Transcript Evlampie Donos - Economie Generala si Drept

Academia de Studii Economice din Moldova
Conf. Univ., Dr. Evlampie Donos
Drept social european
în 222 de tabele
Chişinău, 2006
Academia de Studii Economice din Moldova
Cartea I
Noţiuni
generale
Norme O.I.M.
Evlampie Donos
Conferenţiar universitar, Doctor
Norme de drept social
european
Drept
Social
European
Dreptul
muncii
comunitar
Drept
comunitar
al muncii
Dreptul
internaţional
al muncii
Dreptul
Uniunii
Europene
Dreptul
comunitar
individual al
muncii
Drept social european
→ totalitatea normelor juridice adoptate de OIM,
CE, CECO, CEEA şi UE;
→ reglementează raporturile juridice:
- individuale şi colective de muncă;
- securitatea socială;
- mijloacele juridice instituţionalizate de
protecţie şi integrare socială a lucrătorilor din
Europa.
Drept social european – etape de formare:
Înfiinţarea OIM în 1919.
Adoptarea Proiectului de Statut a Uniunii
Politice Europene pe 2 noiembrie 1961
Adoptarea Declaraţiei solemne asupra U. E.
de Consiliul Europei la Stuttgart în iunie 1983
Emiterea Actului Unic European la 14.09.1984
(în vigoare la 01.07.1987)
Proclamarea Cartei drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene la 07.12.2000
Obiectul dreptului social
european
Reglementări referitoare la:
- prestarea muncii,
- salarizare,
- securitate socială,
- negocieri colective,
- pregătire profesională.
Competenţele
instituţiilor europene
în
domeniul jurisdicţional
Cauza dreptului social european
scopul sau motivul încheierii raportului
juridic individual de muncă;
 scopul sau motivul încheierii raportului
juridic colectiv de muncă;
 obiectul şi cauza se realizează în timp.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU)
Fondată în anul 1945 după al doilea
Război Mondial;
 Are misiunea de a asigura:
- pacea mondială;
- respectarea drepturilor omului;
- cooperarea internaţională;
- respectarea dreptului internaţional.

Structura ONU





Adunarea Generală;
Consiliul de Securitate: 15 membri, din care
5 permanenţi (China, Rusia, Franţa, Regatul
Unit şi SUA);
Consiliul Economic şi Social (îi sunt
subordonate multe din organizaţiile sociale);
Curtea Internaţională de Justiţie decide
asupra disputelor internaţionale (se află la
Haga);
Secretariatul Naţiunilor Unite.
Consiliul Economic şi Social
(ECOSOC)
Organ de coordonare pe probleme economice
şi sociale;
 54 membri:
- 14 state africane,
- 11 state asiatice,
- 10 state din America Latină,
- 13 state din Europa de Vest
- 6 state din Europa de Est.

Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului
(adoptată de Adunarea generală ONU, 1948)
Libertatea de întrunire şi de asociere (art. 20);
 Dreptul la securitate socială (art. 22);
 Dreptul la muncă (art. 23);
 Dreptul la odihnă (art. 24);
 Dreptul la un nivel de trai care va asigura
sănătatea şi bunăstarea persoanei şi familiei
sale (art. 25).

Pactul internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale
(adoptat de ONU la 16 decembrie 1966)
Dreptul la muncă (art.6);
 Dreptul la orientare şi pregătire tehnică şi
profesională (art.6);
 Condiţii de muncă juste şi prielnice (art. 7);
 Dreptul la asociere (art. 8);
 Dreptul la ocrotire şi asistenţă (art. 10).

I. Organizaţia internaţională
a muncii (O.I.M.)
Istoricul O.I.M.

O.I.M. a luat fiinţă în anul 1919 prin
tratatul de la Versailles;

Ideea fundamentală înscrisă în
Constituţia sa conform căreia o pace
universală şi durabilă nu se poate stabili
decât pe baza justiţiei sociale.
Justiţia socială
Aspectul
drepturilor
omului
Un nivel de
viaţa decent
Condiţii
de muncă
umane
Perspective
pozitive
pentru
ocuparea
forţei de
muncă
Securitatea
economică
Scopurile şi principiile O.I.M.
(Declaraţia de la Philadelphia din 1944)
1) Munca nu este o marfă;
2) Libertatea de expresie şi de asociere este o condiţie
indispensabilă a unui progres susţinut;
3) Sărăcia oriunde ea există, constituie un pericol
pentru prosperitatea tuturor;
4) Toate fiinţele umane, fără deosebire de rasă, credinţă
sau sex, au dreptul de a-şi urmări progresul lor
material şi dezvoltarea lor spirituală în libertate şi
demnitate, în securitate economică şi cu şanse egale.
Domenii de activitate ale O.I.M.:




Elaborarea de politici şi de programe internaţionale ce
vizează promovarea drepturilor fundamentale ale omului,
ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă şi dezvoltarea
posibilităţilor de angajare în muncă;
Stabilirea normelor internaţionale de muncă în paralel cu
structurarea unui sistem de control al aplicării normelor,
destinat să orienteze acţiunea naţională în sensul aplicării
acestor principii;
Organizarea unui vast program de cooperare tehnică pe plan
internaţional, definit şi pus în aplicare în cadrul unui
parteneriat activ menit să ajute ţările să aplice în mod
concret aceste principii;
Derularea de programe de formare, de învăţământ, de
cercetare şi publicaţii ce vin în sprijinul celorlalte forme de
activitate.
Structura
O.I.M.
Conferinţa
Internaţională
a Muncii
Consiliul
de Administraţie
Director general:
Delegaţia naţională:
• 2 reprezentanţi din partea
Guvernului;
• 1 reprezentant al Patronatului;
• 1 reprezentant al
sindicatelor.
Biroul
Internaţional
al Muncii
• 3 directori generali
adjuncţi;
guvernelor;
•14 membri din partea • 7 subdirectori
organizaţiilor patronale; generali.
•14 membri din partea
sindicatelor.
• 28 membri din partea
Convenţiile O.I.M.:

instrumente juridice ce reglementează aspectele
administrării forţei de muncă, a bunăstării sociale sau
a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

ratificarea unei convenţii implică o dublă obligaţie din
partea unui stat membru: ea este un angajament de a
aplica prevederile convenţiei respective şi, în acelaşi
timp, indică disponibilitatea statului ratificant de a
accepta măsurile de supraveghere internaţională
specifice organizaţiei;

se aprobă cu o majoritate de 2/3 din numărul voturilor
exprimate.
Convenţii esenţiale:
Convenţia nr. 29 din anul 1930 privind munca forţată;
Convenţia nr. 87 din anul 1948 privind libertatea sindicală şi
protecţia dreptului individual;
Convenţia nr. 98 din anul 1949 privind dreptul de
organizare şi negociere colectivă;
Convenţia nr. 100 din anul 1951 privind egalitatea de
remunerare;
Convenţia nr. 105 din anul 1957 privind abolirea
muncii forţate;
Convenţia nr. 111 din anul 1958 privind discriminarea
(în muncă şi profesie);
Convenţia nr. 138 din anul 1973 privind vârsta minimă.
Recomandările O.I.M.





instrumente juridice similare convenţiilor care nu
sunt supuse ratificării şi cuprind orientări, idealuri
sau preferinţe adresate statelor;
de regulă o recomandare însoţeşte o convenţie;
până în anul 2004 au fost adoptate 195 de
recomandări;
recomandarea nu creează obligaţii pentru statele
membre;
se aprobă cu o majoritate de 2/3 din numărul
voturilor exprimate.
Codul internaţional
al muncii
Convenţii
Domenii
Recomandări
Domenii
1.
Drepturile fundamentale
ale Omului
a.
b.
c.
Libertatea Sindicală;
Interzicerea muncii forţate;
Egalitatea de şanse şi
tratament.
2.
Ocupare
a.
b.
c.
e.
Politici de ocupare;
Serviciul de angajare;
Orientare şi formare
profesională;
Readaptarea şi angajarea
persoanelor handicapate;
Securitatea angajării.
a.
b.
c.
Inspecţia muncii;
Statistici;
Consultări tripartite;
d.
3.
4.
Politica socială
Administrarea muncii
Domenii
continuare
5.
Relaţii profesionale
a.
b.
6.
Condiţii de muncă
a.
b.
c.
d.
7.
8.
9.
Securitatea socială
Munca femeilor
Munca copiilor şi
adolescenţilor
10. Alte categorii de
muncitori.
Negociere colectivă, conciliere
şi arbitraj voluntar, consultare
şi colaborare;
Comunicaţii în interiorul
întreprinderii, analiza
reclamaţiilor.
Salarii;
Durata muncii, munca de
noapte şi concedii;
Securitatea şi sănătatea la
locul de muncă;
Servicii sociale, locuinţe, timp
liber.
I. Drepturile fundamentale ale omului
a) Libertatea sindicală
Convenţia nr. 87
privind libertatea
sindicală şi
protecţia dreptului
sindical (1948).
Dreptul muncitorilor si patronilor, fără nici o deosebire şi
fără autorizare prealabilă de a constitui organizaţii la
alegerea lor, precum şi să se afilieze la aceste organizaţii cu
singura condiţie de a se conforma statutelor acestora din
urmă (art. 2).
Abţinerea autorităţilor publice de la orice intervenţie de natură
să limiteze acest drept sau să-i împiedice exercitarea
legală (art. 3).
Convenţia stabileşte garanţii menite să permită organizaţiilor
sindicale să-şi desfăşoare activitatea în deplină independenţă.
a) Libertatea sindicală
continuare
Dreptul muncitorilor de a beneficia de o protecţie adecvată
împotriva oricăror acte de discriminare care tind să
prejudicieze libertatea sindicală în materie de angajare (art. 1).
Convenţia nr. 98
privind dreptul
la organizare
şi negociere
colectivă (1949).
Dreptul organizaţiilor de muncitori şi de patroni de a beneficia
de o protecţie adecvată împotriva oricăror acte de
ingerinţă ale unora faţă de celelalte, fie direct, fie prin agenţii
sau membrii lor, în formarea, funcţionarea şi administrarea
lor (art. 2).
Adoptarea unor măsuri corespunzătoare condiţiilor naţionale
orientate spre încurajarea şi promovarea dezvoltării şi
folosirii cît mai largi a procedurilor de negociere voluntară a
contractelor colective (art. 4).
I. Drepturile fundamentale ale omului
b) Interzicerea muncii forţate
„Munca forţată sau obligatorie” înseamnă orice muncă sau
orice serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse
oricare, şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună
voie (art. 2 alin 1)
Convenţia nr. 29
privind munca
forţată sau
obligatorie, 1930
Excepţii:
- munca sau serviciul pretins în virtutea legilor privind serviciul
militar, obligatoriu şi destinat unor lucrări cu caracter pur
militar;
-orice muncă sau serviciu făcând parte din obligaţiile civile
normale ale cetăţenilor unei ţări pe deplin independente;
- orice muncă sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei
condamnări pronunţate printr-o hotărâre judecătorească;
-orice muncă sau serviciu pretins în cazurile de forţă majoră;
-muncile mărunte de la sat executate direct în interiorul
colectivităţii art. 2 alin 2);
Munca forţată sau obligatorie va trebui să fie remunerată.
I. Drepturile fundamentale ale omului
b) Interzicerea muncii forţate
continuare
Convenţia
nr. 105
privind abolirea
muncii forţate
(1957)
Statele, care ratifică Convenţia, se obligă să abolească şi să
nu folosească munca forţată sau obligatorie sub orice formă:
- ca mijloc de influenţă politică sau educaţională sau în
calitate de măsură de pedeapsă pentru susţinerea sau
exprimarea opiniilor politice sau convingerilor opuse celor
stabilite de sistemul politic, social şi economic.
- ca metodă de mobilizare şi folosire a forţei de muncă
în scopurile dezvoltării economice;
- ca mijloc de menţinere a disciplinei de muncă;
- ca pedeapsă pentru participarea la greve;
- ca mijloc de discriminare pe motive de apartenenţă
rasială, socială, naţională sau religioasă (art. 1).
I. Drepturile fundamentale ale omului
c) Egalitatea de şanse şi tratament
Convenţia nr. 111
privind
discriminarea
în domeniul forţei
de muncă şi
exercitării profesiei
(1958)
Prin termenul “discriminare” se înţelege:
- orice diferenţiere, excludere sau preferinţă întemeiate pe
rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendenţă
naţională sau origine socială care are ca efect să suprime
sau să ştirbească egalitatea de posibilităţi sau de tratament în
materie de ocupare a forţei de muncă şi de exercitare a profesiei;
- orice altă diferenţiere, excludere sau preferinţă având ca
efect suprimarea sau ştirbirea egalităţii de posibilităţi sau de
tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi de exercitare
a profesiei care ar putea fi specificată de către statul membru
după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care
angajează şi organizaţiilor lucrătorilor dacă acestea există precum
şi a altor organisme competente (art. 1).
Necesitatea urmăririi promovării, prin metode adaptate condiţiilor
şi uzanţelor naţionale, a egalităţii de posibilităţi şi de tratament în
materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei,
în scopul eliminării oricăror discriminări (art. 2).
II. Ocupare
a) Politica de ocupare
Formularea şi aplicarea ca obiectiv esenţial a unei politici active
orientate spre promovarea ocupării depline a forţei de muncă în
scop productiv şi în condiţii de liberă alegere a muncii (art. 1).
Convenţia nr. 122
privind politica
de ocupare a
forţei de munca
(1964)
Politica menţionată trebuie să tindă a garanta:
- că va fi de lucru pentru toate persoanele disponibile şi în
căutare de muncă;
- că această măsură va fi pe cît posibil productivă;
- că va exista libera alegere a muncii, şi că fiecare lucrător va
avea toate posibilităţile de a dobîndi calităţile necesare pentru a
ocupa un serviciu care să-i convină şi de a folosi în această
muncă calificările, precum şi aptitudinile sale, fără deosebire
de rasă, culoare, sex, religie, opinie poltică, ascendenţă
naţională sau origine socială (art. 1).
II. Ocupare
a) Politica de ocupare
continuare
Convenţia nr. 168
privind promovarea
angajării şi protecţia
contra şomajului (1988)
Stabileşte în sarcina statelor ratificante obligaţia
coordonării sistemelor de protecţie contra
şomajului cu politicile de ocupare.
Convenţia nr. 175
privind munca cu timp
parţial (1994) şi Convenţia
nr. 177 privind lucrul
la domiciliu (1996)
Convenţia concretizează principiul timpului
de muncă elastic ce caracterizează o politică de
ocupare modernă.
II. Ocupare
b) Serviciul de angajare
Statul trebuie să instituie servicii publice şi gratuite
de angajare.
Convenţia nr. 88
privind organizarea
activităţii de folosire a
forţei de muncă.
Sistemul de folosire a forţei de muncă trebuie să asigure
eficacitatea recrutării şi plasării lucrătorilor, inclusiv:
- sprijinirea lucrătorilor în găsirea unui loc de muncă
convenabil;
- obţinerea de la angajatori a informaţiei privind locurile
de muncă vacante;
- îndrumarea către locurile de muncă a candidaţilor
care posedă aptitudini profesionale etc.
II. Ocupare
b) Serviciul de angajare
continuare
Convenţia nr. 96
privind birourile de
plasare cu plată (1949)
Prevede suprimarea progresivă a birourilor de plasare
cu plată.
Agenţiile nu încasează de la lucrători, direct sau indirect,
total sau parţial, nici un fel de onorarii sau alte taxe (art. 7).
Convenţia nr. 181
cu privire la agenţiile
private de ocupare
(1997)
Adoptarea de stat a unor măsuri necesare şi cuvenite
pentru interzicerea şi reprimarea practicii neetice în
activitatea agenţiilor private de ocupare.
Lupta contra practicii publicitare de rea-credinţă şi a
anunţurilor greşite.
II. Ocupare
c) Orientare şi formare profesională
Convenţia nr. 142
privind orientarea
profesională şi pregătirea
profesională în domeniul
valorificării resurselor
umane (1975).
Adoptarea şi dezvoltarea de statele membre a unor
politici şi programe complete de orientare
şi formare profesională, prin stabilirea, în special
datorită serviciilor de angajare, a unei relaţii strânse
între orientarea şi formarea profesională pe de o parte
şi ocuparea forţei de muncă pe de altă parte (art. 1).
Stimularea întreprinderilor în vederea asumării
responsabilităţii pentru pregătirea în producţie a
lucrătorilor.
II. Ocupare
d) Readaptarea şi angajarea
persoanelor handicapate
Convenţia nr. 159
privind readaptarea şi
angajarea persoanelor
handicapate (1983).
Asigurarea persoanelor handicapate, în deplină
egalitate, cu loc de muncă convenabil ca şi
inserţia lor socială.
II. Ocupare
e) Securitatea angajării
Raporturile de muncă pot înceta, dacă există un motiv valabil
legat de capacitatea sau conduita lucrătorului sau bazat pe
cerinţele operaţionale ale întreprinderii sau serviciului (art. 4).
Convenţia nr. 158
cu privire la
încetarea raporturilor
de muncă din
iniţiativa patronului
(1982).
Dreptul lucrătorului de a declara apel împotriva măsurii de
concediere la un organ imparţial cum este instanţa de
judecată.
Consultarea reprezentanţilor lucrătorilor în caz de încetare a
raporturilor de muncă din motive economice, tehnologice,
de structură sau alte motive similare (art. 18).
Plata unei compensaţii corespunzătoare (art. 10).
Constituirea unui fond din contribuţiile patronilor pentru
plata salariilor (art. 12).
III. Politica socială
Convenţia nr. 117 privind obiectivele şi
normele de bază ale politicii sociale (1962)
Orice politică trebuie să urmărească în primul rând bunăstarea şi
dezvoltarea populaţiei precum şi încurajarea aspiraţiilor acesteia
către progresul social (art. 1).
Îmbunătăţirea nivelului de trai va fi considerată ca obiectivul
principal al planurilor de dezvoltare economică (art. 2).
Îmbunătăţirea nivelului de trai:
- studierea atentă a cauzelor şi efectelor mişcării migratorii;
- prevenirea şi eliminarea aglomerării în zonele urbane;
- îmbunătăţirea condiţiilor de trai în zonele rurale;
- creşterea capacităţii de producţie şi îmbunătăţirea nivelului de trai a
producătorilor agricoli;
- la stabilirea nivelului minim de trai trebuie să ţină cont de nevoile
familiale esenţiale ale lucrătorilor (art. 2-5).
III. Politica socială
continuare
Lucrătorii migranţi:
- Atunci când împrejurările în care sunt folosiţi în muncă lucrătorii
cer ca ei să locuiască în afara căminelor proprii, condiţiile în care
aceştia sunt folosiţi vor trebui să ţină seama de nevoile lor familiale
normale (art. 6).
Remunerarea lucrătorilor:
- Încurajarea stabilirii nivelurilor salariilor minime pe cale de
acorduri colective (art. 10).
Nedescriminarea în materie de rasă, culoare, sex, credinţă,
apartenenţă la o grupare tradiţională sau de afiliere sindicală (art. 14).
Educarea şi pregătirea profesională (art. 15).
IV. Administraţia muncii
a) Inspecţia muncii
Convenţia nr. 81
privind inspecţia
muncii în industrie
şi comerţ
(1947).
Fiecare membru O.I.M. care aplică Convenţia trebuie
să posede un sistem de inspecţie a muncii în
întreprinderile industriale (art. 1) şi comerciale (art. 22).
Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderi se va
aplica tuturor întreprinderilor pentru care inspectorii de
muncă au sarcina să asigure aplicarea dispoziţiilor legale
referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia
lucrătorilor în exercitarea profesiei lor (art. 2).
IV. Administraţia muncii
a) Inspecţia muncii
continuare
Convenţia nr. 129
privind inspecţia
muncii
în agricultură
(1969)
Statul care ratifică Convenţia are obligaţia să extindă sistemul său
de inspecţie a muncii din agricultură la una sau mai multe dintre
categoriile următoare ale persoanelor care lucrează în
întreprinderile agricole:
- fermierii care nu folosesc mâna de lucru din afară, dijmaşi sau
alte categorii asemănătoare de lucrători agricoli;
- persoane asociate la administrarea unei întreprinderi
colective, cum sunt membrii unei cooperative;
- membrii familiei celui care exploatează pământul, aşa cum
sunt definiţi de legislaţia naţională (art. 5).
IV. Administraţia muncii
b) Statistici
Statele ratificante se obligă să aplice periodic statistici de
bază într-o serie de domenii expres prevăzute de Convenţie.
Convenţia nr. 160
privind statisticile de
muncă (1985).
În situaţia elaborării sau revizuirii conceptelor, definiţiilor
metodologiilor utilizate în acest scop, acestea trebuie să ia
în considerare normele şi directivele cele mai recente
stabilite sub auspiciile O.I.M.
IV. Administraţia muncii
c) Consultări tripartite
Convenţia
nr. 144 privind
consultările
tripartite destinate
să promoveze
aplicarea normelor
internaţionale a
muncii (1976)
Statele ratificante se angajează să pună în practică procedurile
care asigură consultări eficace între reprezentanţii guvernului,
ai celor ce angajează şi ai muncitorilor asupra problemelor
privind activităţile O.I.M., enunţate la art. 5 par. I din
Convenţie:
- răspunsurile guvernelor la chestionare referitoare la punctele
înscrise pe ordinea de zi a Conferinţei internaţionale a muncii şi
comentariile guvernelor asupra proiectelor textelor;
- propunerile ce urmează a fi prezentate autorităţii sau autorităţilor competente în legătură cu convenţiile şi recomandările care
trebuie să le fie supuse, conform art. 19 al Constituţiei O.I.M.;
- reexaminării la intervale rezonabile, a convenţiilor neratificate
şi a recomandărilor care încă nu s-au pus în aplicare;
- problemelor pe care le pot pune rapoartele ce urmează a fi
prezentate BIM;
- propunerilor referitoare la denunţarea convenţiilor ratificate.
V. Relaţii profesionale
a) Negociere colectivă
Convenţia promovează negocierea colectivă liberă şi
voluntară în toate domeniile de activitate economică, cu
excepţia forţelor armate şi poliţiei care pot fi exceptate. În
ce priveşte funcţia publică prin legislaţie sau practica
naţională pot fi fixate modalităţi speciale de aplicare (art. 1).
Convenţia nr. 154
privind promovarea
negocierii colective
(1981)
Negocierea colectivă se aplică tuturor negocierilor care au loc
între o persoană care angajează, un grup de persoane care
angajează sau una ori mai multe organizaţii ale celor care
angajează, pe de o parte, şi una sau mai multe organizaţii ale
lucrătorilor, pe de altă parte, în vederea:
a) fixării condiţiilor de muncă şi angajării, şi / sau
b) reglementării relaţiilor de muncă între cei care angajează
lucrători, şi / sau
c) reglementării relaţiilor între cei care angajează sau
organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale
lucrătorilor.
V. Relaţii profesionale
b) Comunicaţii în interiorul întreprinderii,
analiza reclamaţiilor
Recomandarea
nr. 129 privind
comunicaţiile în
interiorul
întreprinderii (1967)
Recomandarea
nr. 130 privind
examinarea
petiţiilor
(1967)
Necesitatea consultărilor cu reprezentanţii salariaţilor,
fără a atenta la dreptul de asociere.
Necesitatea difuzării operative a informaţiei complete şi
obiective privind diverse aspecte despre întreprindere şi
condiţiile sociale ale lucrătorilor.
Examinarea se va efectua conform legislaţiei naţionale,
contractelor colective, regulamentelor de ordine interioară.
VI. Condiţii de muncă
a) Salarii
Convenţia nr. 131
privind fixarea
salariilor minime,
în special în ce
priveşte ţările în
curs de dezvoltare
(1970)
Statul ratificant se angajează să stabilească un sistem de
salarii minime care sa protejeze toate grupurile de salariaţi
(art. 1).
La determinarea salariilor minime se iau în consideraţie
următoarele elemente:
- nevoile lucrătorilor şi a familiilor lor faţă de nivelul general
al salariilor în ţară, costul vieţii, prestaţiile de securitate
socială şi nivelurile de trai ale altor grupuri sociale;
- factorii de ordin economic, inclusiv cerinţele dezvoltării
economice, productivitatea şi interesul care există pentru a
realiză şi a menţine un înalt nivel de folosire a forţei de
muncă (art.3).
VI. Condiţii de muncă
a) Salarii
continuare
Salariile plătibile în bani vor fi achitate exclusiv în monedă,
având curs legal (art. 3).
Convenţia nr. 95
privind protecţia
salariului (1949)
În cazurile în care este permisă plata parţială în natură a
salariului, vor fi luate măsuri corespunzătoare, pentru ca:
- prestaţiile în natură să folosească personal lucrătorului
şi familiei sale, şi să fie conforme cu interesele acestora;
- valoarea acestor prestaţii să fie justă şi rezonabilă (art. 4).
VI. Condiţii de muncă
b) Durata muncii, munca de noapte şi concedii
Convenţia nr. 1
privind durata
muncii (1919)
Convenţia nr. 47
cu privire la reducerea timpului
de muncă până la
patruzeci de ore
pe săptămână
(1935)
Durata maximă, calculată de numărul de săptămâni, hotărât prin
tablou, nu va putea în nici un caz să depăşească 48 de ore pe
săptămână (art. 5).
Mai târziu , prin recomandarea nr. 116 din 1962 se încuraja adoptarea
principiului săptămânii de 40 de ore fără reducerea salariului.
Statele ratificante îşi declară acordul în legătură cu principiul
săptămânii de patruzeci de ore aplicat astfel să nu reducă nivelul
de trai şi facilitarea măsurilor corespunzătoare în vederea realizării
acestui scop (art. 1).
Convenţia nr. 14
privind repausul
săptămânal în
industrie (1921)
Persoanele trebuie să se bucure, în cursul fiecărei perioade de 7
zile de un repaus cuprinzând cel puţin 24 de ore consecutive
(art. 2).
Convenţia nr. 132
privind concediile
Concediul în nici un caz nu poate fi mai mic de trei săptămâni
lucrătoare pentru un an de muncă (art. 3).
VI. Condiţii de muncă
c) Securitatea şi sănătatea la locul de muncă
Convenţia nr. 155
referitoare la
securitatea şi igiena
muncii şi mediul
de muncă (1981)
-Convenţia nr. 172
privind condiţiile de
muncă în hoteluri şi
restaurante (1991);
-Convenţia nr. 174
asupra prevenirii accidentelor industriale
majore (1993);
- Convenţia nr. 176
privind securitatea şi
sănătatea în mine
(1995)
Orice Membru va trebui, în lumina condiţiilor şi practicii
naţionale şi în consultarea cu organizaţiile de patroni şi
muncitori cele mai reprezentative, să definească, să pună în
aplicare şi să reexamineze periodic o politică naţională
coerentă în domeniul securităţii, igienei muncii şi mediului
de muncă.
Această politică va avea ca obiectiv prevenirea
Accidentelor şi afecţiunilor aduse sănătăţii, care rezultă
din muncă, sunt legate de muncă sau survin în cursul
muncii, reducând la minimum cauzele riscurilor inerente
în mediul de muncă (art. 4).
Examinarea se va efectua conform legislaţiei naţionale,
contractelor colective, regulamentelor de ordine interioară.
VI. Condiţii de muncă
d) Servicii sociale, locuinţe, timp liber



