Transcript Embriologie SNC

Din punctul de vedere al clinicianului şi anatomopatologului,
dezvoltarea normală a creierului poate fi rezumată la şase
stadii principale:
1. Formarea structurilor creierului: 0-20 săptămâni;
2. Migrarea neuronală: 6-20 săptămâni;
3. Proliferarea celulară şi creşterea creierului: 0 săptămâni
– 12 ani;
4. Diferenţierea, maturarea, sinaptogeneza: 12 săptămâni –
12 ani;
5. Moartea celulară programată: până la 6 luni postnatale;
6. Mielinizarea: 13 săptămâni – 30 ani (Squier V.M - 2001).
Noţiunile incluse în aceste stadii sunt indispensabile pentru
fundamentarea patogenezei anomaliilor creierului care, în ultima
decadă, sunt tot mai bine cunoscute. Totuşi, prezentarea
dezvoltării sistemului nervos central într-o succesiune cronologică
este la început necesară pentru a putea apoi relua şi suprapune
fenomenele de migrare, proliferare, creştere, diferenţiere, moarte
celulară programată şi mielinizare.
Originea SNC
ectoderm (NEUROECTODERM)
substanţe inductoare
mezoderm axial (NOTOCORD)
Originea SNC
Placă neurală
Şanţ neural
Tub neural
- deschis la extremităţi NEUROPOR

cranial

caudal
Neurulaţia
Neurulaţia începe în ziua a 18-a când lungimea embrionului este
curpinsă între 1 până la 1,5 mm.
O arie de ectoderm îngroşat – placa neurală – se formează în urma
inducţiei exercitate de notocord şi mezodermul subjacent. Placa
neurală formează creierul şi măduva spinării. În zilele 20 şi 21 şanţul
neural se formează pe linia mediană iar pe laturile lui apar plicile
neurale. Ariile care vor forma creierul anterior, mijlociu şi posterior pot fi
identificate în acest stadiu timpuriu. Începând cu ziua 22 plicile neurale
încep să fuzioneze pentru a forma tubul neural şi canalul central
(O’Rahilly şi Muller, 1994).
Migrarea crestelor neurale
Când plicile neurale, în porţiunea lor rostrală fuzionează,
crestele neurale sunt formate de fiecare parte a tubului
neural. Crestele neurale migrează la scurt timp după
închiderea tubului neural şi formează ganglionii senzitivi,
simpatici şi parasimpatici; celulele cromafine ale
medulosuprarenalei, melanocitele din piele, neuronii din
pereţii tractului gastrointestinal şi ţesutul conjunctiv facial.
Închiderea tubului neural
Fuziunea tubului neural începe în viitoarea regiune
occipito-cervicală. Date experimentale sugerează că
fuziunea apare simultan în mai multe locuri.
Teoria multipunctică
Formarea tubului neural secundar
Acest proces se desfăşoară între zilele 30 până la 50 postconcepţie. În jurul
porţiunii inferioare a tubului neural primitiv apar o mulţime de vacuole. Acestea
fuzionează între ele şi se conectează cu canalul central al tubului neural deja
prezent.
Regresia caudală
Între zilele 41-50 postconcepţie porţiunea cea mai caudală a tubului neural şi a
canalului central încep să involueze pe măsură ce coada embrionului dispare.
Atrofia tubului neural caudal duce la formarea unei structuri fibroase denumită
filum terminale care va fi prezent pe parcursul întregii vieţi.
- ASCENSIUNEA APARENTĂ ? -
Tubul neural primitiv
Histodiferenţierea tubului neural
Schema de organizare
lumen
pereţi

