectazii,
eruptii papulopustuloase inflamatorii (asemanatoare
acneei juvenile vulgare). Petele rosiatice tind sa apara in
special pe obraji, nas, frunte si mai putin pe gat, torace,
urechi sau scalp. Netratata, rozaceea tinde sa evolueze si
sa se agraveze in timp.
Boala are caracter ciclic: se acutizeaza pentru cateva
saptamani, apoi simptomele se remit (fara sa dispara
complet, insa), apoi procesul se reia.
Se estimeaza ca peste 40 de milioane de persoane sufera de
aceasta afectiune in intreaga lume. Femeile par a fi afectate
mult mai frecvent comparativ cu barbatii (rata este de 3:1),
iar maximul incidentei este intre 30- 60 de ani.
Care este cauza?
Specialistii nu au stabilit deocamdata cauza exacta a
rozaceei. Afecteaza in special populatia caucaziana (cu ten
deschis la culoare), dar nu numai, si se pare ca are
componenta genetica. Spre deosebire de ce se credea in
trecut, rozaceea nu apare ca urmare a consumului
exagerat de alcool (dar acesta poate agrava simptomele si
intensitatea bolii). Rozaceea se poate acutiza in momente
emotionante sau ori de cate ori se declanseaza
vasodilatatie in special la nivelul fetei. Cei mai obisnuiti
triggeri sunt considerati a fi: exercitiile fizice intense,
expunerea la soare, stresul, alimentele picante, alcoolul,
baile fierbinti, schimbarile bruste de temperatura (treceri
de la cald la rece si de la rece la cald).

Acuze frecvente
Cel mai adesea, pacientii cu rozacee acuza:
- inrosirea fetei cu aparitia unor pustule pe tegumentele obrajilor, nasului, in jurul buzelor si pe frunte, care persista cateva zile
- vizualizarea la suprafata tegumentelor a unor vase sangvine foarte subtiri (dand aspect de panza de paianjen)
- usturime si chiar senzatie de arsura pe fata, in special daca se aplica diverse creme cosmetice si lotiuni neadecvate nevoilor pielii;
pacientul isi poate simti fata excesiv de uscata, crapata si foarte sensibila la palpare.
- ochi uscati, iritati si inrosititi; pleoapele pot parea umflate (edematiate) iar vederea poate fi incetosata. Daca nu este tratata, rozaceea
poate determina aparitia unor probleme grave de vedere.In absenta tratamentului, rozaceea evolueaza determinand aparitia unor
formatiuni reliefate, denumite papule, care se cantoneaza in special la nivelul nasului si obrazului si au tendinta la inmultire, pana
cand modifica aspectul obisnuit al regiunii. In cazurile grave rozaceea poate evolua pana la rinofima (insa aceasta situatie apare
destul de rar).
Principii terapeutice
Medicii pot prescrie pacientilor un tratament medicamentos care sa tina simptomatologia sub control, alaturi de masuri igienodietetice care sa amelioreze calitatea vietii pacientului. Rozaceea in sine nu are tratament care sa asigure vindecarea (boala este
considerata ca incurabila), insa poate fi controlata cu foarte mult succes.
Cele mai utilizate tratamente includ:
- Creme sau comprimate pe baza de antibiotice care sa controleze eritemul si pustulele ce pot sa apara pe fata, dar si probleme
oftalmologice. Astfel de tratamente nu sunt indicate femeilor insarcinate deoarece antibioticele nu sunt considerate a fi substante
sigure in sarcina. In cazul in care pacientul a inceput un tratament pe baza de antibiotic trebuie sa fie rabdator - pana la aparitia
rezultatelor pot trece chiar si 2 luni.- In cazul in care tratamentul antibiotic nu da rezultate, se poate incerca ceva mai puternic, cum ar
fi creme pe baza de vitamina A sau derivatii sai, cum ar fi izotretinoin sau tretinoin (Retin-A). Nici aceste substante nu sunt sigure
pentru a fi administrate in sarcina (indiferent de stadiul ei).
- Tratamentul chirurgical se indica doar daca pacientul are rozacee foarte avansata (in aceasta situatie chirurgia estetica poate corecta
cu succes imperfectiunile pielii). Proceduri frecvent utilizate sunt dermabraziunea, criochirurgia si chirurgia cu laser.

