arteh - WordPress.com

Download Report

Transcript arteh - WordPress.com

Noua preocupare către care vrem să va atragem este căutarea în preajma
voastră a valorilor artistice, mai mari sau mai mici, pe lângă care trecem
zilnic, în grabă, aproape fără să le mai vedem, pentru că ne-am obişnuit să
le considerăm simple repere ale drumului nostru.
Scopul acestei extinderi a activităţii în afara sălii de clasă este, în primul
rând, de a aplica creativ cunoştinţele desprinse până acum unor obiective
noi, care nu au fost prezentate în manuale. O muncă de echipă, nu numai
de comparare a analizelor diferiţilor elevi pentru a trage o concluzie
cuprinzătoare, dar şi prin împărţirea pe grupe de elevi a domeniilor de
cercetare în cazul unor monumente complexe.
• Pentru planificarea drumului pe care îl vom urma avem nevoie
de o hartă a localităţii, cu împrejurimile şcolii, pe o rază mai mare
sau mai mică, în funcţie de numărul obiectivelor artistice
existente.
• Punctul de plecare şi primul ţel pe care ni-l propunem este chiar
şcoala, asupra căreia ne vom începe experienţele, ne vom încerca
instrumentele de lucru şi ne vom testa capacităţile de analiză şi
înţelegere. Comunicarea cu o operă de artă de reală valoare este
cu atât mai intensă şi mai completă cu cât ajungi la un nivel mai
adânc de concentrare sufletească, ceea ce cere un timp mai
îndelungat.
• Pentru a uşura efortul, am alcătuit pentru fiecare tip de
monument imobil (sculptural sau arhitectural) sau mobil (opere
de artă plastică sau decorativă) câte o listă amănunţită de
întrebări la care trebuie găsite răspunsuri.
• Majoritatea operelor de artă valoroase, care ne
reprezintă şi cu care ne mândrim, sunt înscrise pe listele
Oficiului Naţional al Patrimoniului şi sunt ocrotite prin
lege, care interzice orice invenţie asupra lor, doar
specialiştii având voie să le întreţină şi să le repare.
• Doar o analiză plastică aprofundă, cântărind
originalitatea şi amploarea mesajului artistic, rod al
trăirii totale a creatorului, precum şi capicitatea largă de
comunicare, ne pot asigura asupra prezenţei benefice a
unui monument în viaţa oamenilor, determinând
obligaţia noastră de a-l proteja şi transmite urmaşilor.
• Stilul denumeşte amprenta originală, ca o
iscălitură inconfundabilă, proprie operelor unui
artist sau producţiilor unui grup dintr-o anume
epocă.
• Într-un sens şi mai larg, un stil istoric denumeşte
expresia artistică unitară a unei colectivităţi întro anumită epocă, întrupare concretă a unui ideal
estetic comun.
• -Numele - de explicat:
• -Aşezarea în spaţiu, adresa, împrejurimile, ansamblul urbanistic,
• -Plasarea în timp, istoricul, data construirii, etapele adăogirilor, refacerile,
restaurările
• -Autorul,
• Funcţiile edificiului: practică, de comunicare, artistica,
• -Planul,
• -Exteriorul,
• Proporţiile raportate la scară,
• Mijloacele de expresie plastică,
• Interiorul,
• Decoraţiile,
• Piesele mobile,
• Concluzia, însumând aprecierile precedente, valoarea artistică a
monumentului, justificarea aflării lui pe listele patrimoniului cultural şi artistic
sau, în caz că nu e clasat, începerea unor demersuri pentru propunerea de
clasare.
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
-Ce reprezintă monumentul ?
- Care sunt dimensiunile lui ?
- Cine este autorul ? Ce ştim despre el ?
- Când a fost creat monumentul ?
-Care sunt materialele, tehnica şi factura folosite de artist ?
-Cum se leagă între ele imaginile care compun statuia ?
-Cum este redat spaţiul ?
-Care este rolul desenului ?
-Dar al umbrei şi luminii ?
-Care este starea de conservare a monumentului ?
-Cum se potriveşte el cu ambientul în care este plasat ?
-Are plăcuta indicând numele autorului, perioada în care a trăit şi titlul lucrării
?
