Picatura de apa

Download Report

Transcript Picatura de apa

Învaţă
Învaţă
Învaţă
Învaţă
de
de
de
de
la
la
la
la
apă să ai statornic drum.
flăcări că toate-s numai scrum.
umbră să treci şi să veghezi.
stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume, de liniştit să treci.
“A lăsat-o Dumnezeu
Ca s-o bei şi tu şi eu.”
(apa)
“Oglinda cerului
În adapostul pământului”.
(apa)
Heloo! Sunt Pic, picătura de ploaie şi vreau să vă spun
o poveste minunată, povestea apei.
Dar să nu mai pierd timpul.
Vă voi prezenta toate minunăţiile pe care le-am văzut
în călătoria mea.
Trece monstrul marea
Cu parul alb ca sarea.
(norul)
Când pe baltă ea coboară
Parcă-i la alimentară
Căci de-acolo se serveşte,
Când cu broaşte,când cu peşte.
(pasărea)
Marea aventura începe aici, lângă balta aceasta.
Datorită soarelui foarte fierbinte apa se evapora şi se ridică spre înaltul
cerului sub forma de vapori, formând norii
Parc-ar fi nişte petale,
Ori steluţe ce dansează
Norii le presară iarna
Şi pe gene ţi le-aşază.
(fulgii de nea)
Albă ca creta,
Moale ca lâna,
Uşoară ca pana,
Piere ca spuma. (zăpada)
Vaporii mici s-au adunat cu toţii într-un nor care a început să se întunece pentru
că un aer rece a trecut deasupra lui.
Micile picături s-au albit de spaimă şi s-au transformat în mici steluţe care au
început să se cearnă pe pământ.
Copiii sunt foarte bucuroşi! Ei le numesc, fulgi de zăpadă.
Călător ce merge-agale
Numai pe unde e vale!
(râul)
Mai multe pâraie,
Adunându-şi apele,
Îşi croiesc o cale
Şi pornesc la vale.
(râul)
Toate creaturile pamântului au mare nevoie de apă. De la planta cea mai mică şi
firavă până la copacii cei mai mari,toate animalele pădurii, dar şi păsările cerului şi
ale pământului.
Apa este în continuă mişcare şi transformare , iar şi iar.
Nu poate exista viaţă fără apă!
Cred că macu-i place tare
Zilnic cere-n gura mare
După atâta mac-mac-mac
Pleacă să înoate-n lac.(raţa)
Ba e lungă, ba e lată,
Şi nu şade niciodată.
(apa curgătoare)
Am condus barca spre lumea minunată a păsărilor şi plantelor iubitoare de apă.
Broscuţe verzi ca iarba crudă, raţe, şi berze, bâtlani şi castori harnici, mari
constructori şi libelule delicate cu aripi stravezii. Toate aceste vietăţi sunt
prietenele mele, cu care îmi place să mă întâlnesc şi să povestesc.
Mic si bun de gura
Să-l opreşti nu poţi;
Nu-l adapă nimeni
I-adapă pe toţi.
(izvorul)
Drumul meu a trecut pe la poalele muntelui. Am observat că apa a săpat cu multă
putere în stâncă, prăvălind în apă bolovani şi pietre mai mari şi mai mici.
Un balaur
Solzi de aur,
Stă în munte priponit,
Apa bând necontenit.
(hidrocentrala)
Am mai avut o mare surpriză în drumul meu. O construcţie uriaşă numită de toţi
“hidrocentrală”, învârtea cu o forţă teribilă apa lacului printr-o turbină
şi o transforma în electricitate.
De sub deal, la rădăcină,
Iese apa la lumină.
(stratul de apă freatică)
Am părăsit pentru puţin timp suprafaţa lucioasă a apei şi am pătruns puţin în
adâncul pământului. Ce minunăţie şi aici. Şi cât e de iubită apa.
Rădăcini puternice sorbeau apa din pământ. La adăpostul şi în întunecimea solului
îşi află adăpostul o mulţime de insecte mici, chiar şi animale mai mari au preferat să-şi
sape aici galerii şi vizuini.
Mai jos, în subsol, curg şuvoaie de apă curată şi cristalină, care îşi caută drumul
spre suprafaţă.
Dis de dimineaţă-n zori
Varsă lacrimi peste flori
Soarele s-a ridicat
Şi pe loc el le-a uscat.
(roua)
Ajuns în curtea unei ferme, am stropit grădina care avea atâta nevoie de apă.
Iarba, plantele, pomii, toate plantele s-au înviorat şi au prins o culoare verde,
puternică şi strălucitoare.
Am o raţă
Fără viaţă,
Trece apa cât de mare,
Ba te duce şi-n spinare.
(barca)
Aventura mea m-a adus în preajma uzinelor şi fabricilor. Aici am aflat că toate au
nevoie de apă în activitatea lor: şi fabrica de paste făinoase şi cea de hârtie şi cea
de pantofi, ca să nu mai spun de cea de produse lactate sau cea care produce berea
şi sucurile
M-am oprit şi pe acasă. Aveam şi aici o mulţime de treburi de rezolvat: să ud
floarea din ghiveci, să spăl vasele, să hrănesc pisica apoi să fac un duş. Şi
pentru toate acestea am avut nevoie de.... aţi ghicit!..... de APĂ!
Am un brâu vărgat
De cer spânzurat.
(curcubeul)
Năframă vărgată
Peste mare-aruncată.
(curcubeul)
Acum am să vă povestesc despre un lucru minunat. După ce un nor mare şi întunecat
şi-a scuturat picăturile de ploaie şi soarele a apărut mai strălucitor ca niciodata, vesel
şi puternic, a apărut un curcubeu frumos,de-ţi tăia răsuflarea.Avea dungi multicolore:
roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet.
De ce? Cum? Aţi învăţat la ştiinţe. Noi picăturile de apă ne putem transforma în mici
prisme,care descompun culoarea albă a luminii în cele şapte culori.
Un fus oţelit,
Cu zale gătit,
În apă trăit,
Pe masă sfârşit.
(peştele)
M-am întrebat mereu cum reuşeşte Mama Natură să se păstreze atât de curată.
Raspunsul? Apa este cea care o ajută să păstreze aerul curat, plantele proaspete,
apele se păstrează limpezi pentru peşti şi mulţimea de alte plante şi animale care
trăiesc aici.
Pentru ca apa se afla pretutindeni si este atât de necesară, trebuie să avem mare
grijă de ea.
Trebuie să o păstrăm curată.
Sunt foarte fericit când văd că tinerii au grija ca apele să fie curate. Asta arată că
au înţeles pe deplin importanţa ei.
Cugetări despre apă
Setosul bea apa din orice lac;
Până ce apa e curată, bea si tu cât
mai îndată,că de se va tulbura,
cu greu alta vei afla;
Nu scuipa în fântână, că vei bea apă
din ea;
Aceeaşi apă care mişcă moara o
şi distruge;