Slide 1

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 2

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 3

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 4

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 5

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 6

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 7

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 8

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 9

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 10

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 11

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 12

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 13

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 14

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 15

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 16

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 17

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 18

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 19

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 20

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 21

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 22

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 23

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 24

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 25

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 26

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 27

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 28

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 29

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 30

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 31

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 32

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 33

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 34

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 35

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 36

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 37

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…


Slide 38

PROIECTUL ISRAEL IN ROMANIA A PLECAT LA
DRUM...
• Evreii vor sa cumpere,sa subjuge, sa imparta sa putiiasca Romania.
Evreii domina piata imobiliara
Evreii domina bancile
Evreii domina agricultura
Evreii domina constructiile,industria alimentara si industria grea de fabricatie a
olitelor de noapte pentru batranii asistati sociali...
Controleaza tot,cumpara tot.
Intai vor veni batranii, ca sa ne pacaleasca ca vor sa petreaca ultimii ani in liniste si
aer curat,apoi incet incet escadrile de avioane,helicoptere, vor parasuta in case
cumparate din vreme cate 1-2 evrei /metru patrat.
Evreii vor cumpara o tara care "nu e de vanzare"
Da, desi romanii au fost cei ce s-au aliniat lozincii "Nu ne vindem tara" a neocomunistilor din anii 1989 si mai departe
Au batut pasul pe loc 10 ani,au lasat poarta deschisa larg "privatizarii" care de fapt a
fost furt la drumul mare care continua si azi mai intens,inclusiv bancile tip Tiriac
(evreu sioniost sub acoperire-desigur)
Romanii au facut ce credeau ca este privatizare: au deschis tarabe si chioscuri cu
Au reusit soiuri necunoscute in romania

• În orce tara si pentru orice popor asta era un indemn,un exemplu....Nu si
pentru romani.
Ei au continuat bișnița și mica ciupeală ,au continuat să stea nestingheriți în
cârciumi sau să fugă în străinătae,preferând să fie slugi și tratați ca atare.
Acum se oftică,îl vede pe X -străin-ca are fabrici de cherestea,îl vede pe Ystrăin- că are producție mare la hectar,îl vede pe Z -străin- că a adus soiuri de
vaci și de porci și de oi de mare randament.
Normal că se oftică și normal că în loc să ia exemplu,caută vinovatul în cu
totul alta parte. Ăștia suntem.Nimic nu ne clintește.
Nu suntem nemți,nu suntem japonezi,nu austrieci,nu norvegieni
Suntem români cântători de balade și cimilitituri doritori să moară si capra
vecinului.
Și să fim vigilenți când apar primele parașute cu evrei lansați să cumpere
România.

Proiectul „Israel în România”
• Masiva privatizare a fostelor IAS-uri (Întreprinderile Agricole de Stat) a demarat
după 1999, realizată pînă la sfîrşitul lui 2000 sub ministtrul Ioan Avram Mureşan (de
profesie inginer electronist, Mureşan ar fi evreu, se zice, el însuşi plîngîndu-se că
este discriminat etnic, cînd a fost prins în 2008 mituind alt ministru al Agriculturii,
D.T.Remeş).
• Pentru o sumă din aceste privatizări, Mureşan a fost anchetat penal în România, dar
mai puţin se ştie cine a fost consilierul juridic al acestuia, din 1999. Este vorba tot de
o evreică, Cristina Gyemant (Numele Gyemant este frecvent şi cunoscut în Israel, el
apărînd în lucrările israelianului Teşu Solomovici ca fiind purtat de literaţi, istorici
sau oameni de afaceri. Printre participanţii la Tel Aviv, în 2001, la conferinţa
«Evreism românesc în timpul erei comuniste şi postcomuniste», organizată de
Centrul Goldstein -Goren, apare şi Ladislau Gyémant, editor al revistei Studia
Judaica), care lucrase la Fondul Proprietăţii de Stat, ca şef al Departamentului
juridic. Aici ea s-a ocupat de privatizări, după care s-a mutat la ministerul lui
Mureşan, unde a vîndut 50% din fermele de stat. Tot dintre ex-consilierii ministeriali
de la Agricultură ai lui Mureşan şi-a ales şi „lichidatorul” israelian de bănci Ari
Shalev- Stănescu staff-ul firmei sale Cristina Dică, fost secretar general adjunct la
Ministerul Agriculturii, fostă mînă dreaptă a ministrului Avram Ioan Mureşan.
•

