art. 19 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare

Download Report

Transcript art. 19 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare

Programul de instruire
a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor
electorale ale
secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora
Alegeri parțiale pentru Camera Deputaților și Senat
din data de 25 mai 2014
CONSIDERAŢII GENERALE
Actele normative care stabilesc cadrul juridic necesar pentru
organizarea și desfășurarea alegerilor parțiale pentru Camera Deputaților și Senat
din data de 25 mai 2014
 Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, cu
modificările și completările ulterioare;
 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2014 privind operaționalizarea
Registrului electoral și pentru modificarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea
și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, precum și unele
măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul
European din anul 2014;
 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/2014 privind modificarea Legii nr.
35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001
şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali;
CONSIDERAŢII GENERALE
Actele normative care stabilesc cadrul juridic necesar pentru
organizarea și desfășurarea alegerilor parțiale pentru Camera Deputaților și Senat
din data de 25 mai 2014
 Hotărârea Guvernului nr. 199/2014 privind stabilirea datei alegerilor parțiale
pentru Camera Deputaților și Senat în unele colegii uninominale din
Circumscripția electorală nr. 18 – județul Galați, Circumscripția electorală nr. 20
– județul Gorj, Circumscripția electorală nr. 22 – județul Hunedoara,
Circumscripția electorală nr. 25 – județul Ilfov, Circumscripția electorală nr. 32
– județul Satu Mare și Circumscripția electorală nr. 42 – municipiul București;
 Hotărârea Guvernului nr. 249/2014 privind stabilirea datei alegerilor parțiale
pentru Camera Deputaților în Colegiul uninominal nr. 3 din Circumscripția
electorală nr. 37 – județul Timiș;
 Hotărârea Guvernului nr. 256/2014 privind stabilirea datei alegerilor parțiale
pentru Senat în Colegiul uninominal nr. 7 din Circumscripția electorală nr. 42 –
municipiul București;
CONSIDERAŢII GENERALE
Actele normative care stabilesc cadrul juridic necesar pentru
organizarea și desfășurarea alegerilor parțiale pentru Camera Deputaților și Senat
din data de 25 mai 2014
 Hotărârea Guvernului nr. 200/2014 privind aprobarea Programului calendaristic
pentru realizarea acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile
parțiale pentru Camera Deputaților și Senat în unele colegii uninominale din
Circumscripția electorală nr. 18 – județul Galați, Circumscripția electorală nr. 20
– județul Gorj, Circumscripția electorală nr. 22 – județul Hunedoara,
Circumscripția electorală nr. 25 – județul Ilfov, Circumscripția electorală nr. 32
– județul Satu Mare și Circumscripția electorală nr. 42 – municipiul București;
 Hotărârea Guvernului nr. 259/2014 privind aprobarea măsurilor, a bugetului și
cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor
parțiale pentru Camera Deputaților și Senat din data de 25 mai 2014, a
modelului timbrului autocolant, a modelelor listelor electorale, a modelului
buletinului de vot, a modelelor ștampilelor electorale și ale altor documente
care vor fi utilizate la aceste alegeri, precum și a condițiilor și duratei păstrării
materialelor rezultate din procesul electoral;
CONSIDERAŢII GENERALE
Actele normative care stabilesc cadrul juridic necesar pentru
organizarea și desfășurarea alegerilor pentru
membrii din România în Parlamentul European
 Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 4/2008 privind condițiile pe care
trebuie să le îndeplinească localurile secțiilor de votare pentru alegerea
Camerei Deputaților și a Senatului;
 Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 2/2012 pentru aprobarea
actualizării delimitării colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei
Deputaţilor şi a Senatului;
 Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 10/2014 privind delimitarea și
numerotarea secțiilor de votare, precum și locurile de desfășurare a votării la
alegerile parlamentare și locale parțiale din data de 25 mai 2014.
