Transcript asiadesud sud estsiest

MINUNI ALE CIVILIZAŢIEI
ŞI ALE NATURII
(Asia de Sud,Sud-Est si Est)
Profesor Cornelia Cucu
Liceul cu Program Sportiv
Bacău
Taj Mahal
Pe câmpia de la Agra se înalţă cea mai faimoasă clădire din
India-Taj Mahal,construită de împăratul mogul Shah Jahan în
memoria celei de-a două soţii Mumtaz Mahal,care a murit
după naşterea celui de-al 14 copil,alături de soţul său, în
timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur.
Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit
în numai câteva luni.Înainte de a muri, Mumtaz l-a rugat pe
împărat patru lucruri: să-i construiască un mormânt,să se
recăsătorească, să-şi iubească fiii şi să-i viziteze mormântul
la aniversare. Construcţia Taj Mahal-ului a început în 1631 şi
a durat 22 de ani. Se spune că 20.000 de oameni ar fi fost
trimişi să muncească aici.Materialele erau aduse din întreaga
Indie şi din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei "flote" ce
număra 1000 de elefanţi.
Proiectat de arhitectul iranian Ustad Isa, Taj Mahalul a devenit "simbolul dragostei eterne". Clădirea
"răsare" din peisajul roşcat, aşezată fiind pe o terasă
de marmură albă care pune în evidenţă uriaşul dom
şi cele patru minarete. Ansamblul închide în interior
o grădină deosebit de frumoasă cu fântâni arteziene
iar aleea principală, care porneşte de la intrarea
impozantă, este străjuită de arbori ornamentali. Din
marmură albă, de o eleganţă încântătoare, edificiul
înalt de 72 de metri pare imaterial ca un palat de
basm, fiind alcătuit din şapte cupole mai mici şi una
mai mare.Suprafaţa nemişcată a apei canalului
artificial reflectă întregul, oferind imaginea unei
armonii depline.
Everest-acoperişul lumii
Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ,cu o
altitudine de 8848 metri. Se află în Munţii Himalaya,la graniţa
dintre Nepal şiTibet.În nepaleză numele muntelui este
Sagarmatha (zeiţa cerului), iar în Tibet este cunoscut sub
numele de Chomolungma (mama universului).Numele din
limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului
britanic Sir George Everest.La mijlocul secolului al XIX-lea,
calculele lui au demonstrat că vârful, înregistrat ca fiind
“numărul 15”, era mai înalt decât toate celelalte piscuri
himalayene.
Expediţiile ştiinţifice de măsurare a înălţimii munţilor acoperiţi
de zăpezi veşnice din estul Himalayei au întâmpinat mereu
greutăţi; chiar şi la începutul secolului al XX-lea, enciclopediile
vestice confundau Everestul cu vârful nepalez Gaurisankar.
În anii 1920, alpinişti britanici şi elveţieni au identificat corect
muntele, dar n-au putut ajunge în vârf.După numeroase
tentative eşuate, neozeelandezul Edmund Hillary, împreună
cu şerpaşul său Tensing Norgay, au reuşit, la 29 mai 1953,
această performanţă.În decada care a urmat,vârful a fost
urcat de alţi o sută de alpinişti.Tirolezul Reinhold Messner şi
partenerul său Peter Habeler au fost primii care, în 1978,au
urcat Everestul fără mască de oxigen. Deşi cu toţii au
urcat acelaşi munte, altitudinea lui precisă este în discuţie.
Primele măsurători au fost făcute în sec. al XIX-lea, când s-a
determinat o înălţime de 8840 de metri, după care s-a ajuns la
cifra de 8888, iar, în 1954- la 8848 metri.În 1987, cu ajutorul
măsurătorilor făcute din satelit, s-a stabilit că Everestul are
8872 de metri.Dar nici această cifra nu este definitivă, pentru
că observaţiile ştiinţifice arată că muntele creşte cu 18 cm/an,
aşa încât ,peste 6300 de ani muntele va atinge 10.000 metri.