• Pentru ca un obiect de artă (fie el pictură,
sculptură, piesa de mobilier, monedă etc) să fie
înscris (clasat) pe listele patrimoniului naţional,
trebuie să îndeplinească 3 criterii generale:
• 1-vechimea
• 2-frecvenţa
• 3-să fie într-o bună stare de conservare
• Cum proiectele noastre de studiu nu includ numai
tezaure ca şi obiectele de artă mai recente sau de
circulaţie mai largă, stă la îndemâna noastră să le
apreciem valoarea, aşa cum ştim, verificându-ne
impresiile printr-o analiză plastică atentă.
• -Ce reprezintă lucrarea ?
• -Ce dimensiuni are ?
• -Care sunt materialele, tehnica şi factura lucrării ?
• -Cine e autorul, ce ştim despre el ?
• -Când a fost făcută ?
• -Ce se află în centrul geometric al imaginii ?
• -Care este rolul desenului ?
• -Care este părerea voastră personală ?
PROIECT DIDACTIC
pentru predarea în echipă
A) constituirea echipei – profesorul de educatie plastica trebuie să aibă acelaşi scop precis: educaţia şi
instrucţia copilului menită să conducă la formarea unui om creativ, cu un caracter religios si patriotic.
Finalitatea educaţiei este perfecţiunea omului în iubire şi sfinţenie, conştiinţă şi virtute, iubire şi muncă,
solidaritate şi răspundere morală.
B) elaborarea , la începutul anului şcolar , a unui proiect de demers didactic interdisciplinar , o punte
de comunicare între disciplinele - religie, istorie, geografie, limba română, deoarece ,în general ,elevii
îşi însuşesc cunoştinţe, dar nu pot realiza legături de sinteză între ele, percepându-le chiar ca fiind total
distincte.
Stabilirea obiectivelor proiectului :
● O 1 – învăţarea activă şi participativă
● O 2 - asigurarea unui echilibru între învăţarea de menţinere şi învăţarea inovatoare ;
● O 3 - dezvoltarea capacităţii de prelucrare a datelor.
d) operaţionalizarea acestor obiective – s-a realizat prin conceperea şi organizarea unor activităţi interdisciplinare:lecţii de predare în echipă;lecţii de recapitulare de tip sinteză interdisciplinară;activităţi extracurriculare;probe
de evaluare, expozitie de fotografie.
Promovarea interdisciplinarităţii constituie una
din trăsăturile definitorii ale progresului ştiinţei
contemporane, ea apărând ca o consecinţă a
integrării conţinuturilor din perspectiva
educaţiei permanente. Abordarea
interdisciplinară a fost percepută de elevi ca un
joc care le-a oferit un larg evantai de posibilităţi
să se informeze, să-şi descopere aptitudini, să-şi
formeze deprinderi de muncă şi viaţă.
Proiectul intitulat „Slatina ieri- Slatina azi”,
ne-a permis o abordare interarii curriculare.
Tema aleasă reflectă conţinuturile prevăzute de
Curriculum-ul Naţional, fiind în concordanţă cu
realitatea şcolară.
În realizarea proiectului am parcurs trei
etape:
1.adunarea informaţiilor (excursia de studiu);
2.prelucrarea datelor (harta de idei);
3.evaluarea interdisciplinară (portofoliul).
Excursia de studiu, desfasurata in municipiul
Slatina pentru efectuarea de fotografii cu orasul
vechi, orasul nou, mănăstiri, biserici, etc.
Informatiile au fost adunate in insemnari
individuale, efectuând fişe de patrimoniu despre
frumuseţile naturii, arhitectură, etnografie şi
folclor, obiceiuri si tradiţii romaneşti, literatură
si istorie.
Informaţiile au fost adunate în însemnări
individuale, s-au făcut poze, s-au cumpărat pliante,
obiecte religioase şi de artizanat.
La sfârşitul excursiei prin oras sau in afara lui elevii au ştiut:
a)să indice poziţia itinerariului desprinzând conexiunile existente între
mediul geografic şi om;
b)să comunice semnificaţiile, particularităţile şi importanţa
monumentelor istorico-religioase vizitate;
c)să analizeze aspectele etnografice şi folclorice evaluând valoarea lor
istorică;
d)să plaseze corect în timp şi spaţiu
e)să aprecieze morala creştină românească;
f)să valorifice intra- şi interdisciplinar conţinutul informaţiilor istorice,
etnografice, folclorice, geografice, geologice, literare, religioase etc.
g)să argumenteze de ce cunoaşterea şi ocrotirea monumentelor
istorico-religioase, creaţiile folclorice şi etnografice reprezintă elemente
fundamentale ale culturii.
