lectie 8 urechea organ al auzului si al echilibrului.

Download Report

Transcript lectie 8 urechea organ al auzului si al echilibrului.

Urechea, organ al auzului şi al
echilibrului
Urechea este organul auzului şi
al echilibrului, adăpostit în cea mai
mare parte în osul temporal al
cutiei craniene.
Ea este alcătuită din trei părţi:
urechea externă, cea mijlocie
(medie) şi cea internă.
Urechea externă este compusă
dintr-un pavilion, asemănător unei
pâlnii, care prezintă un schelet
cartilaginous învelit în piele şi
canalul auditiv extern, la capătul
căruia se află o membrană elastică,
bombată spre interior, numită
timpan.
Urechea externă
Urechea mijlocie are forma unei cămăruţe care, la capătul dinspre
urechea internă, prezintă două orificii: fereastra ovală şi fereastra
rotundă. Între timpan şi fereastra ovală se găseşte un lanţ de trei oscioare
sprijinite unul de altul: ciocanul, nicovala şi scăriţa. Ciocanul se sprijină
pe timpan, iar scăriţa pe o membrană care acoperă fereastra ovală.
Urechea mijlocie este în legătură cu faringele printr-un canal, numit
trompa lui Eustachio, care asigură aceeaşi presiune a aerului pe ambele
feţe ale timpanului
Urechea internă are aspect de labirint săpat în osul temporal (labirint
osos).
În acesta se află urechea internă propriu-zisă, numită labirintul
membranos, alcătuit din: utriculă, saculă, 3 canale semicirculare şi
melcul. În utriculă, saculă şi la baza canalelor semicirculare se găsesc
celule care recepţionează excitaţii legate de poziţia corpului (echilibrul).
Aceste celule sunt în legătură cu neuronii ale căror prelungiri lungi formează
nervul vestibular (al echilibrului).
În melcul membranos se
află celulele receptoare ale
undelor sonore. Aceste
celule vin în contact cu
neuroni ale căror prelungiri
lungi
formează
nervul
auditiv.
În labirintul osos se află un
lichid numit perilimfă, iar în
labirintul membranos alt lichid,
numit endolimfă.
Rolul urechii
Funcţia auditivă
Sunetul ia naştere prin vibraţia unui obiect, iar această vibraţie care se
transmite prin aer, în toate direcţiile, ajunge la ureche, sub formă de unde
sonore. Sunetul se mai poate transmite prin intermediul lichidelor şi al
corpurilor solide. Să urmărim figura. Bătaia din palme produce unde
sonore. Acestea sunt captate de cutele pavilionului urechii şi îndreptate,
prin canalul auditiv, la timpan.
Prin vibraţiile acestuia, oscioarele din urechea mijlocie se pun în mişcare
şi transmit excitaţia spre fereastra ovală. Membrana acesteia vibrează la
rândul ei şi transmite excitaţia auditivă perilimfei.
Vibraţiile perilimfei se transmit endolimfei, ajungând astfel la celulele
auditive din melc. Acestea recepţionează excitaţia şi o transmit unor
neuroni ale căror prelungiri lungi formează nervul auditiv.
Excitaţia auditivă se transformă în influx nervos pe care nervul
auditiv îl conduce la creier, unde se formează senzaţia de auz.
Funcţia de echilibru
Celulele
de
echilibru
recepţionează excitaţia referitoare
la mişcările capului şi corpului. Cilii
lor sunt atinşi de cristalele de
carbonat de calciu care se găsesc
în jurul acestor celule şi care se
mişcă la fiecare modificare a
poziţiei capului.
Această excitaţie este transmisă
neuronilor alăturaţi, ale căror
prelungiri lungi formează nervul
vestibular (de echilibru), care
conduce influxul nervos la baza
creierului, unde se formează
senzaţia de echilibru.
Datorită acesteia, corpul nostru
îşi menţine poziţia în orice mişcare.
Sfârşit