Templele din Mahabalipuram
Nu departe de plajele Golfului Bengal, spre sud de
Mahabalipuram, mari formaţiuni de granit apar printre copacii
înverziţi. Aproape fiecare dintre aceste stânci uriaşe a devenit
câte un templu, lucrare de mare rafinament artistic.Regii
Pallava, puternicii conducători ai sudului Indiei, au ridicat aici
temple închinate zeilor din panteonul hindus.
Conform legendei, iniţial, au existat şapte temple, din care
şase au fost înghiţite de ape. Templul de pe ţărm de la
Mahabalipuram, datând de la sfârşitul secolului al VII-lea, nu
este construit dintr-o singură bucată de granit, ci din blocuri
mari nefasonate.Extrem de pitoresc, edificiul răsare din nisipul
înconjurator, acoperit de sculpturi înfăţişând tauri, care
sugerează muntele lui Shiva, Nandi.Construcţia constă din
terase pătrate, care se îngustează către vârf. Când
Mahabalipuram era încă port, această pagodă servea drept
punct de orientare pentru marinari, noaptea având un foc
aprins în vârf.
Lahore
Aşezat pe malurile râului Ravi, în nord-estul Pakistanului,
aproape de graniţa cu India, oraşul Lahore fascinează cu
eleganţa construcţiilor sale, cu mulţimea minaretelor şi
strălucirea cupolelor. Între anii 1524-1707, oraşul a făcut parte
din Imperiul Mogul, ca apoi să ajungă sub stăpânire persană,
afgană şi britanică. Se pare însă că strălucirea din perioada
mogulilor ramâne de neegalat. Atunci, sub conducerea unor
sultani înţelepţi, a devenit unul dintre centrele intelectuale
vestite, atrăgând poeţi,artişti şi savanţi din Asia centrală.
Musulmanii consideră că numele oraşului vine de la cuvintele
Loh awar, însemnând „cetatea de fier” pentru că atunci s-a
construit în jurul aşezării un zid cu 12 turnuri, în interiorul
cărora a fost ridicat Fortul Regal, cu palate, curţi interioare şi
băi. Palatul Oglinzilor are ziduri împodobite cu mozaicuri şi
oglinzi mici, de diferite nuanţe şi altele mai mari, fixate în rame
de marmură, încrustate cu pietre preţioase. La începutul
secolului al XVII-lea palatul era locuinţa soţiei împăratului.
Existau însă şi apartamentul Marelui Mogul precum şi o curte
a doamnelor din harem numită „Casa visurilor”, o serie de
dormitoare regale, o baie uriaşă şi „Sala celor patruzeci de
coloane” în care se ţineau banchetele. Totul emana acel
rafinament specific oriental şi pe unul din turnurile oraşului era
scris:„Nimic asemănător n-a fost şi nici nu va mai fi de această
parte a cerului”
În afara zidurilor au fost ridicate şi alte construcţii impunătoare,
cum ar fi Moscheea Badshahi, cea mai mare din Lahore,
construită din gresie roşie şi având trei cupole albe deasupra
portalului şi care poate găzdui 60.000 de credincioşi.În 1642,
în afara oraşului, Sah Jahan, unul dintre constructorii TajMahalului, a realizat un parc oriental, Grădinile Shalimar,
dispuse pe trei niveluri, împodobite cu bănci de marmură,
fântâni, insule artificiale şi pavilioane.
