Transcript CAP. 8 RESURSELE UMANE ÎN TURISM

CAP. 8
RESURSELE UMANE ÎN
TURISM
8.1. Particularităţile muncii în turism
8.2. Evoluţia şi structura personalului ocupat în turism
8.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din turism
8.4. Cointeresarea personalului
8.1. Particularităţile muncii în turism
Relaţia dintre turism şi capitalul uman este complexă, de
intercondiţionare, fiecare dintre cele două elemente având
deopotrivă rolul de cauză şi efect.
Turismul imprimă muncii prestate în acest sector o serie de
caracteristici:
 Consum mare de muncă vie comparativ cu alte ramuri.
Turismul face parte din sectorul terţiar, iar aici introducerea
progresului tehnic nu este recomandată în toate cazurile.
Înlocuirea omului cu maşina nu este o soluţie fericită pentru
serviciile de cazare, recepţie, alimentaţie, servire.
 Răspundere materială şi morală superioară. Calităţile unui
bun lucrător în domeniul turismului constau în: corectitudine
maximă, răbdare, solicitudine, capacitatea de a anticipa
nevoile turistului.
 Nivel ridicat şi complex de pregătire. Munca în turism reclamă
pe lângă cunoştinţe de ordin tehnic şi un nivel general de
instruire şi cultură ridicat, apropiat de cel al turiştilor. Lucrătorul
în turim trebuie să aibă abilităţi de comunicare şi o mare
flexibilitate. Însuşirile fizice şi ţinuta sunt obligatorii.
 Relaţii directe lucrători-client, printr-o participare – într-o
proporţie mai mare sau mai mică a turistului la realizarea
serviciului propriu-zis.
 Sezonalitate accentuată şi fluctuaţie mare a personalului
comparativ cu alte sectoare de activitate, datorită concentrării
sezoniere a circulaţiei turistice şi funcţionării temporare a unei
importante părţi a bazei tehnico-materiale.
 Utilizarea modelului muncii cu timp parţial. Este vorba de
angajări în week-end, cu prileju diverselor evenimente sau
sărbători sau pentru anumite activităţi (ghizi, instructori sportivi,
personal ajutător la partidele de vânătoare, etc.)
8.2. Evoluţia şi structura personalului ocupat
în turism
• Dezvoltarea turismului a fost însoţită de o dinamică susţinută
a personalului ocupat în această ramură.
• Mai accentuată decât în alte compartimente ale economiei,
creşterea numărului lucrătorilor reflectă, pe de o parte,
tendinţele din evoluţia fenomenului turistic şi, pe de altă
parte, caracteristicile muncii în acest sector.
• În industria turistică aveam la nivelul anului 2011 (sursa
WTTC) peste 98 milioane de oameni care lucrează efectiv,
ceea ce înseamnă:
– de 6 ori mai mult decât în industria automobilelor,
– de 5 ori mai mult decât în industria chimică,
– de 4 ori mai mult decât în industria minieră,
– de 2 ori mai mult decât în industria comunicațiilor,
– cu o treime mai mult decât în industria serviciilor
financiare
Sursa WTTC
Cu o pondere de 8.7% pe piata muncii mondiale, industria turistică
este una din cele mai mari creatoare de locuri de muncă din lume.
Sursa WTTC
In valori absolute, industria turistică a susținut 255 milioane
locuri de muncă în 2011, din care 98 milioane sunt directe.
Sursa WTTC
• În Europa, turismul a atins 10 milioane locuri de muncă în 2011, de
3 ori mai mult decat industria prelucrătoare
• În Asia sunt de 7 ori mai multe locuri de muncă în turism decât în
industria de automobile și de 5 ori mai multe decât în industria chimică
In every region of the world, Travel & Tourism directly sustains
more jobs than the financial services, communications, and
mining industries.