Recomandarea nr. 21
referitor la utilizarea
timpului liber (1924);
Recomandarea nr. 102
privind serviciile sociale
(1956);
Recomandarea nr. 115
referitor la construcţia
locativă pentru
muncitori (1961).
Recomandările stabilesc
norme în sectoarele
respective
complementare prestării
muncii propriu-zise.
VII. Munca femeilor
Convenţia nr. 100
privind egalitatea de remunerare a mâinii de
lucru masculine şi a
mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de
valoare egală (1951).
Statul ratificant este obligat prin mijloacele şi metodele în
vigoare pentru fixarea cuantumului de remuneraţie, să
încurajeze şi în măsura în care acesta este compatibil cu
metodele amintite, să asigure aplicarea pentru toţi
muncitorii a principiului egalităţii de remunerare a mâinii
de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o
muncă de valoare egală (art. 2).
Convenţia nr. 89
privind munca de noapte a femeilor care
lucrează în industrie
(revizuită în 1948).
Femeile, fără deosebire de vârstă, nu vor putea fi folosite
în timpul nopţii în nici o întreprindere industrială,
publică sau particulară şi în nici o unitate a acestor
întreprinderi cu excepţia întreprinderilor unde sunt
folosiţi membrii aceleaşi familii (art. 3).
Convenţia nr. 103 cu
privire la protecţia
maternităţii (1952);
Convenţia nr. 183/2000.
Femeia are dreptul la un concediu de maternitate cu o
durată de cel puţin douăsprezece săptămâni şi va include
o perioada de concediu obligatoriu postnatal. Durata
concediului postnatal nu va fi mai mică decât 6 săptămâni.
Convenţia nr. 45/1935
Interzice munca femeilor în muncile subterane.
VII. Munca copiilor şi adolescenţilor
Vârsta minima de încadrare nu va putea fi inferioară
vârstei la care încetează şcolarizarea obligatorie şi în
nici un caz vârstei de 15 ani (art. 2).
Convenţia nr. 138
privind vârsta
minimă de
încadrare în
muncă (1973)
Vârsta minimă de încadrare în orice fel de funcţie sau de
folosire în orice fel de muncă ce prin natura sa, sau prin
condiţiile în care se exercită, este susceptibilă de a dauna
sănătăţii, securităţii sau moralităţii adolescenţilor nu trebuie
să fie sub 18 ani. Ca excepţie de la regula dată, legislaţia
naţională poate prevedea încadrarea în funcţie sau folosirea în
munca a adolescenţilor începând cu vârsta de 16 ani, cu
condiţia că sănătatea, securitatea şi moralitatea lor să fie pe
deplin garantate şi să primească pentru ramura respectivă de
activitate, o instruire corespunzătoare sau şcolarizare
profesională.
VII. Munca copiilor şi adolescenţilor
continuare
Convenţia nr. 79 referitor la munca în
timpul nopţii a adolescenţilor la
muncile neindustriale (1946);
Convenţia nr. 90 referitor la munca
adolescenţilor în timpul nopţii la
întreprinderile industriale (revizuită) (1948).
Adolescenţii sub 18 ani nu pot fi
folosiţi în munci de noapte.
Convenţia nr. 77 referitor la examenul
medical al adolescenţilor în industrie (1946).
Convenţia nr. 124 referitor la examenul
medical al adolescenţilor la munci subterane
(1965).
Copii şi adolescenţii sub 18 ani se
angajează numai după examenul
medical detaliat.
Convenţia nr. 182 privind interzicerea celor
mai grave forme ale muncii copiilor şi
acţiunea imediată în vederea eliminării lor
(1999).
Convenţia este orientată spre
evitarea exploatării muncii copiilor.
Alte categorii de muncitori:
Muncitorii vârstnici
Muncitorii migranţi
Marinarii
Pescarii
Muncitori agricoli
Docheri
Personal infirmier
Muncitori indigeni. Muncitorii din teritoriile
nemetropolitane, popoare indigene şi tribale.
VIII. Securitatea socială
Convenţia nr. 102
privind securitatea
socială (norme
minime) (1952)
Convenţia a instituit niveluri
minime de prestaţii în 9
ramuri ale securităţii sociale,
considerate ca fiind esenţiale:
 îngrijiri medicale;
 indemnizaţii de boală;
 prestaţii de şomaj;
 prestaţii de bătrâneţe;
 prestaţii în cazul accidentelor
de muncă şi a bolilor
profesionale;
 prestaţii familiale;
 prestaţii de maternitate;
 prestaţii de invaliditate;
 prestaţii de urmaşi.
Mecanisme de control
Controlul regulat
Proceduri speciale
Rapoartele guvernelor
Reclamaţie
înaintată în
baza art. 24
şi 15 ale
Constituţiei
O.I.M. de
orice
Organizaţie
patronală
sau
Sindicală.
Comisia de
experţi
pentru
aplicarea
convenţiilor
şi recomandărilor
compusă
din 20
personalităţi
indipendente.
Comisia de
aplicare a
convenţiilor
şi recomandărilor.
Plângere
depusă de
un stat
contra altui
stat în
legătură cu
neasigurarea
în mod
satisfăcător
a aplicării
unei
Convenţii.
Protecţia libertăţii
sindicale şi a
drepturilor sindicale
Comisia de
investigare
şi
conceliere
în materia
libertăţii
sindicale.
Comitetul
libertăţii
sindicale
al
consiliului
de
Administraţie
Republica Moldova şi
Organizaţia Internaţională
a Muncii




Declaraţia de aderare din 1992;
Consultanţă în elaborarea proiectelor de
legi;
Ratificarea convenţiilor;
Desfăşurarea unor programe de cooperare
tehnică, etc.
Convenţii OIM ratificate de
Republica Moldova
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
Convenţia nr. 11/1921 relativă la drepturile de asociere şi de coaliţie ale
muncitorilor agricoli;
Convenţia nr. 29/1930 privind munca forţată sau obligatorie;
Convenţia nr. 47/1935 cu privire la reducerea timpului de muncă până la
patruzeci de ore pe săptămână;
Convenţia nr. 81/1947 asupra inspecţiei muncii în industrie şi comerţ;
Convenţia nr. 87/1948 privind libertatea asocierii şi protecţiei dreptului la
organizaţie;
Convenţia nr. 88/1948 privind organizarea activităţii de folosire a forţei de muncă;
Convenţia nr. 92/1949 privind cazarea echipajelor la bordul navei (revizuită);
Convenţia nr. 95/1949 asupra protecţiei salariului;
Convenţia nr. 97/1949 privind migraţia în scop de angajare (revizuită);
Convenţia nr. 98/1949 privind aplicarea principiilor dreptului la organizaţie şi de
purtare a tratativelor colective;
Convenţia nr. 99/1951 privind procedura de stabilire a salariului minim în
agricultură;
Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru
masculine şi a mânii de lucru femenine, pentru o muncă de valoare egală;
Convenţia nr. 101/1952 privind concediile remunerate în agricultură;
Convenţia nr. 103/1952 cu privire la protecţia maternităţii;
Convenţia nr. 105/1957 privind abolirea muncii forţate;
Convenţii OIM ratificate de
Republica Moldova
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
Convenţia nr. 108/1958 privind actele de identitate pentru personalul navigant;
Convenţia nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de
muncă şi exercitării profesiei;
Convenţia nr. 117/1962 privind obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale;
Convenţia nr. 119/1963 privind dotarea maşinilor cu dispozitive de protecţie;
Convenţia nr. 122/1964 privind politica de ocupare a forţei de muncă;
Convenţia nr. 127/1967 cu privire la greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi
transportate de un singur lucrător;
Convenţia nr. 129/1969 privind inspecţia muncii în agricultură;
Convenţia nr. 131/1970 privind fixarea salariilor minime în special în ce priveşte
ţările în curs de dezvoltare;
Convenţia nr. 132/1970 privind concediile anuale plătite (revizuită);
Convenţia nr. 133/1970 privind cazarea echipajelor la bordul navei (dispoziţii
complementare);
Convenţia nr. 135/1971 cu privire la protecţia drepturilor reprezentanţilor
lucrătorilor la întreprinderi;
Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă;
Convenţia nr. 141/1975 privind organizaţiile de lucrători rurali şi rolul lor în
dezvoltarea economică şi socială;
Convenţii OIM ratificate de
Republica Moldova
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.
Convenţia nr. 142/1975 privind orientarea profesională în domeniul valorificării
resurselor umane;
Convenţia nr. 144/1976 asupra consultărilor tripartite relative la normele
internaţionale a muncii;
Convenţia nr. 151/1978 privind protecţia dreptului de organizare şi procedurile
de determinare a condiţiilor de ocupare în funcţia publică;
Convenţia nr. 154/1981 privind promovarea negocierilor colective;
Convenţia nr. 155/1981 referitoare la securitatea şi igiena muncii şi mediului de
muncă;
Convenţia nr. 158/1982 cu privire la încetarea raporturilor de muncă din
iniţiativa patronului;
Protocolul OIM la Convenţia din 1947 privind inspecţia muncii;
Convenţia nr. 181/1997 cu privire la agenţiile private de ocupare;
Convenţia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii
copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor;
Convenţia nr. 183/1952 privind revizuirea Convenţie (revizuite) asupra protecţiei
maternităţii din 1952;
Convenţia nr. 184/2001 privind securitatea şi igiena muncii în agricultură;
Convenţia nr. 185/2003 privind actele de identitate ale personalului navigant
(revizuită).
COUNCIL OF EUROPE
Cartea II
CONSILIUL EUROPEI
Consiliul Europei
Creat la 5 mai 1949;
 Bugetul pentru anul 2006 – 190148800 euro;
 46 de state membre;
 Ţări candidate la aderare – Belarus, a depus
cerere la 12 martie 1993;
 Statutul de observator: Canada, Vatican,
Japonia, SUA şi Mexic.

Obiectivele Consiliului Europei

Protecţia drepturilor omului, a democraţiei şi a
supremaţiei dreptului;

Favorizarea conştientizării şi încurajarea dezvoltării
identităţii şi diversităţii culturale ale Europei;

Căutarea unor soluţii pentru problemele cu care se
confruntă societăţile europene (discriminarea
minorităţilor, xenofobia, intoleranţa, protecţia mediului,
clonarea umană, SIDA, drogurile, crima organizată, etc.)

Dezvoltarea stabilităţii democratice în Europa prin
susţinerea reformelor politice, legislative şi
constituţionale.
Structura Consiliului Europei
Comitetul Miniştrilor
Adunarea Parlamentară
(organ de decizie)
(organ consultativ)
Comitete de
experţi
guvernamentali
Conferinţele
miniştrilor din
ţările europene
Grupuri politice
Congresul Autorităţilor
Locale şi Regionale
Activitatea normativă
Convenţii
Acorduri europene
Recomandări
Notă: Convenţiile şi acordurile sunt deschise spre ratificare.
Până în anul 2005 au fost adoptate 196 de convenţii şi
acorduri europene.
Recomandările stabilesc orientări în diverse probleme.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950)
Plângeri individuale
Dispariţii şi asasinate
Tortură şi tratament inuman pentru deţinuţi
Privarea arbitrară de libertate
Lipsa accesului la un tribunal
Lipsa unui proces echitabil într-un timp rezonabil
Ascultarea telefoanelor
Deportarea şi extrădarea
Discriminarea homosexualilor
Libertatea presei
Drepturile părinţilor copiilor plasaţi în instituţii
Dreptul de proprietate
Dizolvarea partidelor politice
Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului (1950)
Curtea
europeană
a drepturilor
omului
Comitet din
3 judecători
Camera din 7 Camera Mare din
judecători
17 judecători
Carta
Socială Europeană
(1961)
19 drepturi
sociale
Protocolul
adiţional
din 5 mai 1988,
prin care se
garantează noi
drepturi
grupate în
patru articole.
Protocolul
adiţional
din
21 octombrie
1991, prin care
se restructurează
procedurile
de control.
Protocolul
adiţional din
9 noiembrie
1995, care
stabileşte
procedura de
reclamaţii
colective.
Carta Socială Europeană revizuită (1996)
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
Dreptul la muncă.
Dreptul la condiţii de muncă echitabile.
Dreptul la securitate şi igienă în muncă.
Dreptul la salarizare echitabilă.
Dreptul sindical.
Dreptul la negociere colectivă.
Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie
Dreptul lucrătoarelor la protecţia maternităţii.
Dreptul la orientare profesională.
Dreptul la formare profesională.
Dreptul la protecţia sănătăţii.
Dreptul la securitate socială.
Dreptul la asistenţă socială şi medicală
Dreptul de a beneficia de servicii sociale.
Dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare socială şi
la participare în viaţa comunităţii.
Dreptul familiei la protecţia socială, juridică şi economică.
Dreptul copiilor şi adolescenţilor la protecţie socială, juridică şi
economică.
Carta Socială Europeană revizuită(1996)
continuare
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
Dreptul la exercitarea unei activităţi pe teritoriul celorlalte părţi.
Dreptul lucrătorilor migranţi şi al familiei lor la protecţie şi asistenţă.
Dreptul la egalitate de şanse şi de tratament în materie de angajare şi
profesie, fără discriminare în funcţie de sex.
Dreptul la informare şi consultare.
Dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de
muncă şi a mediului de muncă.
Dreptul persoanelor vârstnice la protecţie socială.
Dreptul la protecţie în caz de concediere.
Dreptul lucrătorilor la protecţie în caz de insolvabilitate a patronului
acestora.
Dreptul la demnitate în muncă.
Dreptul lucrătorilor având responsabilităţi familiale la egalitate de
şanse şi tratament.
Dreptul reprezentanţilor lucrătorilor la protecţie în întreprindere şi
facilităţile acordate acestora.
Dreptul la informare şi consultare în procedurile de concediere
colectivă.
Dreptul la protecţie împotriva sărăciei şi a excluderii sociale.
Dreptul la locuinţă.
Carta Socială Europeană (revizuită)
(Articole esenţiale – nucleul dur)
Art. 1
Art. 5
Art. 6
Art. 7
Art. 12
Art. 13
Art. 16
Art. 19
Dreptul la muncă;
Dreptul sindical;
Dreptul la negociere colectivă;
Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie;
Dreptul la securitate socială;
Dreptul la asistenţă socială şi medicală;
Dreptul familiei la protecţie socială, juridică şi economică;
Dreptul lucrătorilor migranţi şi al familiilor lor la protecţie
socială;
Art. 20 Dreptul la egalitate de şanse şi de tratament în materie de
angajare şi profesie, fără discriminare în funcţie de sex.
1. Dreptul la muncă
Utilizarea deplină a forţei de muncă;
 Dreptul de a-şi câştiga existenţa printr-o
muncă întreprinsă în mod liber;
 Servicii gratuite pentru ocuparea forţei de
muncă;
 Orientarea, formarea şi readaptarea
profesională.

2. Dreptul la condiţii de muncă
echitabile
Durata rezonabilă a muncii zilnice şi
săptămânale;
 Zile de sărbătoare plătite;
 Concediul anual plătit;
 Reducerea duratei de muncă sau concedii
plătite suplimentar pentru muncitorii
angajaţi în activităţi periculoase sau
insalubre;
 Perioada de odihnă săptămânală.

3. Dreptul la securitate şi igienă
în muncă
Adoptarea de reglementări referitoare la
securitate şi igienă;
 Controlul aplicării reglementărilor de
securitate şi de igienă;
 Consultarea organizaţiilor patronale şi ale
muncitorilor în materie de securitate şi de
igienă.

4. Dreptul la o remuneraţie
echitabilă
Remuneraţie echitabilă;
 Remuneraţie majorată pentru orele de
lucru suplimentare;
 Egalitatea remuneraţiei pentru femei şi
bărbaţi;
 Termenul de preaviz rezonabil în caz de
încetare a angajării.

5. Dreptul sindical
Dreptul de a constitui sindicate;
 Dreptul de a adera sau nu la sindicate;
 Activităţi sindicale;
 Persoane protejate de articolul 5 (câmp de
aplicare ratione personae) .

6. Dreptul la negociere colectivă
Consultări comune;
 Negociere voluntară;
 Conciliere şi arbitraj;
 Acţiuni colective.

7. Drepturile copiilor – protecţia
tineretului










Interdicţia muncii copiilor;
Vârsta minimă de muncă prea ridicată pentru anumite profesii;
Dreptul la avantajul deplin al învăţământului obligatoriu;
Durata muncii pentru tinerii sub şaisprezece ani;
Remuneraţie echitabilă pentru tinerii muncitori şi ucenici;
Integrarea în timpul de lucru a perioadei de pregătire
profesională;
Concedii anuale plătite tinerilor în vârstă de sub optsprezece
ani;
Interzicerea utilizării tinerilor sub optsprezece ani la munci de
noapte;
Controlul medical periodic pentru tinerii sub optsprezece ani;
Protecţia specială a copiilor şi a adolescenţilor împotriva
pericolelor fizice şi morale la care sunt expuşi.
8. Drepturi referitoare la
maternitate – condiţiile de
angajare a femeilor
Dreptul salariatelor la concedii de
maternitate;
 Interzicerea concedierii;
 Pauze pentru alăptare;
 Reglementarea muncii de noapte şi
interzicerea muncilor periculoase,
insalubre sau obositoare.

9. Dreptul la orientare
profesională




Promovarea serviciilor care să ajute toate
persoanele, inclusiv pe cele cu handicap, să
rezolve problemele legate de alegerea unei
profesii sau avansarea profesională;
Respectarea acestui articol este strâns legată de
respectarea art. 1 – dreptul la muncă;
Gratuitatea serviciilor de orientare profesională;
Egalitatea şanselor pentru membrii societăţilor.
10. Dreptul la formare profesională
Formarea tehnică şi profesională – Accesul
la învăţământul tehnic superior şi la
învăţământul universitar;
 Ucenicia şi alte sisteme de formare pentru
tineri;
 Formarea şi recalificarea profesională a
adulţilor;
 Măsuri specifice în favoarea formării
profesionale.