Palatul lui Dalai Lama
Lhasa, principalul oraş al Tibetului, este situată în centrul
Podişului Tibet, la altitudinea de 3.650 m. În 2005, număra
129 000 de locuitori.Până la jumătatea secolului al XX-lea,
Lhasa a fost capitala unui stat independent, iar în prezent este
centrul administrativ al unei regiuni autonome(Tibet) din
China.Pentru locuitorii din Lhasa, oraşul are aceeaşi
importanţă ca Roma pentru creştini sau Mecca pentru
musulmani.Aici se află mănăstirea Jokhang, “casa
conducătorilor”, cu o statuie a lui Songsten Gampo, cel care a
introdus budismul în Tibet în secolul al VII-lea.Lamaismul de
mai târziu este un amestec între vechea credinţă în demoni şi
religia cea nouă, conducătorul divin, Dalai Lama, fiind , în
mintea credincioşilor , o reîncarnare a lui Buddha.
Supuşii lui Dalai Lama au ridicat pe o colină naturală
impunătoare un palat fortificat Potala plin de splendoare, care
a devenit reşedinţa zeului reîncarnat. Potala în sine este unul
dintre cele mai remarcabile edificii din lume. Are aproximativ
400 m lungime, aproape 117 m înălţime, iar suprafaţa sa este
de 130.000 m2. Clădirea a fost finalizată în anul 1694, deşi
„regele-zeu" se mutase din mănăstirea Drepung în noua
reşedinţă din capitala Tibetului, în 1649. Palatul a fost
construit din piatră, lemn şi mortar. Se sprijină pe 15.000 de
coloane,iar în componenţa sa intră Palatul Alb, cu 11 etaje,şi
Palatul Roşu, cu 13 etaje. În acest autentic labirint de
coridoare şi de încăperi există dependinţe pentru servitori,
capele, săli imense, locuinţe, tezaure şi cămări. La ultimele
etaje ale Palatului Roşu, înconjurat din patru părţi de Palatul
Alb, se află încăperile diverşilor Dalai Lama care au condus
Tibetul până în 1959.
Marele Zid Chinezesc
Construcţie gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc
măsoară 6 400 kilometri lungime, este prevăzut din loc în loc
cu forturi cu aspect paralelipipedic şi turnuri înalte de apărare,
are o înălţime de 8 metri şi o lăţime de 6,5 metri meritându-şi
statutul de “cel mai lung zid de pe Terra”.Pentru a-şi proteja
statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Shih
Huang-ti, porunceşte să fie legate între ele fortificaţii
clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât
şi spre vest, pe o lungime totală de circa 5000 kilometri,
realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În
timpul următoarei dinastii, Han (206-220 i.Hr.), zidul a fost din
nou prelungit spre est şi spre vest până la o lungime de
10 000 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul
unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa
6400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie
ce a fixat şi capitala statului la Beijing.
Construcţia în sine rămâne un mare mister. Pavat cu piatră,
era folosit ca şosea strategică dar şi ca drum comercial.
Marele Zid Chinezesc care începe la Shanhaiguan Pass, în
est, şi se întinde până la Jiayuguan Pass în vest este un
element de bază al mitologiei chinezeşti şi al simbolisticii
populare.De-a lungul anilor s-a speculat mult ideea că
aceasta este singura construcţie vizibilă de pe Lună. Aceste
zvonuri au fost atât de convingătoare, încât, la un moment
dat,au intrat chiar şi în cărţile de istorie.De fapt zidul nu se
vede nici măcar de la 500 Km distanţă de Pământ, ceea ce
înseamnă 0,1% din distanţa până la Lună. Deci nu e
surprinzător că nici un astronaut care a fost pe Lună nu a
raportat că ar fi văzut Zidul. Lăsat în părăsire începând cu
secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub
protecţie guvernamentală din 1952, fiind declarat monument
istoric al Chinei.
Oraşul Interzis
Timp de 500 de ani, Oraşul Interzis a fost reşedinţa oficială a
împăraţilor chinezi, 24 dintre aceştia, aparţinând dinastiilor
Ming şi Qing, conducând ţara dintr-un paradis terestru, în care
fiecare culoare, număr şi esenţă de lemn are o semnificaţie
clară. Arhitecţii, care au construit complexul în doar 14 ani, din
1406 până în 1420, nu au lăsat nimic la voia întâmplării.
