Slide 1

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 2

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 3

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 4

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 5

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 6

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 7

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 8

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 9

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 10

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 11

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 12

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 13

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!


Slide 14

Cine a mai rămas în
România...
by Florin Popescu

Zugravul
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul
îndepărtat al vieţii.
Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre
onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în
lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi.
Ideile lui sunt alea din reclama de la bere.
Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare
şi un copac, exact ca în cazul câinilor.
Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă,
care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc,
după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut
multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul,
administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă
ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu
care a rămas din cartea de română din 1955.
Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure:
administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai
a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i
face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară,
iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic.
La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America, alea
care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care
merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga. Babele
noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea
şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de
negustor de droguri sau combinator de terenuri.
Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ
cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze
ironia.
Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa,
în felul ăsta, devine foarte simplă.
De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care
au rămas în ţară.
Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la
Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele
erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul
A lucrat cândva în cercetare.
Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu
speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost
lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: dimineaţa
la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin.
Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa,
în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti,
două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radio
Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de
aia e deprimat.
Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la
orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în
Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o
revoluţie la vremea ei.

Bogatul
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii
nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte
secretara.
Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai
măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi.
Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici
psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt
bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti.
Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât
aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club
El e, în general, fiul celui de mai sus.
Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea
de plictiseală.
Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare
o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi.
Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală,
dacă n-ai bani de distracţie!”.
Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal
şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza,
la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe
Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au
plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi
alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne
zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă
închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să
facem o naţiune!