ustensile de laborator

Download Report

Transcript ustensile de laborator

USTENSILE
DE
LABORATO
R
Profesor PETRE MIRELA
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NUCET
JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
STICLĂRIA DE LABORATOR
Se găseşte sub formă de obiecte finite (vase de laborator, piese de legătură etc.)
sau sub formă de semifabricate (baghete, tuburi de diferite dimensiuni).
Caracteristicile sticlei:
-stabilitate termică- temperatură înaltă de inmuiere, coeficient scăzut de dilataţie,
rezistenţă la şocuri termice;
-Stabilitate chimică- rezistenţă la diferiţi agenţi cum sunt acizii, bazele etc.
Principalele sortimente de sticlă folosite:
-sticla obişnuită- SiO2 75%, Na2O 12%, CaO 13%- se foloseşte la confecţionarea
tuburilor, a baloanelor cotate, borcanelor, sticlelor pentru reactivi;
-sticla Jena, Turda-term- conţine bor şi silicaţi de sodiu şi magneziu- se foloseşte
la confecţionarea majorităţii sticlăriei de laborator;
CITIREA NIVELULUI
LICHIDELOR
LICHIDE
CARE UDĂ STICLA
LICHIDE
CARE NU UDĂ STICLA
LICHIDE
COLORATE ŞI OPACE
menisc superior
menisc inferior
limită superioară
CITIREA GRADAŢIEI de pe pipetă, cilindru, biuretă, flacon cotat etc. se face în aşa
mod încât să fie înlăturată EROAREA DE PARALAXĂ. În acest scop raza vizuală
a observatorului trebuie să fie perpendiculară şi tangentă meniscului la diviziunea
dorită (linia a). În caz contrar, dacă ochiul se găseşte deasupra acestei linii
orizontale, eroarea va fi în minus (linia b), în caz contrar eroarea va fi în plus (linia c)
b
a
c
După măsurarea corectă a volumului de lichid, acesta se lasă să se scurgă în vasul în
care trebuie să fie introdus şi după câteva secunde se apropie vârful pipetei de
peretele interior al vasului pentru a se elimina şi ultimele picături de lichid din
pipetă (fără a sufla cu gura în pipetă).
În analizele chimice paharele
BERZELIUS şi ERLENMEYER
se utilizează pentru a amesteca, a transporta şi a măsura
aproximativ volume de lichide.
Volumele se pot măsura cu eroare de aproximativ 5%.
BALOANELE COTATE
sunt vase cu fundul plat şi gâtul prelungit care
au gravat un inel circular care indică limita lor
de umplere .
Pe baloanele gradate este înscrisă capacitatea
şi temperatura la care au fost etalonate
Sunt utilizate pentru prepararea soluţiilor de
concentraţie anumită şi exactă folosind
substanţe etalon.
Peste cantitatea de substanţă calculată şi
cântărită cu balanţa, se adaugă solvent
până la semnul balonului cotat.
În apropierea semnului solventul se
adaugă cu pipeta, astfel încât lichidul să
curgă pe pereţii balonului cotat.
BALOANELE CU FUND PLAT şi ROTUND
se folosesc la fierberea soluţiilor, colectarea unor
filtrate, determinarea unor constante fizice.
Baloanele cu fund rotund se folosesc de obicei ca
vase de distilare şi de colectare.
balon cu fund plat
Balon Würtz
De reţinut este faptul că baloanele cu bund plat
nu se videază niciodată pentru a elimina pericolul
de implozie.
Există de asemenea, baloane cu mai mult de un gât
care permit realizarea unor instalaţii mai complicate
Balon cu fund rotund
CILINDRII GRADAŢI
sunt utilizaţi la măsurarea volumelor.
Sunt confecţionaţi din sticlă groasă marcată
cu diviziuni care indică volumul în mililitri.
Pentru citirea volumului cilindrul se aşează pe
o suprafaţă orizontală şi se citeşte:
●meniscul inferior tangent diviziunii (pentru
lichidele care udă pereţii)
● meniscul superior tangent diviziunii (pentru
lichidele colorate).
PIPETELE
au formă şi capacitate diferită,
sunt calibrate pentru anumite
temperaturi.
Ele se păstrează în stative speciale.
Pentru a măsura cu pipeta un
anumit volum de soluţie, se
introduce vârful pipetei în soluţie,
se aspiră cu gura sau cu o pară de
cauciuc până nivelul lichidului
depăşeşte gradaţia. Se astupă cu
degetul arătător orificiul de sus al
pipetei şi se lasă să se scurgă
lichidul, ridicând uşor degetul
până când meniscul inferior al
lichidului este tangent la
diviziunea de sus a pipetei.
BIURETA
este un tub de sticlă gradat care
prezinta la partea inferioară un
dispozitiv de reglare a curgerii
lichidului.
Biureta se foloseşte pentru
măsurarea exactă a volumelor
de soluţie sau pentru titrare.
•Se deschide robinetul biuretei pentru scurgerea soluţiei
astfel încât meniscul (inferior pentru soluţii incolore
respectiv superior pentru soluţii colorate) să fie tangent la
gradaţia considerată.
•Se lasă apoi să curgă soluţia cu viteză mică până la
gradaţia corespunzătoare volumului stabilit.
EPRUBETELE
sunt cele mai simple vase de laborator, care
servesc la efectuarea reacţiilor chimice. Ele au
forma unor tuburi de sticlă (gradate sau
negradate) închise la un capăt şi sunt
confecţionate din sticlă obişnuită. Eprubetele se
umplu cu substanţă cel mult până la jumătate şi
agitarea conţinutului se face prin scuturare. Nu
se răstoarnă eprubeta şi
nu se astupă cu degetul. Încălzirea eprubetei se
face înclinând-o pentru a evita degajarea
bruscă a vaporilor şi agitând-o continuu. În
timpul încălzirii eprubeta se ţine cu cleştele din
lemn, evitând orientarea deschiderii acesteia
către persoanele aflate în jur.
CRISTALIZORUL este un
vas scund şi larg de sticlă, cu
pereţi drepţi şi fundul plat.
El se foloseşte pentru obţinerea
cristalelor dintr-o soluţie.
STICLA DE CEAS se foloseşte pentru cântărirea
substanţelor, pentru acoperirea paharelor şi a cristalizoarelor.
CLOPOTUL DE STICLĂ are pereţi groşi şi gura şlefuită.
Sub el se păstrează substanţele, pe care vrem să le ferim de
umiditate, sau se execută arderi în volum limitat de aer.
PÂLNIA DE STICLĂ - diametrul superior de aproximativ 6 cm şi unghiul dintre
pereţii pâlniei de 600. Tubul de scurgere al pâlniei trebuie să fie îngust şi cu o lungime
mai mare decât înălţimea conului pâlniei.
Pentru filtrare se utilizează hârtie de filtru calitativă- în coli şi hârtie de filtru cantitativăîn rondele de diferite diametre.
Hârtia de filtru cantitativă lasă foarte puţină cenuşă prin ardere, încât nu influentează
determinarea, de aceea se şi numeşte “fără cenuşă”.
PÂLNIA DE SEPARARE folosită pentru separarea
lichidelor nemiscibile, cu densităţi diferite, prevăzute cu
dop şlefuit şi robinet
STROPITORUL se umple cu apă distilată.
Cu ajutorul lui se umezeşte hârtia de filtru,
se toarnă apa în eprubete sau în alte vase mici.
BAGHETELE DIN STICLĂ se folosesc la agitarea diferitelor
soluţii, precipitate, dar şi pentru transvazarea soluţiilor.
SPIRTIERA serveşte pentru încălzirea
substanţelor. Pentru ca să nu se evaporeze
spirtul din lampă, ea se păstrează acoperită cu un
capac. Acesta serveşte şi pentru stingerea flăcării.
TREPIEDUL este un suport pentru
susţinerea vaselor deasupra unei flăcări.
SITA METALICĂ CU AZBEST se pune
pe trepied între flacără şi vasele de sticlă sau porţelan,
pentru ca acestea să se încălzească treptat şi uniform.
LAMPA DE GAZ se foloseşte pentru încălzirea substanţelor în
laborator cu instalaţie de gaz. Cea mai des folosită lampă de gaz este
becul Teclu, numit astfel după chimistul român Nicolae Teclu,
care l-a construit.
CREUZETUL este un vas mic de porţelan, în care se încălzesc
diferite substanţe.
CAPSULA este un vas, de obicei de porţelan, folosit pentru
evaporarea lichidelor.
MOJARELE CU PISTIL sunt confecţionate din porţelan şi
servesc la sfărmarea şi omogenizarea substanţelor solide şi
transformarea lor în pulberi fine. Mojarele pot fi
confecţionate din sticlă, porţelan şi agat.
LINGURILE DE LABORATOR şi PENSETA servesc pentru
mânuirea substanţelor solide.
CLEŞTELE DE LEMN PENTRU EPRUBETE
serveşte pentru ţinerea eprubetei într-o flacără.
CLEŞTELE DE CREUZETE, confecţionat din nichel,
oţel inoxidabil, alamă sau aluminiu este folosit la manipularea
creuzetelor curate şi uscate
LINGURA DE ARS foloseşte la arderea unor cantităţi mici
de substanţă direct în flacără
TESTE DE VERIFICARE
COMPLETAŢI DENUMIRILE VASELOR DE LABORATOR:









