Transcript proiect comunicari stiintifice ATLETISM

”Cel mai important lucru la Jocurile
Olimpice
nu este sa castigi,
ci sa participi,
asa cum in viata nu conteaza triumful,
ci lupta.
Esential nu e sa cuceresti,
ci sa lupti bine”.
(Pierre de Coubertain)
Pierre de Frédy, Baron de Coubertin
(1 Ianuarie 1863 – 2 Sempembrie 1937)
- a fost un pedagos francez si un istoric si este
renumit pentru infiintarea Comitetului International
Olimpic.
S-a nascut la Paris intr-o familie
aristrocrata, fiind cel de-al patrulea copil al Baronului
Charles Louis de Fredy de Coubertin si al lui AgatheGabrielle de Mirville.
Coubertin a fost inspirat de
vizita sa facuta colegiilor si
universitatilor din Marea
Britania si America,
considerand ca acestea au o
mare importanta in
dezvoltarea personala a
tinerilor.
De Coubertin a fost un educationalist. In atingerea moderna a miscarii
Olimpice, ultimul sau punct pe care dorea sa-l atinga a fost acela sa
imbunatateasca educatia tinerilor asupra sportului organizat. In repetate
randuri, de Coubertain si-a impus ideea in scolile publice din Marea Britanie.
Dupa ce de Coubertin a vazut terenurile
de joaca de rugby si scolile din Anglia,
acesta a afirmat: „sportul organizat
poate crea forta morala si sociala”.
El nu a organizat doar jocuri care asigurau
un echilibru mintal si fizic, de asemenea
prevenea pierderea timpul sub alte forme.
Prima data dezvoltata de grecii antici, era o
educatie pe care el a simtit ca restul lumii a
uitat-o si pentru care si-a dedicat tot restul
vietii sale.
„Principala caracteristica a olimpismului
antic, ca de altfel ca si al celui modern,
este de a fi o religie. Sculptand corpul
ca o statuie prin exercitii fizice, atletul
antic acorda respect zeilor. Facand
acelasi lucru, atletul modern isi
onoreaza patria, rasa, drapelul“.
Primele Jocuri Olimpice au avut loc la Atena in 1896, ele succedandu-se de
atunci la fiecare patru ani. La Atena nu au fost si intreceri feminine, deoarece
Pierre de Coubertin era de parere ca, desi sportul nu strica femeilor, corpul lor
nu e facut pentru competitii. Dar peste 4 ani, la Olimpiada de la Paris au luat
parte si sportive, cu toate ca baronul si-a exprimat dezacordul.
El spunea: „ O olimpiada cu femei ar fi nepractica, neinteresanta,
inestetica si incorecta. Adevaratul erou olimpic este in ochii mei barbatul
adult individual. Rolul femeilor la jocurile olimpice trebuie sa fie cel de a
incorona pe cei victoriosi“.
In 1904 la Saint-Louis sunt
admisi la jocuri si atleti din Africa si
Asia, chiar si indieni americani, dar
nu pentru promovarea principiilor
egalitatii rasiale, ci pentru a-i
ridiculiza pe cei din alte continente
in comparatie cu superioritatea
rasei albe. Coubertin s-ar fi opus
acestei mascarade, desi unele
declaratii ale sale dovedesc ca era
patruns – ca multi de pe atunci –
de unele idei rasiste. El scrie de
pilda in 1901: „Teoria egalitatii
pentru toate rasele umane duce la
o politica contrara progresului
colonial. Fara a ne cobora pana la
sclavaj sau la o forma de servitute,
rasa superioara are deplina
dreptate cand refuza rasei
inferioare anumite privilegii ale
vietii civilizate“.
Confuziile din conceptiile lui
de Coubertin asupra sportului olimpic
au aparut mai evident cu ocazia
Jocurilor de la Berlin din 1936, cand
si-a
exprimat
intr-o
scrisoare
admiratia pentru Hitler („…el e seful
unei lumi noi ce se ridica…“). De altfel
nici Germania hilerista nu a ramas
datoare,
propunandu-l
pe
de
Coubertin pentru premiul Nobel, ce
nu i-a fost insa acordat lui.
Fondatorul
Jocurilor
Olimpice
moderne a fost o figura discutabila,
admirata fara rezerve de unii,
contestata de altii, dar care intreaga
sa viata a urmarit un ideal, cel al
pregatirii omului pentru o societate
pasnica si stabila, in care cultura ,
comunicarea si comertul sa poata
functiona fara obstacole.