plăci laterale
• lamă alară
• lamă bazală

placă dorsală

placă ventrală
STADIUL DE 3 VEZICULE
Viitorul creier este la început evident sub forma porţiunii craniale,
lărgite a plăcii neurale. De fapt, încă din ziua a 19-a prozencefalul,
mezencefalul şi rombencefalul sunt demarcate prin adâncituri la
nivelul plicilor neurale. Trei zile mai târziu, la nivelul prozencefalului,
sunt schiţate placodele optice (viitorii ochi). Cele trei diviziuni ale
creierului apar ca expansiuni ale tubului neural denumite vezicule
cerebrale primare: prozencefalul, mezencefalul şi rombencefalul.
STADIUL DE 5 VEZICULE
În timpul săptămânii a cincea atât prozencefalul cât şi
rombencefalul se divid în două porţiuni astfel încât cele
trei vezicule cerebrale primitive (primare) vor dezvolta
cinci vezicule cerebrale secundare.
Prozencefalul se divide în telencefal (cranial) şi diencefal
(caudal) iar rombencefalul în metencefal (cranial) şi mielencefal
(caudal). În interiorul fiecăreia dintre veziculele cerebrale amintite
canalul neural este transformat într-o cavitate denumită ventricul
primitiv. Aceşti ventriculi primitivi vor forma ventriculii definitivi ai
creierului matur. Cavitatea rombencefalului devine ventriculul al
patrulea, cavitatea mezencefalului devine apeductul lui Sylvius,
cavitatea diencefalului devine ventriculul al treilea şi din cavitatea
telencefalului se dezvoltă perechea de ventriculi laterali ai
emisferelor cerebrale.
Între săptămâna a patra şi a cincea tubul neural se flectează brusc la
trei nivele. Prima dintre aceste flectări este flexura mezencefalică sau
flexura cranială. Între mielencefal şi măduva spinării se realizează o
flexură ventrală – flexura cervicală – în timpul săptămânii a cincea.
Dezvoltarea curburilor cranială şi cervicală se corelează strâns cu
curbarea craniocaudală a embrionului.
În schimb, în decursul săptămânii a cincea, la nivelul punţii în
dezvoltare se produce o flexiune dorsală. Până la săptămâna a opta
adâncirea acestei flexiuni pontine pliază metencefalul (inclusiv
cerebelul în evoluţie) înapoi spre şi pe mielencefal. Flexura pontină se
formează poate drept rezultat a creşterii diferenţiate la nivelul porţiunii
ventrale a metencefalului.
Dezvoltarea măduvei spinării (MS)
verzicula cerebrală primitivă
restul tubului neural unifrom calibrat devine MS
Pe secţiune transversală, tubul neural la nivelul măduvei
spinării, apare turtit transversal, cu pereţii subţiri neuroepiteliali
şi cu o cavitate largă. Stratul neuroepitelial se diferenţiază în
ependimoblaste şi neuroblaste. Ultimele generează stratul de
manta – viitoarea substanţă cenuşie medulară.
Neuronii de la nivelul măduvei spinării (zona de manta) se
organizează pentru a forma patru plăci sau coloane celulare:
două bazale (sau ventrale) şi două alare (sau dorsale).
Acest model fundamental al coloanelor alare şi
bazale, rădăcinilor senzitive - dorsale şi rădăcinilor
ventrale – motorii este detectabil la nivelul ultimelor
trei vezicule cerebrale precum şi a nervilor cranieni,
dar la un nivel superior. De asemenea, acest model
este complicat şi mai mult pe parcursul dezvoltării
când grupe de neuroni migrează de la locul lor de
origine pentru a forma nuclei la distanţă.
La nivelul mezencefalului, metencefalului şi
mielencefalului ca şi la nivelul măduvei spinării
toate tipurile de celule se dezvoltă pe seama
celulelor neuroepiteliului ce tapetează canalul
neural.
Proliferarea iniţială a acestor celule generează
întâi neuroblastele care migrează periferic.
Ulterior proliferarea neuroepiteliului va forma
glioblastele care la fel, migrează periferic unde
se diferenţiează în astrocite şi oligodendroglii.
Neuroblaştii se grupează pentru a forma zona de
manta ce înconjoară neuroepiteliul proliferant.
Ultimul limitează canalul ependimar şi este denumit
de aceea zonă ventriculară.
Fibrele neuronale produse de către neuronii de
manta formează o zonă marginală, exterioară
stratului de manta.
Stratul de “manta” dă naştere substanţei cenuşii a SNC în
timp ce stratul marginal formează substanţă albă denumită
aşa datorită tecilor de mielină ce îmbracă fibrele nervoase.
Stratul marginal conţine fibre nervoase aferente şi eferente
SNC ca şi fibrele unor tracturi ce se îndreaptă spre nivele
superioare sau inferioare în SNC.
Dezvoltarea neuroblaştilor
Ascensiunea “aparentă” a MS
Anomalii de închidere
a tubului neural şi
a canalului vertebral
Dezvoltarea creierului
Faza de veziculă cerebrală primitivă UNICĂ
Faza de TREI vezicule cerebrale primitive
prozencefal
mezencefal
rombencefal
Dezvoltarea creierului
Faza de CINCI vezicule cerebrale primitive (săptămâna 5 i.u.)
prozencefal


