Transcript Cartea – un prieten minunat!
”
Cartea un prieten minunat
“!
• Text
Simţind că de data asta a întrecut măsura, ca să scape, Mieunica a fugit să se ascundă printre containerele cu gunoi. S-a pitit cât a putut de bine aşteptând să treacă primejdia.
Urmărind pisica, Irina s-a aventurat în acea zonă a containerelor. Privind în jur mirată, a observat într-un loc mai retras o carte foarte mare. Nu înţelegea ce caută o carte acolo.
Dar cât de mare i-a fost mirarea când a auzit-o vorbind.
Irina s-a supărat astăzi grozav pe Mieunica. A fost teribil de obraznică.
I-a răscolit lucrurile dintr-un sertar, i-a pătat foaia cu desenul ei foarte frumos şi ca să pună capac la toate i-a răsturnat ghiveciul cu flori pe covor imediat după ce terminase de făcut ordine în cameră.
Când a certat-o, s-a pisicit şi apoi fără s-o mai bage în seamă a zbughit-o pe uşă afară.
Supărată foc, a alergat după ea s-o pedepsească.
• Text
Ba, a şi plâns. În ce hal ajunsese!
Ea care are de oferit atât de multe poveşti care de care mai frumoase, în loc să stea într-un raft al unei biblioteci, zăcea aici printre gunoaie.
De când nu o mai deschisese nimeni! Şi doar era plină de poveşti frumoase!
- De ce nu mai citesc copiii? Ce alte distracţii au?
Irinei i se făcu milă de ea. - Adevărul este că nici eu nu am mai deschis de multă vreme o carte, recunoscu Irina. Plină de nădejde, cartea îi spuse că dacă o deschide ar putea pătrunde în lumea ei minunată, ca să se convingă.
Irina se gândi puţin şi se hotărâ să încerce. Cartea îi stârnise curiozitatea.
Până la urmă se hotărâ şi păşi în interior.
La urma urmei chiar îşi dorea o aventură.
Aceasta, simţea ea, va fi una extraordinară.
O cărare i se deschidea în faţă, aşa că păşi încrezătoare pe ea. Oare unde o va duce?
Nu era ca în “Vrăjitorul din Oz”? Putea fi aceasta cărăruia galbenă?
Plină de curaj, Irina s-a îndreptat spre carte. O trecu un fior de emoţie. Nu ştia cum se va descurca.
Ce o va aştepta dincolo de coperţile cărţii?
Dar şi nişte indicatoare care nu indicau nimic.
Nu ştia unde este şi nimic nu-i indica încotro s-o pornească. Aşa că, porni la întâmplare.
Mai văzuse imagini asemănătoare …dar unde?
Parcă în cartea cu “Alice în Ţara Minunilor”.
În sfârşit se hotărâ. Porni pe o cărăruie. Va vedea ea unde va ajunge.
Totul era ciudat, parca de pe alt tărâm.
Plante ciudate, copaci cu trunchiuri răsucite, care parcă aveau ochi care s-o urmărească şi..
parcă i-ar fi comunicat ceva, poate ceva chiar important, dar ea nu-i înţelegea.
O babă gârbovită, urâtă, cu un nas ca un clonţ cu ochi mici şi vicleni, cu degete noduroase, îi apăru în prag, poftind-o în casă cu o voce hârşâită.
Baba semăna tare bine cu cea din povestea “Hansel şi Gretel” sau “Făt Frumos din lacrimă” sau poate din “Albă ca Zăpada”, sau ......
Deodată, îi apăru chiar în fata, o căsuţă.
Să fie din turtă dulce ca în povestea cu Hansel şi Gretel?
Nu, căci nu era din turtă dulce. Si era destul de sinistră. Si ce vietăţi î erau în jur: broaşte şi şerpi şi bufniţe...
Oare în ce poveste întâlnise astfel de jivine? Nu în “Fata babei şi fata moşneagului”?
Ba, parcă, da.
Irinuca, fiind foarte flămânda se apropie de vasul uriaş crezând că este ceva gustos. Dar, culoarea fierturii şi mai ales mirosul o făcu să se îndepărteze grabnic. Ceva îi spunea ca este în primejdie.