• Din 2001, unul dintre marii beneficiari ai privatizărilor din agricultura românească,
sub guvernarea Năstase, a fost evreul Alex Bittner, ca şi Maria Schwaz (PSD-istă
din generaţia Danei Năstase), care, prin inginerii şi artificii, a luat de la Agricultură,
cu firmele sale, cele mai mari şi importante sere din România, pe care, conform
presei centrale, le-a devalizat mai întîi, apoi a transferat activele acestora la firmele
sale.
• Tot din această perioadă, Elan Schwartzenberg cumpăra asiduu pămînturi româneşti,
pentru el şi alţi israelieni. El şi-a făcut o fermă de mistreţi pentru vînătorile lui Ion
Ţiriac, iar un prieten de-al lui, tot israelian, ferme de gîşte.
• În 2002, premierul Năstase se întîlnea în România cu ministrul israelian al
Agriculturii, Shalom Simhon, însoţit de afaceriştii Yoram Ben Ami, directorul firmei
Galilee Seeds (instalată la Curtici-Arad), Shlomo Tirosh, director al Agrexco, şi alte
firme israeliene din domeniu, precum Netafim, care, rezprezentată de fostul şef al
S.R.I. Virgil Măgureanu, va iriga 2 milioane de hectare de teren în România. La
întrebarea care sînt „zonele de interes economic ridicat” pentru afaceriştii israelieni
în România, Jose Iacobescu, lider al comunităţii evreieşti din România şi al B’nai
B’rith, răspundea în 2005 că: „La Cluj există investiţii serioase în agricultură, la
Craiova se vor face investiţii în sistemele de irigaţii şi aşa mai departe…”, adăugînd
acestor două locaţii şi Timişoara, Clujul, Bucureştiul, Sibiul, definind România ca
„Noul Pămînt al Făgăduinţei” pentru evrei. Această viziune este confirmată şi de
către celebra ieşire a preşedintelui Israelului, Shimon Peres, la adunarea Asociaţiei
Birourilor de Comerţ din Israel, din 2007: „cumpărăm România…”. Din calitatea sa
de şef al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Jose Iacobescu adaugă că
„Intrarea României în Uniunea Europeană a impulsionat în mod deosebit investiţiile
israeliene în România, mai ales în domeniul imobiliar, al serviciilor şi producţiei
alimentare”. Un exemplu este acela al dezvoltării fabricilor de lapte şi al fermelor de
vaci cu capital evreiesc. Cota de producţie negociată de România cu Uniunea

• Europeană, de 3 miliarde de litri anual, şi perspectiva unei pieţe în creştere a atras
din 2005 apariţia în România a unor mari producători evrei de produse lactate,
precum trustul isralian Tnuva, ce a cumpărat 20 de hectare de teren lîngă Bucureşti,
la Popeşti Leordeni, creînd o „fabrică” de produse lactate pentru România şi UE.
• Totodată, mai mulţi „investitori” israelieni au cumpărat terenuri în sudul ţării, mai
ales în judeţul Constanţa, pentru a înfiinţa ferme de vaci de lapte, dar evreii au mai
cumpărat terenuri şi în restul ţării, doar în vest fiind surclasaţi de italieni (conform
articolului „Străinii urcă investiţiile pe hectar”, din „Cotidianul”, nr. din
14.11.2005), pînă în 2010, cînd italienii au început să vîndă terenurile agricole unor
trusturi evreieşti transnaţionale. Aici, însă, americanii deţin supremaţia, cel mai mare
procesator de carne de porc din lume, Smith Field Foots din SUA (care a fost creat
în 1936 de către Joseph W. Luter), preluînd de la statul român, la Timişoara, megacombinatul de carne COMTIM, producător european regional de carne, pe care
guvernanţii s-au străduit să-l lichideze în anii ’90, la presiunile FMI şi Băncii
Mondiale. În 2006, şi „Natural Pork” din SUA realiza 12 ferme „româneşti” de
reproducere a porcilor.
• Tot evreiesc este şi „Grupul francez” Danone, axat pe produsele lactate (lapte şi
iaurturi), care şi-a stabilit centrul din România tot lîngă Bucureşti, unde a construit o
fabrică cu o cifră de afaceri anuală de cca. 150 milioane euro, căci Danone a fost
înfiinţat şi este deţinut de familia de evrei Carasso (un anume evreu sefard „refugiat”
din Turcia, Issac Carrasso, care locuia din 1916 la Barcelona, a fondat firma Danone
în Franţa, în 1926, numind-o după diminutivul catalan al numelui fiului său,