telencefal – emisferele cerebrale
diencefal
• talamus
• hipotalamus
mezencefal
rombencefal


punte
bulb
Concomitent evoluează (CAVITATEA) lumenul tubului neural.
Lungime vertex-coccige 27 mm
Dezvoltarea rombencefalului
Diferenţierea tubului neural primitiv începe în regiunea
metencefalului. La acest nivel pereţii tubului neural se
deschid posterior şi dinăuntru - înafară aşa încât placa
acoperişului este strâmtată şi subţiată în timp ce plăcile
alare şi bazale se aşează aproape paralel una cu alta –
totuşi sunt situate într-un plan oblic. Canalul neural al
rombencefalului (viitorul ventricul IV) este (în vedere
dorsală) structurat ca un diamant, cu punctul cel mai larg
localizat la flexura pontină.
Marginile dorsale ale plăcii alare de pe care se
formează placa acoperişului sunt denumite buze
rombice.
Cranial faţă de flexura pontină buzele rombice sunt
îngroşate şi cad peste acoperişul tubului neural.
Această porţiune metencefalică a buzei rombice va
da naştere cerebelului.
Placa subţire a acoperişului constă în principal dintr-un strat de
ependim şi este acoperită de un strat bine vascularizat al piei mater
denumit tela choroidea.
De fiecare parte a liniei mediane piamater şi ependimul formează o
zonă de structuri fine, digitiforme, ce se proiectează în ventriculul patru.
Această zonă denumită a plexurilor coroide este specializată pentru a
secreta LCR. Lichidul cerebrospinal circulă permanent prin canalul
central al măduvei spinării şi ventriculii creierului şi, de asemenea, prin
spaţiul subarahnoidian, învelind SNC de pe care el este absorbit în
sânge.
Fluidul (LCR) câştigă acces la spaţiul subarahnoidian pe calea a trei
orificii ce se deschid în acoperişul ventriculului patru: o singură
deschidere mediană (gaura lui Magendie) şi două laterale (găurile lui
Luschka).
Bulb
Punte
ventricul IV
Derivatele rombencefalului
Dezvoltarea mielencefalului duce la formarea
bulbului. Pe seama metencefalului nasc două
structuri diferite: puntea şi cerebelul.
Puntea constă mai ales din tracturi masive de fibre
care conduce informaţii între scoarţa cerebrală,
cerebel şi măduva spinării.
Aceste tracturi apar iniţial pe seama straturilor
marginale ale coloanelor bazale metencefalice.
Dezvoltarea nucleilor nervilor cranieni
Toate cele 12 perechi de nervi cranieni (cu
excepţia nervilor olfactivi şi optici) apar din nuclei
aparţinând mezencefalului şi rombencefalului.
Plăcile bazale ale rombencefalului sunt primele
grupări neuronale în SNC la nivelul cărora toţi
nucleii nervilor motori cranieni sunt evidenţi.
Regiunea creierului
Telencefal
Diencefal
Mezencefal
Metencefal
Mielencefal
Nervi cranieni asociaţi
Nerv olfactiv (I)
Nerv optic (II)
Oculomotor (III)
- Trohlear (IV) (apare în metencefal şi apoi se transferă
mezencefalului)
- Trigemen (V) - Nucleul senzitiv apare în metencefal dar este apoi
transferat parţial mezencefalului
- Nucleul motor rămâne metencefalic
- Abduceus (VI)
- Facial (VII)
- Vestibulocohlear (VIII)
- Glosofaringian (IX)
- Vag (X)
- Accesor (XI)
- Hipoglos (XII)
Dezvoltarea cerebelului
Cerebelul se dezvoltă pe seama buzelor rombice
ale metencefalului. El începe să se dezvolte la
finele săptămânii a şasea.
Buzele rombice metencefalice se îngroaşe la
sfârşitul săptămânii a şasea pentru a produce o
pereche de plăci cerebeloase (primordii
cerebeloase)
În luna a doua porţiunile craniale ale buzelor
rombice, crescând, se unesc pe linia mediană
formând un primordiu unic ce acoperă ventriculul
patru.
La mijlocul lunii a treia cerebelul începe să
proemine dorsal, formând o îngroşare în formă de
halteră la extremitatea cranială a rombencefalului.
Cerebelul în evoluţie este separat într-o porţiune cranială şi alta
caudală printr-un şanţ transvers denumit fisura posterolaterală.
Porţiunea caudală constând dintr-o pereche de lobi floculonodulari
reprezintă porţiunea cea mai primitivă a cerebelului. Porţiunea cea
mai mare, cranială, constă dintr-o îngroşare mediană denumită
vermis conectând o pereche de emisfere cerebeloase largi.
Vermisul, ca şi emisferele cerebeloase, pe parcursul dezvoltării urmează un proces
de pliere transversală.
Fisura primară se adânceşte la sfârşitul lunii a treia şi divide atât vermisul cât şi
lobii într-un lob anterior (cranial) şi unul mijlociu (caudal).
Aceşti lobi sunt divizaţi în continuare într-un număr de lobuli prin dezvoltarea
fisurilor transverse următoare: fisurile secundară şi prepiramidală iar suprafaţa
lobulilor este fisurată într-o serie de girusuri transverse denumite lame. Aceste
procese de fisurare şi laminare continuă pe parcursul vieţii embrionare şi fetale şi
au drept rezultat o creştere importantă a suprafeţei cortexului cerebelos