Olanele de pe acoperişuri sunt galbene, pentru că această
culoare simbolizează pământul şi supremaţia "Fiului Cerurilor“
pe această lume. Doar două clădiri din incinta Oraşului
Interzis au acoperişuri de alte culori: biblioteca, cu ţigle negre,
deoarece negrul este simbolul apei, ca atare, culoarea trebuia
să protejeze manuscrisele rare şi milioanele de coli de hârtie,
care constituiau delectarea învăţaţilor imperiali sau a
împăratului însuşi. Iar verdele a fost folosit pentru palatul
prinţului moştenitor, deoarece cromatica simboliza creşterea
şi maturizarea.
Bârnele din structurile de rezistenţă ale palatelor, pavilioanelor,
sălilor din Oraşul Interzis sunt întotdeauna folosite în numere
multipli de 9. De ce? Pentru că 9 simbolizează perfecţiunea
terestră. Legenda spune că în Oraşul Interzis se află 9999 de
camere, pentru că numai Palatul Cerurilor poate avea 10.000
de încăperi, cifra perfecţiunii absolute la chinezii vechi. Altare
pentru venerarea divinităţilor, săli de lectură, săli de meditaţie,
palatul împărătesei, pavilioanele concubinelor, săli pentru
treburile de stat, coridoare labirintice, mărginite de ziduri
înalte de 7,8 m, toate constituie cel mai mare complex
arhitectonic construit în lemn, din întreaga lume. Singurii
bărbaţi care aveau acces în perimetrul Oraşului Interzis în
mod permanent erau servitorii direcţi (eunucii) ai "Fiului
Cerurilor". În incinta complexului imperial, numai reprezentanţii
marilor familii nobiliare puteau intra în audienţă la împărat şi, o
dată pe an,cu prilejul examinărilor imperiale, viitorii funcţionari
ai administraţiei imperiale.
Armata de teracotă
În secolul al III-lea î.Hr.,Shi Huang-ti,primul împărat al Chinei,
a ordonat începerea construcţiei Marelui Zid, iar pentru sine,
în nordul capitalei provinciale Xian, a unui mausoleu subteran.
Din 1974 încoace, arheologii au descoperit 8000 de statui de
teracotă,în mărime naturală,care au fost îngropate aici pentru
apărarea simbolică a mormântului. Războinicii sunt aşezaţi în
formaţii de câte patru rânduri, cu coridoare paralele între ele.
Graţie detaliilor, pot fi încadraţi cu precizie armei din care
făceau parte. Astfel,găsim infanterişti, lăncieri,arcaşi (cu arcuri
lungi sau cu arbalete), călăreţi,conducători ai carelor de luptă,
ofiţeri şi un general înalt de doi metri, cu o cicatrice veche şi
trei medalii pe piept.Soldaţii pot fi individualizaţi graţie
expresiei feţelor, deloc asemănătoare. Pentru a executa miile
de feţe diferite, artişti şi numeroşi sticlari au lucrat din greu.
Trupurile puteau fi făcute în serie, dar capetele au fost cu
siguranţă modelate individual şi ataşate după aceea.
Meşterii au fost foarte atenţi la coafurile fiecăruia şi găsim 24
de tipuri de mustăţi, cât şi o mare varietate de pieptănături.
Uimitoare rămân însă expresiile războinicilor de teracotă. Ca
şi cum s-ar fi căutat reprezentarea tuturor triburilor din imensul
imperiu: se pot recunoaşte mongoloizi, oameni cu nasuri
proeminente sau cu frunţi înalte.Extrem de bine individualizate
sunt feţele ofiţerilor, iar caii din teracotă sunt de asemenea de
o mare valoare artistică- cu boturile deschise, nările umflate şi
cu urechile ciulite, ei dau impresia unei forţe de neînvins.