11. Dreptul la sănătate
Eliminarea cauzelor unei sănătăţi
deficiente;
 Servicii de consultaţii şi de educaţie;
 Prevenirea maladiilor.

12. Dreptul la securitate socială




Stabilirea sau menţinerea unui sistem de
securitate socială;
Menţinerea regimului de securitate socială la un
nivel satisfăcător cel puţin egal celui necesar
pentru ratificarea Codului European de Securitate
Socială;
Îmbunătăţirea progresivă a sistemului de
securitate socială;
Egalitatea de tratament a cetăţenilor altor Părţi
contractante în ceea ce priveşte securitatea
socială.
13. Dreptul la asistenţă socială şi
medicală




Dreptul persoanelor fără resurse la o asistenţă
socială şi medicală adecvată;
Interzicerea diminuării drepturilor politice sau
sociale ale persoanelor care beneficiază de
asistenţă socială sau medicală;
Dreptul la servicii eficiente pentru a preveni,
înlătura sau a atenua nevoile de ordin personal
sau familial;
Dreptul resortisanţilor altor Părţi contractante
care se află legal pe teritoriul statului interesat
fără a fi rezidenţi, la asistenţă socială şi medicală.
14. Dreptul de a beneficia de
servicii sociale
Obligaţia de a asigura servicii sociale;
 Încurajarea societăţii civile să participe
la crearea şi menţinerea serviciilor
sociale.

15. Dreptul persoanelor cu handicap la
formarea profesională şi la
readaptarea profesională şi socială
Dreptul persoanelor cu handicap la
formare profesională;
 Dreptul persoanelor cu handicap la un
loc de muncă.

16. Dreptul familiei la protecţie
socială, juridică şi economică
Egalitatea drepturilor familiilor;
 Egalitatea drepturilor soţilor şi copiilor;
 Politica familială şi protecţia legăturii
sociale.

17. Dreptul mamei şi a copilului la
protecţie socială şi economică
Protecţia mamelor;
 Protecţia copiilor;
 Protecţia tinerilor în general.

18. Dreptul la exercitarea unei
activităţi pe teritoriul celorlalte
părţi
Aplicarea reglementărilor existente întrun spirit liberal;
 Simplificarea formalităţilor şi reducerea
impozitelor şi taxelor;
 Liberalizarea reglementărilor;
 Dreptul cetăţenilor de a părăsi ţara.

19. Dreptul lucrătorilor migranţi şi al
familiei lor la protecţie şi asistenţă










Servicii gratuite de ajutor şi de informare; măsuri împotriva
propagandei înşelătoare privind emigraţia şi imigraţia;
Asistenţă pentru a facilita plecarea, călătoria şi primirea
muncitorilor migranţi şi a familiilor lor;
Colaborarea între serviciile sociale ale ţărilor de emigraţie şi de
imigraţie;
Egalitatea de tratament a imigranţilor în ceea ce priveşte condiţiile
de muncă, afilierea la sindicate şi obţinerea de locuinţe;
Egalitatea de tratament a imigranţilor în privinţa impozitelor,
taxelor şi contribuţiilor aferente la locul de muncă;
Reîntregirea familiei;
Egalitatea de tratament a imigranţilor pentru acţiuni în justiţie;
Garanţia împotriva expulzării;
Transferul câştigurilor şi al economiilor;
Extinderea protecţiei şi a asistenţei asigurate muncitorilor migranţi
independenţi.
20. Dreptul la egalitate de şanse şi de
tratament în materie de angajare şi
profesie, fără discriminare în
funcţie de sex




Accesul la angajare, protecţia împotriva
concedierii şi reintegrarea profesională;
Orientarea, formarea, recalificarea şi
reintegrarea profesională;
Condiţiile de angajare şi de muncă;
Evoluţia carierei, inclusiv promovarea.
21. Dreptul la informare şi
consultare
Informarea periodică sau la momentul
oportun despre situaţia economică şi
financiară a întreprinderii;
 Consultarea în timp util asupra
deciziilor propuse în vederea neafectării
lucrătorilor.

22. Dreptul de a participa la
determinarea şi ameliorarea
condiţiilor de muncă şi a mediului
de muncă
Asigurarea dreptului lucrătorilor de a lua parte la
:
 Determinarea şi ameliorarea condiţiilor de
muncă şi de organizare a muncii;
 Protecţia sănătăţii şi a securităţii în cadrul
întreprinderii;
 Organizarea serviciilor şi facilităţilor sociale;
 Controlul respectării reglementărilor.
23. Dreptul persoanelor vârstnice
la protecţie
Dreptul persoanelor vârstnice de a
rămâne membri deplini ai societăţii;
 Instituţiile de asistenţă şi participarea
la determinarea condiţiilor de viaţă în
instituţii.

24. Dreptul la protecţie în caz de
concediere
Existenţa motivelor întemeiate legate
de aptitudini şi conduită;
 Indemnizaţii adecvate sau altă
reparaţie corespunzătoare pentru
lucrătorii concediaţi fără motiv
întemeiat.

25. Dreptul lucrătorilor la protecţie în
caz de insolvabilitate a patronului
Garantarea creanţelor lucrătorilor care
rezultă din contracte de muncă de
către:
- o instituţie de asigurare;
- orice alta formă efectivă de protecţie.
26. Dreptul la demnitate în
muncă
Prevenirea hărţuirii sexuale;
 Dreptul la protecţia demnităţii.

27. Dreptul lucrătorilor cu
responsabilităţi familiale la
egalitate de şanse şi tratament
Orientarea şi formarea profesională;
 Condiţii de angajare şi securitate socială;
 Promovarea serviciilor publice sau
private;
 Concedii parentale pentru îngrijirea
copiilor.

28. Dreptul reprezentanţilor
lucrătorilor la protecţie
Dreptul la protecţie efectivă împotriva
actelor care pot aduce prejudicii;
 Dreptul la facilităţi.

29. Dreptul la informare şi
consultare în procedurile de
concediere colectivă
Informarea şi consultarea
reprezentanţilor lucrătorilor;
 Ajutoare pentru redistribuirea şi
recalificarea lucrătorilor.

30. Dreptul la protecţie împotriva
sărăciei şi a excluderii sociale

Acces efectiv la angajare, locuinţă,
formare, învăţământ, cultură, asistenţă
socială şi medicală.
31. Dreptul la locuinţă
Favorizarea accesului la locuinţă;
 Cost accesibil la locuinţe pentru
persoanele care nu dispun de resurse
suficiente.

Mecanismul de control
Două tipuri principale de metode privind
supravegherea aplicării convenţiilor:
- plângerile;
- analiza rapoartelor.
 Procedura de control – intervenţia a trei
organe:
- Comitetul european al drepturilor
sociale,
- Comitetul guvernamental,
- Comitetul Miniştrilor.

Republica Moldova – stat ratificant
a Cărţii Sociale Europene revizuite
(obligaţii)
Adoptarea măsurilor
necesare în vederea
executării reale a
prevederilor ratificate
Întocmirea
Rapoartelor
Naţionale referitor
la aplicarea Cartei
Participarea la
şedinţele
Comitetului
guvernamental
Prevederi ale Cartei Sociale Europene
revizuite ratificate de Republica Moldova
Articole integrale:
1, 2, 5, 6, 8, 9, 11, 12, 16, 17, 20, 21, 24, 26, 28, 29 (Republica
Moldova a selectat 6 articole din cele 9 articole considerate esenţiale, condiţie
impusă de Cartă).
Articole parţiale:
Art. 3 (par. 1-3); art. 4 (par. 3-5); art. 7 (par. 1-4, 7-10); art. 13 (par. 13); art. 15 (par. 1, 2), art. 18 (par. 3, 4), art. 19 (par. 7, 8), art. 27 (par.
2).
Notă: Pentru ratificare statul trebuie să se considere legat de cel
puţin 16 articole (inclusiv cele 6 considerate esenţiale sau 63
paragrafe). Republica Moldova a ratificat minimul de 16 articole
sau 64 paragrafe.
Codul European de Securitate
Socială (revizuit)
Deschis spre semnare la 6 noiembrie 1990;
 9 ramuri tradiţionale ale securităţii sociale;
 Sistemul de control al Codului.