• Daniel Carrasso, care a moştenit afacerea, păstrînd-o în familie. „Refugiat” în SUA
în timpul celui de al II-le război mondial, căci, fiind evreu, se simţea ameninţat de
nazism, Daniel Carrasso a pus şi peste Ocean bazele unei ramuri americanizate a
firmei: Dannon).
• Chiar şi în plină criză economică, în martie 2010, aflăm că „familia miliardară
daneză Rausing” a cumpărat 11.000 de hectare de teren agricol în România, prin
concernul Ingleby, controlat de familie. Dar fondatorul familiei Rausing (a 55-a
dintre cele mai bogate familii din lume, conform clasamentului Forbes), Ruben
Rausing, era evreu „suedez”. Chiar şi cea mai tînără descendentă a familiei, anume
Sigrid Rausing (nepoata lui Ruben) a avut soţi evrei în ambele ei căsnicii, ocazie cu
care şi-a asumat deschis propria apartenenţă la iudaism, conform The Guardian, din
14 iunie 2006 (familia Rausing, îndeosebi Hans – fiul lui Ruben – şi Sigrid- nepoata
lui Ruben Rausing -, s-a stabilit la Londra unde ea trece drept „ un jucător major în
viaţa culturală britanică”, conducînd din 1995 fundaţia Sigrid Rausing Trust, numită
la început Ruben and Elisabeth Rausing Trust, după bunicii ei. Aceasta „promovează
drepturile omului” prin „proiecte precum drepturile internaţionale ale lesbienelor şi
homosexualilor” sau educaţia tinerilor privind Holocaustul evreilor. Sigrid Rausing
Trust este finanţatoare a Centrului Drepturile Romilor Europeni, alături de Open
Society Institute – Fundaţia Sörös – şi alte ONG-uri. „Am fost întotdeauna
preocupată de Holocaust”, spune ea, deoarece bunicul ei, Ruben, „a făcut obiectul
anti-semitismului mişcării naziste suedeze”. Fundaţia ei estes ponsorizată de banca
israeliană Leumi Le, iar soţul lui Sigrid, Eric Abraham, este producător de film).
• Anunţînd că, prin achiziţiile de terenuri româneşti, firma familiei Rausing, Ingleby,
„i-a depăşit pe marii latifundiari români”, „Ziarul Financiar” adăuga că „în ultimii
ani, investitorii străini au mizat pe potenţialul agricol al României”, exemplificînd cu
„o altă companie daneză”, FirstFarms, ce a cumpărat, în acelaşi timp, mii de hectare
de teren la Brăila.

“Israel in Romania” – plan de “palestinizare”
a Romaniei
• Practic, prin Banca Mondiala si prin FMI se poate spune ca ceea ce afirma Peres la
Hilton in urma cu doi ani s-a adeverit.
• Imi place Romania! Israelului ii place Romania! Acestea au fost printre
primele cuvinte ale primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dupa o
intrevedere de la Palatul Victoria cu Emil Boc. Vizita lui Netanyahu este un
eveniment important avand in vedere ca in ultimii 20 de ani niciun premier
israelian nu a mai călcat teritoriul României. Un subiect de discuție între cei
doi premieri a fost…brânza de casă. In Israel, atenția publică este concentrată
asupra brânzei de casă, a explicat Netanyahu. “Este prima vizită a unui
premier israelian în România după 1989, e un bun moment pentru a întări și
extinde colaborarea noastră”, a declarat la rândul său, Emil Boc. Acesta a
spus, cu această ocazie, că România susține reluarea rapidă a
negocierilor directe între părți în Orientul Mijlociu. Emil Boc și omologul
său israelian au stabilit o întâlnire interguvernamentală, la Ierusalim,
în noiembrie.
• Scarmanati-i putin!
• Luaţi-i la scărmanat niţel pe “investitorii strategici” si veţi avea supriza să aflaţi că
în mai toate cazurile în spatele persoanelor juridice daneze, olandeze etc., se ascund