Substanţa cenuşie a cerebelului este dispusă la
exterior sub forma unui strat denumit scoarţa
cerebeloasă dar şi în interior sub forma unor
nuclei profunzi.
De fiecare parte a cerebelului, se formează patru
grupe de nuclei profunzi: dinţat, globos,
emboliform şi fastigial. Toate aferentele la scoarţa
cerbeloasă sunt retransmise prin aceşti nuclei.
Scoarţa cerebeloasă are o citoarhitectonie extrem
de regulată pe toată suprafaţa cerebelului. Tipurile
de celule din scoarţă sunt aşezate în straturi.
Scoarţa ca şi nucleii profunzi cerebeloşi sunt produşi
printr-un proces complex de diferenţiere.
Neuroepiteliul de la nivelul buzelor rombice
metencefalice urmează o iniţială proliferare pentru a
produce zona de manta ventriculară şi straturile
marginale.
Stratul ventricular proliferativ este acum denumit
stratul germinativ intern şi noul strat este denumit strat
germinativ extern (sau stratul extern granular).
Începând cu săptămâna a patra straturile germinative
intern şi extern urmează o foarte regulată diviziune
celulară ce produce variate populaţii de neuroblaşti
cerebeloşi. Stratul germinativ intern dă naştere
neuroblaştilor primitivi nucleari care migrează pentru a
forma nucleii cerebeloşi. În plus, acest strat produce două
tipuri de neuroblaşti care migrează în cortex: neuroblaştii
primitivi Purkinje (care vor forma neuronii Purkinje) şi
neuroblaştii Golgi care se vor diferenţia pentru a forma
neuronii Golgi. Când fiecare neuroblast primitiv Purkinje
migrează spre cortex el emite un axon care menţine
conexiunea sinaptică cu neuroblaştii din nucleii cerebeloşi
în evoluţie.
Stratul germinativ extern urmează trei unde de
proliferare pentru a produce în succesiune trei
populaţii neuroblastice care rămân în scoarţa
cerebeloasă: neuroblaştii în coşuleţ, cei granulari şi
neuroblaştii stelaţi. Neuroblaştii granulari şi câţiva
dintre neuroblaştii stelaţi şi în coşuleţ sunt
dispersaţi profund faţă de celulele Purkinje unde
formează stratul granular al cortexului definitiv.
Mecanismul deplasării în profunzime a acestora
este neclar.
Dezvoltarea mezencefalului
Mezencefalul este iniţial un centru de releu dar conţine, de
asemenea, nucleii a patru nervi cranieni, centrii auditivi şi
vizuali. O mare parte a mezencefalului este constituit din
substanţă albă, în principal de marile tracturi care îl
conectează la creierul posterior şi la măduva spinării.
Nucleii motori de origine ai nervilor oculomotor (III) şi trohlear
(IV) sunt localizaţi în mezencefal ca şi o porţiune a nucleului
senzitiv al nervului trigermen (V).
Dintre aceşti nuclei doar doi - aparţinând oculomotorului (III) se dezvoltă pe seama neuroblastelor mezencefalice. Nucleii
trohlearului (IV) şi nucleul mezencefalic al trigermenului sunt
originari în metencefal şi ulterior sunt transferaţi
mezencefalului.
Coliculii superiori şi inferiori se dezvoltă pe seama
neuroblaştilor plăcilor alare ce migrează medial în
acoperişul mezencefalului.
Îngroşarea acoperişului mezencefalului produsă
prin migrarea neuroblaştilor la acest nivel este
ulterior subdivizată printr-un şanţ median într-o
pereche de corpi bigemeni ce ulterior se vor lăsa
fiecare divizaţi printr-un şanţ transvers într-un
colicul superior şi unul inferior
Dezvoltarea prozencefalului
Pe seama prozencefalului se dezvoltă două
vezicule cerebrale secundare: diencefalul şi
telencefalul.
Telencefalul dă naştere emisferelor cerebrale şi
comisurilor dar şi creierului olfactiv.
Dezvoltarea diencefalului
Plăcile alare ale diencefalului formează talamusul,
hipotalamusul şi epitalamusul.
Plăcile bazale diencefalice nu se dezvoltă.
Talamusul şi hipotalanusul se diferenţiează pentru a forma
complexe nucleare cu funcţii diferite.
La sfârşitul săptămânii a cincea, talamusul şi hipotalamusul
sunt vizibile ca îngroşări pe suprafaţa interioară a canalului
neural diencefalic, separate printr-un şanţ adânc denumit
şanţul hipotalamic.
Dezvoltarea glandei hipofize
Glanda hipofiză este formată din diencefal şi din punga lui
Rathke.
În timpul săptămânii a treia un diverticul numit infundibulum
se dezvoltă în podeaua ventriculului trei şi creşte ventral, în
direcţia stomodeumului.
Simultan apare o placodă ectodermală în acoperişul
stomodermului şi se invaginează pentru a forma un diverticul
- punga lui Rathke - ce creşte dorsal, spre infundibul. Punga
lui Rathke pierde apoi conexiunile sale cu stomodeumul şi
formează un săculeţ fin ce este aplicat pe suprafaţa cranială
a infundibulului.
Dezvoltarea telencefalului
Vezicula telencefalică în dezvoltarea sa generează
emisferele cerebrale, comisurile, bulbii şi tracturile olfactive.