•
Faţă de evoluţia globală, situaţia diferă sensibil de la o ţară la alta. Astfel,
ţările situate în top în privinţa circulaţiei turistice – precum Franţa,
Spania, SUA – se caracterizează şi printr-o bună dotare cu personal, cu
ponderi importante ale acestuia în totalul forţei de muncă (peste 10%), în
al doilea eşantion se situează ţări lansate relativ recent în circulaţia
turistică (Turcia, Mexic, Canada), ţări emiţătoare ca Marea Britanie,
Germania. Un grup distinct îl formează ţările cu tradiţie în turism şi unde
ponderea lucrătorilor în turism, relativ ridicată, se menţine constantă
(Elveţia, Austria, Belgia, Luxemburg). Ţări cu un număr modest de
lucrători în turism (1-2% în total PO), în această categorie intrând şi ţara
noastră (vezi tabelul de mai jos)
Evoluţia populaţiei ocupată în turism în perioada 2002-2010
Indicatori
Populaţia ocupată
(PO) în hoteluri şi
restaurante (mii)
PO în economie
(mii)
Ponderea PO în
turism în total PO
2002
95
2003
105
2004
133
2005
133
2006
134
2007
156
2008
162
2009
125
2010
133
8329
8306
8238
8390
8469
8726
8747
8411
8371
1,14
1,26
1,61
1,58
1,58
1,78
1,85
1,48
1,58
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 103
Din punct de vedere al sectorului în care lucrează avem personal
ocupat în:
• Hotelărie, reprezentând, la scară globală, 40-50% din total
• Alimentaţie, cu 30-40%
• Agenţii de voiaj (şi touroperatori), circa 5%
• Administraţia (naţională şi locală) a turismului, 1-2%
• Alte sectoare ale industriei turistice (agrement, transport,
activităţi sportive şi culturale etc.), cu 3-4%.
Din punct de vedre al rolului sau importanţei funcţiei, lucrătorii
din turism îndeplinesc
• funcţii directe (proprii domeniului) – în hotelărie, alimentaţie,
agenţii de voiaj, transport – 90% di totalul angajaţilor
• funcţii indirecte – în sectoarele cultural-sportive, recreative şi de
divertisment – 10% din personal.
Din punct de vedere al pregătirii profesionale:
• Cadre de conducere cu studii superioare – 10%
• Tehnicieni cu studii medii şi superioare de specialitate – 8%
• Personal de bază având calificare de specialitate (medie şi
submedie) – 42%
• Personal de bază fără calificare – 40%
• Structura pe sexe a forţei de muncă evidenţiază tendinţa de
feminizare a personalului, orientare comună celor mai multe
ramuri ale terţiarului.
• Structura pe vârste a personalului din turism ne evidenţiază faptul
că forţa de muncă în turism este relativ tânără, circa 45% din totalul
angajaţilor având mai puţin de 35 de ani.
Structura pe grupe de vârstă a lucrătorilor din “hoteluri şi restaurante”
în România
Grupa
15-24 ani
25-34 ani
35-49 ani
50-64 ani 65 de ani şi peste
de vârstă
Anii
2003 2010 2003 2010 2003 2010 2003 2010 2003
2010
Pondere 13,4 15,0 35,0 34,2 40,0 26,8 11,5 17,4
0,1
0,2
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 94
8.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din
turism
• Productivitatea muncii
– constituie şi pentru domeniul turismului unul din principalii
indicatori ai calităţii activităţii, respectiv ai eficacităţii
utilizării resurselor umane.
• Productivitatea muncii
– poate fi definită prin cantitatea de bunuri şi servicii produse
în unitatea de timp. Modalitatea cea mai potrivită de
caracterizare a productivităţii muncii în domeniul turismului
o reprezintă exprimarea valorică: încasări, procent din PIB,
valoarea adăugată pe lucrători şi/sau unitate de timp.
• Productivitatea muncii în exprimarea valorică
– nu oglindeşte în totalitate efectul economic şi, mai ales, cel
social al muncii cheltuite. Ca atare, este necesară utilizarea
combinată a indicatorilor valorici şi fizici pentru a se obţine
o imagine completă a modului în care este utilizată forţa de
muncă şi eficienţa ei.
• Indicatorii productivităţii muncii se calculează atât la nivel
macroeconomic, pentru ansamblul activităţii turistice, cât şi pe
diverse componente (hotelărie, alimentaţie, etc.) sau structuri
(sisteme organizatorice, verigi ale aparatului turistic, categorii de
personal) în funcţie de obiectivele urmărite.
• Productivitatea muncii în domeniul turismului ia valori mai
mici decât în alte ramuri ale economiei (însă peste media pe
economie), datorită consumului mare de muncă vie şi
posibilităţilor reduse de introducere a progresului tehnic.
• Productivitatea muncii pe o persoană ocupată în România
lei/persoană
2003
2004
2005
2006
2007
2008
Total
economie
18.354,6
23.477,4
27.541,5
32.609,5
39.334,1
48.958,0
Hoteluri şi
restau
rante
25.865,4
26.785,9
41.381,3
55.689,7
61.168,2
64.030,1
Productivitatea muncii în turism este influenţată de o serie de
factori direcţi şi indirecţi. Din categoria factorilor direcţi fac
parte:
 Nivelul de pregătire al lucrătorilor. Este evident că un nivel înalt
de pregătire permite exercitarea în bune condiţii a funcţiilor şi
obţinerea unor performanţe superioare.
