Transcript jocul invatamant primar si prescolar

SPECIFICUL STRATEGIILOR DIN
GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALA PRIMARĂ.
DESPRE JOC ŞI DEZVOLTAREA
COPIILOR
Care este specificul strategiilor didactice interactive?
Elementele componente ale unei strategii didactice
Care sunt factorii/variabilele de care depinde organizarea
strategiilor didactice, în general şi a strategiilor didactice
interactive, în special?
Etapele elaborării unei strategii didactice eficiente
Relaţia dintre strategiile didactice şi celelalte componente ale
procesului de învăţământ
Rolul, locul şi funcţiile strategiilor didactice interactive în
activitatea instructiv educativă
Criterii de apreciere a eficacităţii şi eficienţei unei strategii
didactice
Varietatea strategiilor de predare-învăţare-evaluare
În sens general, strategia se referă la conducerea
(managementul) căilor, a metodelor implicate într-o
activitate în vederea atingerii unui scop.
Strategia didactică este definită de Miron
Ionescu,Vasile Chiş drept „un ansamblu de forme,
metode, mijloace tehnice şi principii de utilizare a lor, cu
ajutorul cărora se vehiculează conţinuturile în vederea
atingerii obiectivelor” iar de I. Cherghit „ansamblu de
acţiuni şi operaţii de predare-învăţare în mod deliberat
structurate sau programate, orientate în direcţia atingerii,
în condiţii de maximă eficacitate a obiectivelor
prestabilite”
În viziunea autoarei CrenguţaLăcrămioara Oprea strategia didactică
este modalitatea eficientă prin care
profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la
cunoaştere şi să-şi dezvolte capacităţile
intelectuale, priceperile, deprinderile,
aptitudinile, sentimentele şi emoţiile.
Strategiile didactice interactive ca strategii
de grup, presupun munca în colaborare a
elevilor organizaţi pe microgrupuri sau echipe de
lucru în vederea atingerii unor obiective
preconizate (soluţii la o problemă, crearea de
alternative). Sunt strategii de interacţiune activă
între participanţii la activitate(elev-elev, elevprofesor, student-student, student-profesor).
Strategiile didactice interactive au în
vedere provocarea şi susţinerea învăţării active
în cadrul căreia, cel ce învaţă acţionează asupra
informaţiei pentru a transforma într-una nouă,
personală, proprie.
Elementele componente ale
strategii didactice (Potolea, 1989)
 Modul de organizare a copiilor/elevilor
 Tipul de învăţare
 Sarcina de învăţare comună/diferenţiată
 Dirijarea
învăţării
(controlată,
independentă, independentă)
 Metode şi mijloace
unei
semi-
Există numeroşi factori sau variabile de care
depinde organizarea acestui dispozitiv
• Strategia didactică este cea care urmăreşte apariţia şi stabilizarea
didactic
adaptat
situaţiilor de instruire,
unor relaţii optime
între
•variabile
activitatea dedependente
predare şi cea de învăţare
care se urmăreşte de
sau prin
independente
declanşarea mecanismelor
deînvăţării,
elev, ţinând
de organizarea
şcolară,
•profesor,
psihologice ale
cont atât de particularităţile
de de
vârstă şi individuale ale copiilor cât şi de condiţiile concrete în
curriculum:
care are loc învăţarea.Orice strategie didactică este eficientă
a) variabile
care ţin
de profesor
numai dacă reuşeşte
să antreneze
copiii în asimilarea activă şi
creatoare a informaţiilor transmise. Strategia didactică nu este
b) variabile
caretehnică
ţin dede colectivul
elevi şi
însă doar o simplă
lucru, ci este o de
manifestare
expresie a personalităţii
didactic, oglindind tehnica de
c) variabile
care ţin cadrului
de curriculum
lucru şi concepţia celui care o utilizează cadrul didactic în
d) variabile
carestrategia
ţin dedidactică
organizarea
şcolară
aplicarea ei. Deci,
este in acelaşi
timp „tehnică
şi artă educaţională” ( I. Nicola, 2003).