Dezvoltarea emisferelor cerebrale este iniţiată în ziua 32
când acestea apar ca o pereche de excrescenţe ale
telencefalului.
Până în săptămâna 16 emisferele cerebrale sunt ovale şi
cresc rapid în sens posterior pentru a acoperi diencefalul.
Acoperişul subţire şi pereţii laterali ai fiecărui emisfer
reprezintă viitorul cortex cerebral. Planşeul este gros şi
conţine un agregat neuronal denumit corpus striatum care va
genera doi din cei trei nuclei bazali ai emisferelor cerebrale.
Ca şi cortexul cerebelos, cortexul cerebral se plicaturează
într-un model din ce în ce mai complex de lobi şi girusuri pe
măsură ce emisferele cresc.
Acest proces începe în luna a patra prin apariţia unei mici
adâncituri în peretele lateral al fiecărui emisfer cerebral
denumită fosa cerebrală laterală.
Extremitatea caudală a fiecărui emisfer se alungeşte, se
încurbează ventral şi apoi creşte spre înainte, încrucişând
această fosă. Se formează astfel lobul temporal al
emisferului cerebral, iar fosa devine o despicătură adâncă
denumită şanţul lateral cerebral. Porţiunea cerebrală care
iniţial a format planşeul medial al fosei este acoperită de
lobul temporal şi este denumită insula.
Până în luna a şasea alte câteva şanţuri cerebrale apar. Dintre
acestea: şanţul central separă lobii frontal şi parietal, iar şanţul occipital
separă lobul occipital. Modelul detaliat al girusurilor formate pe
suprafaţa emisferelor variază de la individ la individ.
Fiecare emisferă conţine câte un diverticul al ventriculului primitiv
telencefalic denumit ventricul lateral. Iniţial, ventriculul lateral ocupă
cea mai mare parte a emisferului dar, prin îngroşarea scoarţei este
progresiv diminuat. La limita între peretele medial şi inferior al fiecărui
emisfer peretele cerebral nu se îngroaşă ci rămâne fin şi epitelial.
Această zonă formează o adâncitură longitudinală în ventriculul lateral
denumită fisura coroidă.
Dezvoltarea ventriculilor cerebrali
Expansiunea canalului neural la nivelul veziculelor
cerebrale primare şi secundare şi în emisferele
cerebrale dă naştere ventriculilor cerebrali.
Sistemul ventricular constă din ventriculii laterali în
emisferele cerebrale, ventriculul trei la nivelul
diencefalului, apeductul cerebral (a lui Sylvius) în
mezencefal şi ventriculul patru în rombencefal.
Dezvoltarea comisurilor CORPUL CALOS
Comisurile care conectează emisferul cerebral
drept şi stâng se formează printr-o subţiere a
extremităţii craniale a telencefalului, zonă care
reprezintă închiderea finală a neuroporului
anterior. La nivelul acestei zone se pot distinge
două structuri: dorsal, placa comisurală şi
ventral, lamina terminalis.
Săptămâna 10 i.u.
Primele fibre comisurale care se dezvoltă la nivelul plăcii
comisurale aparţin comisurii anterioare formată pe
parcursul săptămânii a şaptea (interconectând bulbii
olfactivi şi centrii olfactivi ai celor două emisfere).
În timpul săptămânii a noua apare comisura fornicală sau
hipocampală (între hipocampul drept şi stâng – porţiuni
filogenetic vechi ale emisferelor cerebrale localizate
adiacent fisurii coroide).
În timpul săptămânilor următoare începe să se formeze
corpul calos – masiv, arcuat.
Porţiunea cea mai anterioară a corpului calos apare prima,
în timp ce spleniul (porţiunea sa posterioară) se va forma
mai târziu, pe parcursul vieţii fetale.
Moartea celulară programată – apoptoza este
prezentă în mod natural în dezvoltarea SNC.
Apoptoza apare în momentele în care ţesutul nervos
suferă procese ca separarea, fuziunea, plierea, cavitaţia
sau când ţesuturile sunt remodelate şi numărul celulelor
este ajustat. Gene specifice par a fi implicate în controlul
apoptozei ca şi unii hormoni.
Mielinizarea
La naştere creierul reprezintă aproximativ 25% din volumul creierului adult. O parte
din creşterea postnatală este datorată creşterii dimensionale a corpilor neuronali şi
proliferării prelungirilor neuronale. O mare parte a creşterii însă, rezultă pe seama
mielinizării fibrelor nervoase.
Celulele Schawann mielinizează axonii în periferie şi oligodendroglia mielinizează
axonii SNC. Celulele Schwann sunt derivate de la nivelul crestelor neurale şi
migrează până la nivelul nervilor periferici. Ele necesită interacţiunea cu neuronii
pentru a se diferenţia complet.
Mielinizarea nu este necesară pentru funcţiunea axonului, fenomenul de
conductibilitate apărând înainte ca mielinizarea să fi început în timpul dezvoltării.
Mielinizarea serveşte la creşterea vitezei de conducere a impulsului nervos.
Celulele Schwann se pot divide iar proliferarea pare să apară după contactul cu
axonul.
Vascularizaţia SNC în timpul dezvoltării
1. SNC iniţial avascular