CONSIDERAŢII GENERALE
HOTĂRÂRILE și DECIZIILE BIROULUI ELECTORAL CENTRAL
care reglementează modul de organizare și desfășurare a alegerilor parțiale
pentru Camera Deputaților și Senat din data 25 mai 2014
 Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 1/H din 11.04.2014 privind adoptarea
Regulementului de organizare și funcționare a birourilor electorale constituite
la alegerile parțiale pentru Camera Deputaților și Senat din data de 25 mai
2014;
 Decizia Biroului Electoral Central nr. 4/D din 18.04.2014 privind procedura de
acreditare a observatorilor interni la alegerile parțiale pentru Camera
Deputaților și Senat din data de 25 mai 2014.
PRINCIPII DE BAZĂ
Alegerile parlamentare în România se desfăşoară cu respectarea caracterului
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului.
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare
Cetăţenii români au dreptul de vot şi de a fi aleşi, indiferent de rasă, sex,
naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau de
origine socială.
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare
Deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal,
potrivit principiului reprezentării proporţionale.
 Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat
la 70.000 de locuitori;
 Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la
160.000 de locuitori.
art. 5 alin. (1)-(3) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare
Data desfăşurării alegerilor parțiale
pentru Camera Deputaţilor şi Senat
DUMINICĂ, 25 mai 2014
conform
art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 199/2014,
art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 249/2014,
art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 256/2014
AU dreptul la un singur vot pentru alegerea Camerei
Deputaţilor şi la un singur vot pentru alegerea Senatului:
 cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, dacă această vârstă a fost
împlinită până în ziua alegerilor inclusiv
art. 3 alin. (4) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare
NU au drept de vot:
 debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele
condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre
judecătorească definitivă
art. 3 alin. (5) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare
DOCUMENTELE ÎN BAZA CĂRORA SE EXERCITĂ DREPTUL LA VOT
La alegerile parțiale parlamentare din 25 mai 2014 dreptul de vot se
exercită pe baza actului de identitate, adică:
 Cartea de identitate;
 Cartea de identitate provizorie;
 Buletinul de identitate;
 Carnetul de serviciu militar - în cazul elevilor din şcolile militare.
art. 2 pct. 32 din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare
ATENŢIE!
NU SE UTILIZEAZĂ CĂRŢILE DE ALEGĂTOR !
NU SE EXERCITĂ DREPTUL LA VOT PE BAZA PAŞAPORTULUI !
ATENȚIE!
 Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada
sau localitatea unde îşi au domiciliul, potrivit delimitării făcute conform
legii;
 Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi
persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii votează la secţia la care îşi
desfăşoară activitatea, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu
uninominal în care se află secţia de votare respectivă;
 Candidaţii pot vota la oricare dintre secţiile de votare din cadrul
colegiului uninominal în care candidează
art. 8 alin. (1) – (4) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
LISTELE ELECTORALE
utilizate în secțiile de votare
(art. 221 – 222, art. 26-27 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
La alegerile parțiale pentru Camera Deputaților și Senat din data de 25
mai 2014 în secțiile de votare se folosesc următoarele tipuri de liste electorale:
COPII DE PE LISTELE ELECTORALE PERMANENTE
LISTE ELECTORALE SUPLIMENTARE
EXTRASUL DE PE COPIA LISTEI ELECTORALE PERMANENTE SAU DE PE LISTA
ELECTORALĂ SUPLIMENTARĂ
COPIILE DE PE LISTELE ELECTORALE PERMANENTE
(art. 26 alin.(10) și (11) din Legea nr. 35/2008, cu modificările ulterioare)
Copiile de pe listele electorale permanente – se întocmesc de către primari în două
exemplare şi cuprind: numele şi prenumele alegătorului, codul numeric personal,
domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, numărul circumscripţiei electorale,
numărul colegiului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor, numărul colegiului
uninominal pentru alegerea Senatului, numărul secţiei de votare, precum şi o rubrică
destinată semnăturii alegătorului.
Un exemplar se păstrează de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale, iar
un exemplar se predă birourilor electorale ale secţiilor de votare, în preziua
votării.