 Organizarea muncii, adică necesitatea organizării ştiinţifice a
muncii în scopul reducerii consumului de muncă şi fluidizării
activităţii.
 Gradul de înzestrare tehnică. Este evident că o înzestrare tehnică
superioară cu aparatura de înaltă performanţă va permite obţinerea
de rezultate mai bune.
În categoria factorilor indirecţi se includ:
 Nivelul preţurilor şi al tarifelor şi modificarea acestora
 Sezonalitatea activităţii turistice
 Structura turiştilor
În categoria factorilor determinanţi ai productivităţii muncii în
turism mai putem include: amplasarea unităţilor faţă de
principalele orientări ale fluxurilor de călători, forţa de atracţie a
diferitelor zone, renumele destinaţiilor de vacanţă în rândul
turiştilor, cu efecte asupra cererii şi activităţii depuse.
8.4. Cointeresarea personalului
• Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea activităţii şi
îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor, în conexiune cu economisirea
muncii sociale şi creşterea productivităţii, presupune crearea
unui sistem adecvat de cointeresare a lucrătorilor.
– Pentru un angajat, remunerarea înseamnă în primul rând o
sursă de venit care îi asigură existenţa, dar care îi oferă şi
siguranţă, independenţă, un anumit statut social (el va urmări
un nivel ridicat al veniturilor şi o creştere periodică a
acestora)
– Pentru firmă, remuneraţia reprezintă un cost, o cheltuială –
adesea cea mai importantă – care va afecta rezultatele
financiare; apoi este privită şi ca o pârghie de dezvoltare, de
atragere şi fidelizare a lucrătorilor.
• Sistemul de remunerare trebuie să asigure – sub aspect
economic, material – o răsplată a muncii depuse de fiecare
lucrător, o recompensă pentru performanţele individuale şi
colective; totodată trebuie să se ţină seama de realizarea
obiectivelor generale ale organizaţiei, ramurii sau domeniului de
activitate.
• Remuneraţia îmbracă forma salariului, la care se adaugă
diverse premii şi bonusuri în funcţie de rezultatele individuale sau
ale grupului, precum şi alte avantaje (participarea la capital şi la
profit) şi facilităţi (locuinţă, maşină, împrumuturi în condiţii
avantajoase, ajutoare diverse).
• În stabilirea formelor de remunerare şi, mai ales, a nivelului
recompenselor este necesară respectarea unor principii, concentrate
pe două direcţii: echitatea şi performanţa.
Câştigul salarial mediu lunar net pe activităţi ale economiei
naţionale în 2008 și 2010
Ramura de activitate
Lei/
persoană
2008
Lei/
persoană
2010
Raportul faţă
de salariul
mediu pe
economie
2008
Raportul faţă
de salariul
mediu pe
economie
2010
Total economie
Agricultură
Industrie
Construcţii
Comerţ
Hoteluri şi restaurante
Transporturi
Intermedieri financiare
1309
930
1193
1156
1040
773
1576
3208
1391
1024
1388
1125
1166
786
1557
3200
1,00
0,71
0,91
0,88
0,79
0,59
1,21
2,45
1,00
0,73
0,99
0,80
0,83
0,53
1,11
2,30
• În privinţa echităţii trebuie urmărită cea internă, ce vizează
realizarea unui echilibru între nivelul recompenselor pentru
locurile de muncă având cerinţe şi responsabilităţi apropiate, cât
şi cea externă, rezultată din comparaţia cu oferta altor organizaţii
similare sau chiar altor domenii de activitate. Raportat la acest
ultim aspect, nivelul salariului în “hoteluri şi restaurante” se
situează, în ţara noastră, printre cele mai reduse, fapt ce nu
răspunde importanţei turismului în economie şi nu încurajează
dezvoltarea acestuia.
• Respectarea principiului echităţii în complexitatea sa are menirea
de a atrage şi fideliza personalul, de a asigura satisfacţia materială
şi psihosocială a acestuia.
• Legat de performanţă, trebuie avute în vedere realizările
personale şi de grup – respectiv, asigurarea unui echilibru între
contribuţia angajaţilor şi retribuţia lor – precum şi rezultatele
economice (profit, productivitate) sau îndeplinrea altor obiective
legate de poziţia pe piaţă, prestigiul, echilibrul cultural.
• O desfăşurare normală şi eficientă a activităţii în domeniul
turismului presupune o creştere mai rapidă a productivităţii
muncii decât a salariului mediu.