• de fapt evrei. Mai ieri se raporta că unii din spiţa lui Ofer ( cei mai bogaţi evrei din
Israel), au cumpărat câteva zeci de mii de ha langă Bucuresti, pământ pe care
se plângeau dânsii că şi asa neprofitabil cum este, cresc roşii cu tonele. Dacă faptul
că vom ajunge precum acum 200 de ani sclavii ăstora în propria noastră ţară nu vă
ingrijorează, aflaţi ce altceva ni se mai pregăteşte, găsind “israel in România”.
Evreii sunt încetăţeniţi la o rată alarmantă, cu totul pe ascuns, pană acum 1 milion
devenind cetaţeni români. Care sunt planurile lor malefice? Aflaţi-le!
• Acest plan constă în următoarele acțiuni evreești:
• 1) Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în
massă (ziare, posturi Radio-TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi
informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în cel mai mare
secret.
• 2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au
grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii
comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din
România a devenit monopolul unor firme evreieşti.
• 3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi
trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români
naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile
noastre.
• 4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia
cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi
deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un
temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă
întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor
este perfect legală.

• 5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei
alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care
domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite
folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi
făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat,
mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.
• 6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control
deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor
naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat
pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi
ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.
• Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au
contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor,
afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Între acestea:
• 1) Depopularea României prin:
a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri
aberante, aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;
b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la
Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea
realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii
majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod
special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată massmedia, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului

• la valorile autohtone, la viitorul neamului românesc.
2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit
după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a
instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva partide, toate provenite din
grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie
1989.
• 3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al
României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a
făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele
bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a privatizat
în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto
a unor evrei.
• 4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această
acuzaţie urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a
unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i
determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca
pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de
părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de
români.
• În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui
complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că
multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte
bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…

Un fost senator vorbeşte: pentru cine este
depopulată România !

• Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3 puncte:
• 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de
autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO),
lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea
corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe
termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea
României de români.
• 2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să
continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai
balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca
să cerşească – ce rusine!
• 3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca
rezultat doar anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul
Mijlociu.
• Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a
României, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de
absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul,
credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că
prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:
• Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de
euro fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in
societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră ?

• E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite
bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi
un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor
guvernanţi, ei ?
• E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există
ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate
prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună
mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar
dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către
bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
• În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică
cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă:
genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în
decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la
nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în
conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300
000 (trei sute de mii) de evrei.
• Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu
probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un
singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor
româneşti, pentru motivul că era evreu!
• Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în
România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici
„măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea
ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion
Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o
oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de

• salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a
oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor
că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel
posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea
statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă
adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din
România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului
şi activiştii Holocaustului?
• După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi
dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a
evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea
tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici
urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice
că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad
Vashem…)
• Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid antiromânesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost
persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari
colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din
motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune
Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai
etnici români. „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat GheorghiuDej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în
calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
• După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând,
pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a

• reluat genocidul antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta
pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi
cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?!
• Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe
nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă
pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam,
cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este
alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea
nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă
incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.
• În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi
înţeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a
produs apariția evreilor în număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat
al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al
colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură
problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare:
problema unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,
evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care
s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.
• Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai
mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi
Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem
Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
• Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape
istorice:

• Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor
moldoveneşti se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască.
Evreii se instalează şi în sate, ca arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale
oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe
tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale
Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri
economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru
liderii politici şi spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de
o întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc în
Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,
Maramureş şi Moldova.
• Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând
atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt
intelectualii români de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine
critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,
Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale,
atât de bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,
denigrare, mistificare etc.
• Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre
România şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor
americane, ca consul, însuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin
Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României.
Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea
funcţie: România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui

• Peixoto în România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este
o dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti,
a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel în
România!
• Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest
proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână
secret şi pentru majoritatea evreilor…
• Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care
în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat
loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în
acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate în relaţiile dintre oameni şi
popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au avut şi un partid
care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din
…manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni
nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care
îşi merită recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae
Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
• Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era
gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile
româneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai
proiectului Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura
înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
• Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă
pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de
alta! Multe resentimente adunate într-un secol şi ceva de confruntare între
naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi
compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

• riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă
informaţie orală, deseori mai importantă decât toate arhivele.
• Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei
impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă
de a se asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scriso un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne
reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
• O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca
republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei
ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor”
poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar
Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi
criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
• Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN
ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde
reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra
acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor
iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a
dobândi în numele Adevărului!
• Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în
timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de
evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii
Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul
din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

• În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important,
decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul
• secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic.
Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga
comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a
evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda
sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, în Africa, pentru
a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.
• Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea
Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească
casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau.
Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era
însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o
duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat,
resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un
climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era
de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre
misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea
Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu
generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al
emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gândire şi de
răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina au fost
liderii sionişti, autorii proiectului!

• Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL
CÂND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU
EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA…
Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în
primul rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
• Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea
proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se
născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară
de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în
vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în
pămîntul străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de
viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism
cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la
milioane de persoane?!…
• Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia
de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în
Palestina, în Eretz Israel!
• Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
• Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier
al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic!
În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii,
autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
• Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv,

• pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti
îndurate în al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări
fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel
că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a
impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel
mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia
a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul
Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
• Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în
1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a
contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei,
mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist.
Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce
regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai
abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc
numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată
lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara în care să trăieşti, dreptul
de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu
o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră
comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de
comunism…
• Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv
amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar,
simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominternişti în Europa de Est a avut drept

• scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, în aşa măsură încât să-i
determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.
• Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist.
Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu
orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare.
Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi
pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici,
mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea
locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în
multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum: în
ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat
jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească
aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?
• Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective
nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le
părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost
în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic în ţara de baştină… În
privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu…
Comunismul a fost mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare!
• Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi
alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării
experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât
mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în
mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să

• arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în
continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem
liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în faţa
tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci,
sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:
eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai
frumoasă, mai îndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul
Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca
români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs
însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii
cominternişti!…
• …Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria
relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…
• *
• Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o
de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să
constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba
asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment,
cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea
…moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…

• Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea
României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România
a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca
acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre
Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în
fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre
Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți
sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut
asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte în
regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu
și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește.
De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
• Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o
apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea,
mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei
anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai
exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde
ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…
• Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod
semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria
pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră,
ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan
cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se
rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria
lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

• Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei
președinți români de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui
Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește
împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio
legătură între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței
în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre
președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
• Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum
ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut
regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu
o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu
poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de
discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și observații:Persoana
în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se cuvine să nu-și ascundă
originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de
urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa
armenească.
• Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum
„algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea
funcții ajung cel mai des reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu
origine românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe

• jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă
jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),
suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
• Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe cealaltă parte
evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am fi avut o evoluție
obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței
întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de ani România a
cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!,
ne obligă să căutăm o legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei
celor vinovați de acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o
asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci
facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu prea
îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au
activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru care
să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de excesivă, de debordantă
statistic vorbind, a conducătorilor noștri de azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de îngrijorător: numărul
mare de evrei care au primit cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea
falsă că li se face un act de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul
Tismăneanu), cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii
care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu refuzat
celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din
România și să renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit din
partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o jumătate de milion de

• (E drept, în acest fel se mai dă o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și
cetățenie europeană…) Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de
autorități, ni se vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se
stinge în România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
• Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății imobiliare.
Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a fost să
legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de orice fel în
România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de
către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul
României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat
prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a eșuat.
Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de formă.
(Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul lor, am
declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor dreptul de
a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face
nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele
celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în ciuda
prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru străini de a
deveni proprietari funciari.
• În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în Constituție
dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în România.