CORECTEAZĂ AFIRMAŢIILE GREŞITE:
1. Paharul Berzelius are formă conică.
2. Eprubetele sunt confecţionate din porţelan.
3. Cleştii de laborator sunt confecţionaţi numai din metal.
4. Mojarele pot fi din sticlă dar şi din porţelan.
5. Pâlnia de separare foloseşte la separarea lichidelor nemiscibile.
6. Trepiedul foloseşte la mânuirea substanţelor.
7. Încălzirea eprubetei se face ţinînd-o în poziţie perăendiculară pe
flacără.
8. Pentru citirea corectă a volumului unui lichid care udă sticla,
cilindrul se aşază pe o suprafaţă orizontală şi se citeşte meniscul
superior tangent.
INDICĂ MATERIALELE DIN CARE SUNT CONFECŢIONATE URMĂTOARELE
USTENSILE DE LABORATOR:
a. Eprubeta
b. Balon Würtz
c. Creuzet
d. Spatulă
e. Sită
f. Lingură de ars
g. Pipetă
h. Cleşte pentru eprubete
i. Cleşte pentru creuzete
j. Pahar Erlenmeyer
BIBLIOGRAFIE
1. Georgeta Tănăsescu, Maria Negoiu, Teste de chimie- clasa a VII-a,
editura Cartea de buzunar, Bucureşti
2. Cornelia Gheorghiu, Claudia Panait, Caiet de chimie- clasa a VII-a, EDP,
Bucureşti, 1974
3. Dan Seracu, Cartea chimistului amator, editura Albatros, Bucureşti, 1979
4. http://images.google.com
5. http://www.didactic.ro/