ELEMENTE COMPARATIVE
ALE SISTEMULUI DE
ASIGURĂRI SOCIALE DIN
REPUBLICA MOLDOVA CU
CONVENŢIA O.I.M. 102/1952 ŞI
CODUL EUROPEAN DE
SECURITATE SOCIALĂ
I. Îngrijiri medicale
1.1. Riscul acoperit
Art. 8 din
Convenţia
102/1952
- stările morbide,
indiferent de cauză;
- graviditatea,
naşterea şi urmările
acestora.
Art. 8 din Codul
European de
Securitate Socială
- cazurile in care sînt
necesare îngrijiri
medicale cu caracter
curativ;
- îngrijiri medicale cu
caracter preventiv în
condiţiile prescrise.
Legea nr. 1585-XIII din
27.02.98
- finanţarea asistenţei
medicale necesare persoanei
asigurate în volumul şi de
calitatea prevăzută în
Programul unic;
- acordarea asistenţei
medicale în cazul încheierii
contractului de asigurare
obligatorie de asistenţă
medicală.
1.2. Persoane protejate
Art. 9 din Convenţia 102/1952
- fie categorii prescrise de salariaţi,
reprezentând în total cel puţin 50% din
ansamblul salariaţilor precum si consorţii
si copiii salariaţilor din aceste categorii;
- fie categorii prescrise ale populaţiei active,
reprezentând in total cel puţin 20% din
ansamblul rezidenţilor , precum si consorţii
si copiii membrilor acestor categorii;
- fie categorii prescrise de rezidenţi ,
reprezentând in total cel puţin 50% din
ansamblul rezidenţilor;
- fie daca s-a întocmit o declaraţie in
aplicarea art.3 din Convenţie (economia nu
dispune de resurse suficiente), categorii
prescrise de salariaţi, reprezentând in total
cel puţin 50% din ansamblul care lucrează
in întreprinderi industriale cu cel puţin 20
de angajaţi precum si consorţii si copiii
salariaţilor din aceste categorii.
Art. 9 din Codul European de
Securitate Socială
- fie toţi salariaţii, inclusiv ucenicii ca
si soţii (şotiile) aflate in întreţinere si
copiii lor;
- fie toate persoanele active din punct
de vedere economic ca si toţi soţii /
soţiile aflaţi in întreţinere si copiii lor;
- toţi rezidenţii.
Dreptul de a exclude.
- fie 5% din totalul salariaţilor;
- fie 10% din ansamblul populatei
active;
- fie până la 10% din ansamblul
rezidenţilor;
Derogări: fie 80% din ansamblul
salariaţilor , fie 75% din ansamblul
populaţiei active din punct de vedere
economic, sau 70% din ansamblul
rezidenţilor daca legislaţia naţională
prevede garantarea îngrijirilor
medicale.
Legea 1585-XIII din
27.02.1998
-art.1 prevede
garantarea îngrijirilor
medicale;
- persoane asigurate
pot fi atât cetăţenii
Republicii Moldova cît
si cetăţenii sau
apatrizii aflaţi în
Republica Moldova în
interesul cărora au fost
plătite prime de
asigurare obligatorie.
1.3. Prestaţii de îngrijiri medicale
Art. 10 din Convenţia 102/1952
a)în caz de stare morbidă:
- îngrijiri din partea medicilor de medicină
generală, inclusiv vizitele la domiciliu;
- îngrijiri din partea medicilor specialişti date
în spitale persoanelor spitalizate sau
nespitalizate si îngrijiri din partea medicilor
specialişti date în afara spitalelor;
- furnizarea de produse farmaceutice
esenţiale prescrise de către medic sau de alt
practician calificat;
- spitalizarea, atunci când aceasta este
necesară.
b) în caz de graviditate , naştere sau urmări
ale acestora:
- îngrijiri prenatale , îngrijiri pe durata
naşterii si îngrijiri postnatale date fie de către
un medic, fie de către o moaşă calificată;
- spitalizare, atunci când aceasta este
necesară .
Prin derogare beneficiarul sau susţinătorul
familiei acestuia poate fi obligat sa participe
la cheltuielile de îngrijiri medicale in caz de
stare morbidă.
Art. 10 din Codul European de
Securitate Socială
a) îngrijirile acordate de medicii generalişti sau
specialişti persoanelor spitalizate sau
nespitalizate inclusiv diagnosticele si
controalele necesare, ca şi vizitele la domiciliu;
b) îngrijirile acordate de un practician al unei
profesii recunoscute legal drept conexă
profesiei medicale, sub supravegherea unui
medic sau a altui practician calificat;
c) furnizarea produselor farmaceutice necesare,
pe baza reţetei unui medic sau a altui practician
calificat;
d) întreţinerea într-un spital sau în orice altă
instituţie medicală;
e) îngrijire dentară, inclusiv protezele dentare
necesare;
f) readaptarea medicală ,inclusiv furnizarea,
întreţinerea si înlocuirea aparatelor de
ortopedie şi a protezelor;
g) transportarea bolnavului conform celor
prescrise. Prin derogare legislaţia poate
prevedea ca beneficiarul sau susţinătorul să
participe la cheltuielile de îngrijire medicală.
Art. 18 din Legea 1585XIII din 27.02.1998
- volumul îngrijirilor
medicale este prevăzut de
Programul unic.
II. Indemnizaţii de boală
2.1. Riscul acoperit
Art. 14 din Convenţia
102/1952
- incapacitatea de muncă
care rezultă dintr-o stare
morbidă si antrenează
suspendarea câştigurilor.
Art. 13 din Codul
European de Securitate
Socială
- incapacitatea de muncă
cauzată de o boală sau un
accident si antrenează
suspendarea câştigurilor.
Art. 5 din Legea nr.289XV din 22.07.2004
- incapacitatea temporară
de muncă cauzată de boli
obişnuite sau de accidente
care nu sunt legate de
muncă si antrenează
suspendarea câştigurilor.
2.2. Persoane protejate
Art. 15 din Convenţia 102/1952
- fie categorii prescrise de salariaţi
reprezentând în total 50% din ansamblul
salariaţilor;
- fie categorii prescrise ale populaţiei
active, reprezentând in total cel puţin
20% din ansamblul rezidenţilor;
- fie toţi rezidenţii ale căror resurse pe
durata riscului nu depăşeşte limitele
prescrise conform dispoziţiilor art.67
din Convenţie.
- fie, daca s-a făcut o declaraţie in
aplicarea art.3 din Convenţie (economia
nu a ajuns un grad suficient de
dezvoltare), categorii prescrise de
salariaţi, reprezentând in total cel puţin
50% din ansamblul salariaţilor din
întreprinderile industriale cu cel puţin
20% din angajaţi.
Art. 14 din Codul European de
Securitate Socială.
- fie toate categoriile de salariaţi ,
inclusiv ucenicii;
- fie categoriile prescrise de
populaţie activă din punct de vedere
economic constituind, in total cel
puţin 80% din ansamblul populaţiei
active din punct de vedere
economic.
Prin derogare orice Parte poate
exclude o parte din categoriile de
salariaţi, formând in total cel mult
10% din ansamblul salariaţilor.
Art. 2 din Legea nr.
289-XV din
22.07.2004
- persoanele asigurate
cu domiciliul in
Republica Moldova si
şomerii cu drept la
ajutor de şomaj.
2.3. Indemnizaţii de boală
Art. 16 din Convenţia
102/1952
- prestaţia care constă dintro plată periodică calculată
conform dispoziţiilor fie ale
art.65, fie ale art.66 din
Convenţie.
Art. 15 din Codul
European se Securitate
Socială
- indemnizaţiile de boală
trebuie sa fie vărsate sub
formă de plăti periodice
calculate conform
dispoziţiilor art.71sau ale
art.72 din Cod. Plăţile
periodice pot varia cu
condiţia că suma lor medie sa
fie in conformitate cu aceste
dispoziţii.
Art. 13 din Legea nr.289-XV din
22.07.2004
Cuantumul lunar al indemnizaţiei se
stabileşte diferenţiat in funcţie de
durata stagiului de cotizare:
-60% din baza de calcul stabilită
conform art.7 din Lege-în cazul unui
stagiu de cotizare de până la 5 ani;
-70% din baza de calcul stabilită
conform art.7 din Lege-în cazul unui
stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8
ani;
-100% din baza de calcul stabilită
conform art.7 din Lege-în cazul unui
stagiu de cotizare de peste 8 ani.
Cuantumul indemnizaţiei pentru
incapacitate temporară de muncă
cauzată de tuberculoză ,SIDA sau de
cancer de orice tip este de 100% din
baza de calcul stabilită conform art.7
din Lege.
2.4. Perioada de acordare a
indemnizaţiei de boală
Art. 18 din Convenţia
102/1952
- indemnizaţia se acorda pe
întreaga durata a riscului,
sub rezerva ca durata
prestaţiei sa poată fi limitată
la 26 de săptămâni in caz de
boală, cu posibilitatea de a
nu acorda prestaţia pe
durata primelor 3 zile de la
suspendarea câştigului.
Art. 17 din Codul
European al Securităţii
Sociale
- indemnizaţia se acordă pe
întreaga durată a riscului sau
până la acordarea în lichid a
ajutoarelor de bătrâneţe,
invaliditate sau readaptare
- durata acordării acestor
indemnizaţii poate fi limitată
la 52 de săptămâni pentru
fiecare caz de boală sau de 78
de săptămâni în decursul unei
perioade de 3 ani
consecutive, conform celor
prescrise.
Art. 9 din Legea nr.289-XV
din 22.07.2004
- indemnizaţia pentru
incapacitate temporară de
muncă se acorda pe o durată
de cel mult 180 de zile în
cursul unui an calendaristic si
începe sa curgă din prima zi
de concediu medical;
- indemnizaţia pentru
incapacitate temporară de
muncă începând cu a 120 zi
se plăteşte in cazul prelungirii
concediului medical, avizat
de Consiliul de Expertiza
Medicală a Vitalităţii.
III. Ajutoare de şomaj
3.1. Riscul acoperit
Art. 20 din Convenţia
102/1952
- suspendarea
câştigului în rezultatul
imposibilităţii obţinerii
unui loc de muncă
convenabil în cazul
unei persoane protejate,
capabilă si disponibilă
pentru muncă.
Art. 19 din Codul European al Securităţii Sociale
- şomajul complet, definit drept absenţă a câştigurilor
datorită imposibilităţii de a obţine un serviciu
convenabil de o persoană protejată capabilă sa
muncească, disponibilă să facă şi aflată efectiv în
căutarea unui loc de muncă;
- altfel de şomaj decât cel complet, definit drept
pierderea câştigurilor datorită uneia dintre
următoarele situaţii sau ambelor:
 reducerea duratei de lucru faţă de cea normală sau
legală, reducerea nemotivată de starea de sănătate sau
de acordul personal al lucrătorului , fără întrerupere a
relaţiei de muncă;
 imposibilitatea obţinerii unui serviciu convenabil
cu normă întreagă, pentru un şomer care deşi a
acceptat un serviciu fără normă întreagă de lucru este
capabil sa muncească cu normă întreagă, este
disponibil s-o facă şi se află efectiv in căutarea unui
serviciu cu normă întreagă de lucru.
Art. 2 din Legea
102-XV din
13.03.2003
- suspendarea
câştigului în rezultatul
imposibilităţii
obţinerii unui loc de
muncă si
nedesfăşurării
activităţii in scopul
obţinerii de venituri.
3.2. Persoane protejate
Art. 21 din Convenţia
nr.102/1952
- fie categorii prescrise de
salariaţi , reprezentând in total
cel puţin 50% din ansamblul
salariaţilor;
- fie toţi rezidenţii ale căror
resurse pe durata riscului nu
depăşesc limitele prescrise de
art.67 din Convenţie;
- fie dacă a fost făcută o
declaraţie in aplicarea art.3 din
Convenţie (grad insuficient de
dezvoltare), categorii prescrise
de salariaţi reprezentând in
total cel puţin 50% din
ansamblul salariaţilor care
lucrează la întreprinderi
industriale cu cel puţin 20 de
angajaţi.
Art. 20 din Codul European al Securităţii
Sociale
Art. 5 si 30 din Legea 102XV din 13.03.2003
- fie toţi salariaţii inclusiv ucenicii;
- fie toate categoriile prescrise de populaţie activă din
punct de vedere economic ,formând in total cel
puţin 70% din ansamblul populaţiei active din punct
economic.
Prin derogare orice Parte poate exclude o parte din
categoriile de salariaţi care formează în total cel
puţin 15% din ansamblul salariaţilor .
In plus, persoanele protejate trebuie sa includă în
condiţiile prescrise cel puţin două dintre următoarele
opt categorii de persoane:
- tinerii care si-au terminat pregătirea
profesională;
- tinerii care şi-au terminat studiile;
- tinerii eliberaţi din serviciul militar obligatoriu;
- părinţii aflaţi la sfârşitul unei perioade
consacrate educaţiei unui copil după terminarea
concediului de maternitate;
- persoanele ale căror consort a decedat;
- persoanele divorţate ;
- deţinuţii eliberaţi;
- invalizii care şi-au terminat perioada de
readaptare profesională;
Orice parte poate exclude funcţionarii publici care
beneficiază de garanţiile prescrise cu privire la
stabilitatea serviciului.
- persoanele aflate in căutarea
unui loc de muncă;
 al cârei contract a fost
desfăcut din motive economice;
 expirarea termenului
contractului individual de
muncă;
 desfacerea contractului de
muncă din propria iniţiativă din
motivul stării sănătăţii,
transferarea sediului unităţii in
altă localitate sau transferului
soţului (soţiei) la lucru în altă
localitate;
 care a încetat să lucreze
renunţând la licenţa (autorizaţie)
pentru desfăşurarea unei
activităţi de întreprinzător sau pe
bază de patentă;
 care a încetat sa muncească
peste hotare în condiţiile
încheierii anticipate a unui
contract de asigurări medicale de
stat.
3.3. Calcularea ajutoarelor de şomaj
Art. 22 din Convenţia
102/1952
- ajutoarele constau din plăţi
periodice, calculate
conform dispoziţiilor art.65
sau ale art.66 din
Convenţie;
– în cazul protejării tuturor
rezidenţilor ale căror resurse
nu depăşesc limitele
prescrise, ajutorul va consta
dintr-o plată periodică,
calculată conform
prevederilor art.67 din
Convenţie.
Art. 21 din Codul
European al Securităţii
Sociale
- în cazul şomajului complet,
ajutoarele trebuie să fie
plătite sub formă de plăţi
periodice conform
dispoziţiilor art.71 sau 72 din
Cod;
- în caz de şomaj, altul decât
cel complet, ajutoarele
trebuie plătite în condiţiile
prescrise sub formă de plăţi
periodice care să compenseze
în mod echitabil pierderea de
câştiguri datorate şomajului.
Art. 32 din Legea 102-XV
din 13.03.2003
- ajutoarele se stabilesc în funcţie
de stagiul de cotizare , după cum
urmează:
- 50% din salariul mediu pe
economie din anul precedent în
cazul unui stagiu de cotizare de
până la 5 ani;
-55% din salariul mediu pe
economie din anul precedent, în
cazul unui stagiu de cotizare
cuprins între 5 şi 10 ani;
-60% din salariul mediu
pe economie din anul precedent,
în cazul unui stagiu de cotizare
de peste 10 ani.
3.4. Perioada de plată a ajutorului de şomaj
Art. 24 din Convenţia
102/1952
- ajutoarele se acordă pe
întreaga perioadă a riscului,
exceptând cazurile de
limitare a ei, inclusiv:
 când sânt protejate
categorii de salariaţi la 13
săptămâni în cursul unei
perioade de 12 luni;
 când sânt protejaţi toţi
rezidenţii ale căror resurse
nu depăşesc limitele
prescrise la 26 de săptămâni
în cursul unei perioade de 12
luni.
Art. 24 din Codul
European de Securitate
Socială
- ajutoarele se acordă pe
întreaga perioadă sau până la
acordarea ajutorului în
lichidităţi a ajutoarelor de
bătrâneţe, invaliditate sau
readaptare profesională;
- durata de acordare a
ajutoarelor poate fi limitată
fie la 39 de săptămâni în
decursul unei perioade de 24
de luni, fie la 39 de săptămâni
pentru fiecare caz de şomaj.
Art. 33 din Legea 102-XV
din 13.03.2003
- ajutoarele se acordă
diferenţiat, în funcţie de
stagiul de cotizare, după cum
urmează:
- 6 luni calendaristice, în
cazul unui stagiu de cotizare
de până la 5 ani, dar nu mai
puţin de 1 an;
- 9 luni calendaristice, în
cazul unui stagiu de cotizare
cuprins între 5 şi 10 ani;
-12 luni calendaristice, în
cazul unui stagiu de cotizare
de peste 10 ani.
IV. Pensia de bătrâneţe
4.1. Riscul acoperit
Art. 26 din Convenţia
102/1952
- supravieţuirea peste o vârstă
prescrisă;
- vârsta prescrisă nu va trebui să
depăşească 65 de ani;
- o vârstă mai mare de 65 de ani
va putea fi fixată avându-se în
vedere capacitatea de muncă a
persoanelor din ţara respectivă;
- legislaţia naţională va putea
suspenda prestaţiile dacă
persoana care ar avea dreptul la
aceasta exercită anumite activităţi
prescrise sau va putea reduce
prestaţiile contributive atunci
când câştigurile beneficiarului,
celelalte resurse ale acestuia sau
cele două acumulate depăşesc o
anumită sumă.
Art. 26 din Codul European de Securitate Socială
- riscul acoperit este supravieţuirea dincolo de o vârstă prescrisă ;
- vârsta prescrisă nu poate depăşi 65 de ani decât dacă criterii demografice,
economice şi sociale adecvate le justifică;
Dacă vârsta prescrisă este egală sau superioară vârstei de 65 de ani,
aceasta trebuie să fie menţionată, în condiţiile prescrise conform dispoziţiilor
a cel puţin una dintre următoarele condiţii:
- când cel interesant a îndeplinit munci considerate de legislaţia sau practica
naţională ca munci grele sau insalubre, în scopul atribuirii pensiei de
bătrâneţe;
- datorită incapacităţii de a munci în măsura prescrisă si la vârsta prescrisă;
- în caz de şomaj total de o durată de cel puţin un an după o vârstă prescrisă;
- după o perioadă prescrisă de cotizare, de activitate profesională sau de
rezidenţă superioară duratei perioadelor prevăzute în art. 29 din Cod;
Orice parte se poate deroga de la dispoziţiile expuse mai sus atunci când
legislaţia sa prevede modalităţi de variaţie a vârstei de pensionare în
conformitate cu următoarele dispoziţii:
a) persoanele care solicită ca, în condiţiile precise să beneficieze mai
devreme de pensie, sub rezerva reducerilor posibile, în funcţie de durata
perioadei de anticipare, faţă de suma normală pe care ar fi primit-o la această
vârstă pentru o perioadă de cotizare , de activitate profesională sau de
rezidenţă, inclusiv orice perioadă asimilată,, corespunzătoare celei pe care a
efectuat-o efectiv;
b) persoanele care o solicită trebuie să aibă posibilitatea de a amâna
cererea de pensie dincolo de vârstă prescrisă , pentru a putea fie să efectueze
perioade adiţionale de stagiu ce le sânt necesare pentru îndeplinirea
condiţiilor cerute, fie să beneficieze de o pensie mai mare , în funcţie de
perioada de amânare sau , dacă e cazul, a perioadelor adiţionale de cotizare,
inclusiv orice perioadă asimilată .
Art. 41 din Legea 156-XIV
din 14.10.1998
- începând cu 1 ianuarie 1999 ,
vârstele de pensionare se
stabilesc la 60 de ani şi 6 luni
pentru bărbaţi şi la 55 de ani 6
luni pentru femei.
- în fiecare an ulterior, vârstele
de pensionare se majorează cu
6 luni;
- începând cu 1 ianuarie 2003
se stabilesc vârstele de
pensionare necesare obţinerii
dreptului de pensie pentru
limită de vârstă de 62 de ani
pentru bărbaţi şi de 57 de ani
pentru femei.
- cuantumul integral al pensiei
se determină din calculul a
1.2% din venitul asigurat
specificat la art.8 din Lege.
4.2. Persoane protejate
Art.27 din Convenţia 102/1952
- fie categorii prescrise de salariaţi,
reprezentând în total cel puţin 50%
din ansamblul salariaţilor;
- fie categorii prescrise ale
populaţiei active, reprezentând în
total cel puţin 20% din ansamblul
rezidenţilor;
- fie toţi rezidenţii ale căror resurse
pe durata riscului nu depăşesc
limite prescrise conform
dispoziţiilor art.67 din Convenţie;
- fie, dacă a fost făcută o declaraţie
în aplicarea art.3 din Convenţie,
categorii prescrise de salariaţi ,
reprezentând în total cel 50% din
ansamblul salariaţilor care lucrează
în întreprinderi industriale cu cel
puţin 20 de angajaţi.
Art. 28 din Codul European al
Securităţii Sociale
- toţi salariaţii, inclusiv, în condiţiile
prescrise, ucenicii;
- categorii prescrise de populaţie
activă din punct de vedere
economic, formând în total cel
puţin 80% din ansamblul
populaţiei active din punct de
vedere economic;
- toţi rezidenţii;
Părţile pot exclude din categoriile
menţionate mai sus:
categorii de salariaţi formând în
total cel mult 10% din ansamblul
salariaţilor;
categorii de rezidenţi formând în
total cel mult 10% din ansamblul
rezidenţilor.
Art. 2 din Legea
nr.156-XIV din
14.10.1998
- asiguraţii domiciliaţi
în Republica
Moldova;
- persoanele care la
data stabilirii pensiei
nu au calitatea de
salariat dar
îndeplinesc condiţiile
prevăzute de Lege;
- agricultorii.
4.3. Calcularea pensiei de bătrâneţe
Art. 28 şi 29 din Convenţia 102/1952
Pensia va consta dintr-o plată periodică, calculată după cum
urmează:
- fie conform dispoziţiilor art.65 sau 66 din Convenţie, atunci
când sânt protejate categorii de salariaţi sau categorii ale
populaţiei active;
- fie conform dispoziţiilor art.67 din Convenţie, atunci când
sânt protejaţi toţi rezidenţii ale căror resurse pe durata riscului
nu depăşesc limitele prescrise.
Pensia trebuie garantată cel puţin:
- unei persoane care a realizat, înainte de survenirea riscului,
conform unor reguli prescrise, un stagiu care poate consta fie
din 30 de ani de cotizare sau de angajare, fie din 20 de
rezidenţă;
- când, în principiu, toate persoanele active sânt protejate,
unei persoane protejate care a realizat un stagiu prescris de
cotizare şi în numele căreia au fost vărsate, în cursul perioadei
active de viaţă, cotizaţii al căror număr mediu anual atinge o
cifră prescrisă;
Atunci când acordarea pensiei respective este condiţionată
de realizarea unei perioade minime de cotizare sau de angajare,
o prestaţie redusă trebuie garantată cel puţin:
- unei persoane protejate care a realizat, înainte de
survenirea riscului, conform unor reguli prescrise, un stagiu de
15 ani de cotizare sau de angajare;
- când, în principiu, sânt protejate toate persoanele active,
unei persoane protejate care a realizat un stagiu prescris de
cotizare şi în numele căreia a fost vărsată, în cursul perioadei
active a vieţii sale, jumătate din numărul mediu anual de
cotizaţii prescrise.
Art. 29 şi 30 din Codul European al
Securităţii Sociale
- pensia de bătrâneţe trebuie să fie acordată
sub formă de plăţi periodice calculate
conform dispoziţiilor art.71 sau 72 din Cod; - pensia vizată trebuie să fie garantată tuturor
persoanelor protejate care, conform regulilor
prescrise au efectuat o perioadă de 40 de ani
de cotizare, de activitate profesională sau de
rezidenţă, inclusiv orice perioadă asimilată.
Prin derogare pensia vizată este
garantată:
- atunci când, în principiu toate persoanele
active din punct de vedere economic sânt
protejate, persoanele protejate care au cotizat,
conform regulilor prescrise, o perioadă
prescrisă şi în numele cărora au fost vărsate,
de-a lungul perioadei active a vieţii lor,
cotizaţii al căror număr mediu anual, numărul
anual sau sumă medie anuală atinge o cifră
prescrisă;
- atunci când, în principiu, toţi rezidenţii
sânt protejaţi, persoanelor protejate care,
conform regulilor prescrise, au avut calitatea
de rezidenţi o perioadă prescrisă, inclusiv
orice perioadă asimilată.
Art. 42 din Legea
nr.156 din 14.10.1998
- începând cu 1 ianuarie
1999 se stabileşte stagiul
de cotizare necesar
obţinerii dreptului la
pensie de 26 de ani
pentru bărbaţi şi de 22
de ani pentru femei;
- în fiecare an ulterior,
stagiul de cotizare se
majorează cu 1 an
pentru bărbaţi şi cu 2
ani pentru femei, până
la atingerea stagiului de
cotizare de 30 de ani
atât pentru bărbaţi cât şi
pentru femei.
V. Ajutoare în caz de accidente de muncă
5.1. Riscul acoperit
Art. 32 din Convenţia 102/1952
- starea morbidă ;
- incapacitatea de muncă rezultată dintro stare morbidă şi care antrenează
suspendarea câştigului aşa cum este
aceasta definită;
- pierderea totală sau parţială a
capacităţii de a câştiga peste un anumit
grad prescris, atunci când este probabil
că această pierdere totală sau parţială va
fi permanentă, sau diminuarea
corespunzătoare a capacităţii fizice ;
- pierderea mijloacelor de existenţă a
văduvei sau a copiilor ca urmare a
decesului susţinătorului familiei; în cazul
văduvei, dreptul la prestaţie poate fi
condiţionat prezumţiei, conform
legislaţiei naţionale, că este incapabil de
a-şi subvenţiona propriile nevoi.
Art. 32 şi 34 din Codul European de Securitate
Socială
- necesitatea de îngrijiri medicale;
- incapacitatea iniţială sau temporară de muncă care
determină suspendarea câştigurilor, aşa cum este definită
de legislaţia naţională;
- pierderea totală a capacităţii de câştig sau pierderea
parţială a capacităţii de câştig dincolo de un anumit nivel
prescris atunci când este probabil că această pierdere
totală sau parţială va fi permanentă, sau diminuarea
corespunzătoare a integrităţii fizice;
- în cazul decesului victimei, pierderea mijloacelor
subzistenţă de către consortele şi copiii victimei.
Notă:
- E necesar de a prescrie o definiţie a accidentului de
muncă care să comporte condiţiile în care accidentul pe
traseul spre sau de la muncă este considerat un accident
de muncă;
- Trebuie să se stabilească pe cale legislativă o listă a
bolilor recunoscute ca profesionale.
Art. 2 din Legea
nr. 756-XIV din
24.12.1999
- diminuarea
capacităţii de
muncă;
- pierderea
capacităţii de
muncă;
- decesul ca urmare
a accidentului de
muncă sau a bolii
profesionale.
5.2. Persoane protejate
Art. 33 din Convenţia 102/1952
- fie categorii prescrise de salariaţi,
reprezentând în total cel puţin
50% din ansamblul salariaţilor şi,
pentru prestaţiile la care se
deschide dreptul prin decesul
susţinătorului familiei ,de
asemenea consorţii şi copii
salariaţilor din aceste categorii ;
- fie, atunci când a fost făcută o
declaraţie în aplicarea art.3 din
Convenţie, categorii prescrise de
salariaţi, reprezentând în total cel
puţin 50% din ansamblul
salariaţilor care lucrează în
întreprinderi industriale cu cel
puţin 20 de angajaţi şi, pentru
prestaţiile la care se deschide
dreptul prin decesul susţinătorului
familiei, de asemenea consorţii şi
copiii salariaţilor din aceste
categorii.
Art. 35 din Codul European de
Securitate Socială
Art. 3 din Legea 756-XIV din
24.12.1999
- toţi salariaţii, inclusiv ucenicii şi,
în cazul decesului victimei,
consortul supravieţuitor şi copiii;
sau
- categorii prescrise de populaţie
activă din punct de vedere
economic, formând in total cel
puţin 80% din ansamblul
populaţiei active, in cazul decesului
victimei, consortul supravieţuitor şi
copiii.
- cetăţenii Republicii Moldova,
cetăţenii străini şi apatrizii care
desfăşoară activitate pe teritoriul
Republicii Moldova în bază de
contract individual de muncă,
încheiat cu un angajator din
Republica Moldova;
- cetăţenii Republicii Moldova
care desfăşoară activitate în
străinătate, în baza dispoziţiei
legale a unui angajator din
Republica Moldova;
- persoanele care desfăşoară
activitate în funcţii efective sau
sânt numite în autorităţile
publice, pe durata mandatului,
ale căror drepturi şi obligaţii
sânt asimilate cu ale cetăţenilor
Republicii Moldova.
Notă: În cazul consorţilor
supravieţuitori , dreptul la pensie
poate fi subordonat, conform celor
prescrise, condiţiei ca aceştia să fie
incapabili de a se întreţine singuri.
5.3. Conţinutul îngrijirilor medicale
Art. 34 din Convenţia 102/1952
Art. 36 din Codul European de Securitate
Socială
- îngrijirile date de către medicii de medicină
generală şi specialişti persoanelor spitalizate sau
nespitalizate, inclusiv vizitele la domiciliu;
- îngrijirile dentare ;
- îngrijirile date de infirmieri, fie la domiciliu , fie
într-un spital sau într-o altă instituţie medicală;
- întreţinerea într-un spital , o casă de convalescenţă,
un sanatoriu sau într-o altă instituţie medicală;
- furniturile dentare , farmaceutice şi alte furnituri
medicale sau chirurgicale , inclusiv aparatele de
proteză şi întreţinerea acestora , precum şi ochelarii;
- îngrijirile date de un membru de altă profesie
recunoscută legal ca fiind conexă profesiei medicale,
sub supravegherea unui medic sau a unui dentist.
Dacă a fost făcută o declaraţie în aplicarea art.3 din
Convenţie , îngrijirile medicale trebuie să includă cel
puţin :
- îngrijirile date de medici de medicină generală,
inclusiv vizitele la domiciliu;
- îngrijirile date de medici specialişti în spitale
persoanelor spitalizate sau nespitalizate şi îngrijirile
care pot fi date în afara spitalelor;
- furnizarea de produse farmaceutice esenţiale,
prescrise de un medic sau de un alt practicant
calificat;
- spitalizarea , atunci când aceasta este necesară.
- îngrijirile date de medicii generalişti şi specialişti
persoanelor spitalizate, inclusiv punerea diagnosticelor şi
efectuarea controalelor necesare, ca şi vizitele la
domiciliu;
- îngrijirile acordate de membrul unei profesii legal
recunoscute ca fiind conexă profesiei medicale, sub
supravegherea unui medic sau a altui practician
calificat;
- furnizarea produselor farmaceutice necesare pe baza
reţetei unui medic sau a altui practician calificat;
- întreţinerea într-un spital sau orice altă instituţie
medicală ;
- îngrijirile dentare, inclusiv protezele dentare necesare ;
- readaptarea medicală, inclusiv furnizarea, întreţinerea şi
înlocuirea aparatelor de ortopedie sau a protezelor , ca şi
a aparatelor de ajutor medical conform celor prescrise ;
- transportarea victimei, conform celor prescrise;
- în măsura posibilului, îngrijiri la locul de muncă ;
- îngrijiri de urgenţă victimelor accidentelor grave;
- îngrijiri constante victimelor unor răni uşoare care nu
determină încetarea lucrului.
Beneficiarul nu poate fi obligat să participe la
cheltuielile pentru îngrijirile medicale.
Îngrijirile medicale trebuie să încerce să păstreze, să
restabilească sau să amelioreze sănătatea persoanei
protejate, ca şi capacitatea sa de a munci şi de a se
întreţine singură.
Art. 10 din Legea nr.756-XIV din
24.12.1999
- tratament ambulatoriu;
- analize medicale şi
medicamente;
- asistenţă medicală de urgenţă ;
- servicii medicale în spitale şi
clinici specializate;
- servicii de chirurgie plastică şi
reparaţie;
- servicii de fizioterapie;
- îngrijirea socială;
- tratament sanatorial;
- acoperirea cheltuielilor pentru
transport pentru vizitarea
instituţiilor medicale , sanatoriilor
şi a cheltuielilor însoţitorului;
- materiale şi articole medicosanitare pentru corectarea auzului
şi văzului;
- proteze, aparate ortopedice şi
încălţăminte ortopedică specială;
- mijloacele auxiliare (scaun cu
rotile, cărucior etc.).
5.4. Cuantumul plăţilor periodice
Art. 36 din Convenţia 102/1952
- plăţile periodice vor fi calculate conform
dispoziţiilor art.65 sau art.66 din
Convenţie dacă pierderea capacităţii de
muncă va fi permanentă, sau diminuarea
corespunzătoare a integrităţii fizice, sau
decesul susţinătorului familiei.
În caz de pierdere parţială a capacităţii
de a câştiga, atunci când este probabil că
această pierdere va fi permanentă, sau în
cazul unei diminuări corespunzătoare a
integrităţii fizice, prestaţia, când este
datorată, va consta dintr-o plată periodică
fixată la o proporţie convenabilă din cea
prevăzută în caz de pierdere totală a
capacităţii totale de a câştiga sau de
diminuare corespunzătoare a integrităţii
fizice.
Plăţile periodice vor putea fi convertite
într-un capital vărsat într-o singură tranşă:
fie atunci când gradul de incapacitate este
minim, sau fie atunci când autorităţilor
competente le va fi furnizată garanţia unui
loc de muncă judicios.
Art. 37-39 din Codul
European de Securitate
Socială
- ajutorul trebuie să fie vărsat sub
formă de plăţi periodice calculate
conform dispoziţiilor art.71 sau
72 din Cod;
- suma la care se pot ridica plăţile
periodice poate varia pe durata
situaţiei în cauză;
- în cazul pierderii parţiale a
capacităţii de câştig într-o
proporţie inferioară celei de 25%
sau a micşorării corespunzătoare
a integrităţii fizice, ajutorul se
poate acorda sub forma unei
plăţi unice.
Art. 14,16,18 din Legea nr. 756-XIV
din 24.12.1999
- cuantumul indemnizaţiei pentru
incapacitate temporară de muncă
constituie 100% din salariul mediu lunar
asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni
premergătoare lunii în care s-a produs
accidentul de muncă sau a fost
constatată îmbolnăvirea profesională;
- cuantumul indemnizaţiei de invaliditate
pentru asiguratul încadrat în gradele I
sau II de invaliditate se determină ca
diferenţa dintre 2/3 din salariul mediu
lunar asigurat al asigurătorului pe
ultimele 6 luni premergătoare lunii în
care s-a produs accidentul de muncă sau
a fost constatată îmbolnăvirea
profesională;
- indemnizaţia de deces se acordă o
singură dată, în sumă fixă, corespunzător
numărului şi categoriei persoanelor
aflate în întreţinerea asiguratului.
VI. Ajutoare familiale
6.1. Riscul acoperit
Art. 40 din Convenţia
102/1952
Art. 45 din Codul European
de Securitate Socială
- riscul acoperit revine
copiilor, conform celor
prescrise.
- situaţia acoperită este
întreţinerea copiilor, conform
celor prescrise.
Legea 499/XIV din
14.07.1999;
Hotărârea Guvernului nr.
1478 din 15.11.2002 şi alte
reglementări
- situaţia acoperită este
creşterea / îngrijirea şi
întreţinerea copilului conform
celor prescrise.
6.2. Persoane protejate
Art. 41 din Convenţia
102/1952
Art. 46 din Codul European de Securitate
Socială
- fie categorii prescrise de
salariaţi, reprezentând în total
cel puţin 50% din ansamblul
salariaţilor;
- fie categorii prescrise ale
populaţiei active, reprezentând
în total cel puţin 20% din totalul
rezidenţilor;
- fie toţi rezidenţii ale căror
resurse pe durata riscului nu
depăşesc nişte limite prescrise;
- fie, dacă a fost făcută o
declaraţie în aplicarea art.3 din
Convenţie, categorii prescrise de
salariaţi, reprezentând în total
cel puţin 50% din ansamblul
salariaţilor care lucrează în
întreprinderi industriale cu cel
puţin 20 de angajaţi.
- copiii tuturor salariaţilor inclusiv ucenicii; sau
- copiii tuturor persoanelor active din punct de
vedere economic; sau
- copiii tuturor rezidenţilor;
- copiii tuturor rezidenţilor ale căror resurse, pe
durata situaţiei respective, nu depăşesc anumite
limite prescrise;
Prin derogare de la primele două poziţii de
mai sus orice Parte poate exclude:
- copiii unor categorii de salariaţi care
formează, în total, cel puţin 5% din ansamblul
salariaţilor;
- copiii unor categorii de populaţie activă din
punct de vedere economic, formând în total, cel
mult 10% din ansamblul populaţiei active.
Copiii indicaţi pe primele două poziţii dacă
primesc ajutoare de invaliditate, de bătrâneţe sau
de urmaş, ajutoare de incapacitate permanentă
de gradul prescris sau pensie de urmaş în caz de
accident de muncă sau boală profesională, ajutor
de şomaj trebuie protejaţi în condiţiile prescrise.
Legea 499/XIV din
14.07.1999
Hotărârea
Guvernului nr. 1478
din 15 noiembrie
2002
- invalizii din copilărie
de gradele I,II,III;
- copiii invalizi, în
vârstă de până la 16
ani, cu severitatea
I,II,III;
- copiii care au pierdut
întreţinătorul;
- familiile cu copii.
6.3. Categorii de ajutoare familiale
Art. 42 din Convenţia 102/1952
- fie o plată periodică acordată
oricărei persoane protejate care a
realizat stagiul prescris;
- fie furnizarea pentru copii a
hranei, îmbrăcămintei, cazarea,
sejurul de vacanţă sau asistenţă
menajeră;
- fie o combinaţie a plăţilor indicate
mai sus;
Ajutoarele menţionate trebuie
garantate cel puţin unei persoane
protejate care a realizat, în cursul
unei perioade prescrise, un stagiu
care poate consta fie din trei luni de
cotizare sau de angajare, fie dintr-un
an de rezidenţă, conform celor
prescrise.
Art. 47 din Codul European de
Securitate Socială
- fie plăţi periodice în favoarea
familiilor;
- fie o combinaţie de plăţi periodice,
avantaje fiscale, ajutoare în natură sau
servicii sociale în favoarea familiilor.
Notă: Dreptul la ajutoare nu poate
fi subordonat nici unei condiţii de
stagiu excepţie făcând copiii tuturor
rezidenţilor când dreptul la ajutoare
poate fi condiţionat de efectuarea unui
stagiu a cărui durată nu trebuie să
depăşească şase luni de rezidenţă.
Legea 499-XIV din
14.07.1999;
Hotărârea Guvernului nr.
1478 din 15.11.2002 şi alte
reglementări
- fie plăţi periodice în
favoarea familiilor şi copiilor;
- fie o combinaţie de plăţi
periodice, avantaje, fiscale
ajutoare în natură sau servicii
sociale în favoarea familiilor.
Notă: Dreptul la ajutoare
este subordonat de venitul
global al unei persoane
(familiei) cu excepţiile
prevăzute de legislaţia
Republicii Moldova.
6.4. Mărimea ajutoarelor familiale
Art. 44-45 din Convenţia
102/1952
- fie 3% din salariul aferent unei
munci manuale obişnuite depusă
de un lucrător de gen masculin,
determinat conform regulilor
stipulate la articolul 66 din
Convenţie, înmulţit cu numărul
total al copiilor tuturor
persoanelor protejate;
- fie 1,5% din salariul sus –
menţionat, înmulţit cu numărul
total al copiilor tuturor
rezidenţilor.
Dacă prestaţiile constau dintr-o
plată periodică, ele trebuie
acordate pe întreagă durată a
riscului survenit.
Art. 49-50 din Codul
European de Securitate
Socială
Valoarea totală a
ajutoarelor atribuite trebuie
să reprezinte cel puţin:
- fie 1,5% din produsul
intern brut;
- fie 3% din salariul minim
legal sau interprofesional al
unui muncitor obişnuit,
determinate conform
dispoziţiilor art.72 din Cod,
înmulţite cu numărul total al
tuturor persoanelor protejate.
Valoarea totală a
ajutoarelor atribuite în
Republica Moldova sunt
sub nivelul standardelor
stabilite prin Codul
European de Securitate
Socială.
VII. Ajutoare de maternitate
7.1. Riscul acoperit
Art. 47 din Convenţia
102/1952
Art. 51 din Codul European de
Securitate Socială
Art. 5 din Legea 289XV din 22.07.2004
- graviditatea, naşterea
şi urmările acestora
precum şi suspendarea
câştigului care rezultă
ca urmare a acestora,
aşa cum sânt definite în
legislaţia naţională.
- perioada de sarcină, naşterea şi
urmările acestora;
- suspendarea câştigului din cauza
acestor motive, aşa cum este
definită aceasta în legislaţia
naţională.
- sarcina, naşterea şi
creşterea copilului.
7.2. Persoane protejate
Art. 48 din Convenţia 102/1952
- fie toate femeile care aparţin unor
categorii prescrise de salariaţi, categorii
reprezentând în total cel puţin 50% din
ansamblul salariaţilor precum şi, în ceea
ce priveşte prestaţiile medicale în caz de
maternitate, soţiilor bărbaţilor care fac
parte din aceleaşi categorii;
- fie toate femeile care aparţin unor
categorii prescrise ale populaţiei active,
categorii reprezentând în total cel puţin
20% din ansamblul rezidenţilor precum
şi, în ceea ce priveşte prestaţiile medicale
în caz de maternitate, soţiile bărbaţilor
care fac parte din aceleaşi categorii;
- fie, atunci când a fost făcută o declaraţie
în aplicarea art.3 din Convenţie, toate
femeile care aparţin unor categorii
prescrise de salariaţi, categorii
reprezentând în total cel puţin 50% din
ansamblul salariaţilor care lucrează în
întreprinderi industriale cu cel puţin 20 de
angajaţi precum şi, în ceea ce priveşte
prestaţiile medicale în caz de maternitate,
soţiile bărbaţilor care fac parte din
aceleaşi categorii;
Art. 52 din Codul European de Securitate Socială
A.- toate salariatele, inclusiv ucenicele şi copiii lor de sex
feminin, ca şi toate soţiile aflate în întreţinerea salariaţilor,
inclusiv a ucenicilor şi copii acestora de sex feminin; sau
- toate femeile active economic şi copiii lor de sex feminin, ca
şi toate soţiile aflate în întreţinerea bărbaţilor activi
economic şi copiii lor de sex feminin;
- toate rezidentele;
B.- cu privire la situaţia privind suspendarea câştigului:
- toate salariatele, inclusiv ucenicele;
- toate femeile aparţinând unor categorii prescrise de
populaţie activă economic, formând, în total, cel puţin 80%
din ansamblul populaţiei active economic;
Prin derogare de la alineatul 1 de mai sus orice Parte poate
exclude:
- femeile aparţinând unor categorii de salariaţi ce formează în
total cel mult 5% din ansamblul salariaţilor şi copiilor de sex
feminin ca şi soţiile bărbaţilor aparţinând acestor categorii şi
pe copiii lor de sex feminin; sau
- femeile aparţinând unor categorii de populaţie activă
economic care formează în total cel mult 10% din ansamblul
populaţiei active economic şi copiii lor de sex feminin ca şi
soţiile bărbaţilor ce aparţin acestor categorii şi copiii lor de
sex feminin;
- femeile aparţinând unor categorii de rezidenţi care
formează în total cel mult 10% din ansamblul rezidenţilor şi
copiii lor de sex feminin.
Art. 16 din
Legea 289-XV
din 22.07.2004
- asiguratele;
- soţiile aflate la
întreţinerea
soţilor salariaţi;
- şomerele.
7.3. Cuantumul ajutoarelor de maternitate
Art. 49 din Convenţia 102/1952
Art. 53 din Codul European de Securitate Sociala
1. În ceea ce priveşte graviditatea , naşterea şi urmările acestora,
1.În ceea ce priveşte graviditatea, naşterea şi
îngrijirile medicale trebuie să includă:
urmările acestora, îngrijirile medicale care
- îngrijirile prenatale, îngrijirile în timpul naşterii şi cele
urmează a fi acordate trebuie să includă cel postnatale, acordate fie de un medic generalist sau specialist, fie
de o moaşă calificată, unor persoane spitalizate sau nespitalizate,
puţin:
inclusiv stabilirea diagnosticului şi controlul necesar , conform
- îngrijirile pre-natale, pe durata naşterii şi
celor prescrise ca şi vizitele la domiciliu;
post-natale, date fie de un medic fie de o
- îngrijirile acordate de un membru al unei profesii recunoscute
moaşă calificată;
drept conexă profesiei medicale , având competenta de a furniza
- spitalizarea atunci când aceasta este
servicii asociate îngrijirilor de maternitate, sub control medical
necesară.
adecvat;
Îngrijirile medicale menţionate trebuie să - furnizarea produselor farmaceutice necesare pe baza unei reţete
prescrise de un medic sau de altă persoană calificată;
tindă a menţine, restabili sau îmbunătăţi
întreţinerea
într-un spital sau în orice altă instituţie medicală;
sănătatea femeii protejate, precum şi
- îngrijirile dentare, inclusiv protezele dentare necesare;
abilitatea acestea de a munci şi de a face faţă
- readaptarea medicală, inclusiv furnizarea , întreţinerea şi
nevoilor personale.
înlocuirea protezelor şi aparatelor de ortopedie ca şi a celor de
2. În ceea ce priveşte suspendarea
ajutor medical, conform celor prescrise;
- transportul beneficiarului, conform celor prescrise.
câştigului ca rezultat al gravidităţii, naşterii şi
urmărilor acestora, prestaţia va consta dintr- Îngrijirile medicale trebuie să tindă să întreţină, să restabilească
sau să îmbunătăţească starea sănătăţii femeii protejate , cu
o plată periodică, calculată fie conform
aptitudinea acesteia de a munci şi de a se întreţine .
dispoziţiilor art.65, fie celor ale art.66 din
2. În ceea ce priveşte suspendarea câştigului, indemnizaţiile de
Convenţie. Suma plăţii periodice poate varia maternitate trebuie să fie vărsate sub forma de plăţi periodice
pe durata riscului, cu condiţia ca suma medie calculate conform dispoziţiilor art.71 sau 72 din Cod. Suma la
care se pot ridica aceste plaţi periodice poate varia în decursul
să fie conform dispoziţiilor anterioare.
perioadei în care este acordată, cu condiţia ca suma medie să în
fie în conformitate cu aceste dispoziţii.
Art. 124 din
Codul Muncii
referitor la
acordarea
concediului de
maternitate;
pct. 23-28 din
Hotărârea
Guvernului nr.
108 din 03.02.2005
VIII. Ajutoarele de invaliditate
8.1. Riscul asigurat
Art. 54 din Convenţia
102/1952
- inaptitudinea, de un
anumit grad prescris, de
a exercita o activitate
profesională, atunci
când este probabil că
această inaptitudine va
fi permanentă sau
atunci când ea continuă
să existe după încetarea
plăţii indemnizaţiei de
boală.
Art. 58 din Codul European de
Securitate Sociala
- incapacitatea de muncă sau de câştig de
un grad prescris, dacă este vorba de o
persoană activă economic;
- incapacitatea de a-ţi îndeplini o ocupaţie
într-o măsură prescrisă, dacă nu este
vorba de o persoană activă economic;
- incapacitatea de un grad prescris a unui
copil, cauzată de un handicap congenital,
sau de o invaliditate survenită înainte de
vârsta la care ia sfârşit şcolarizarea
obligatorie, atunci când este probabil ca
această incapacitate să fie permanentă sau
când aceasta subzistă la expirarea unei
perioade prescrise de incapacitate
temporară sau iniţială.
Art. 19 din Legea 156-XIV
din 14.10.1998
- pierderea totală sau parţială
a capacităţii de muncă din
cauza:
a) unei boli obişnuite;
b) unui accident de muncă;
c) unei boli profesionale.
8.2. Persoane protejate
Art. 55 din Convenţia 102/1952
- fie categorii prescrise de salariaţi,
reprezentând în total cel puţin 50%
din ansamblul salariaţilor;
- fie categorii prescrise ale
populaţiei active, reprezentând în
total cel puţin 20% din ansamblul
rezidenţilor;
- fie toţi rezidenţii ale căror resurse
pe durata riscului nu depăşesc nişte
limite prescrise conform
dispoziţiilor art.67;
- fie atunci când a fost făcută o
declaraţie în aplicarea art.3,
categorii prescrise de salariaţi
reprezentând în total cel puţin 50%
din ansamblul salariaţilor care
lucrează în întreprinderi industriale
cu cel puţin 20 de angajaţi.
Art. 59 din Codul European de
Securitate Sociala
- toţi salariaţii, inclusiv, în condiţiile
prescrise, ucenic; sau
- categorii prescrise de populaţie
activă economic, formând, în total,
cel puţin80% din ansamblul
populaţiei active economic; sau
- toţi rezidenţii;
Prin derogare, orice Parte poate
exclude de la aplicarea acestei părţi
a codului:
- categorii de salariaţi formând, în
total, cel mult 10% din ansamblul
salariaţilor;
- categorii de rezidenţi, formând,
în total, cel mult 10% din ansamblul
rezidenţilor.
Art. 20 din Legea 156XIV din 14.10.1998
- asiguratul încadrat întrun grad de invaliditate
cauzată de o boală
obişnuită beneficiază de o
pensie de invaliditate dacă
îndeplineşte condiţiile de
stagiu de cotizare, în
raport cu vârsta la data
constatării invalidităţii;
- pensia de invaliditate
cauzată de un accident de
muncă sau boală
profesională se stabileşte
indiferent de stagiul de
cotizare.
8.3. Calcularea ajutoarelor de invaliditate
Art. 56 din Convenţia
102/1952
Art. 60 din Codul European de
Securitate Sociala
Art. 21 din Legea 156XIV din 14.10.1998
- ajutoarele de invaliditate
trebuie să fie vărsate sub formă
de plăţi periodice, calculate
conform dispoziţiilor art.65 sau
66 din Convenţie.
- ajutoarele trebuie să fie vărsate
sub formă de plăţi periodice,
calculate conform dispoziţiilor
art.71 sau 72 din Cod.
- cuantumul pensiei de
invaliditate se calculează
în raport cu gradul de
invaliditate conform
formulelor prevăzute de
Lege.
IX. Pensiile de urmaş
9.1. Riscul acoperit
Art. 60 din Convenţia
102/1952
- pierderea mijloacelor
de existenţă suferită de
văduvă sau de copii
datorită decesului
susţinătorului familiei;
- dreptul la prestaţie este
subordonat prezumţiei,
conform legislaţiei
naţionale, că aceasta este
incapabilă de a-şi
subvenţiona nevoile
proprii.
Art. 64 din Codul European de Securitate
Sociala
- pierderea mijloacelor de subzistenţă suferită de
consortul supravieţuitor şi de copii din cauza
decesului sprijinitorului familial;
- în ceea ce-l priveşte pe consortul
supravieţuitor, dreptul la pensie trebuie să fie
subordonat condiţiei că interesatul să fi
îndeplinit o vârstă prescrisă, care trebuie să fie
inferioară vârstei prescrise pentru obţinerea
pensiei de bătrâneţe.
Notă: Prin derogare vârsta nu poate fi cerută
atunci când:
- consortul este considerat inapt să
muncească, în condiţiile prescrise;
- consortul are în întreţinere cel puţin un
copil.
Art. 24 din Legea nr. 156XIV din 14.10.1998
- pensia se acordă dacă
persoana decedată era
pensionar sau îndeplinea
condiţiile pentru obţinerea
unei pensii în conformitate
cu Legea nr.156-XIV din
14.10.1998
9.2. Persoane protejate
Art. 61 din Convenţia 102/1952
- fie soţiile şi copiii susţinătorilor de
familie aparţinând unor categorii prescrise
de salariaţi, aceste categorii reprezentând
în total cel puţin 50% din ansamblul
salariaţilor;
- fie soţiile şi copiii susţinătorilor de
familie aparţinând unor categorii prescrise
ale populaţiei active, aceste categorii
reprezentând în total cel puţin 20% din
ansamblul salariaţilor;
- fie, atunci când au statut de rezident,
toate văduvele şi toţi copiii care şi-au
pierdut susţinătorul familiei şi ale căror
resurse pe durata riscului acoperit nu
depăşesc nişte limite prescrise conform
dispoziţiilor art.67 din Convenţie;
- fie, dacă a fost făcută o declaraţie în
aplicare art.3 din Convenţie, soţiile şi
copiii susţinătorilor de familie care aparţin
unor categorii prescrise de salariaţi
reprezentând în total cel puţin 50% din
ansamblul salariaţilor care lucrează în
întreprinderi industriale cu cel puţin 20 de
angajaţi.
Art. 65 din Codul European de
Securitate Sociala
Art. 25 din Legea 156-XIV
din 14.10.1998
- consorţii supravieţuitori şi copiii ai căror
sprijinitori familiali erau salariaţi sau, în
condiţiile prescrise, ucenicii; sau
- consorţii supravieţuitori şi copiii ai căror
sprijinitori familiali aparţineau unor
categorii prescrise de populaţie activă
economic, formând, în total, cel puţin
80% din ansamblul populaţiei active
economic; sau
- toţi consorţii supravieţuitori şi copiii
rezidenţi sau toţi consorţii supravieţuitori
şi toţi copiii care şi-au pierdut sprijinitorii
familiali rezidenţi.
Prin derogare, orice Parte poate exclude
de la aplicarea Codului:
- categorii de salariaţi formând, în total,
cel mult 10% din ansamblul salariaţilor;
- categorii de rezidenţi formând, în total,
cel mult 10% din ansamblul rezidenţilor.
- copiii până la vârsta de 18 ani
sau, dacă îşi continuă studiile în
instituţii de învăţământ de zi,
până la terminarea acestora, fără
a depăşi vârsta de 23 de ani;
- soţul supravieţuitor dacă, la
momentul decesului
susţinătorului sau pe parcursul
a 5 ani după deces, a împlinit
vârsta standard de pensionare
sau a fost încadrat în gradul I
sau II de invaliditate, a avut cel
puţin 15 ani de căsătorie cu
persoana decedată şi nu s-a
recăsătorit;
- soţul supravieţuitor sau
tutorele (curatorul) care are în
îngrijire copiii sub vârsta de3
ani ai susţinătorului decedat, pe
perioadele de neîncadrare în
muncă sau de aflare în concediu
pentru îngrijirea copilului până
la vârsta de 3 ani.
9.3. Calcularea pensiei de urmaş
Art. 62-63 din Convenţie 102/1952
Art. 66 din Codul European de Securitate Sociala
- fie conform dispoziţiilor art.65, fie celor ale
art.66 din Convenţie, când sânt protejate categorii
de salariaţi sau categorii ale populaţiei active;
- conform dispoziţiilor art.67 din Convenţie, când
sânt protejaţi toţi rezidenţii ale căror resurse pe
durata riscului nu depăşesc nişte limite prescrise;
Notă: Pentru riscul acoperit, prestaţia
nominalizată trebuie garantată cel puţin:
- unei persoane protejate ale cărei susţinător de
familie a realizat, conform unor reguli prescrise,
un stagiu care poate consta fie din 15 ani de
cotizare sau de angajare, fie din 10 ani de
rezidenţă;
- când sânt protejate, în principiu, toate femeile
şi copiii tuturor persoanelor active, unei persoane
protejate al cărei susţinător de familie a realizat un
stagiu de 3 ani de cotizare, cu condiţia să fie
vărsat, în numele acestui susţinător de familie, în
cursul perioadei active a vieţii sale, cotizaţii ale
căror număr mediu anual atinge o cifră prescrisă.
- când acordarea prestaţiei este condiţionată de
realizarea unei perioade minime de cotizare sau
de angajare, o prestaţie redusă poate fi acordată
cel puţin unei persoane protejate al cărei
susţinător de familie a realizat, conform unor
reguli prescrise, un stagiu de 5 ani de cotizare sau
de angajare.
- pensiile de urmaş trebuie să fie vărsate sub formă de plăţi
periodice, calculate conform dispoziţiilor art.71 sau 72 din Cod.
Prin derogare, plăţile periodice pot fi calculate conform
dispoziţiilor art.73 din Cod de către orice parte a cărei legislaţie
îi protejează pe toţi urmaşii care sânt rezidenţi şi nu
subordonează obţinerea dreptului la pensia de urmaş nici unei
condiţii de stagiu;
Pensiile trebuie să fie garantate cel puţin:
- persoanelor protejate al căror sprijinitor familial împlinise,
conform regulilor prescrise, 15 ani de cotizare, de activitate
profesională sau de rezidenţă, inclusiv orice persoană asimilată;
totuşi, dacă este vorba de pensie de urmaş acordată
consortului, îndeplinirea de către acesta a unei perioade de
rezidenţă poate fi considerată suficientă;
- persoanelor protejate al căror sprijinitor familial împlinise,
conform regulilor prescrise, 30 de ani de cotizare, de activitate
profesională sau de rezidenţă, inclusiv orice persoană asimilată,
atunci când perioada ce desparte momentul în care situaţia a
survenit de o vârstă prescrisă este luată în consideraţie cu titlul
de perioadă fictivă pentru calcularea pensiei;
- în principiu, consorţii şi copiii tuturor persoanelor active
economic sânt protejaţi, persoanelor protejate al căror
sprijinitor familial a împlinit, conform regulilor prescrise, 3 ani
de cotizare, cu condiţia să fi fost vărsate în numele acestui
sprijinitor, în decursul perioadei sale de viaţă activă, cotizaţii al
căror număr mediu anual sau sumă anuală medie să atingă o
cifră precisă.
Art. 26 din Legea
156-XIV din
14.10.1998
- pensia de urmaş, în
cazul în care
susţinătorul era
beneficiar de pensie
de bătrâneţe sau de
pensie de invaliditate
se stabileşte
procentual din pensia
aflată în plată.
UNIUNEA EUROPEANĂ
Cartea III
Cadrul instituţional
al UE
Consiliul
Uniunii
Parlamentul
Comisia
Europene
European
Europeană
(Consiliul de
Miniştri)
Comitetul
Economic
şi
Social
Comitetul
Regiunilor
Banca
Centrală
Europeană
Curtea
Curtea
Europeană Europeană
de
de
Justiţie
Conturi
Banca
Europeană
de
Investiţii
Mediatorul
European
Puterea de decizie în UE
COMISIA EUROPEANĂ
Supervizează
Numeşte
Propune legislaţia şi bugetul
CONSILIUL
UNIUNII
EUROPENE
PARLAMENTUL
EUROPEAN
Codecizie
cetăţeni
Legislaţia
UE
Guverne
naţionale
Bugetul
UE
arbitrează
supervizează
Curtea de
Justiţie
Curtea de
Conturi
PARLAMENTUL
EUROPEAN
istoric