• la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile necesare pentru a
câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat câștigător și, deci, președinte al
României. Președinte fraudulos, care a debutat prin susținerea unui proiect de lege
care încălca Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit
votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai
flagrante pentru a declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că
rezultatul referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore
votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de
patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin modificările
operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este, și azi, ne-legitimă.
Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și autoritățile europene au
acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura
sarcina celor preocupați de distrugerea României…
• Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea legiferării
vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul palestinizare, ca un avertisment că
prin modificarea promovată de Emil Constantinescu se creează cadrul legal pentru
desfășurarea scenariului care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la
situația de a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de
terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă
suprafață din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în
drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și
Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România.

• Poate că mă înșel…)
• O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea
că în clasa politică numărul de evrei este disproporționat de mare în raport cu
numărul etnicilor evrei din România, din structura demografică a României. În
primul parlament al României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am
putut verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români erau sub
50%. Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales al doilea parlament post
decembrist, Comunitatea Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați
pe listele de partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa
cum îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…
Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă
însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a
schimbat…În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească, principalul
proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a fost
schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit privatizare, care
părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat în proprietatea
particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al alogenilor, cu sau fără statut
de cetățeni români. Așa zișii investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare
juridică sau gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea
mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată
prin etnici evrei nu numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA,

• Austria etc. Această coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme
din stat, la nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul
marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei românești,
ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară ocupată, iar
majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența și
suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca vorbe goale.
Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio acoperire…
A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost cumpărată de
evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest sens seria
de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine informate ale
domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
• Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform programului după care
a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri, și împotriva oricărei rațiuni
economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului, industria românească chiar s-a
transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari
au distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau fabrică a fost
demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel
redus la jumătate potențialul economic al României, producția industrială și agrară a
României, și au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte
ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în istoria
României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de această
politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au
plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se vor mai
întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu pregătire superioară,
buni meseriași, a căror eficiență profesională creează bunăstare națională pe alte
meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă depopulare a Țării din toată istoria

• noastră. În mod evident această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de
guvernanți prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda contraceptivă efectuată
îndeosebi la sate, prin măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc.
La un loc, pentru tot ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire
• întru totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte
după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le
raportăm la rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat,
plănuit de multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este
parte din programul transformării României într-un Israel de rezervă!
• Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea politicienilor
trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul transparență a dispărut din
vocabularul clasei politice. Funcționarea democrației în România, a jocului de-a
partidele politice, este riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt împiedicați să
priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa, radioul și mai ales televiziunea,
cu zeci de posturi de emisie, unul mai nociv decât altul, mai mincinos, mai
destrăbălat, manipulează în chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor,
oferindu-le zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în presă și la
televiziune numai comentatori agreați de establishmentul instalat după 1990.
Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a ocolirii adevărului și a problemelor
importante, vitale. Din păcate, mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o
singură preocupare: să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale
României, ale românilor.
• *

• Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm fără răspuns:
• de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?
• Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație și să se închipuie
pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar că ar fi un important lider sionist,
eventual unul dintre cei șapte înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta
evreilor, a Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai totuși
seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat. Acest viitor este
dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și, oarecum, al Europei
Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru omenesc, nu are asigurată perenitatea. E
mult mai sigură, mai sigur …perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii
arabe. În confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce nu a
fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua când a 7-a sau a 70-a
confruntare militară se va încheia cu înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va
fi fatală pentru Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…
• Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din care făceam parte
s-a dat avizul pentru un acord între statul român și statul israelit, prin care noi
acceptam să găzduim, într-un caz de forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni,
femei și copii. Ni s-a dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a
hotelurilor de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în comisie eu am fost de
acord cu acest aranjament, menționând că, de va fi cazul, aceeași să fie