Modificările intervenite după predarea copiilor de pe listele electorale permanente
către birourile electorale ale secțiilor de votare se comunică Autorităţii Electorale
Permanente şi biroului electoral al secţiei de votare în termen de 24 de ore.
LISTELE ELECTORALE SUPLIMENTARE
(art. 8 alin. (4) și art. 27 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
În listele electorale suplimentare sunt înscrişi, de către preşedintele biroului
electoral al secţiei de votare:
 persoanele care se prezintă la vot şi fac dovada că domiciliază pe raza secţiei
de votare respective, însă au fost omise din copia de pe lista electorală
permanentă;
 membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi persoanele
însărcinate cu menţinerea ordinii votează la secţia la care îşi desfăşoară
activitatea, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu uninominal în care se află
secţia de votare respectivă;
 candidaţii, dacă îşi exercită dreptul de vot la o altă secţie de votare din cadrul
colegiului uninominal în care candidează, decât secţia de votare la care este
arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul.
Întâmpinările formulate cu privire la listele suplimentare se soluţionează de către
biroul electoral al secţiei de votare, prin decizie.
EXTRASUL DE PE COPIA LISTEI ELECTORALE PERMANENTE SAU DE PE LISTA
ELECTORALĂ SUPLIMENTARĂ
(art.42 alin. 221 - 22 3 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
Extrasul de pe copia listei electorale permanente sau de pe lista electorală
suplimentară se întocmește de președintele biroului electoral al secției de votare
în cazul votării prin intermediul urnei speciale (mobile).
Persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste
electorale existente în secție.
CINE VOTEAZĂ CU URNA SPECIALĂ (MOBILĂ)?
(art.42 alin. 221 și 22 2 și art. 711 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
 Alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, dacă sunt
arondaţi conform domiciliului la acea secţie de votare;
 Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele
care sunt în executarea unei condamnări, dar nu şi-au pierdut drepturile
electorale cu condiţia să domicilieze în unitatea administrativ-teritorială pe raza
căreia se află locul de detenţie.
Cum se procedează la votarea cu
URNA SPECIALĂ (MOBILĂ)?
(art.42 alin. 221 și 223 și art. 711 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi
completările ulterioare)
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate trimite urna specială la
alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate și la persoanele
deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care sunt în
executarea unei condamnări, dar nu şi-au pierdut drepturile electorale, numai
dacă:
 aceştia au făcut o cerere scrisă în acest sens;
 au anexat copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte
că sunt netransportabile;
 domiciliază în raza teritorială a secţiei de votare respective;
 este asigurat secretul votului.
Cum se procedează la votarea cu
URNA SPECIALĂ (MOBILĂ)?
(art.42 alin. 221 și 223 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările
ulterioare)
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare aprobă ca o echipă formată din
cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu
materialul necesar votării (ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot) la
locul unde se află alegătorul.
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare întocmeşte un extras de pe
copia listei electorale permanente sau de pe lista electorală suplimentară
existentă la secţia respectivă pe care îl semnează şi îl ştampilează cu ştampila de
control a secţiei de votare. În raza unei secţii de votare se utilizează o sigură urnă
specială.
Urna specială se poate deplasa numai pe raza teritorială arondată la respectiva
secţie de votare.
Cum se procedează la votarea cu
URNA SPECIALĂ (MOBILĂ)?
(art. 711 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
Pentru persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau pentru
persoanele care sunt în executarea unei condamnări, dar nu şi-au pierdut
drepturile electorale pot vota prin intermediul urnei speciale, numai dacă
domiciliază în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află locul de
detenţie.
Solicitarea de trimitere a urnei speciale se scrie personal de către solicitant şi se
depune prin intermediul aparţinătorilor acestuia la secţia de votare unde persoana
lipsită de libertate este arondată conform domiciliului.