În 1957, odată cu semnarea Tratatelor CEE şi CEEA, a fost
semnată şi o Convenţie prin care cele trei adunări erau
unificate sub numele de Adunarea Parlamentară Europeană
(APE).
La 19 martie 1958 are loc sesiunea de stabilire a APE.
La 13 mai 1958 deputaţii din APE se grupează pentru prima
oară conform afinităţilor politice şi nu conform naţionalităţii.
21-27 mai 1958, APE îşi adoptă regulamentul intern.
La 20 septembrie 1976, Consiliul a adoptat “Actul pentru
alegerea reprezentanţilor cu sufragiu universal direct”
Organ cu funcţii politice, şi cu puteri legislative şi bugetare.
PARLAMENTUL
EUROPEAN
organizare
Preşedintele – reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter
oficial şi relaţiile internaţionale, prezidează sesiunile plenare;
Biroul Parlamentar – organ de reglementare, responsabil de
bugetul Parlamentului, cu problemele administrative,
organizatorice şi de personal;
Conferinţa Preşedinţilor – organ politic al Parlamentului,
constituit din Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii
grupărilor politice, responsabil de stabilirea ordinii de zi a
şedinţelor plenare, fixarea calendarelor activităţilor;
Comitetele – organizează activitatea PE pe domenii de activitate şi
sunt împărţite în: comitete parlamentare (17), comitete
temporare (6), şi comitete parlamentare mixte;
Secretariat – 3500 de funcţionari;
Numărul de locuri – 732 (din 2007 – 786).
PARLAMENTUL
EUROPEAN
atribuţiile