Peste mormântul imperial,sclavii au înălţat un deal de pământ,
înalt de 50 de metri, pe care s-au plantat chiparoşi şi molizi.La
răsărit de deal, arheologii au scos la iveală 8000 de statui de
teracotă dar nu este exclus ca şi în celelalte puncte cardinale
să se găsească trupe de pază.
Muntele Fuji
Grandiosul munte Fuji este considerat „Olimpul nipon” şi
domină întreaga Japonie cu o altitudine de peste 3776 metri.
Cuvântul „fuji” înseamnă „fără asemănare”, „unic”, ” fără
pereche”. Muntele Fuji a erupt de 18 ori, începând cu anul
781 î.Hr. şi până în 1707. De la ultima erupţie,înfăţişarea
acestuia nu s-a mai schimbat. Fuji este situat la 100 km sud
deTokyo, iar pe vreme bună, aspectul muntelui se dezvăluie
în toată măreţia, forma sa conică, pantele uşor curbate,
simetrice în orice parte, armonia întregului peisaj conferindu-i
o identitate inconfundabilă.Budiştii credeau că muntele este o
poartă spre o altă lume; shintoiştii au construit pe el altare
unei zeiţe (zeiţa pomilor înfloriţi).După tradiţie,această zeiţă a
fost zărită plutind pe un nor luminos deasupra craterului
Muntelui Fuji. Muntele era venerat oficial ca un munte sacru
şi, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, era
datoria credincioşilor să-l urce cel puţin o dată în viaţă.
Mii de pelerini înveşmântaţi în tunici albe, cu pălării de paie şi
sandale îl urcau în fiecare vară. În timp ce trudea spre vârf,
pentru a ajunge să privească faimosul răsărit de soare,
credinciosul rostea o incantaţie: „Fii pur… Rămâi neprihănit,
o, tu munte!”. Tradiţia niponă se păstrează şi astăzi.Sezonul
de ascensiune începe la 1 iulie şi durează până la 27 august,
debutând şi sfârşindu-se cu un festival numit „Yoshida no
Hiomatsuri”, cu aprinderea de torţe uriaşe la căderea nopţii,
cu lumea adunată gata de ascensiune la începutul sezonului,
sau cu amintirea acesteia la sfârşitul sezonului, cântând şi
acompaniind orchestrele formate din flaute de bambus, tobe,
gonguri, care execută melodii tradiţionale până târziu în
noapte, când se aude în replică glasul fermecator al uguisului – privighetoarea japoneză.
Palatul regal şi sanctuarul Wat Phar
Keao din Bangkok
În ciuda celor şapte milioane de locuitori, a industriei în
expansiune şi a hotelurilor zgârie-nori, alături de templele
elegate, capitala Thailandei şi-a păstrat tradiţiile şi farmecul
inegalabil.Construcţia actualei reşedinte regale a început la
sfârşitul sec. al XVIII-lea,în timpul regelui Rama I. Complexul
se întinde pe o suprafaţă de circa 1,5 kilometri pătraţi şi
include palate,săli oficiale,clădirile parlamentului,o mănăstire
budistă cu temple, precum şi vechea pagoda Chedis,
acoperită cu frunze de aur. Dintre cele patru palate ale
reşedinţei regale, Marele Palat Chakkri este cel mai
impresionant din punct de vedere arhitectural.Arhitecţii englezi
l-au construit în 1876,în timpul domniei regelui Chulalongkorn,
într-un stil renascentist amestecat cu elemente tradiţionale
thailandeze, cum ar fi pagodele în trepte, cu vârfuri lungi şi
subţiri, şi din care ies şerpii sacri verzi.
Sanctuarul din vecinătate, Wat Phar Keao, “Mănăstirea lui
Buddha de Smarald”, este unul dintre cele mai grăitoare
exemple de temple ridicate conform tradiţiei locului.