ETAPELE ELABORĂRII UNEI STRATEGII
DIDACTICE EFICIENTE
1. Examinarea scopurilor şi a obiectivelor de atins
2. Alegerea conţinuturilor
3. Examinarea exigenţelor şi orientărilor impuse de normele şi
principiile didactice
4. Examinarea
alternativelor
metodologice
de
predare/învăţare/evaluare disponibile
5. Analiza resurselor disponibile
6. Optarea pentru o anumită formă de grupare a colectivului
7. Alegerea metodelor, tehnicilor şi mijloacelor
8. Elaborarea unor soluţii alternative
9. Opţiunea/decizia asupra strategiei didactice de urmat
10. Aplicarea strategiei didactice
11. Evaluarea permanentă a demersurilor întreprinse
12. Aprecierea finală a eficienţei strategiei desfăşurate
13. Emiterea de predicţii
Relaţia dintre strategia didactică şi componentele
procesului de învăţământ
Finalităţi
orientează
determină
Conţinut
Evaluare
STRATEGIA
DIDACTICĂ
Resurse
Principii şi
norme
Relaţia dintre strategiile didactice şi
finalităţile procesului de învăţământ
Atunci când proiectează o strategie de
acţiune, profesorul are în vedere
realizarea unor finalităţi bine precizate,
specificate şi concretizate sub formă de
obiective.
Relaţia dintre strategiile didactice şi
conţinutul procesului de învăţământ
Pentru a face cât mai accesibil
conţinutul instructiv-educativ şi mai
activizantă instruirea, profesorul poate
opera restructurări şi adaptări în interiorul
acestuia, conform logicii de învăţare
active.Acelaşi conţinut poate fi predat
folosind strategii variate, în funcţie şi de
celelalte componente ale acesteia(
resurse materiale, de timp, umane, forme
de organizare a colectivului etc.).
Relaţia dintre strategiile didactice şi formele
de organizare a procesului de învăţământ
Taxonomia formelor de organizare a procesului de
învăţământ cuprinde:
•Activităţi frontale
•Activităţi individuale
•Activităţi colective sau grupale
•Activităţi desfăşurate în grupuri/echipe
•Activităţi desfăşurate în perechi
•Activităţi mixte
Rolul, locul şi funcţiile strategiilor didactice
interactive în activitatea instructiv-educativă
•
•
•
1.
2.
3.
4.
5.
Strategiile didactice interactive au un rol esenţial şi un loc important
în toate cele trei faze ale conceperii şi realizării activităţii didactice:
Faza proiectării
Faza de desfăşurare a activităţii
Faza (auto)evaluării
Funcţiile pe care le îndeplinesc strategiile didactice sunt
următoarele:
Funcţia de organizare
Funcţia de aranjare, de dispunere şi de combinare a metodelor,tehnicilor,
mijloacelor de învăţământ şi formelor de organizare a activităţii
Funcţia de motivare şi de asgurare a eficienţei acesteia
Funcţia de orientare a demersurilor practice
Funcţia de dirijare flexibilă către atingerea obiectivelor
Criterii de apreciere a eficacităţii şi eficienţei
unei strategii didactice
• Gradul de plăcere în învăţare pe care-l oferă strategia
didactică elevilor
• Eficienţa învăţării, nivelul de însuşire a cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor
• Eficienţa în formarea şi dezvoltarea abilităţilor de a folosi
ceea ce au învăţat în practică
• Raportul dintre necesarul de timp solicitat de strategia
didactică aleasă şi timpul disponibil
• Relaţia de eficienţă şi complementaritate dintre metodele,
tehnicile, mijloacele didactice şi formele de organizare a
activităţii
„Omul nu este întreg decât
atunci când se joacă”
( Schiller)
• „Jocul este singura atmosferă în care
fiinţa sa psihologică poate să respire
şi în consecinţă poate să acţioneze. A
ne întreba de ce se joacă copilul
înseamnă a ne întreba de ce este
copil, nu ne putem imagina copilărie
fără râsetele şi jocurile sale.”
(Eduard Claparede)
La vârsta preşcolară este necesară
îmbinarea elementelor de învăţare cu cele
de joc, printr-o formă de activitate specific
preşcolară: jocul didactic. Aici apar
elemente de surpriză, ghicitori, întreceri,
jocuri de mişcare, care creează distracţie,
bună dispoziţie, pe fondul cărora copilul
asimilează mai uşor, mai trainic
cunoştiinţele şi deprinderile transmise.
În acest sens, spaţiul educativ din
grădiniţă trebuie să ofere ocazii de
învăţare tocmai prin intermediul jocului,
prin;
• organizarea ocaziilor de învăţare:
• cunoaşterea nevoilor educaţionale ale
copiilor:
• varierea şi diversificarea mijloacelor
folosite.