Prevenirea acutizarilor
Exista cateva sfaturi practice pe care specialistii le fac pacientilor cu rozacee pentru
a putea preveni reactivarea si acutizarea bolii:
- Descoperirea triggerilor si evitarea lor - triggerii sunt de fapt situatii, factori de
mediu, sau alimentari care au capacitatea de a declansa o criza vasodilatatoare.
Pacientii sunt sfatuiti sa determine exact care sunt acesti factori si sa incerce sa ii
evite, pe cat posibil. O metoda utila este notarea intr-un carnetel a alimentelor,
bauturilor consumate sau a activitatilor efectuate in zilele in care apar crizele. Acest
carnetel poate fi aratat medicului la urmatoarea vizita si astfel se poate stabili ce
trebuie evitat pe viitor.
- Utilizarea zilnica a unei creme cu factor de protectie solar. Se recomanda o crema
cu minim 15 SPF, care sa poata bloca atat radiatiile ultraviolete A si B cat si pe cele
infrarosii. In zilele de iarna, pacientii trebuie sa foloseasca creme hidratante care sa
previna uscarea si craparea pielii (aceste neplaceri pot sa apara datorita actiunii
vantului rece si a temperaturiilor scazute)
- Evitarea produselor abrazive sau exfoliante. Sunt recomandate exclusiv produsele
dermatocosmetice special concepute pentru tenul sensibil
- Ingrijirea atenta a ochilor- se recomanda utilizarea lotiunilor speciale si a
lacrimilor artificiale daca pacientul simte nevoia.


Veruca
Mica tumora cutanata benigna provocata de un virus de tip papillomavirus.
Diferite tipuri de veruca - Extrem de frecvente, verucile pot lua forme multiple:
- Condiloamele genitale sau vegetatiile veneriene, denumite in mod obisnuit, "creasta de cocos", constituie o varietate de veruca.
- Verucile plane sunt frecvente mai ales la copii, adolescenti si subiectii imunodeprimati. Acestea sunt mici ingrosari, abia
proeminente, cu suprafata relativ neteda, de culoare rozalie. Uneori dispuse linear, afecteaza mai ales fata, spatele mainilor, bratele,
genunchii si fata anterioara a gambelor. Ele persista timp de mai multe luni, chiar mai multi ani si pot disparea spontan dupa ce s-au
inconjurat de un halou inflamator pruriginos.
- Verucile plantare pot lua doua forme. Forma obisnuita sau mirmecia este putin proeminenta, cu marginea hiperkeratozica (groasa,
tare, uscata), dureroasa la apasare; ea seamana cu o batatura si are mai curand tendinta de a creste in profunzime. Cea de a doua
forma cuprinde mici elemente hiperkeratozice grupate in mozaic si nedureroase.
- Verucile seboreice, desi acesta este numele consacrat prin folosirea repetata, nu sunt de origine virala. Foarte frecvente, ele ating in
general subiectii trecuti de 50 de ani. Adesea multiple, verucile seboreice sunt amplasate in principal pe fata, pe spate si pe piept.
Veruca seboreica ia forma unei leziuni foarte bine delimitate, cu suprafata catifelata sau foarte putin aspra, impestritata de orificii
pilosebacee dilatate. Culoarea sa variaza de la galben-deschis la negru.
- Verucile vulgare sunt proeminente, de forma emisferica. Suprafata lor este concomitent mamelonata si hiperkeratozica, uneori
brazdata de fisuri. Ele apar pe spatele mainilor si degetelor, eventual in jurul unghiilor si sub ele, riscand atunci sa le dezlipeasca.
Verucile vulgare ale fetei au un aspect diferit, filiform.
Evolutie - Verucile sunt contagioase prin simplul consult, dar gradul lor de contagiozitate este foarte variabil dupa papillomavirusul
in cauza, dupa localizarea verucii; incubatia lor este foarte lunga (mai multe saptamani). La anumite persoane, verucile tind sa
prolifereze, uneori in numar mare, prin autoinoculare (transportul virusului de la un punct la altul prin scarpinat sau, in cazul fetei,
prin ras). Verucile dispar spontan, dar uneori numai dupa mai multi ani. Factorii psihologici joaca un rol in disparita lor, ceea ce
explica succesul si eficacitatea unei multitudini de tratamente empirice. Totusi, recidivele sunt frecvente.
Tratament - Verucile plantare si vulgare sunt distruse cu azot lichid; aplicatia trebuie sa se faca in mod suficient de indelungat (timp
de 1-2 minute). Mai rar, veruca se distruge sub anestezie locala, cu bisturiul electric (electrochirurgie) sau cu laserul cu dioxid de
carbon. De asemenea, se mai poate incerca un decapaj cu ajutorul vaselinei salicilate in proportie de 10 sau 20%. Alte tratamente, mai
toxice si uneori contraindicate la femeia gravida, nu sunt justificate decat in formele foarte profunde (veruci foarte numeroase si care
acopera o suprafata cutanata importanta) si recidivante: aplicarea de podofilina, aplicarea locala sau luarea pe cale orala de
medicamente retinoide etc. Tratamentele generale ca imunomodulatoarele (medicamente care permit intarirea imunitatii) sau
interferonul mai pot fi, de asemenea, incercate. Tratamentul verucilor seboreice este facultativ si consta, dupa numarul si grosimea
lor, fie in distrugerea prin crioterapie (zapada carbonica, azot lichid), fie in electrocoagularea lor cu laserul cu dioxid de carbon.
Autori :
Bunache Dan
Iancu Delia-Adriana
Ionescu Alexandra
Mocanu Teodora
Paraschiv Elena
Stefan Valentina