BIROURILE ELECTORALE
Pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parțiale pentru Camera
Deputaților și Senat din data de 25 mai 2014
Se constituie:
 BIROUL ELECTORAL CENTRAL - format
vicepreședinții Autorității Electorale Permanente
din
președintele
și
art. 16 alin. (12) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare
 BIROURI ELECTORALE DE CIRCUMSCRIPȚIE – formate din 2
judecători, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente și câte un
reprezentant al partidelor politice parlamentare.
art. 16 alin. (11) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare
 BIROURI ELECTORALE ALE SECȚIILOR DE VOTARE – formate dintrun președinte, un locțiitor al acestuia și 7 membri.
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare
BIROUL ELECTORAL CENTRAL
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Biroul Electoral Central adoptă decizii şi
hotărâri.

Hotărârile Biroului Electoral Central se dau pentru interpretarea unitară a legii
şi sunt general obligatorii.

Deciziile Biroului Electoral Central se dau în aplicarea prevederilor prezentei
legi, precum şi în soluţionarea întâmpinărilor şi contestaţiilor pe care este
competent să le soluţioneze.
Deciziile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate autorităţile,
instituţiile publice, birourile electorale, precum şi pentru toate organismele cu
atribuţii în materie electorală, de la data aducerii la cunoştinţă în şedinţă publică.
art. 15 alin. (4) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare
Hotărârile şi deciziile Biroului Electoral Central, precum şi alte informaţii privind
activitatea acestui organism electoral pot fi consultate prin accesarea site-ului
www.roaep.ro, pagina PREZENTARE, secțiunea BIROUL ELECTORAL CENTRAL –
Pentru alegerile parlamentare partiale din data de 25 mai 2014.
BIROURILE ELECTORALE ALE SECȚIILOR DE VOTARE
(art. 19 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
 sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia, care sunt, de regulă,
magistraţi sau jurişti, precum şi din 7 membri;
 nu pot funcţiona cu mai puţin de 5 membri;
 desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a
locţiitorilor acestora se face cu 8 zile înainte de ziua votării, de către
preşedintele tribunalului, în şedinţă publică anunţată cu 24 de ore înainte, prin
tragere la sorţi, pe funcţii, dintre magistraţi sau alţi jurişti existenţi în județ sau
în municipiul București;
 completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare cu reprezentanţii
partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se face de președintele biroului
electoral de circumscripție;
 operaţiunile de desemnare a membrilor cu care se completează biroul electoral
al secţiei de votare se consemnează într-un proces-verbal care constituie actul
de investitură.
 în termen de o zi de la expirarea termenului de completare, preşedintele
biroului electoral de circumscripție comunică primarilor, prin intermediul
institușțiilor prefectului, componenţa birourilor electorale ale secţiilor de votare
aflate în raza teritorială a localităților acestora.
BIROURILE ELECTORALE ALE SECȚIILOR DE VOTARE
(art. 131 și art. 42 alin. (22) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
 Biroul electoral al secției de votare lucrează în prezenţa majorităţii membrilor
săi şi adoptă decizii cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Votul se exprimă
deschis şi poate fi numai „pentru” sau „împotrivă”. În caz de egalitate de voturi,
votul preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare este hotărâtor.
 Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să primească
orice sesizare scrisă cu privire la nereguli produse în timpul procesului de
votare, înaintată de membri ai biroului electoral al secţiei de votare, candidaţi,
observatori ori alegători prezenţi în secţia de votare. În lipsa președintelui
aceste atribuții îi revin locțiitorului.
BIROURILE ELECTORALE ALE SECȚIILOR DE VOTARE
(art. 132 și art. 42 alin. (22) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
 Dacă sesizarea se înaintează în dublu exemplar președintele va menţiona pe
copia ce rămâne la persoana care o înaintează faptul că a luat cunoştinţă de
sesizarea respectivă şi numărul sub care este înregistrată. În lipsa președintelui
aceste atribuții îi revin locțiitorului.
ATENȚIE!
Reprezentanții formațiunilor politice în birourile electorale ale secțiilor de votare
nu pot primi alte însărcinări decât cele prevăzute de Legea nr. 35/2008, cu
modificările și completările ulterioare.