În graba mare răsturnă un vas mai mic plin cu o licoare galbenă.
Conţinutul se vărsă pe jos, prelingându-se până în mijlocul încăperii.
Într-o încăpere în care erau aglomerate tot felul de lucruri: vase, ierburi verzi şi uscate, prafuri, şi soluţii cu mirosuri amare sau înţepătoare, toate de-a valma.
În centru, pe nişte pirostrii trona un vas mare plin cu o fiertura verde ca fierea care clocotea şi bolborosea, mai mai să curgă peste margini.
Mult timp afugit Irina şi nu de puţine ori baba era gata ,gata să o prindă.
Pentru vârsta ei era surprinzător de agilă.
Multe pagini de carte s străbătut fata în alergarea ei. Dar parcă a mai văzut pe unde a trecut?
Acum singura ei grijă era sa nu o prindă hârca.
În sfârşit baba dădu semne de oboseala şi renunţă să o mai prindă.
Irina se mai linişti.
Acum avea timp să observe din nou totul în jurul ei.
Baba văzând una ca asta parcă a luat foc.
Cu un linguroi mare rotit deasupra capului fugea pe urmele fetei, care, înspăimântată o şi luă la fugă, zbughind-o de uşă, afară.
Ochii babei scăpărau fulgere, nările scoteau flăcări, semn că era peste măsură de furioasă.
Mergând la întâmplare, Irina se trezi faţă în faţă cu lupul. Se pare că o pândise de după un copac. Flămând şi fioros se luă pe urmele fetei care fugea mâncând pământul.
Ce desişuri, câte animale de tot felul: care săreau, care se târau, care scoteau sunete ciudate. Parcă toate se înţeleseseră să o sperie.
şi mai erau şi o mulţime de indicatoare, dar pe nici unul nu era scris nimic, nu indicau nici o direcţie. Se simţea ca Alice în ţara cea plină de minuni.
Nu ştiu cum se făcu, dar, lupul cât era de lup se încâlci în ierburi şi tufişuri şi căzu.
Irina avu timp să se facă nevăzută printre copaci.
Plin de ciudă lupul renunţă la urmărire şi se îndreptă spre adâncul pădurii.
Fata putea respira uşurată. Scăpase.
Se gândi că a trecut cam mult timp de când a început aventura ei şi poate mama ei, acasă, era îngrijorată.
Irina era tare speriată. Cum de nu a fost mai atentă? Acesta trebuie să fie lupul din povestea “Scufiţa Roşie”, sau “Cei trei Purceluşi”, “Capra cu trei iezi” sau....
Dar nu avea timp să se mai gândească.
Ceea ce dorea acum era să scape de urmăritor.
Bucuroasa Irina luă cartea acasă.
Nu trecea zi să nu citească măcar 3-4 pagini. Acum citeşte poveşti nu numai pentru ea. A adunat în jurul ei o mulţime de copii mai mici care sunt iubitori de poveşti.
În fiecare zi aflau despre alte întâmplări, alte personaje: mica sirenă, Pinocchio, cocoşul şi punguţa cu doi bani, Cenuşăreasa,despre fata moşului şi fata babei, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici,despre cei trei purceluşi, capra care avea trei iezi, dar şi despre iedul cu trei capre......
Irina a ieşit dintre paginile cărţii.
- Ce experienţă minunată! Paginile tale mi-au amintit de o mulţime de poveşti foarte frumoase!
Această călătorie mi-a readus dorinţa de a citi.
Abia aştept să citesc din nou poveşti de Fraţii Grimm, Ion Creangă, Petre Ispirescu, H.Ch.Andersen, .... O! cum am putut să le uit atâta vreme!
Cartea se bucură foarte mult. Deodată se făcu mică, tot mai mică, până ajunse la dimensiunile ei normale.
- Irina, vreau să merg cu tine! Poate citeşti şi altor copii poveştile mele.
Irina era tare bucuroasă. Copiii ascultau cuguriţele căscate şi ochii sclipind de bucurie o mulţime de întâmplări care de care mai minunate.
Începeau să iubească poveştile şi să aibă mai mult RESPECT pentru cărţi.
Au înţeles şi ei că acestea sunt pline de sfaturi înţelepte, doar să vrei să le urmezi.