Douăsprezece sculpturi enorme reprezentând iaci, străjuiesc
cele şase porţi de intrare, în calitate de mesageri ai fericirii şi
paznici totodată.O sală dreptunghiulară, cu zidurile exterioare
vopsite în albastru şi auriu şi având un acoperiş în trepte,
decorat cu mici orologii, adăposteşte cel mai sfânt simbol al
regatului:pe un postament înalt de 11 metri, se află Buddha
de Smarald, o statuie de numai 66 de centimetri, sculptată
într-o singură bucată de jad. În 1784, regele Rama I a
proclamat statuia verde drept simbol sfânt al dinastiei Chakkri.
Credincioşii thailandezi i-au făcut micului Buddha un templu,
Bot, pe care l-au decorat cu doisprezece Garuda, animale
simbolice, preluate de budism din panteonul zeului hindus
Vishnu. Pentru ca Buddha să nu stea gol în templu, i-a fost
făcută o căsuţă din aur încrustat cu pietre preţioase.
Templul Borobudur
Templul Borobudur, situat la 42 de kilometri nord-vest de
provincia javaneză Yogyakarta,Indonezia, este cel mai mare
templu budist din lume.Este construit în formă de piramidă, cu
baza pătrată, lungimea bazei măsurând 118 m. Templul este
contruit în şase terase pătrate, aşezate pe baza piramidei, iar
peste acestea sunt alte trei terase circulare care duc spre
vârf. Văzut de sus ,Borobudur apare ca un gigant mandala.
Picturile de pe templu sunt demult dispărute, dar se spune că
piatra se vopsea cu alb sau galben auriu pentru a acapara
soarele.Această piramidă colosală a fost construită de către
conducătorii dinastiei Sailendra, între anii 750 şi 850. După
calculele experţilor în arhitectură, forţa de muncă pentru
construirea templului a fost imensă pentru a putea ridica şi
transporta cele două milioane de blocuri de piatră cu un volum
de 60.000 de metri cubi, greutatea totală fiind de aproximativ
3.500.000 de tone.Pereţii coridoarelor sunt reliefuri,însumând
1460 de panouri cu sculpturi narative, acoperind 1900 metri
pătraţi şi 1212 panouri sculptate cu doctrine budiste şi aspecte
ale vieţii de acum 1000 de ani în Java, acoperind 600 de metri
părtaţi. În templu se găsesc 504 statui ale lui Budha. Potrivit
povestirilor din Jataka, Budha s-a născut de 504 ori, înainte
de a se naşte ca Prinţ Siddhartha, sub diferite forme ( zeu,
rege, prinţ, învăţător, hoţ, sclav) de multe ori luând chipuri de
animale (leu, caprioară,maimuţă, cal, ţestoasă). 432 de statui
ale lui Buda se află de-a lungul coridoarelor şi alte 72, pe
coridoarele circulare,superioare, puţin vizibile, fiind acoperite
de stupe.Monumentul a fost conceput ca o viziune budistă
cosmică, în piatră, începând cu samsara (viaţa pe pământ) şi
urcând spre nirvana (raiul budist). Structura templului se
împarte în trei niveluri, fiecare reprezentând câte o diviziune a
cosmologiei buddhiste.Cele trei niveluri sunt: Kamadhatu (o
lume a dorinţelor), Ruphadhatu (sfera tranziţională) şi
Arupadhatu (sfera spirituală, a iluminării şi perfecţiunii).
Bibliografie:
1. www.wikipedia.org
2. xxx, 100 de minuni ale lumii, Editura Bic
All,
Bucureşti,2004
3. xxx, Descoperă minunile lumii, Editura
Readers Digest, Bucureşti, 2006
4. xxx, 1000 de miracole ale naturii, Editura
Readers Digest, Bucureşti, 2008
5. Bedurfting,Friedemann,1000 de minuni ale
lumii, Editura Aquila’93, Craiova,2007
SFÂRŞIT