. În prelucrarea datelor s-a făcut apel la cunoştinţele dobândite în
excursie. Sinteza întrebărilor şi răspunsurilor a dus la organizarea
cunoştinţelor într-o hartă de idei, care se prezintă astfel:
• La baza întocmirii hărţii de idei a stat gândirea critică,
o gândire de nivel superior care se bazează pe
deprinderi de gândire logică, pe argumente, pe o analiză
clară, dar şi pe tratare diferenţiată, care a avut ca
rezultat formularea unor opinii personale, rezolvarea şi
clasificarea problemelor, dezbaterea responsabilă a
ideilor.
• În această etapă am urmărit „punctele forte” ale
elevilor: ce ştiu, ce pot să facă, ce le este îngăduit să realizeze,
spre ce au înclinaţii. Am avut în vedere şi „slăbiciunile
elevilor”, pe care am încercat să le îndepărtăm: ce nu
ştiu, ce n-au înţeles, ce nu pot realiza, ce nu ne este îngăduit
nouă, ca dascăl, să o face.
Structura conceptelor în harta de idei a permis abordarea
cunoştinţelor în relaţie interdisciplinară oglindită în schema
ce urmează:
•
III. Portofoliul (conţinând hărţi, ilustraţii, poze, desene,
portrete, compuneri, citate etc.), prin funcţia de investigare a
majorităţii „produselor” care de obicei rămân neinvestigate în
actul evaluării, a constituit o verificare flexibilă, complexă şi
integratoare. Această metodă de evaluare a reprezentat un
stimulent pentru desfăşurarea întregii game de activităţi didactice
organizate.
•
Portofoliul realizat de elevi ne-a permis valorificarea sub
multiple forme a cunoştinţelor acumulate în procesul de
învăţământ şi în activităţile extraşcolare, stimulând emulaţia şi
întrajutorarea elevilor în cadrul unui efort comun. Realizarea
portofoliului s-a dovedit o strategie de învăţare activă şi eficientă,
care, prin transfer de cunoştinţe şi aplicabilitate interdisciplinară,
a dezvoltat la elevi capacităţi de investigare, a dezvoltat spiritul
de iniţiativă al participanţilor
• Pentru a-l conduce pe elev, pas cu pas, în mod sistematic, la
înţelegerea tematicii abordate, am aplicat patru procedee:
•
◊ sarcină – răspuns;
•
◊ toate sarcinile – toate răspunsurile;
•
◊ activitatea elevilor combinată cu expunerea parţială a
profesorilor;
•
◊ activitatea independentă individuală, continuată cu cea în
grup.
•
Centrul de greutate în activitatea noastră nu a căzut pe
metodă, care uneori alunecă în rutină, ci pe relaţia dinamică şi de
parteneriat care s-a stabilit între cele două echipe –cadrul
didactic şi echipa elevilor. Asimilarea educatorului în grupul de
elevi s-a produs astfel încât acesta nu a fost perceput de elevi ca
străin grupului, ci ca participant activ, interesat de problemele şi
destinul grupului.
•
Predarea în echipă ne-a dovedit că suntem capabili de sentimente pozitive
precum: respect, ajutor, sacrificiu, dăruire, împlinire, Sinteza relaţiilor
stabilite în cadrul echipelor este schiţată în „ciorchinele”:
Concluzie
• Predarea în echipă ni s-a părut atractivă nu
numai pentru că s-a desfăşurat într-un cadru
nou, ci şi pentru că ne-a oferit posibilităţi de
autodepăşire. Participarea efectivă şi totală la
activitate ne-a stârnit interesul şi ne-a oferit
posibilităţi deosebite de cunoaştere. Lucrând în
echipă am realizat cu succes obiectivul principal
al învăţământului liceal– pregătirea copilului
pentru viaţă.
Bibliografie
• Ionescu,M., Radu,I., Didactica modernă, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,
2001.
• Iucu,R.B., Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Ed.Polirom, Iaşi,
2000.
• Adina Nanu – Educaţie Artistica, Editura CD PRESS- manual clasa a
XI- a
• George Poboran- Istoria oraşului Slatina, Tipog. de lux Costică
Constantinescu- Slatina- 1908
• Gheorghe Mihai- Istoricul oraşului Slatina în documente, Editura
Casa Ciurea- Slatina 1998
• Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor
istorice
• Programa de educaţie plastica pentru clasa a XI a si clasa a XII- a