• disponibilitatea noastră și pentru ceilalți beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o
astfel de dezbatere, aș pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă mulțumiri
publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei! După aceea, dar numai după
aceea, mai vedem cum facem și cu acordul respectiv…
• Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic pentru Israel. Nu
este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați funcției lor să ia în calcul orice
eventualitate.
• Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului este, se pare,
prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele decenii, secole chiar. Pare
a fi îngrijorătoare pentru toată planeta. Condițiile climaterice de trai se vor deteriora
grav, se vor reduce zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu inteligența și abnegația
oamenilor și se va extinde. Se pare că România, deși va fi afectată și ea, va rămâne
totuși una din puținele zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură prielnică confortului
etc. Prin politica de de-românizare a României este evident că se produce un vid
demografic de care cineva de pe planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel
mai logic este să profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii.
Mai ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România se
încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice din România, sub
media mondială și europeană…
• S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare taină, printre care și
încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia, sute de mii de evrei, azi nu mai au
nevoie de niciun acord bilateral ca să descindă în România și nici de cazarea oferită
de guvernul român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de hectare de

• teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă aici, în România, fără ca noi
să știm, fără să fim întrebați, fără să ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact
câți evrei sunt în România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut.
În România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se pare că erau
două milioane, după aprecierea celui mai important evreu, Mihail Sebastian, și a
românului cel mai important, Corneliu Zelea Codreanu.
• Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială, într-o primă
etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România și Moldova. Iar dacă “facem
ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați să ne unim cu basarabenii și cu toții să le
fim în eternitate recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste Prut…
Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea noastră în 1990-92, tot ei,
o vor patrona ca stăpâni ai celor două state fost românești!…Evident – vorba lui
Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca să muncească în mină sau la
strung! Am aflat de la un evreu din Canada că evreii care acceptă să se întoarcă în
România primesc câteva sute de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu
bani mulți ca să se poată face stăpâni!
• Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și să domine viața
din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi români vor fi plecați din
Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în
continuare la remorca intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul
la eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și interesele pentru
care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci măsura în care evreii sioniști lucrează
acum la proiectul România – stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem
sau constată că) eșuează proiectul Israel în Palestina.
• E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând să denunțe
nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de schizofrenia acestora! Să se
delimiteze de sionism! Și să prezinte scuze întregii omeniri!

• Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în spatele dezbaterilor
din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este o discuție despre care nu se spune
nimic în România, deși ne privește în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un
roman al lui Phillip Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea
evreiască este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o singură
problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge la un modus vivendi cu
palestinienii. Situația actuală nu poate fi eternizată. Se pare că singura alternativă la
dispariția statului Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.
• În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească Israelul. Ipoteza
diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai potriviți să rămână în Israel, sunt
evreii proveniți din țările arabe, care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte
unii pe alții cu arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei sau părinții
lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se discută și se fac planuri
privitoare la revenirea evreilor în România, în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași
precum Estee Lauder își pun averea în slujba acestui proiect de …părăsire a
Israelului. Sau – soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care să nu se
folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?
• E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor să se întoarcă…
Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest proiect, devenit deja proces în

• plină desfășurare. Totul se petrece însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu
concursul trădător de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.
• Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul strategic în această
acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților, românii se vor simți fericiți că
evreilor le trece supărarea pe noi și se întorc!… O mai spunem o dată: în România
nu a fost nici urmă de holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea
guvernării mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față de
români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul un gest ordinar, de
oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă pe cei care te-au salvat de la
moarte! Între oameni – repet: normali, așa ceva este de neimaginat! De neconceput
atâta lipsă de onoare!
• *
• Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL ÎN ROMÂNIA este
mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli de admirație pentru
abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor. Și știu că se găsesc printre noi nătărăii
capabili să privească lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de
inteligența și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de idei
ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine nefericirea sa: are prea multe
idei și nu toate-s bune!…