Examinarea şi adoptarea legislaţiei comunitare,
alături de Consiliul UE (Consiliul de Miniştri), prin
procedura de co-decizie;
Aprobarea şi monitorizarea bugetului UE;
Exercitarea funcţiei de control asupra altor instituţii
ale UE, cu posibilitatea de a înfiinţa comisii de
anchetă;
Aprobarea acordurilor internaţionale majore;
Numeşte Mediatorul European pe o perioadă de 5
ani.
PARLAMENTUL
EUROPEAN
comitete
1. Afaceri externe
2. Dezvoltare
3. Comerţ internaţional
4. Buget
5. Control bugetar
6. Afaceri economice şi monetare
7. Locuri de muncă şi afaceri sociale
8. Mediu, sănătate publică şi securitatea alimentară
9. Industrie, cercetare şi energie
10. Piaţa internă şi protecţia consumatorilor
comitete
continuare
11. Transport şi turism
12. Dezvoltare regională
13. Agricultură şi dezvoltare rurală
14. Pescuit
15. Cultura şi educaţie
16. Afaceri juridice
17. Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne
18. Afaceri constituţionale
19. Drepturile femeilor şi egalitate de gen
20. Petiţii
21. Drepturile omului
22. Securitate şi apărare
Parlamentul European
grupuri parlamentare
•
•
•
•
•
•
•
Grupul Partidului Popular European şi al Democraţilor
Europeni (PPE/DE);
Grupul Partidului Socialiştilor Europeni (PES)
Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
(ALDE);
Grupul Verzilor / Alianţa Liberală Europeană
(GREEN / EFA);
Grupul Confederal al Stângii Unitare Europene / Stânga
verde nordica (EUL/NGL);
Grupul Democraţiei Independenţă (IDG);
Grupul Uniunii pentru Europa Naţiunilor (UEN).
CONSILIUL
UNIUNII EUROPENE
(Consiliul de
Miniştri)
istoric
Consiliul de Miniştri, reglementat de art. 27
din Tratat, reprezenta şi coordona guvernele şi
politicile naţionale ale statelor membre.
Consiliul era instituţia înzestrată cu putere
de decizie, reprezentanţii statelor membre
adoptând acte care le angajau fără a mai fi
nevoie de aprobări sau ratificări ulterioare.
CONSILIUL UE
organizare






Este principala instituţie de decizie a UE;
Are în componenţa sa mai multe consilii speciale,
grupate pe sectoare de activitate;
Este compus din reprezentanţi ai Guvernelor statelor
membre;
Are un secretariat permanent (“Secretariatul General al
Consiliului UE”);
Secretariatul General are rolul de “Înalt Reprezentant al
Politicii Comune de Securitate şi Apărare”;
Preşedinţia Consiliului este deţinută prin rotaţie, de
fiecare stat membru ( schimbarea acesteia având loc o
dată la 6 luni).
CONSILIUL UE
atribuţiile
Conform art. 202 din Tratatul privind Uniunea
Europeană, Consiliul:
 Asigură coordonarea politicilor economice generale
ale statelor membre;
 Dispune de puterea de decizie;
 Prin actele pe care le adoptă, conferă Comisiei
atribuţiile de executare a normelor stabilite de
Consiliu;
 În anumite cazuri specifice, el are dreptul de a
exercita direct atribuţii de executare.
COMISIA EUROPEANĂ
istoric
Denumirea de Comisie Europeană este cunoscută după
Tratatul de Fuziune de la Bruxelles din 1965, în aceasta
prevăzându-se unirea celor trei Comisii într-o singură
instituţie - Comisia Comunităţilor Europene.
Tratatul de fuziune stipulează independenţa Comisiei faţă
de guvernele statelor membre, dar stabileşte
răspunderea politică a acestea faţă de Parlamentul
European, care poate adopta o moţiune de cenzură
împotriva ei.
COMISIA EUROPEANĂ
organizare
•
•
Numărul de membri ai C.E. este de 25 comisari,
independenţi de guvernele lor naţionale, dar numiţi de ele.
Comisarii sunt numiţi pe un mandat de 5 ani, pentru ca
mandatul fiecărei Comisii să se desfăşoare în paralel cu
perioada legislativă a Parlamentului European. Ea este
condusă de un preşedinte şi are mai mulţi vicepreşedinţi;
Începând cu 2007 Comisia va avea 27 de comisari, însă
Consiliul va trebui să adopte prin vot unanim o decizie cu
privire la reducerea numărului de membri (maxim 20).
COMISIA EUROPEANĂ
atribuţiile




Conform dispoziţiilor art. 155 Tratatul CE, în vederea
funcţionării şi dezvoltării pieţei comune, Comisia
îndeplineşte următoarele atribuţii:
Veghează asupra aplicării dispoziţiilor Tratatelor şi a
dispoziţiilor adoptate de instituţii în virtutea tratatului (funcţia
de supraveghetor);
Formulează recomandări sau avize asupra materiilor care
fac obiectul tratatului (funcţia de iniţiativă şi control);
Are putere proprie de decizie şi participă la formularea
actelor Consiliului şi Parlamentului European (funcţia de
decizie şi iniţiativă);
Exercită competenţele pe care Consiliul i le oferă (funcţia
de execuţie).
CURTEA DE JUSTIŢIE
istoric
Tratatul de la Paris, care a instituit CECO, a creat
Curtea de Justiţie. Ea a fost înfiinţată în virtutea art.
31-45 din Tratat.
Odată cu Tratatele semnate în 1957 la Roma
cele două noi Comunităţi au fost create cu o
structură asemănătoare cu cea a CECO, dar cele 3
Curţi de Justiţie astfel rezultate s-au unificat într-o
Curte de Justiţie unică.
CURTEA DE JUSTIŢIE
organizare
Curtea este compusă din judecători şi avocaţi
generali. În prezent ea este compusă din 25
judecători, şi 8 avocaţi numiţi de comun acord de
către guvernele statelor membre, pentru un
mandat de 6 ani. Începând cu 2007 – 27 judecători
desemnaţi de Consiliul UE.
Judecătorii desemnează dintre ei, prin vot secret,
pe Preşedintele Curţii de Justiţie pentru un mandat
de 3 ani, care poate fi reînnoit.
Hotărârile Curţii sunt definitive şi nu sînt
susceptibile de recurs.
CURTEA DE JUSTIŢIE
atribuţiile
Principalele atribuţii ale Curţii de Justiţie sunt:
 Controlul legalităţii actelor instituţiilor:
 Controlul respectării de către statele membre a
obligaţiilor care le sunt impuse de către tratate;
 Interpretarea regulilor comunitare şi negocierea
validităţii actelor instituţiilor;
 Litigiile – natură administrativă sau civilă, nu
competenţe de instanţă penală.
Sediul – Luxemburg.
CURTEA DE
CONTURI
istoric
A fost creată, la cererea Parlamentului, la 22
iulie 1975, prin Tratatul de revizuire a dispoziţiilor
bugetare.
Tratatul a intrat în vigoare la 1 iunie 1977, iar
la 25 octombrie 1977 CC s-a reunit la
Luxemburg în şedinţa constitutivă.
Necesitatea creării acestei instituţii a fost
determinată de creşterea importantă a volumului
finanţelor comunitare, de diversitatea surselor şi
a cheltuielilor acestora, de complexitatea
operaţiunilor gestionate.
CURTEA DE
CONTURI
organizare
C.C. este un organ colegial compus din 25 de
membri. Ei sunt numiţi de către Consiliul Uniunii
Europene pentru o perioadă de 6 ani, cu
posibilitatea reînnoirii mandatului lor.
Membrii C.C. se bucură de acelaşi statut, ca şi
membrii Curţii Europene de Justiţie.
C.C. este condusă de un preşedinte ales de
către membrii curţii pentru 3 ani. Mandatul de
preşedinte este reînnoibil.
CURTEA DE
CONTURI
atribuţiile



Examinează conturile tuturor veniturilor şi
cheltuielilor Comunităţii.
Examinează conturile tuturor veniturilor şi
cheltuielilor oricărui organism creat de
Comunitate.
Asistă Parlamentul European şi Consiliul în
exercitarea funcţiei de control privind
executarea bugetului.
COMITETUL ECONOMIC
ŞI SOCIAL
-sediul la Bruxelles, 317 de membri, numiţi de Consiliul U.E. cu
unanimitate, pentru un mandat reînnoibil de 4 ani, pe baza listelor
propuse de statele membre;
- 27 de state membre, votul în Consiliul U.E. va fi majoritatea
calificată, iar numărul va creşte la 344;
- interesele categoriilor socio-profesionale şi economice din care
provin, nu pe cele ale statului membru de origine;
- rol consultativ la nivelul U.E.
- aspect negativ - lipsa de omogenitate, datorată intereselor contrare
reprezentate la nivelul lui - dificultatea unei poziţii comune - lobby pe
lângă Comisie, atunci când doresc să susţină opiniile şi interesele
categoriei din care fac parte.
BANCA EUROPEANĂ
DE INVESTIŢII (B.E.I.)
- instituţie financiară independentă,
- personalitate juridică proprie - sediul Luxembourg,
- membri - statele membre ale U.E., care au subscris şi capitalul social al
băncii.
Conducerea : a) Consiliul Guvernatorilor, format din Miniştrii de finanţe ai
statelor membre, cu întâlniri anuale,
b) Consiliul de administraţie alcătuit din 24 de membri propuşi de statele
membre şi unul propus de Comisia europeană, ce lucrează cu jumătate
de normă, şi
c) un Comitet de conducere cu normă întreagă, din care face parte
Preşedintele băncii şi cei 7 vicepreşedinţi, numiţi de Consiliul
Guvernatorilor pentru un mandat reînnoibil de 6 ani.
- nu trebuie confundată cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (B.E.R.D.) - creată în 1991 şi cu contribuţia B.E.I. (3%), în
scopul acordării de împrumuturi statelor din Europa Centrală şi de Est în
vederea realizării tranziţiei spre o economie de piaţă funcţională.
COMITETUL REGIUNILOR
-organ consultativ - reprezentanţi ai diferitelor entităţi locale sau
regionale din statele membre, autonome faţă de aceste state;
- organizat pe grupuri politice: popularii, socialiştii, liberalii şi
radicalii;
- 317 membri numiţi cu unanimitate de Consiliul U.E. pe baza
propunerilor statelor membre, autonomi în activitatea lor, desfăşurată
pe parcursul unui mandat de 4 ani;
- 27 de state membre, membrii Comitetului vor fi în număr de 344
(număr ce poate fi modificat, însă nu poate depăşi 350), şi vor fi numiţi
cu majoritate calificată de Consiliul U.E.
- Sediul - Bruxelles, iar activitatea sa permanentă este dirijată de un
Secretar general;
- În cazurile specificate expres în tratatele comunitare, consultarea
Comitetului regiunilor este obligatorie, lipsa avizului putând fi
sancţionată de Curtea Europeană de Justiţie prin anularea actului
comunitar;
- menirea de a apăra principiul subsidiarităţii.
BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ
(B.C.E.)
- Înfiinţată 1 iulie 1998 pentru a înlocui Institutul Monetar
European;
- capital subscris de statele membre, după un criteriu ce are în
vedere atât populaţia, cât şi PIB-ul naţional, ea formează împreună
cu băncile centrale din statele membre, Sistemul European al
Băncilor Centrale;
- Conducerea Băncii - Consiliul guvernatorilor, ce stabileşte
orientările generale şi politicile monetare, Consiliu director,
compus din preşedinte şi vicepreşedinte, însărcinaţi cu aplicarea
măsurilor decise de Consiliul guvernatorilor;
- a intrat în funcţiune în 1999, odată cu introducerea monedei
unice europene, EURO în 11 dintre cele 15 state membre;
- din 2001, Banca a gestionat folosirea în paralel a monedelor
naţionale şi a euro, iar din 2002 dispariţia treptată a monedelor
naţionale în favoarea generalizării euro.
MEDIATORUL EUROPEAN
- Inovaţie a Tratatului de la Maastricht;
- Parlamentul european numeşte, pe toată durata legislaturii sale,
un Mediator european, după modelul Ombudsman-ului nordic,
care are ca şi atribuţii primirea şi soluţionarea plângerilor
cetăţenilor europeni vizând ilegalităţile săvârşite de instituţiile şi
organele comunitare în activitatea lor.
- sediul la Strasbourg, în sediul Parlamentului european;
- nu poate impune nici un fel de sancţiuni juridice instituţiei în
culpă, el fiind doar un organ de concilere şi de rezolvare amiabilă
a litigiilor administrative;
- poate fi demis de către Curtea Europeană de Justiţie, la cererea
Parlamentului, dacă nu mai îndeplineşte condiţiile necesare
exercitării funcţiei, sau în caz de culpă gravă.
Regulamentul





poate fi emis de către Comisie sau Consiliul U.E.;
Aplicabilitatea generală - formulat în abstract, în vederea
aplicării sale la un număr nedeterminat de persoane,
fiind corespondentul actului normativ din dreptul intern
al statelor membre;
Obligativitatea regulamentului în întregul său;
Aplicabilitatea directă;
Supremaţia regulamentului faţă de actele normative
interne.
Directiva





act emis de regulă de către Consiliul U.E. dar şi de Comisia
europeană;
obligatorie pentru statele membre în privinţa rezultatului ce
trebuie atins, lăsând organelor statale alegerea mijloacelor şi a
formei de realizare efectivă;
sunt adresate numai statelor membre, prin urmare numai
acestora le pot fi impuse obligaţii;
directiva poate fi normativă sau individuală;
● Obligativitatea directivei;
● Aplicabilitatea directă a directivei - problemă discutabilă;
incompletă - doar efect direct vertical
● Aplicabilitatea imediată a directivelor
● Supremaţia directivelor în faţa dreptului naţional.
Decizia


este obligatorie în întregul ei pentru toţi destinatarii,
indiferent dacă aceştia sunt state, persoane juridice sau
persoane fizice;
act comunitar cu caracter individual, prin care instituţiile
comunitare (Consiliul U.E. şi Comisia europeană)
reglementează situaţii concrete, determinate, şi care se
aplică unor subiecţi de asemenea determinaţi;
● Decizia este obligatorie în întregime;
● Decizia are aplicabilitate imediată şi directă.
Recomandările şi avizele
- Recomandarea este un act comunitar cu caracter neobligatoriu, şi este
utilizată pentru a sugera anumite acţiuni sau inacţiuni statelor membre. Deşi
nu are efecte juridice, ea poate fi folosită de judecătorul comunitar sau
naţional pentru interpretarea unor dispoziţii din actele obligatorii, sau din
legislaţia naţională.
- Avizul este o simplă opinie emisă de instituţia comunitară, pentru a-şi face
cunoscut punctul de vedere în legătură cu anumite aspecte concrete - nu
produce efecte juridice.
Actele comunitare „nenumite”
- regulamentele de ordine interioară adoptate de instituţiile comunitare,
- declaraţiile interinstituţionale prin care se precizează înţelesul anumitor
noţiuni sau concepte folosite în actele comunitare (de exemplu, cheltuielile
obligatorii)
- nu pot interveni în domeniile rezervate prin tratate reglementării prin acte
comunitare, iar CEJ are dreptul de a interpreta astfel de surse în aşa fel
încât să determine adevărata lor natură juridică, fiind inadmisibilă
disimularea unui act comunitar într-o declaraţie sau rezoluţie prezumată a fi
fără efecte juridice.
Proiectul Constituţiei Europene

Propune adoptarea unui singur tratat, care să
înlocuiască toate tratatele comunitare existente;

Constituţia este structurată în 4 părţi:
Dispoziţii referitor la UE (obiective, puteri, instituţii,
proceduri);
Încorporată Carta drepturilor fundamentale din UE;
Politici ale UE;
Clauze finale.
1.
2.
3.
4.

Instituţii (Consiliul European, Parlamentul European,
Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri, Curtea de
Justiţie, Banca Central Europeană, Curtea Auditorilor);
Organisme consultative: Comitetul Regiunilor şi Comitetul
Economic şi Social.
Proiectul Constituţiei Europene
continuare











Parlamentul European – for de reprezentare a popoarelor europene, rol de
co-legislator şi autoritate bugetară alături de Consiliu;
Consiliul European – nu are putere legislativă, lucrează prin consens, format
din şefii de stat sau de guvern;
Consiliul de Miniştri – organ legislativ şi bugetar, format din câte un
reprezentant
de nivel guvernamental;
Comisia Europeană – organ independent ce reprezintă interesul comunitar;
Ministrul de Externe al UE – numit de Consiliul European, reprezentant al
Consiliului pentru politică externă;
Curtea de Justiţie – actuala Curte Europeană de Justiţie, Tribunalul de primă
instanţă, tribunale sau curţi specializate;
Banca Centrală Europeană – dirijează prin organele sale sistemul european
de Bănci Centrale;
Curtea Auditorilor – monitorizează veniturile şi cheltuielile comunitare;
Comitetul Regiunilor – 350 membri;
Comitetul Economic şi Social – 350 membri;
Norme: legea, legea cadru, regulamentul, decizia, recomandarea şi opinia.
Reglementări
Carta drepturilor fundamentale a UE