Jocul, ocupând cea mai mare parte din
timpul copilului, este considerat tipul
fundamental de activitate al acestuia
(Florinda Golu). Astfel, putem vorbi de existenţa
unor jocuri care contribuie, preponderent, la
dezvoltarea educaţiei limbajului; în cadrul
multor jocuri colective sau pe grupe,
desfăşurate sub forma concursului, copiii se
ajută unii pe alţii, rezolvă în comun anumite
sarcini, îşi dau sfaturi, sugestii, se încurajează
reciproc.
Eficienţa programului educativ constă şi
în alegerea potrivită a jocurilor. Alegerea
jocului trebuie să aparţină atât copilului,
cât şi cadrului didactic. Oferindu-i copilului
oportunitatea de a alege jocul,
educatoarea obţine informaţii relevante
despre interesele, dorinţele şi nevoile
copilului. Copilul devine astfel un
participant activ la propria instruire, este
încurajat în luarea deciziilor, în medierea
conflictelor, iar motivaţia pentru învăţare
prin joc se conturează treptat, căpătând
consistenţă şi trăinicie.
Conform prevederilor noului curriculum,
jocul, ca activitate principală specifică
preşcolarului, capătă noi valenţe în
condiţiile implicării adultului (cadru
didactic, dar şi părinte) ca persoană
semnificativă pentru copil. Astfel, se
recomandă promovarea parteneriatului cu
familia, prin implicarea acesteia în
activităţile din grădiniţă.
►Jocul
contribuie la dezvoltarea
fizică a copilului, oferindu-i
posibilitatea să îşi exerseze mişcările şi să
capete, astfel, tot mai multă siguranţă.
Copilul preşcolar are nevoie de cât mai
mule activităţi în afara camerei, în mediu
câ mai natural, aer, lumină.
• Jocul asigură dezvoltarea intelectuală,
deoarece în joc se integrează domeniile
academice ale învăţării, diferitele discipline
de studiu (matematică, ştiinţe naturale,
limba română, etc.). Prin intermediul lui îşi
exprimă
cunoştinţele,
îşi
clarifică
conceptele,
îşi
organizează
propriile
strategii de cunoaştere şi îşi formează
conceptele spaţiale.
Jocul
este un mijloc de dezvoltare
emoţională, copilul înţelege cine este,
îşi recunoaşte emoţiile, iar jocul este cea
mai eficientă modalitate de învăţare şi
stăpânire a trăirilor negative.
►Pe
fondul acesta, o serie de trăsături de
personalitate se formează, altele se dezvoltă
ori, pur şi simplu, se confirmă, se regăsesc în
comportamentele copilului. Sensibilitatea,
iniţiativa, egoismul, aroganţa, generozitatea,
spiritul de întrajutorare etc. conturează forme
distincte de comportament, îi diferenţiază pe
copii şi proiectează o tipologie a
personalităţii.
►În
joc, socializarea este mai largă şi
mai precoce decât în activitatea
intelectuală. Dacă la începutul
preşcolarităţii, altul era perceput ca un
pericol de umbrire a dragostei ce i se oferă
de către membrii anturajului, ulterior această
problemă va dispărea. Acum copilul trebuie
să coopereze, să se conformeze regulilor de
grup, să-şi armonizeze cerinţele sale cu cele
ale grupului, să-şi însuşească normele
sociale, acţionând în conformitate cu acestea.
• Jocul oferă copiilor o serie de impresii care
contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor
despre lume şi viaţă, totodată măreşte
capacitatea de înţelegere a unor situaţii
complexe, creează capacităţi de reţinere,
stimulând memoria, capacităţi de
concentrare, de supunere la anumite
reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de
a rezolva situaţii-problemă, într-un cuvânt,
dezvoltă creativitatea.
,,Mi-e teamă să nu spună că
am crescut mare. Vreau să
rămân mereu copil să mă
pot juca toată viaţa.”(J. M.
Barrie)
BIBLIOGRAFIE
• Bocoş, Muşata, Evaluarea în învăţământul primar,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004
• Cerghit, I., Prelegeri pedagogice, Editura Collegium
Polirom, Iaşi, 2001.
• Golu, Florinda, Joc şi învăţare la copilul preşcolar,
E.D.P. Bucureşti, 2009
• Golu, Florinda; Ioniţă, Carmen, Aplicaţii practice ale
psihologiei copilului, Editura Sper, Bucureşti, 2009
• Olsen, Jerry; Nielsen,W. Thomas, Noi metode și
strategii pentru managementul clasei, Editura DPH,
București,2009
• Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, Strategii didactice
interactive, E.D.P. , Bucureşti, 2006