Transcript Istoria pianului



Harpa
Ţambal
Viaţa oamenilor a fost însoţită
de muzică vreme de mii de
ani, evoluţia fiecărui
instrument în parte
constituind o istorie în parte.
Istoria instrumentelor cu
coarde datează încă din
antichitate, acestea fiind
utilizate pentru a compune
muzică religioasă. În acele
vremuri, chinezii foloseau
instrumente care aveau până
la 20 de coarde, egiptenii şi
sumerienii deţineau harpa, iar
în Iran muzicanţii foloseau
ţambalul

Monocord cu clape
Clavicord
Povestea pianului începe mult mai
târziu, abia la jumătatea secolului
al XII-lea cu primul său strămoş –
monocordul cu clape – căruia
ulterior i-au fost adăugate mai
multe coarde, transformându-se
astfel în mult mai cunoscutul
clavicord, care funcţiona printr-un
mecanism de atingere a coardelor
în momentul apăsării clapelor.
Până la începutul secolului al XVlea, clavicordul ajungea să aibă 10
coarde, fiecare dintre ele
producând cel puţin două note
prin atingerea coardelor în două
puncte diferite pe lungimea
acesteia.

Un alt instrument
premergător pianului a fost
clavecinul, care producea
sunete atunci când în urma
atingerii clapelor coardele
erau ciupite de pene de
lemn, aşa cum buricul
degetelor ciupeşte coardele
de chitară. Acesta avea însă
dezavantajul de a nu permite
celui care cânta să ofere
dinamism muzicii. Deşi a fost
des utilizat pe parcursul a
două sute de ani, până în
secolul al XVIII-lea claviatura
sa ajungând până la 8
octave, clavecinul a pierdut
treptat teren în faţa unui nou
instrument numit pianoforte.

Batrolomeo Cristofori
În 1709 italianul Bartolomeo
Cristofori (1655-1731), fabricant
de clavecine, începea construcţia
primului mecanism de pian pe
principiul atingerii coardelor cu
ciocănele, fără ca acestea să
rămână în contact cu coarda
după producerea sunetului. În
plus, impactul cicănelelor putea fi
controlat cu ajutorul pedalelor.
Denumirea de pianoforte,
menţinută până în 1850, a fost
dată tocmai datorită acestui
principiu de funcţionare care
permitea obţinerea unui sunet
variat şi clar, mai lung sau mai
scurt, mai tare sau mai încet, în
funcţie de dorinţa celui care
acţiona clapele.

Francesco Scipione Maffei
Invenţia lui Cristofori a fost
menţionată pentru prima
dată în 1711, împreună cu o
schiţă a instrumentului, întrun document scris de către
Francesco Scipione Maffei,
constituind sursa de
inspiraţie pentru prima
generaţie de fabricanţi de
piane. De-a lungul vieţii,
Bartolomeo Cristofori a
construit aproximativ 20 de
piane, doar 3 dintre acestea,
care datează din anul 1720,
păstrându-se până în zilele
noastre.

Fabrica Steinway(foto satelit)
În anul 1726, Gottfried
Silberman făcea publică invenţia
pianinei, care funcţiona pe
principiul aceluiaşi mecanism
poziţionat, însă pe verticală,
deoarece era destinată
încăperilor mici în care nu ar fi
avut loc un pian.La mijlocul
secolului al XIX-lea, fabrica
Steinway aducea un nou
principiu al întinderii corzilor,
încrucişându-le, obţinând o
economie a spaţiului. În plus,
astfel se obţinea un sunet mai
clar şi mai puternic. Acest
principiu este utilizat şi în zilele
noastre de către toţi fabricanţii
acestor instrumente.
La începutul secolului al XX-lea existau deja o
serie de fabrici, devenite celebre, care
construiau piane, precum Steinway sau Bluthner.
Astăzi, foarte multe instrumente muzicale,
precum piane sau pianine, sunt construite în
Asia şi vândute europenilor.
 Pianele moderne au coardele montate într-un
cadru metalic, de obicei turnat din fontă şi finisat
cu lac şi pulbere de bronz – de aici venind şi
denumirea de “placă de bronz”. Acesta are rolul
de a rezista tensiunii mai exercitate de coarde,
care altfel ar deforma structura din lemn a
pianului.


Sintetizatoarele sunt controlate cu
ajutorul unor clape asemănătoare
pianului. Apăsarea acestora poate
produce sunete diverse precum
cele de pian, clavecin sau orgă.

Calitatea sonoră a unui pian este
proporţională cu lungimea
acestuia (respectiv înălţimea,
pentru pianine), mai ales în ceea
ce priveşte claritatea şi puterea
registrului grav.
TORTURI ÎN FORMĂ DE PIAN