Libertatea de întrunire şi de asociere (art.12);
Libertatea profesională şi dreptul la muncă (art. 15);
Egalitatea între bărbaţi şi femei (art. 23);
Drepturile copilului (art. 24);
Drepturile persoanelor în vârstă (art. 25);
Integrarea persoanelor cu handicap (art. 26);
Dreptul angajaţilor la informare şi consultare la locul de muncă (art.
27);
Dreptul de negociere şi de acţiuni colective (art. 28);
Dreptul de acces la serviciile de plasare (art. 29);
Protecţia în caz de concediere nejustificată (art. 30);
Condiţii de muncă echitabile şi corecte (art. 31);
Interzicerea muncii minorilor şi protecţie tinerilor la locul de muncă
(art. 32);
Viaţa de familie şi viaţa profesională (art.33);
Siguranţa socială şi asistenţa socială (art. 34).
LIBERA CIRCULAŢIE
A PERSOANELOR ŞI A
FORŢEI DE MUNCĂ
Domenii de aplicare
Lucrătorii din statele
membre
Persoanele care îşi menţin statutul de lucrător sau
care exercită o activitate independentă în
următoarele situaţii:
- se află în incapacitate temporară de a munci, ca
rezultat al unei boli sau al unui accident;
- este înregistrat (ă) în mod corespunzător ca fiind în
şomaj involuntar, după ce a fost angajat (ă) pe o
perioadă de peste an, şi s-a înregistrat ca persoană
care caută de lucru la oficiul de plasare a forţei de
muncă competent;
- este înregistrat (ă) în mod corespunzător ca fiind în
şomaj involuntar, după ce a îndeplinit un contract de
muncă cu termen limitat, cu durata sub un an, sau
după ce a devenit şomer (ă) în mod involuntar în timpul
primelor 12 luni, şi s-a înregistrat ca persoană în
căutare de lucru;
- începe în stagiul de formare profesională.
Notă: Directiva 2004/38 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul
statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora.
Dreptul de intrare şi şedere a
lucrătorului migrant
Dreptul de a părăsi
statul de reşedinţă
pentru a desfăşura o
activitate ca persoană
angajată într-un alt
stat membru (art. 2).
Dreptul de a intra pe
teritoriul altui stat
membru pe baza doar
a unei cărţi de
identitate sau
paşaport art. 3 (1).
Notă: Directiva 68/360 privind drepturile de intrare şi reşedinţă.
Dreptul de şedere - perioade
Cel mult 3 luni
în statul membru gazdă,
fără a face obiectul
nici unei condiţii sau
formalităţi, alta decât
a deţine o carte de
identitate valabilă.
Mai mare de 3 luni conform art. 7 din (1)
al Directivei 2004/38:
- salariaţii care exercită o activitate
independentă;
- deţin suficiente resurse pentru ei şi
membrii familiilor lor;
- sunt înscrişi într-o instituţie privată
sau publică, acreditată;
- sunt membri de familie care însoţesc
ori se alătură unui cetăţean al Uniunii
care îndeplineşte condiţiile menţionate
la lit. (a), (b) sau (c).
Liberul acces la angajare şi
egalitate de tratament
Recrutarea prin
intermediul
serviciului public
este facultativă.
Dreptul cetăţenilor de
a executa activităţi pe
teritoriul altui stat
şi de a-şi schimba
cererile şi ofertele de
muncă, să încheie
contracte conform
legilor în vigoare şi
fără discriminare.
Pentru obţinerea
permisului de rezidenţă, salariatul va aduce
dovadă că este
beneficiarul unui
contract de muncă
printr-o declaraţie
de angajare sau un
certificat de muncă
furnizat de angajator.
Notă: Regulamentul nr. 1612/68 privind accesul la condiţiile de
angajare.
Informaţii privind ofertele
şi cererile de locuri de muncă
Serviciile specializate din fiecare stat membru vor trimite
în mod periodic serviciilor specializate din celelalte
state membre, precum şi Biroului European de
Coordonare, informaţii privind:
- ofertele de locuri de muncă susceptibile să fie ocupate de resortisanţii
altor state membre;
- ofertele de locuri de muncă adresate statelor membre;
- cererile de locuri de muncă depuse de persoanele ce au declarat în
mod formal că doresc să lucreze în alt stat membru;
- informaţii, pe regiuni şi ramuri de activitate, privind solicitanţii de
locuri de muncă, care sau declarat în mod efectiv că sunt dispuşi să
ocupe un
loc de muncă în altă ţară.
Notă: regulamentul nr. 243/92 din 27 iulie 1992.
Dreptul de a rămâne pe teritoriul unui
stat membru după desfăşurarea unei
activităţi salariate în acest stat
Dreptul de a
rămâne pe teritoriul
unui stat după ce
un lucrător a fost
angajat în aceasta.
Dreptul lucrătorului şi
al familiei sale de a
rămâne permanent în
statul în care el a lucrat
în cazul pensionării,
incapacităţii sau,
pentru familie, al
decesului lucrătorului.
Notă: 1. art. 48 (3) (d) al Tratatului CEE;
2. Regulamentul nr. 1251/70
Dispoziţii speciale
privind lucrătorul
“frontalier”
Angajarea în câmpul muncii
Statele membre pot refuza
sau restrânge accesul la
locurile de muncă din
domeniul administraţiei
publice pe temeiul
cetăţeniei lucrătorului.
Sectoare de angajare ce urmează
a fi considerate “suficient de
îndepărtate de activităţile specifice
sferei publice”:
- serviciile privind îngrijirea sănătăţii
publice;
- predarea în instituţii de învăţământ
ale statului;
- cercetare în domenii nemilitare în
instituţii publice;
- organisme publice responsabile cu
prestarea serviciilor comerciale.
Notă: art. 48 (4) şi 55 al Tratatului CEE.
Restricţii ale dreptului de intrare şi dreptului
de şedere pe motive de ordine publică,
securitate publică şi sănătate publică
Posibilitatea
limitării liberei
circulaţii din
raţiuni de
ordine publică,
securitate publică
şi sănătate
publică.
Coordonarea
măsurilor speciale
aplicate străinilor în
domeniului deplasării
şi rezidenţei, justificate
de raţiuni de ordine
publică, securitate
publică şi sănătate
publică.
Aplicarea
restricţiilor
cu respectarea
principiilor
proporţionalităţii.
Notă: 1. Directiva 64/221 privind coordonarea măsurilor
speciale aplicate străinilor;
2. Directiva 2004/38.
Reglementări în
domeniul muncii şi
securităţii
sociale
A. EGALITATEA
SEXELOR
I. Principiul plăţii egale pentru muncă
egală ( art. 119, Tratatul CEE)
Plata înseamnă salariul
minim sau obişnuit, fie
în numerar, fie în
bunuri, pe care
lucrătorul îl primeşte,
direct sau indirect
pentru munca sa de
la angajatorul său.
Plata egală fără discriminare
bazată pe sex înseamnă:
- că acea plată pentru
aceiaşi muncă în unităţi de
produse va fi calculată pe baza
aceleaşi unităţi de măsură;
- că acea plată pentru muncă în
unitate de timp va fi aceiaşi
pentru aceiaşi activitate.
II. Plata egală pentru munca
de valoare egală
Principiul
egalităţii de
remunerare –
pentru aceeaşi
muncă sau
pentru munca
căreia i se
atribuie o
valoare egală,
eliminarea
oricărei
discriminări
bazate pe sex.
Protecţia se
întinde asupra
muncilor
de valoare
egală şi
acoperă nu
numai locurile
de muncă
mixte.
Aplicarea
egalităţii prin
legi,
regulamente,
convenţii
colective şi
contracte
individuale.
Posibilitatea
lucrătorului
de a susţine
în faţa unui
organism
că munca sa
are aceeaşi
valoare ca şi o
altă muncă.
Notă: Directiva 75/117 CEE privind armonizarea legislaţiilor statelor membre
referitoare la aplicarea principiului salarizării egale între bărbaţi şi femei.
III. Principiul egalităţii de tratament
între bărbaţi şi femei
Înserarea în
legislaţiile naţionale a
dispoziţiilor necesare
pentru asigurarea egalităţii
de tratament între
bărbaţi şi femei în ceea
ce priveşte accesul la
locurile de muncă,
formare, promovare
profesională,
condiţiile de muncă.
Prin derogare de la
principiul egalităţii de
tratament pentru
activităţile în care
“datorită naturii lor sau
mediului la care sunt
desfăşurate, sexul
lucrătorului
constituie un factor
determinat”.
Excepţia ce ţine
de adoptarea de
dispoziţii privind
protecţia
femeilor, cu
deosebire la
sarcină şi
maternitate.
Notă: Directiva 76/207 CEE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la angajare, la
formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă modificată prin
Directiva 2002/73 CE.
IV. Principiul tratamentului egal
în materia securităţii sociale
Principiul
egalităţii de
tratament, se aplică:
- regimurilor legate de
protecţie socială în caz
de boală, invaliditate,
bătrâneţe, accidente
de muncă sau boli
profesionale şi şomaj;
- ajutoarelor sociale
menite să
suplimenteze
primele.
Nu se admite discriminarea,
de orice fel ar fi, ca pe temeiul
sexului, atât direct, cât şi
indirect, prin referire la statutul
marital sau familiar, în
special în ceea ce priveşte:
- domeniul sistemelor de securitate socială şi condiţiile de
acces la a acestea;
- obligaţia de a contribui
la calculul contribuţiilor;
- calculul beneficiilor, inclusiv
a sporurilor datorate pentru
soţ (ie) şi membrii e familie;
- condiţiile ce guvernează
neacordarea beneficiilor.
Acordarea dreptului pentru
state de a exclude unele
domenii:
- determinarea vârstei
pensionabile pentru
bătrâneţe, ca şi a pensiei
şi beneficiilor rezultând
din acestea;
- beneficiilor acordate
persoanelor care au crescut
copii;
- drepturi acordate soţiilor;
- sporuri acordate soţului
dependent legate de
invaliditate pe termen
lung, bătrâneţe, accidente
de muncă sau boli
profesionale.
Notă: Directiva 79/7/CEE privind implementarea progresivă a principiului
egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţi sociale.
V. Principiul egalităţii de tratament
în sistemul de pensii profesionale
Principiul se aplică
sistemelor profesionale
“care nu sînt guvernate
de Directiva 79/7 CEE,
scopul său fiind să
ofere lucrătorilor
beneficii suplimentare
celor oferite de sistemele
legale de securitate
socială sau să le
înlocuiască.”
Se interzice stabilirea
unor niveluri diferite
ale prestaţiilor,
excepţie făcându-se în
măsurile în care este
necesar a se lua în
considerare factorii de
calcul ai asigurării care
diferă în funcţie de sex.
Notă: Directiva 86/378/CEE, privind aplicarea principiului egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în regimurile profesionale de
securitate socială.
VI. Tratamentul egal al
independenţilor
Asigurarea aplicării
principiului egalităţii de
tratament între bărbaţii
şi femeile care
desfăşoară o activitate
ca independeţi sau
contribuie la
desfăşurarea unei
astfel de activităţi,
cu privire la aspectele
neacoperite de directivele
76/207 şi 79/7.
Se aplică tuturor
persoanelor ce
desfăşoară o activitate
profitabilă în nume
propriu, inclusiv
fermierii şi membrii
profesiilor liberale şi
soţilor (lor) ce nu sunt
angajaţi sau partenerii.
Notă: Directiva 86/613 CEE, privind asigurarea aplicării principiului egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femeile ce desfăşoară o activitate ca independenţi,
sau contribuie la desfăşurarea unui astfel de activităţi.
VII. Protecţia specială a lucrătoarelor
gravide, lăuze sau care alăptează
Promovarea măsurilor
privind protecţia
femeilor angajate,
în curs de calificare sau
în perioada de ucenicie
şi care sunt în acelaşi
timp însărcinate, au
născut recent, sau
alăptează şi au adus
starea lor la cunoştinţă
angajatorului.
Acordarea
concediului de
minimum 14
săptămâni
continuie,
repartizate
înainte
şi/sau după
naştere.
Dreptul
lucrătoarelor la o
dispensă de muncă,
fără diminuarea
remuneraţiei pentru
efectuarea de
examene prenatale
în cazurile în care
aceste examene
trebuie să aibă loc în
timpul programului
de lucru.
Notă: Directiva 92/85/CEE privind punerea în aplicare a măsurilor vizând
promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a
lucrătoarelor gravide, lăuze sau care alăptează.
VIII. Concediul parental
Conferirea pentru
lucrători şi lucrătoare a
dreptului individual la
concediul parental
ca urmare a naşterii sau
adopţiei unui copil
pentru a se putea ocupa
de acesta, timp de cel
puţin 3 luni până
la o vârstă determinată
de până
la 8 ani.
Statele membre sunt în drept:
- să decidă, dacă concediul parental
se acordă cu timp integral, timp
parţial, în mod fracţionat, sau sub
formă de timp-credit;
- să subordoneze dreptul la concediu
parental unei perioade de muncă
şi/sau unei perioade de vechime
care nu poate depăşi un an;
- să ajusteze condiţiile de acces
şi modalităţile de aplicare a concediului
parental circumstanţelor particulare ale
adopţiei;
-să fixeze perioade de notificare
acordate angajatorului de către
lucrător, precizând începutul şi
sfârşitul perioadei de concediu.
La terminarea
concediului parental,
lucrătorul are dreptul
să-şi reia postul său
de muncă, sau în caz
de imposibilitate, o
muncă echivalentă
sau similară conform
contractului sau
relaţiei sale de
muncă.
Notă: Directiva 96/34/CE referitoare la acordul cadru, privind concediul
parental încheiat între UNICE, CEEP şi CES.
IX. Tratament egal între persoane
indiferent de originea etnică sau rasială
Eliminarea discriminării
directe:
- când o persoană este
tratată mai puţin
favorabil, decât alta, a
fost sau va fi tratată
astfel în situaţii
comparabile, pe motivul
originii etnice sau
rasiale.
Eliminarea discriminării
indirecte:
- când o prevedere, un
criteriu sau o practică
aparent neutre ar pune
persoana de o anumită
origine etnică sau rasială
în dezavantaj în
comparaţie cu alte
persoane.
Notă: Directiva Consiliului 2000/43/CE privind implementarea principiului
tratamentului egal între persoane, indiferent de originea etnică sau
rasială.
X. Aducerea dovezii în cazurile
de discriminare pe bază de sex
Sarcina probei
revine părţii
pârâte
Statele pot
impune un regim
probatoriu mai
favorabil părţii
reclamante
Notă: Directiva Consiliului 97/80/CE, din 15.12.1997,privind aducerea
dovezii în cazurile de discriminare bazată pe sex.
B. CONDIŢIILE DE
MUNCĂ
I. Securitatea şi sănătatea la locul de muncă
Construirea unui
sistem de protecţie
a sănătăţii şi
securităţii la locul
de muncă aliniat
celui existent în UE
în toate sectoarele
de activitate, private
sau publice (cu
excepţia anumitor
activităţi specifice
din cadrul funcţiei
publice, cum ar fi
forţele armate
poliţia sau
protecţia civilă.
Principii generale
de prevenire:
- evitarea riscurilor;
- evaluarea riscurilor
care nu pot fi evitate;
- combaterea riscurilor
ca sursă;
- adaptarea muncii
la om;
-luarea în considerare
a stării evoluţiei tehnicii;
-planificarea prevenirii;
-adoptarea măsurilor
de protecţie colectivă;
-aducerea instrucţiunilor
la cunoştinţa lucrătorilor.
Consultarea
lucrătorilor
şi/sau
reprezentanţilor
acestora de
către
patroni şi
participarea
în cadrul
tuturor
problemelor
ce privesc
securitatea
şi sănătatea
în muncă.
Obligaţiuni ale
lucrătorilor:
- utilizarea corectă
a maşinilor,
utilajelor, etc.
- utilizarea corectă
a echipamentului
individual de
protecţie;
- semnalarea
angajatorului
despre orice situaţie
de muncă ce
prezintă un pericol;
- conlucrarea cu
angajatorul în
materie de protecţie.
Notă: Directiva Consiliului 89/391/CEE din 12.06.1989 privind introducerea
de măsuri de încurajare a îmbunătăţirilor în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor în muncă.
II. Timpul de muncă