Mişcarea olimpică foloseşte mai multe simboluri, multe dintre ele reprezentând
ideile şi idealurile lui Coubertin. Probabil, cel mai cunoscut simbol îl reprezintă
cercurile olimpice. Aceste cinci inele înlănţuite simbolizează unitatea celor
cinci continente (cele două Americi sunt considerate un singur continent). Ele
apar în cinci culori pe steagul olimpic de culoare albă. Aceste culori: alb
(fondul drapelului), rosu, albastru, verde, galben şi negru au fost alese astfel
încât fiecare naţiune să aibă cel puţin una din ele reprezentată pe steagul
naţional.
Aceste cinci inele - albastru, galben, negru, verde şi roşu - reprezintă cele
cinci părţi ale lumii cuprinse de spiritul olimpic şi care sunt gata să se
întreacă între ele. Cele şase culori (inclusiv fondul alb) combinate reprezintă
toate naţiile, fară excepţie.
-simbol international al pacii si al prieteniei;
Oricare ar fi semnificatia Steagului Olimpic, Jocurile Olimpice raman un
spectacol sportiv de inalta tinuta
Drapelul olimpic a fost adoptat în 1914 dar primele Jocuri la
care a fluturat au fost Jocurile de la Antwerp din 1920.
Deviza olimpică oficială este „Citius, Altius, Fortius”
(Mai repede, mai sus, mai puternic).
Focul este un simbol sacru inca din timpuri antice. In Grecia antica
simboliza renasterea lumii si lumina. Focul a fost furat pentru oameni de
catre Prometeu de la Zeus.
Istoria Flacarei Olimpice a
inceput in Grecia in urma cu
2700 de ani. O flacara era
aprinsa la fiecare Olimpiada.
Flacara ardea pe tot parcursul
jocurilor. Ea simboliza moartea
si renasterea eroilor greci. In
Grecia antica nu era de fapt
vorba despre o torta, ci se
numea "lampadedromia".
Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia, Grecia şi purtată până în oraşul
gazdă de atleţi; joacă un rol important la ceremonia de deschidere şi arde pe
tot parcursul olimpiadei. Torţa olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936
de la Berlin.
Cu multe luni inainte de inceperea
jocurilor, Flacara Olimpica se
aprinde pe o torta cu o oglinda
parabolica in care se reflecta razele
Soarelui pe locul vechilor Jocuri
Olimpice antice, in Olimpia, Grecia.
Apoi, flacara este luata din Grecia si
purtata din tara in tara, din continent
in continent pana in locul in care
urmeaza sa se desfasoare
urmatoarele jocuri. Torta este dusa
de atleti, de celebritati, de oameni
obisnuiti, pe jos sau calare pe cai
sau pe camile, si, daca nu sunt
conditii adecvate, este dusa cu
avionul sau pe sub apa. In ultima zi
a drumului, in ziua ceremoniei de
deschidere a Jocurilor Olimpice,
Flacara ajunge pe stadionul principal
si cu ea se aprinde focul untr-un
recipient mai mare.
Acesta semnifica inceperea
oficiala a Jocurilor Olimpice.
Apoi este lasata sa arda pe tot
parcursul jocurilor pana la
ceremonia de inchidere cand
este stinsa, ceea ce semnifica
incheierea Olimpiadei. Numai de
2 ori in istorie Flacara a fost
carata mai mult de un continent,
la Atena in 2004 si la Beijing in
2008.
Mascota olimpică, un animal
sau o figură umană reprezintă
moştenirea culturală a ţării
gazdă şi a fost introdusă la
Jocurile din 1968 din Mexico. A
început să joace un rol
important de la JO din 1980 de
la
Moscova,
cu
debutul
ursuleţului Misha.
Franceza şi engleza sunt cele două limbi oficiale ale mişcării olimpice.
In ciuda a ceea ce Coubertin a sperat, Olimpiada nu a adus
pacea totală în lume. De fapt, trei Olimpiade au fost anulate din cauza
războiului: Olimpiada de vară din timpul Primul Razboi Mondial şi
Olimpiadele de vară şi de iarnă din 1940 şi 1944 din cauza celui al Doilea
Razboi Mondial
BIBLIOGRAFIE:
KIRITESCU, C., Palestrica – o istorie universala a culturii fizice. Bucuresti. Editura
U.C.F.S., 1964
TODAN, I., IANCU, H., Istoria educatiei fizice si sportului. Bucuresti, Editura
Printech, 2000.
www.coubertin.com