Transcript Notiuni de Patologie a Sistemului Stomatognat

NOŢIUNI DE PATOLOGIE A SISTEMULUI
STOMATOGNAT
Edentaţia se defineşte ca fiind absenţa unităţilor odonto-paro-dontale
pe arcadă.
Din punct de vedere al numărului dinţilor absenţi, edentaţia se poate
clasifica după cum urmează:
• edentaţie totală = lipsa tuturor dinţilor;
• edentaţie sustotală = când pe arcadă mai sunt prezenţi cel mult 3
dinţi;
• edentaţie parţială redusă = când lipsesc cel mult 3 dinţi consecutiv
(sau cei 4 incisivi);
• edentaţie parţială întinsă = când lipsesc mai mult de 3 dinţi
consecutiv( cu excepţia celor 4 incisivi).
• edentaţie extinsă = edentaţia care include şi caninul.
În funcţie de poziţionarea dinţilor restanţi, edentaţia poate fi:
• edentaţie terminală = breşa edentată este limitată doar mezial de
dinţii restanţi;
• edentaţie intercalată = breşa edentată este limitată atât mezial cât şi
distal de dinţii restanţi;
• edentaţie frontală = breşa edentată este limitată doar distal de dinţii
restanţi;
Clasificarea Kennedy – Applegate
Kennedy clasifică formele clinice de edentaţie parţială după criteriul topografic:
Clasa I
- cuprinde edentaţiile bilaterale
biterminale la care breşele edentate sunt
limitate numai mezial de dinţi;
Clasa a III-a
- cuprinde edentaţiile situate în zonele laterale
ale arcadei, breşa edentată fiind limitată
mezial şi distal de dinţi;
Clasa a II-a
- cuprinde edentaţiile unilaterale
uniterminale la care breşa edentată este
limitată numai mezial de dinţi;
Clasa aIV-a
– cuprinde edentaţiile din zona frontală a arcadei,
breşa edentată fiind limitată distal de dinţi.
Applegate completează această clasificare cu încă două clase în care include edentaţiile
subtotale:
Clasa a V-a, în care unităţile odonto-parodontale
restante plasate în zona laterală;
Clasificarea Lejoyeux
Clasa a VI-a, în care dinţii sunt
restanţi sunt situaţi în zona frontală.
SUPORT DENTOPARODONTAL
SUPORT MUCO-OSOS
A
+
+
B
+
-
C
-
+
D
-
-
ALGORITMUL CLINICO-TEHNOLOGIC ÎN TRATAMENTUL E.P.I.R.
ETAPE CLINICE
(de cabinet)
ETAPE TEHNOLOGICE
(de laborator)
1. Examen clinic, paraclinic, stabilirea
diagnosticului, indicilor clinico-biologici, a
planului de tratament, alegerea soluţiilor de
urgenţă şi definitive.
Prepararea substructurilor organice.
Evidenţierea sulcusului gingival.
Amprenta globală bimaxilară în trei timpi.
Protecţia substructurilor organice preparate.
1. Realizarea modelului de lucru. Montarea în
simulator, realizarea machetei în ceară a
scheletului aparatului conjunct şi turnarea
scheletului.
2. Verificarea clinică a scheletului (intra- şi
extraoral) şi stabilirea culorii viitoarei
componente fizionomice.
2. Aplicarea componentei fizionomice.
3. Adaptarea aparatului conjunct finit şi
cimentarea provizorie.
4. Cimentarea definitivă ( la o săptămână)
PREPARAREA SUBSTRUCTURILOR ORGANICE
Pentru prepararea substructurilor organice vom ţine cont de:
• profunzimea de preparare 1٫5-2mm (lateral şi ocluzal), maxim 2٫5mm, în funcţie
de volumul dintelui şi relaţia de ocluzie
• la colet – preparare cu prag – chanfrein-at sau congé, cu bizotare externă
• pragul – plasat subgingival 0,5mm, însoţeşte profilul gingival şi are o lăţime
optimă de 0,6-1mm; în zona laterală se poate plasa juxtagingival
• pereţii verticali cu o conicitate de 4-6ْ preparare cu prag
• controlul preparaţiei (direct sau indirect)
SUCCESIUNEA ETAPELOR ÎN PREPARARE
1.Prepararea feţei vestibulare. Se alege freza cu terminaţie corespunzătoare pragului de
realizat (conge, plană, torpedo).
2. Prepararea feţelor proximale
SUCCESIUNEA ETAPELOR ÎN PREPARARE
3. Faţa orală. Pentru dinţii laterali se realizează o preparaţie similară cu faţa vestibulară,
iar ladinţii frontali prepararea trebuie să respecte morfologia concavă a zonei
supracingulare şi convexă a zonei latero-cingulare.
4.Faţa ocluzală/ incizală
SUCCESIUNEA ETAPELOR ÎN PREPARARE
5. Definitivarea preparaţiei. Include finisarea unghiurilor şi muchiilor şi
definitivarea pragului.
INLAY-URI
STRUCTURA APARATELOR GNATOPROTETICE
CONJUNCTE
Prezintă următoarele părţi componente:
a)elementele de agregare
aplicate pe dinţii stâlpi.
b) corpul de punte
format din dinţii de înlocuire.
c) elementele de solidarizare a celor două componente
ELEMENTELE DE AGREGARE
 sunt microproteze cuprinse în număr variabil într-o punte dentară, în raport de numărul de
pilieri. Este necesar să utilizăm minim două elemente de agregare.