Idei
fundamentale,
directoare
ale
Uniunii
Europene





Dreptul la repaus zilnic, săptămânal şi la un concediu anual
plătit;
Dreptul la condiţii satisfăcătoare de protecţie a sănătăţii şi
securităţii muncii;
În privinţa perioadei săptămânale de repaus (duminica),
legislaţiile naţionale din statele comunitare trebuie să observe
diversitatea factorilor culturali, etnici şi religioşi sau a altor
factori de o asemenea natură;
Limitarea duratei muncii de noapte, ca şi a numărul de ore
suplimentare, trebuie notificată autorităţilor competente;
Peroanelor care lucrează noaptea trebuie să li se recunoască
dreptul la o evaluare gratuită a sănătăţii, atât la angajare, cât
şi ulterior, la intervale regulate de timp;
Ameliorarea securităţii, igienei şi sănătăţii lucrătorilor
reprezintă un obiectiv important;
Organizarea timpului de muncă constituie un element concret
în realizarea dimensiunii sociale a pieţei interne.
Notă: Directiva Consiliului 93/104/CE din 23.11.1993 privind anumite
aspecte ale organizării timpului de muncă.
Timpul de muncă – norme minime
Directiva 93/104/CE din 23.11.1993
Timpul de muncă reprezintă perioada în care lucrătorul se află la
muncă, la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul activităţii sale sau
a funcţiilor sale, conform legislaţiei şi practicilor naţionale (art. 2).
În cadrul unei perioade de 24 de ore, lucrătorul trebuie să beneficieze
de un repaus de cel puţin 11 ore consecutive, iar după 6 ore de muncă,
lucrătorul trebuie să beneficieze de o pauză (art. 3).
În cursul unei perioade de 7 zile, lucrătorul trebuie să beneficieze
de o perioadă minimă de repaus fără întrerupere de 24 de ore, la care se
adaugă perioada zilnică de repaus (art. 5).
Durata maximă a săptămânii de lucru trebuie stabilită de statele membre,
la o durată medie de 48 de ore, inclusiv orele suplimentare (art. 6).
Munca de noapte nu poate depăşi 8 ore în medie într-o perioadă de 24 de
ore (cu examinarea gratuită a sănătăţii lor).
Directiva 93/104/CE din 23.11.1993
continuare
Munca de noapte nu poate depăşi 8 ore în medie într-o perioadă de
24 de ore (cu examinarea gratuită a sănătăţii lor), înainte de a fi repartizaţi la
muncă în timpul nopţii şi apoi cu regularitate precum şi dreptul lucrătorilor care
suferă de probleme de sănătate de a fi transferaţi la o muncă în timpul
zilei dacă e posibil (art. 9).
Ritmul de muncă trebuie să ţină cont de principiul general al adaptării muncii
la om, îndeosebi pentru a atenua munca monotonă
şi munca în cadenţă, în funcţie de tipul de activitate şi de cerinţele
în materie de securitate şi sănătate (art. 13).
Acordarea compensărilor financiare în ceea ce priveşte repausul zilnic,
timpul de pauză, repausul săptămânal, durata maximă a săptămânii
de lucru şi perioadele de referinţă pentru:
Activităţi caracterizate de o anumită depărtare între locul de muncă şi
domiciliul lucrătorului sau între diferitele locuri de muncă ale acestuia;
Activităţi de supraveghere şi de permanenţă, caracterizate prin necesitate de
a asigura protecţia bunurilor şi persoanelor.
Munca copiilor
Directiva 94/33/CE din 22.06.1994
Termenul “copil” se referă la ”persoana care nu a împlinit vârsta de 15 ani
sau are încă obligaţii şcolare impuse de legislaţia naţională.” (art. 3)
Termenul “ adolescent ” este persoana în vârstă de 15 – 18 an anii şi care nu mai
are obligaţii şcolare impuse de legislaţia naţională.
Expresia “munci uşoare” are semnificaţia muncilor care datorită sarcinilor pe care le
incubă şi condiţiilor specifice în care se efectuează, îndeplinesc următoarele
caracteristici esenţiale:
 Nu sînt susceptibile să aducă prejudicii securităţii, sănătăţii şi dezvoltării copiilor;
 Nu sînt de natură să aducă atingere activităţii şcolare, participării la programele de
orientare sau formare profesională.
Interdicţia de muncă pentru copii nu se aplică:
 În situaţia în care copiii exercită activităţi culturale sau similare;
 În împrejurarea în care copiii în vârstă de cel puţin 14 ani prestează o activitate în cadrul
unui sistem de formare în alternanţă sau stagiu în întreprindere.
Când copiii în vârstă de cel puţin 14 ani prestează munci uşoare, altele decât
cele culturale sau similare.
Munca copiilor
Directiva 94/33/CE din 22.06.1994
continuare
Este interzisă angajarea tinerilor pentru prestarea următoarelor munci:
 Cele care depăşesc în mod obiectiv nivelul capacităţilor fizice şi
psihice;
 Activităţile care implică o expunere nocivă la agenţi toxici cancerogeni;
 Muncile care implică o expunere nocivă la radiaţii;
 Îndeletnicirile care prezintă risc de accidente ce nu pot fi identificate sau prevenite
de tineri sau care pun în pericol sănătatea din cauza frigului, căldurii, zgomotului,
vibraţiilor;
Expresia “pauză de muncă” priveşte durata de 30 minute consecutive care
se acordă tinerilor dacă timpul de muncă este mai mare de 4,30 ore;
Pentru munca în timpul nopţii angajatorul este obligat să instituie:
 supravegherea de către un adult a muncii adolescenţilor între orele 22 – 24;
Obţinerea unui autorizaţii pentru muncile prestate de către adolescenţi
între orele 24 – 4 dimineaţa.
Informarea lucrătorului cu
condiţiile contractului
Directiva 91/533/CE din 14.10.1991
Angajatorul va informa lucrătorul despre:
— Identitatea părţilor;
— Locul de muncă; în lipsa unui loc fix sau predominant, menţiunea că lucrătorul munceşte în
diverse locuri;
- Titlul , calitatea sau categoria locului de muncă pe care lucrătorul îl ocupă, ori caracterizarea sau
descrierea sumară a muncii;
— Data începerii executării contractului de muncă;
— Durata contractului, dacă este vorba de un contract de muncă temporar;
— Durata concediului anual plătit şi modalităţile de atribuire;
— Durata perioadei de preaviz în cazul încetării contractului de muncă;
— Nivelul salariului de bază iniţial, alte elemente constitutive şi periodicitatea plăţii lui;
— Durata de lucru zilnică sau săptămânală a lucrătorului;
— Menţionarea convenţiilor colective care guvernează condiţiile de muncă (art. 2).
Necesitatea eliberării unui document pentru lucrătorul expatriat care să se refere la:
Durata muncii prestate în străinătate;
Devizele în care îi va fi plătit salariul;
Avantajele în bani şi în natură ale muncii în străinătate, dacă este cazul;
Condiţiile de revenire în ţară, dacă este cazul (art. 4).
Introducerea în reglementările naţionale dispoziţii legale, care să permită lucrătorului
lezat să-şi valorifice drepturile pe cale jurisdicţională (art. 8).
Contracte pe durată determinată
Directiva
1999/70/CE
din
28.06.1999
de punere în
aplicare a
Acordului
cadru din
18.03.1999,
de către
UNICE,
CEEP, CES.
Ameliorarea condiţiilor de muncă pe durată
determinată, asigurând respectarea principiului
nedescriminării.
Stabilirea unui cadru prin care să se prevină abuzurile
rezultate din folosirea contractelor sau relaţiilor de
muncă pe durată determinată succesive.
Clauze privind:
Raţiuni obiective care să justifice reînnoirea unor
astfel de contracte sau relaţii de muncă;
Durata maximă a contractelor sau relaţiilor de muncă cu
durată determinată succesive;
Numărul de reînnoire ale unor astfel de contracte sau
relaţii de muncă.
Angajatorii trebuie să informeze lucrătorii, cu durată
determinată asupra posturilor vacante în întreprindere
pentru a le asigura aceleaşi oportunităţi ca ale altor
lucrători în obţinerea de posturi permanente.
“Lucrător pe timp redus”,
“Lucrător pe timp integral
de muncă”
Directiva
97/81/CE
din
17.12.1997
Acordul cadru
încheiat la
6.06.1997
între
UNICE, CEEP,
CES.
Prin “lucrător pe timp redus” se înţelege salariatul a cărui
durată normală de lucru, calculată pe bază săptămânală sau
în medie pe o perioadă de muncă de până la un an, este
inferioară duratei muncii prestate de lucrătorul încadrat pe
timp integral.
Prin”lucrător pe timp integral de muncă” compatibil se
înţelege un salariat încadrat pe timp normal de lucru în
aceeaşi întreprindere, având acelaşi tip de contract şi care
prestează o muncă identică sau similară, ţinând cont şi de
alte considerente cum sunt vechimea şi calificarea.
“Lucrător pe timp redus”,
“Lucrător pe timp integral demuncă”
continuare
Directiva
97/81/CE
din
17.12.1997
Acordul
încheiat la
6.06.1997
între
UNICEF,
CEEP, CES.
Obligaţii de rezultat
după consultarea partenerilor sociali, conform legislaţiilor şi practicilor
naţionale, statele membre au obligaţia să identifice şi să examineze
dispoziţiile de natură juridică sau administrativă, care pot limita posibilităţile
de muncă pe timp redus şi, dacă este cazul, să le elimine;
Acţionând în domeniul lor de competenţă şi folosind procedirile prevăzute
în convenţiile colective partenerilor sociali li se cere să identifice şi să
examineze obstacolele care pot limita posibilităţile de muncă pe timp redus
şi dacă este cazul, să le elimine.
Obligaţii de mijloace
Angajatorii vor examina:
Cererile de transfer ale lucrătorilor pe timp normal de lucru la locuri de
muncă pe timp redus devenite disponibile la întreprindere;
Cererile de transfer ale lucrătorilor pe timp redus de muncă la locuri de
muncă pe timp integral sau să aibă în vedere creşterea timpului de muncă,
dacă există această posibilitate;
Facilitarea accesului la muncă pe timp redus la toate nivelurile
întreprinderii;
Furnizarea de informaţii referitoare la posturile de timp redus de muncă.
Statisticile referitoare la structura şi
repartizarea salariilor
Regulamentul
CE nr. 2744/95
din
27.11.1995
privind date
statistice
referitoare la
structura şi
repartizarea
salariilor
Comisia trebuie să cunoască situaţia şi evoluţia salariilor
în statele membre ale Uniunii în ceea ce priveşte variaţiile
lor în funcţie de structura forţei de muncă precum şi
repartizarea salariaţilor în funcţie de nivelul salarizării.
Aplicarea principiului subsidiarităţii, crearea de norme
statistice comune care să permită elaborarea de
informaţii armonizate.
Statisticile acoperă activităţile definite în secţiunile C-K
ale nomenclatorului statistic a activităţilor economice în
Comunitatea europeană (NACE – Rev. 1), prevăzută de
Regulamentul CEE nr. 3037/90 (1).
Directiva enumără caracteristicile informaţiilor colectate,
referitoare atât la unitatea în care sunt încadraţi
salariaţii, cît şi la fiecare salariat din eşantioanele ce fac
obiectul colectării datelor.
Detaşarea lucrătorilor efectuată în
cadrul unei prestări de servicii
Directiva
96/71/CE a
Parlamentului
European şi a
Consiliului din
16.12.1996
privind
detaşarea
lucrătorilor
efectuată în
cadrul unei
prestări de
servicii
Realizarea pieţei interioare oferă un cadru dinamic
prestării de servicii transnaţionale, determinând un număr
tot mai mare de întreprinderi să detaşeze lucrători în
vederea efectuării cu titlu temporar a unei munci pe
teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care-şi
desfăşoară în mod obişnuit activitatea.
Prestarea de servicii poate consta fie în executarea de
lucrări de către o întreprindere, în numele său şi sub
conducerea sa, în cadrul unui contract încheiat între
această întreprindere şi destinatarul prestărilor de
servicii, fie prin punerea la dispoziţie de lucrători
pentru utilizarea de către o întreprindere, în cadrul
unei pieţe publice sau private.
Detaşarea lucrătorilor efectuată în
cadrul unei prestări de servicii
continuare
Directiva
96/71 CE a
Parlamentului
European şi a
Consiliului din
16.12.1996
privind
detaşarea
lucrătorilor
efectuată în
cadrul unei
prestări de
servicii
Libera alegere de către părţi a legii aplicabile. În lipsa acestei
alegeri, contractul este supus legii ţării în care lucrătorul, în
executarea contractului său, îşi desfăşoară în mod obişnuit
munca sa, chiar dacă este detaşat cu titlu temporar într-o altă
ţară, sau dacă lucrătorul nu-şi desfăşoară în mod obişnuit
activitatea în aceeaşi ţară, de către legea ţării unde se găseşte
întreprinderea care a angajat lucrătorul.
Stabilirea garanţiilor pentru lucrătorii detaşaţi:
Perioade maxime de lucru şi perioade minime de odihnă;
Durata minimă a concediilor anuale plătite;
Nivelurile salariului minim, inclusiv cele majorate pentru
orele suplimentare;
Securitatea, sănătatea şi igiena la locul de muncă.
Menţinerea drepturilor lucrătorilor
în caz de transfer al întreprinderilor
Art. 1 conţine dispoziţii despre transferul de întreprinderi,
stabilimente sau părţi din acestea către un alt angajator ca
urmare a unei cesiuni convenţionale sau fuziuni.
Directiva
Nr.
2001/23/ CE
din
12.03.2001
Drepturile şi obligaţiile care rezultă pentru cedent dintr-un
contract de muncă sau o relaţie de muncă existente la data
transferului sunt transferate cesionarului (art. 3).
Cedentul şi cesionarul sunt, după data transferului, responsabili în mod
solidar faţă de obligaţiile scadente înainte de data transferului, în
situaţia în care un stat membru adoptă reglementări în acest sens în
dreptul naţional.
Transferul unei întreprinderi, unui stabiliment, sau unei
părţi din acestea nu constituie în sine un motiv de concediere
pentru cedent sau cesionar.
Se permite concedierea pentru motive economice, tehnice
sau organizatorice care implică schimbarea organigramei
locurilor de muncă.
Acordarea concediului parental
Directiva
Nr.
96/34/CE
din
3.06.1996
Concediul parental este individual,
netransmisibil şi acordat lucrătorului bărbat
sau femeie, cu ocazia naşterii sau adoptării
unui copil, pentru a se putea ocupa de aceasta
cel puţin 3 luni, până la atingerea unei vârste
care poate atinge 8 ani.
continuare
Directiva
Nr.
96/34 CE
din
3.06.1996
Condiţii de acordare:
— Vârsta copilului, pînă la care unul din părinţi poate beneficia
de concediu parental să fie stabilită de stat sau partenerii sociali;
— Durata concediului poate fi stabilită pe întreaga zi de muncă, pe timp
parţial, în mod fragmentat sau sub forma unui credit de timp;
—Condiţiile de acces şi modalităţile de aplicare a concediului parental
sunt adaptate la circumstanţele specifice adopţiei;
—Notificarea angajatorului cu data începerii şi sfârşitului concediului;
—Stabilirea circumstanţelor în care angajatorul este autorizat să amâne
acordarea concediului parental pentru motive justificate legate de
funcţionarea unităţii;
—Realizarea unor înţelegeri speciale care să permită funcţionarea şi
organizarea unităţilor mici;
—Obligaţia statelor membre şi ale partenerilor sociali de a desface
contractele de muncă ale lucrătorilor care au solicitat concediul parental;
—Dreptul lucrătorului de a reveni la acelaşi post pe care la avut
anterior, sau când nu mai este posibil, ocuparea unui post echivalent ori
similar, după efectuarea concediului parental;
—Menţinerea drepturilor câştigate până la acordarea concediului parental.
Concedieri colective
Directiva
98/59/CE
din
20.07.1998
referitor la
apropierea
legislaţiilor
statelor
membre
despre
concedierile
colective
Concedierile colective din iniţiativa angajatorului
pentru unul sau mai multe motive sunt inerente
lucrătorului, când numărul concedierilor este – pe o
perioadă de 30 de zile - de cel puţin 10 lucrători în
stabilimente cu 20 – 100 angajaţi; cel puţin 10% din
numărul lucrătorilor în stabilimente cu 100 – 300 angajaţi;
cel puţin 30 angajaţi în stabilimente cu peste 300 lucrători
sau pe o perioadă de 90 de zile indiferent de numărul
lucrătorilor angajaţi în stabilimente.
Consultări cu reprezentanţii lucrătorilor pentru
analizarea posibilităţilor de atenuare a consecinţelor prin
recurgerea la măsuri sociale însoţitoare care vizează în
special să sprijine redistribuirea sau reconversia
lucrătorilor.
Protecţia salariaţilor în caz de
insolvabilitate a angajatorului
Directiva 80/987/CEE din 20.10.1980
Angajatorul se află în insolvabilitate:
• S-a cerut de către un stat membru interesat declanşarea procedurii
de insolvabilitate; procedura are în vedere patrimoniul angajatorului şi
urmăreşte să despăgubească colectiv creditorii luând în consideraţie
creanţele rezultate din contractele de muncă;
• Autoritatea competentă a decis fie deschiderea procedurii, fie a constatat
închiderea definitivă a unităţii şi insuficienţa activului pentru a justifica
declanşarea procedurii (art.1).
Obligativitatea statelor membre:
• De a lua măsurile necesare pentru plata creanţelor neonorate ale
salariaţilor rezultate din contractele de muncă sau din relaţiile de muncă
şi care se referă la remuneraţia aferentă unei perioade ce se situează
înaintea unei date determinate.
C. SECURITATEA
SOCIALĂ
Principii în beneficiul
lucrătorilor migranţi
Art. 51 al
Tratatului
CEE
Totalizarea, pentru obţinerea dreptului la prestaţii
ca şi pentru calculul acestora, a oricărei perioade
luate în considerare de către diferite legislaţii
naţionale.
Plata de prestaţii persoanelor rezidente pe teritoriile
statelor membre.
Persoane acoperite
Regulamentul
Parlamentului
European
şi al
Consiliului
Nr.883/2004/
CE
Sistemul se aplică resortisanţilor unui stat membru,
persoanelor apatride şi refugiaţilor rezidenţi pe teritoriul unui
stat membru, care fac sau au făcut obiectul legislaţiei de
securitate socială dintr-un stat sau mai multe state membre,
precum şi membrilor familiilor acestora şi urmaşilor lor.
Sistemul se aplică de asemenea, urmaşilor persoanelor care
s-au aflat sub incidenţa legislaţiei unuia sau mai multor state
membre, indiferent de naţionalitatea acestor persoane, dacă
urmaşii lor sunt resortisanţi ai unui stat membru, ori persoane
apatride sau refugiaţi, care îşi au rezidenţa într-un stat membru.
Membrul de familie înseamnă orice persoană definită sau
recunoscută ca membru de familie sau desemnată ca membru
al anturajului familial de către legislaţia conform căruia sunt
furnizate prestaţiile.
Principii fundamentale ale
securităţii sociale
Tratamentul egal.
Tratamentul egal ce privire la prestaţii, venit, fapte
sau evenimente.
Regulamentul
Nr. 883/2004/
CE;
Directiva
98/49/CE
Cumularea perioadelor.
Renunţarea la regulile de rezidenţă.
Prevenirea suprapunerii prestaţiilor.
Păstrarea drepturilor la pensie complementară al lucrătorilor
salariaţi care se deplasează în interiorul Comunităţii.
Principiul statului unic.
Neacceptarea dezavantajelor.
Principii fundamentale ale
securităţii sociale
Persoanele cărora li se aplică Regulamentul nr. 883/
2004/CE se bucură de aceleaşi prestaţii şi fac obiectul
aceloraşi obligaţii, în conformitate cu legislaţia unui stat
membru, ca şi resortisanţii acelui stat membru (art.4).
Tratamentul
egal
Legea competentă internă trebuie aplicată indiferent de
cetăţenia persoanei.
Reciprocitatea care există în tratatele bilaterale
este înlocuită cu reciprocitate globală şi de deplin drept.
Principii fundamentale ale
securităţii sociale
Tratamentul
egal cu
privire la
prestaţii,
venit, fapte
sau
evenimente
Anumite fapte şi evenimente ce au avut loc pe teritoriul
altui stat trebuie tratate ca şi cum ar fi avut loc pe teritoriul
statului membru al cărui legislaţie se aplică.
Acest principiu nu trebuie să interfereze cu principiul
cumulării perioadelor de asigurare, de activitate salariată sau
lucrător independent sau rezidenţă finalizate în conformitate
cu legislaţia altui stat membru, cu cele finalizate conform
legislaţiei statului membru competent.
Asimilarea faptelor sau evenimentelor ce au loc într-un stat
membru nu poate în nici un caz face ca alt stat membru să
devină competent sau ca legislaţia acestuia să devină
aplicabilă.
Aplicarea principiului asimilării faptelor sau evenimentelor nu
trebuie să conducă la rezultate nejustificate din punct de
vedere obiectiv sau la suprapunerea unor prestaţii de acelaşi
tip, pentru aceeaşi perioadă.
Principii fundamentale ale
securităţii sociale
Cumularea
perioadelor
Renunţarea
la regulile
de
rezistenţă
Persoanele care se deplasează în interiorul comunităţii,
precum şi persoanele aflate în întreţinerea acestora şi
urmaşii acestora îşi păstrează drepturile şi avantajele
dobândite sau în curs de a fi dobândite.
Prestaţiile în numerar se plătesc în conformitate cu
legislaţia unuia sau mai multor state membre şi nu fac
obiectul nici unei reduceri, modificări, suspendări,
retrageri sau confiscări în temeiul faptei că beneficiarul
sau membrii familiei acestuia î-şi au rezidenţa într-un
stat membru, altul decât cel în care este situată
instituţia responsabilă de furnizarea prestaţiei.
Excepţie fac situaţiile privind prestaţiile speciale ce au
legătură cu situaţia economică şi socială a persoanei
implicate.
Principii fundamentale
ale securităţii sociale
Prevenirea
suprapunerii
prestaţiilor
Nu se menţine dreptul la mai multe prestaţii de
acelaşi tip, pentru aceeaşi perioadă de
asigurare obligatorie (art. 10 Regulamentul
nr. 883/2004).
Principii fundamentale ale
securităţii sociale
Păstrarea
drepturilor la
pensie
complimentară
al lucrătorilor
care se
deplasează în
interiorul
Comunităţii
Prin “pensie complimentară” se înţelege pensiile pentru limită de
vârstă şi prestaţiile de invaliditate şi urmaş dacă sunt prevăzute de
regulile unui regim de pensie complimentară stabilit conform legislaţiei
şi practicii naţionale, destinate să completeze sau să înlocuiască
prestaţiile acordate de regimurile legale de securitate socială pentru
aceleaşi riscuri.
“regimul complimentar de pensie” constituie orice regim profesional
stabilit conform legislaţiei şi practicii naţionale, cum este un contract de
asigurare în grup, un regim de repartizare încheiat între unul sau mai
multe ramuri/sectoare, un regim de capitalizare sau o promisiune de
pensionare garantată prin provizioane la bilanţul întreprinderilor sau
orice alt dispozitiv colectiv sau comparabil, destinat să servească unei
pensii complimentare lucrătorilor salariaţi sau nesalariaţi.
Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura
menţinerea drepturilor la pensie dobândite de persoanele afiliate la un
regim complimentar de pensie pentru care cotizaţiile nu mai sunt vărsate
la acest regim datorită faptului că au părăsit un stat membru pentru
altul, la un nivel comparabil celui la care beneficiază cei afiliaţi pentru
care cotizaţiile nu mai sunt vărsate dar care rămân în acelaşi stat
membru.
Principii fundamentale ale
securităţii sociale
Principiul
Statului
unic
Neacceptarea
dezavantajelor
Este necesar ca persoanele care se deplasează
în comunitate să facă obiectul sistemului de
securitate socială al unui singur stat membru,
pentru a se evita suprapunerea dispoziţiilor
legislaţiei naţionale aplicabile, precum şi
complicaţiile care ar putea rezulta din această
cauză.
Unui lucrător nu i se poate crea dezavantaje
ca urmare a aplicării legilor comunitare.
Alte principii ale securităţii
sociale





Regimurile se întemeiază pe principiul solidarităţii între cei
activi şi cei inactivi, tineri şi persoane în vârstă, sănătoşi şi cei
bolnavi etc.;
Partenerii sociali şi/sau puterile publice î-şi asumă
responsabilitatea finanţării şi gestiunii regimurilor;
Beneficiul prestaţiilor şi serviciilor cu titlu de regimuri de
securitate socială este un drept individual, nivelul veniturilor de
înlocuire putând fi eventual adaptat modalităţilor familiale;
Scopul securităţii sociale este de a garanta menţinerea puterii
de cumpărare a salariaţilor şi a independenţilor în cazul
pierderii de salariu sau de venit, ceea ce se realizează prin
acordarea unui venit de înlocuire şi prin prevederea beneficiului
unor drepturi;
Veniturile de înlocuire şi prestaţiile sunt în mod regulat
adaptate la creşterea costului vieţii.
Ramuri ale Securităţii Sociale
1.
2.
3.
4.
5.
6.
Prestaţia de boală;
Prestaţia de maternitate şi cea echivalentă de paternitate;
Prestaţia de invaliditate;
Prestaţia de limită de vârstă;
Pensia de urmaş;
Prestaţia în cazul unor accidente de muncă şi boli
profesionale;
7. Ajutorul de deces;
8. Ajutorul de şomaj;
9. Prestaţia pre-pensie;
10. Indemnizaţia familială.
Notă: art. 3 al Regulamentului 883/2004
Securitatea socială şi asistenţa
socială






Securitatea socială şi asistenţa socială sunt înrudite;
Principalul criteriu de acordare a prestaţiilor de
securitate socială şi asistenţă socială este nevoia
solicitantului;
Acordarea prestaţiilor nu depinde de angajare;
Dificultăţile de interpretare nu trebuie să ducă la
prejudicierea drepturilor lucrătorilor;
Prestaţiile de asistenţă socială acolo unde este posibil
trebuie asimilate cu prestaţiile de securitate socială;
Ca alternativă, acordarea prestaţiilor în sensul Art. 7(2)
al Regulamentului 1612/68 este condiţionată de
îndeplinirea condiţiei rezidenţei legale.
Stabilirea legislaţiei naţionale
Regula generală – aplicarea legislaţiei statului membru în
care persoana interesată îşi desfăşoară activitatea, ca salariat
sau lucrător independent.
Regulamentul
Nr. 883/2004
Un funcţionar public face obiectul legislaţiei din statul
membru căruia i se supune administraţia al cărei salariat este.
O persoană care primeşte ajutor de şomaj, în temeiul statului
membru de rezidenţă, face obiectul statului respectiv.
Dacă legea aplicabilă este legea statului în care persoana
lucrează, atunci în acel stat se va afla instituţia responsabilă
pentru plata prestaţiilor sociale.
Dacă sediul angajatorului este situat în altă parte decât locul
de muncă, cotizaţiile sunt datorate instituţiei locului de
muncă, ele nedepunîndu-se în ţara de reşedinţă.
Lucrători detaşaţi şi cei
independenţi
O persoană care exercită o
activitate salariată într-un stat
membru pentru un angajator
care în mod normal îşi
desfăşoară activităţile acolo, şi
care este trimisă de angajatorul
respectiv în alt stat membru
pentru a lucra pentru angajator,
continuă să facă obiectul
legislaţiei primului stat membru,
cu condiţia că durata anticipată
a lucrului să nu depăşească 24
de luni şi să nu fi fost trimisă
să înlocuiască altă persoană.
În mod similar, o persoană
care în mod normal exercită
o activitate interdependentă
într-un stat membru şi care
se deplasează în alt stat
membru pentru a exercita
o activitate similară,
continuă să facă obiectul
legislaţiei primului stat
membru, cu condiţia că
durata anticipată a
activităţii să nu depăşească
24 de luni.
Exercitarea de activităţi în două sau
mai multe state membre, face obiectul:
 Legislaţiei statului membru de rezidenţă, dacă
exercită o parte substanţială a activităţii sale în statul
membru respectiv, sau dacă desfăşoară o activitate
salariată pentru diferite întreprinderi sau diferiţi
angajatori al căror sediu social sau loc de lucru se află
în state membre diferite, sau
 Legislaţiei statului membru în care este situat sediul
social sau locul de lucru al întreprinderii sau
angajatorului al cărui salariat este, dacă nu exercită o
parte substanţială a activităţii sale în statul membru de
rezidenţă.
Exercitarea de activităţi independente
în două sau mai multe state membre,
face obiectul:
 Legislaţiei statului membru de rezidenţă, dacă
exercită o parte substanţială a activităţii sale în statul
membru respectiv, sau
 Legislaţiei statului membru în care este situat centrul
de interes al activităţilor sale, dacă nu î-si are rezidenţa
într-unul din statele membre în care exercită o parte
substanţială a activităţii sale.
Principiul
divizării
plăţii
În cazul anumitor prestaţii de securitate
socială, se poate aplica principiul divizării
plăţii.
Acest principiu, care priveşte prestaţiile
substanţiale sau pe termen lung
(invaliditate, bătrâneţe, pensii de urmaş),
implică divizarea sarcinii financiare, dacă
este în folosul solicitantului, între instituţiile
competente din statele membre în care
acesta a lucrat şi a contribuit de-a lungul
carierii sale proporţional cu mărimea
perioadei de timp în care a lucrat în fiecare
stat.
Regimul resortisanţilor din ţările
terţe
Regulamentul
CE
nr.859/2003
al Consiliul din
14.05.2003;
Regulamentul
CEE
nr. 1408/71
şi
Regulamentul
CEE
nr. 574 /72
Asigurarea tratamentului echitabil cetăţenilor
din ţările terţe care rezidează în mod egal pe
teritoriul statelor membre al Uniunii, prin
asigurarea drepturilor şi obligaţiilor
comparabile cu cele ale cetăţenilor UE.
Regulamentul nr. 859/2003 nu conferă resortisanţilor dreptul de intrare, sejur sau rezidenţă,
nici cel de acces pe piaţa muncii a unui
stat membru.
Dispoziţiile comunitare privind securitatea
socială nu sunt aplicabile, decât în măsura în
care cel interesat este în mod prealabil în
situaţia de rezidenţă legală pe teritoriul unui
stat membru. Legalitatea rezidenţei este o
condiţie prealabilă aplicării acestor dispoziţii.
Fondul Social European
 A fost creat în scopul promovării în cadrul Comunităţii a
facilităţilor de angajare şi a mobilităţii geografice şi
profesionale a lucrătorilor;
 Fondul acoperă 50% din cheltuielile consacrate de un
stat sau un organism de drept public pentru:
 Reeducarea profesională şi reinserţia lucrătorilor aflaţi
în şomaj;
 Menţinerea la acelaşi nivel de remunerare a
lucrătorilor, al căror loc de muncă este redus sau
suspendat, ca urmare a conversiei producţiei
întreprinderii.
Fonduri structurale
Fondul
Social
European
Fondul European
de
Dezvoltare Regională
O parte a
Fondului
Agricol
OBIECTIVE:
 PROMOVAREA DEZVOLTĂRII ŞI AJUSTĂRII SRUCTURALE
A ZONELOR RĂMASE ÎN URMĂ DIN PUNCT DE VEDERE AL
DEZVOLTĂRII;
 SPRIJIN ÎN RECONVERSIUNEA REGIUNILOR AFECTATE
DE DECLINUL INDUSTRIAL;
 LUPTA CONTRA ŞOMAJULUI DE LUNGĂ DURATĂ;
 PROMOVAREA INSERŢIEI PROFESIONALE A TINERILOR;
 FAVORIZAREA DEZVOLTĂRII REGIUNILOR RURALE.
Egalitate de tratament faţă de
persoanele handicapate
Directiva
2000/78/CE
Angajatorul este obligat să ia
măsurile necesare, în funcţie de
situaţia concretă, pentru a permite
persoanei handicapate să acceadă la o
muncă şi să o exercite sau pentru a
scuti persoanele handicapate de
cheltuielile de formare profesională
(cu excepţia situaţiei în care aceste
măsuri ar impune angajatorului
cheltuieli disproporţionate)
Formare profesională 10 principii:
1. Politica comună a formării profesionale reprezintă acţiunea
comună, coerentă şi progresivă, implicând ca fiecare stat să
definitiveze programe conform cu aceste principii;
2. Asigurarea efectivă a dreptului la pregătirea profesională;
3. Aplicarea şi importanţa previziunii statistice şi a unui dispozitiv de
orientare;
4. Rolul Comisiei şi înaintarea propunerilor Consiliului sau statelor
membre în vederea elaborării măsurilor adecvate;
5,6. Colaborarea Comisiei cu Consiliul şi statele membre, realizarea
studiilor, cercetărilor şi inventarierea mijloacelor de formare;
7. Pregătirea adecvată a personalului de instruire. Crearea Centrului
European de dezvoltare a formării profesionale;
8. Apropierea progresivă a nivelurilor sistemelor de formare;
9. Statuarea formării profesionale a adulţilor şi readaptarea
profesională;
10. Acoperirea financiară şi finanţarea comună.
BIBLIOGRAFIE

Nicolae Voiculescu “Drept comunitar al muncii”, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2005;

Valerică Nistor “Drept social european”, Editura Fundaţiei
Academice “Danubis”, Galaţi, 2004;

Parlamentul European, AG-1962-PE;

Iulia Minteanu “Instituţiile Uniunii Europene”;

Georgeta Smadu “Team Europe Romania”.