Cu cel puţin 1 zi înainte de data alegerilor – 24 mai 2014
(art. 20 lit. a), art. 36 alin. (4) și (5) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările
ulterioare)
Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare primesc:
 buletinele de vot
 materialele necesare birourilor electorale ale secţiilor de votare
 copiile listelor electorale permanente.
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare afişează la sediul
secţiei de votare:
 un exemplar al buletinului de vot, vizat şi anulat de preşedintele biroului
electoral de circumscripție.
În ajunul zilei alegerilor – 24 mai 2014, ora 1800
(art. 41 alin. (6) și (7) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu membrii
acestuia, trebuie să fie prezenţi la sediul secţiei de votare, fiind obligat să
dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii
operaţiunilor de votare;
 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare dispune îndepărtarea
materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului
secţiei de votare;
 preşedintele dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.
Pregătirile pentru începerea votării - ora 0600 – ora 0700
(art. 41 alin. (8) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri şi,
după caz, a persoanelor acreditate, verifică:
 urnele;
 listele electorale;
 buletinele de vot şi ştampilele.
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare consemnează într-un procesverbal :
 numărul persoanelor înscrise în copia listei electorale permanente;
 numărul buletinelor de vot;
 numărul ştampilelor cu menţiunea „VOTAT”.
ATENŢIE: După încheierea acestei operaţii preşedintele închide şi
sigilează urnele, aplicând ştampila de control a secţiei de votare.
Pregătirile pentru începerea votării - ora 0600 – ora 0700
(art. 41 alin. (9) și (10) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat:
 să asigure aplicarea ştampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de
vot în locul special marcat
 să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.
IMPORTANT
În privinţa luării de măsuri necesare desfăşurării alegerilor în bune condiţii,
atribuţiile preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, se întind şi în afara
localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot,
precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 m.
În ziua alegerilor - 25 mai 2014
Desfăşurarea votării - ora 0700 – ora 2100
(art. 41 alin. (12) și (13) și art. 42 alin. (3) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
IMPORTANT
În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţi şi de
delegaţii şi observatorii acreditaţi, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile
publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar
pentru votare.
Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi persoanelor
acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă
electorală.
 Se permite accesul alegătorilor în sala de vot în serii corespunzătoare
numărului cabinelor.
 Fiecare alegător prezintă actul de identitate preşedintelui biroului electoral al
secţiei de votare şi verifică dacă alegătorul este înscris în copia de pe lista
electorală permanentă.
 Alegătorul semnează în listă la poziţia destinată lui şi după aceea i se
încredinţează buletinul de vot şi ştampila pentru votare.
În ziua alegerilor - 25 mai 2014
Desfăşurarea votării - ora 0700 – ora 2100
(art. 42 alin. (2), (6) și (21) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
În situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către
preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate semna în copia de pe
lista electorală, se face menţiunea în listă, cu confirmarea, pe bază de semnătură,
a unui membru al biroului electoral.
ATENŢIE: Alegătorul care refuză să semneze în copia de pe lista electorală
permanentă nu poate să îşi exercite dreptul de vot.
Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila care poartă
menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele şi prenumele
candidatului pe care îl votează.
IMPORTANT: Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să
cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta.
ATENŢIE: Însoţitorul nu poate fi din rândul observatorilor sau membrilor biroului
electoral al secţiei de votare.
În ziua alegerilor - 25 mai 2014
Desfăşurarea votării - ora 0700 – ora 2100
(art. 42 alin. (8)-(11) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
Preşedintele eliberează numai o singură dată, la cererea alegătorului, un nou
buletin de vot, numai dacă acesta a aplicat greşit ştampila cu menţiunea „VOTAT”
şi nu a introdus buletinul în urnă. El reţine şi anulează buletinul de vot iniţial şi
face menţiunea în procesul verbal al operaţiunilor de votare.
După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel ca pagina netipărită care
poartă ştampila de control să rămână în afară, şi le vor introduce în urnă, având
grijă să nu se deschidă.