 Condiţii ce trebuiesc îndeplinite de EA:
- biologice: - sacrificiu minim de substanţă amelo-dentinară: se interzice total
acoperirea în cazul apropierii de camera pulpară, iar stratul amelo-dentinar este subţire (se
realizează devitalizarea dintelui); când dintele este integru se indică utilizarea coroanelor
parţiale şi a inlay-urilor;
- profilaxia dentară: EA nu trebuie să transmită diferenţe de temperatură
preluate din cavitatea orală către organul pulpar; pentru coroanele mixte, metalo-ceramice
sau ceramice este necasar depulparea dinţilor pentru a putea respecta morfologia anterioară
preparaţiei;
- profilaxia parodontală: EA trebuie să respecte conturul parodontal şi să
realizeze o închidere marginală perfectă;
- recuperarea morfologică: EA trebuie să aibă o morfologie corect
realizată în raport cu structura organică pe care se aplică: conturul gingival nu trebuie să aibă
nici surplusuri, nici minusuri, trebuie refacute punctele de contact, iar morfologia ocluzală a
EA trebuie să se încadreze în parametrii optimi ai ocluziei statice şi dinamice;
- recuperarea funcţională: EA trebuie să refacă funcţiile masticatorii,
fizionomice, fonetice şi de deglutiţie.
- biomecanice: - EA trebuie să aibă o bună rezistenţă la solicitările mecanice
complexe la care sunt supuse;
- EA trebuie să transmită forţele de masticaţie de la nivelul corpului
de punte la dinţii suport în axul acestora.
ELEMENTELE DE AGREGARE
Elementele de agregare utilizate în terapia conjunctă sunt:
- coroane metalice,
- coroane semifizionomice: - metalo – polimerice
- metalo – compozite
- metalo – ceramice
- coroane fizionomice: - acrilice
- compozite
- ceramice
- coroane de substituţie,
- inlay – uri,
- onlay – uri.
CORPUL DE PUNTE
Corpul de punte – substituie dinţii absenţi în aparatele gnatoproteice conjuncte.
Caracteristicele corpului de punte :
- Amplitudine – este în strânsă corelaţie cu amplitudinea spaţiului protetic;
- Lăţime – este concepută în raport cu diametrul V-O al crestei edentate şi în raport
cu înălţimea spaţiul protetic potenţial;
- Înălţime – este stabilită în funcţie de înălţimea spaţiului protetic şi de lăţimea
crestei edentate;
- Profilul – trebuie să se încadreze cerinţelor impuse de morfologia clinică a arcadei
dentare.
- Forma pe secţiune ;
- Raportul corpulul de punte cu creasta.
CORPUL DE PUNTE
În funcţie de concepţia constructivă a AGP conjunct se descriu mai multe
forme pe secţiune a corpului de punte:
- formă de şa simetrică – se întinde de o parte şi de alta a muchii crestei,
acoperind în mod egal partea superioară a versanţilor crestei edentate;
- formă de şa asimetrică - în care contactul este numai pe versantul
vestibular şi muchia crestei;
- aspect de treflă – utilizat în punţile suspendate mandibulare;
- aspect de cupă – are contact punctiform cu creasta.
CORPUL DE PUNTE
Raportul corpului de punte cu creasta
 Contact tangenţial – în zonele laterale maxilare;
 Contact suspendat şi/sau punctiform – în zonele laterale mandibulare;
 Contact semişa şi şa – în zonele frontale maxilare şi mandibulare.
CRITERII DE ALEGERE A DINȚILOR STÂLPI
- se aleg dinții limitrofi breșei edentate;
- se aleg după legea polinomului;
- se aleg dinții stâlpi care prezintă o bună implantare, fără afecțiuni ale
parodonțiului marginal;
- se aleg dinți stâlpi care nu prezintă abateri grave de paralelism;
- se aleg dinți integri din punct de vedere odontal sau care în prealabil au
fost tratați corect, atât în ceea ce privește cariile simple, cât și cele
complicate prin prin tratament endodontic corect sau prin mijloace
chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic ( ex. rezecția apicală);
- în cazul ocluziei adănc,i sau a edentației frontale se recomandă
includerea suplimentară de dinți stâlpi, pentru că în edentația frontală
corpul de punte se găsește în afara poligonului de sprijin.
LEGEA POLINOMULUI
Pentru a echilibra un aparat gnatoprotetic conjunct va trbui satisfăcută
următoarea relație:
Fr ≥ Fa
unde
- Fr reprezintă suma coeficienților elementelor odontoparodontale incluse în
sprijinul construcției conjuncte – dinții stâlpi,
- Fa reprezintă suma coeficienților elementelor odontoparodontale absente,
înlocuite prin corpul de punte - dinții absenți.
Suma coeficienților elementelor odontoparodontale se calculează conform
indicilor biomecanici de rezistență dento-parodontală Ducange –
Leriche:
IC
IL
C
PM1
PM2
M1
M2
M3
maxilar
2
1
5
4
4
6
6
3-5
mandibular
1
1
3
4
4
6
6
4-6