Transcript lectie 15 lanturi si retele trofice.

Lanțuri și rețele trofice
Prof. Pop Aurel
Majoritatea organismelor, cu
excepția celor autotrofe, trăiesc
unele pe seama altora, fiind
consumatori, dar în același timp
sunt
și
hrană
pentru
alte
organisme.
În ecosistem, hrana circulă de la
producători la consumatori fitofagi
si consumatori zoofagi.
Așezând organismele în linie, în ordinea în care sunt mâncate unele de altele.
se obține un lanț în care hrana circulă într-un singur sens
Calea de circulație a materiei și energiei între nivelurile trofice succesive se
numește lanț trofic.
El este consecința relațiilor trofice care se stabilesc între indivizii nivelurilor
trofice succesive.
Lanțul trofic este un șir de
verigi care se succed de la
producători
până
la
ultimul
consumator.
Fiecare verigă reprezintă o
specie.
După tipul de ecosistem, lanțurile
trofice pot fi terestre și acvatice.
FITOPLANCTON → ZOOPLANCTON →
ATERINĂ → LUFAR → CÂINE
DE MARE
FRUNZE → AFIDE → COCCINELLIDAE (buburuze)
→ PIŢIGOI → BUFNIŢĂ
După timpul de activitate al
diferitelor specii, lanțurile trofice sunt
diurne și nocturne.
În unele lanțuri trofice, prima
verigă o constituie materialul
organic mort, de origine vegetală
sau animală, urmată de verigile
animalelor saprofage și zoofage.
(exemplu: frunze moarte – râmă –
cârtiță).
Numărul verigilor într-un lanț
trofic este variabil; frecvent sunt
3-5 verigi, rareori ajungând la un
număr mai mare.
Acest număr este limitat
datorită mai multor factori dintre
care amintim:
 Nu toată hrana (substanța)
dintr-o
verigă
trofică
este
transferată la veriga următoare;
o parte este neutilizabilă, altă
parte neasimilată, iar altă parte
se pierde prin respirație;
 Volumul limitat al cantității
de substanțe minerale care
pătrund în veriga inițială și care
depind de resursele minerale din
sol;
 Dimensiunea
hranei
(de
exemplu, o balenă sau elefant
nu pot fi înghițite de alte
animale);
 Creșterea consumului de
energie spre capătul lanțului trofic
(animalele zoofage consumă
mai multă energie pentru a
obține prada decât animalele
fitofage, iar acestea, consumă
mai
multă
energie
decât
producătorii).
• Într-un lanț trofic se constată
creșterea
dimensiunilor
consumatorilor spre capătul
lor.
În mai multe lanțuri trofice intră și omul, care poate fi:
 Consumator din ultima verigă (de exemplu plante – animale domestice- om,
sau prin consumul de pește, omul încheie unele lanțuri trofice)
 Consumator dintr-o verigă intermediară, următoarea verigă fiind constituită din
diferiți paraziți la om (viermi paraziți, țânțari etc)
În ecosistemele antropizate,
datorită intervenției omului,
lanțurile trofice sunt mult mai
scurte decât cele naturale,
deoarece dispar o serie de
verigi (insecte dăunătoare, păsări
care se hrănesc cu acestea,
animale care nu-și mai găsesc un
adăpost prin distrugerea unor
plante).
Într-un
ecosistem,
lanțurile trofice nu sunt
izolate unele de altele.
Ele se întretaie în
anumite
puncte
de
contact sau noduri.
În aceste noduri se
găsesc
specii
care
consumă hrană diferită
și de aceea pot funcționa
în două sau mai multe
lanțuri
trofice
(de
exemplu, o plantă de
grâu este consumată de
insecte, dar și de diferite
mamifere; bufnița se
hrănește cu păsări, dar și
cu mamifere mici).
Datorită întretăierii lanțurilor trofice, biocenoza se prezintă ca o rețea.
Ea se numește rețea trofică.
Într-o rețea trofică sunt lanțurile trofice principale, alcătuite din specii
dominante ca număr și lanțuri trofice secundare, conectate între ele prin
diferite verigi.
Într-o rețea trofică circulația
substanței nu este liniară ca
într-un lanț trofic, ci descrie un
ciclu trofic, în care toate lanțurile
trofice se închid și se reunesc prin
descompunători după schema:
Rețelele trofice dintr-un ecosistem vin în contact și cu ecosistemele vecine
(de exemplu rețeaua trofică a unei pajiști de câmpie și cea a unei monoculturi).
În zona de contact se constată un număr mare de specii care sunt active în
ambele rețele (de exemplu pe malul unui lac cuibăresc numeroase păsări care se
hrănesc cu pește).
Sfârșit