meninge – primele vase de sânge

progresează în profunzime CAUDO-POSTRAL

PATUL VASCULAR – ariile periventriculare
• ISCHEMIE

EMINEŢA GERMINALĂ
• HEMORAGIE
Vascularizaţia SNC în timpul dezvoltării
2. Substanţa albă periventriculară





densitate scăzută a vaselor
hemodinamica
biologia maturaţiei
PREVENIREA HEMORAGIEI INTRAVENTRICULARE
MATURAŢIA
• dezvoltarea postnatală
• administrarea de indometacin
Copilul prematur este susceptibil la insultul ischemic în jurul
ventriculilor şi la hemoragie în regiunea eminenţei germinale.
Substanţa albă periventriculară poate fi în mod particular
susceptibilă la ischemie ori la reducerea aportului de substrat
deoarece, pentru o perioadă de timp, există o densitate
scăzută a vaselor de sânge la joncţiunea vaselor ce
penetrează, extinzându-se de la cortex şi a vaselor profunde,
ale substanţei albe, care se ramifică spre cortex.
Hemodinamica în această regiune şi biologia maturaţiei
acestor vase sunt domenii de interes pentru cercetare în
scopul prevenirii hemoragiei intraventriculare.
Maturaţia acestor vase poate fi influenţată de dezvoltarea
postnatală şi de administrarea de indometacin.
Mecanismele celulare şi moleculare ce controlează
PROLIFERAREA – mecanismul de dublă asigurare
MIGRAREA
DIFERENŢIEREA NEURONALĂ