ATENŢIE: Îndoirea greşită a buletinului NU ATRAGE NULITATEA acestuia.
Ştampila “VOTAT ”se restituie preşedintelui sau membrilor desemnaţi de acesta,
după care se va aplica, după caz:
 ştampila “VOTAT”
- pe buletin, pe cartea de identitate provizorie
pe carnetul de serviciu militar;
 timbrul autocolant
- pe cartea de identitate.
În ziua alegerilor - 25 mai 2014
Desfăşurarea votării - ora 0700 – ora 2100
(art. 42 alin. (14)-(15) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
ATENŢIE
Candidaţii şi oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se
prezintă la vot. În acest caz, identitatea se stabileşte de preşedintele secţiei de
votare prin orice mijloace legale.
În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele secţiei de votare va opri
de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces verbal şi
va sesiza această situaţie autorităţilor competente.
În ziua alegerilor - 25 mai 2014
OBSERVAREA ALEGERILOR
(art. 43 alin. (1) și (7) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
În afara membrilor birourilor electorale, la toate operaţiunile din secţiile de votare,
pot asista:
 Candidaţii;
 Observatori interni;
 Reprezentanţi ai unor organizaţii străine;
 Reprezentanţi ai presei scrise, radioului şi televiziunii, români şi străini.
Observatorii nu pot interveni în nici un mod în organizarea şi desfăşurarea
alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris preşedintele biroului electoral
în cazul constatării unei neregularităţi.
Orice act de propagandă pentru sau împotriva unui competitor electoral sau
încercarea de a influenţa opţiunea alegătorului, ca şi încălcarea în orice mod a
actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, suspendarea acreditării
de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea
imediată a persoanei respective din secţia de votare.
În ziua alegerilor - 25 mai 2014
SUSPENDAREA VOTĂRII
(art. 42 alin. (16)-(19) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
 Preşedintele secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice.
 Durata totală a suspendărilor nu poate depăşi o oră.
 Suspendarea TREBUIE anunţată prin afişare la uşa localului de vot imediat ce
s-a produs evenimentul ce a declanşat suspendarea.
 În timpul suspendării, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi celelalte
documente şi materiale ale biroului electoral al secţiei de votare vor rămâne
sub pază permanentă. În timpul suspendării nu pot părăsi sala de votare mai
mult de jumătate din numărul membrilor secţiei de votare în acelaşi timp.
 Candidaţii şi persoanele acreditate care asistă la votare nu pot fi obligate să
părăsească sala de votare în acest timp.
În ziua alegerilor - 25 mai 2014
ÎNCHIDEREA VOTĂRII – ORA 2100
(art. 43 alin. (23)-(25) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
La ora 21,00 preşedintele secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune
închiderea secţiei de votare.
Persoanelor existente la ora 21,00 în sala în care se află secţia de votare li se va
permite să îşi exercite dreptul de vot.
ATENŢIE!
Preşedintele secţiei de votare informează biroul electoral de circumscripție cu
privire la decizia de prelungire a duratei votării, de îndată ce adoptă o astfel de
decizie, precum şi cu privire la închiderea secţiei atunci când perioada de
prelungire se încheie.
DUPĂ ÎNCHIDEREA VOTĂRII
ÎNAINTE DE DESCHIDEREA URNELOR
(art. 45 alin. (1)-(4) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
 preşedintele, în prezenţa membrilor biroului electoral al secţiei de votare,
anulează buletinele de vot rămase neîntrebuinţate;
 se consemnează în procesul-verbal numărul buletinelor de vot anulate;
 se numără toţi alegătorii din copiile listelor electorale permanente şi
suplimentare care au participat la vot şi se consemnează numărul lor în
rubricile corespunzătoare din procesul-verbal;
 se îndosariază listele electorale suplimentare în ordinea întocmirii lor;
 se adună buletinele de vot utilizate aşa cum rezultă din listele de alegător cu
buletinele de vot neutilizate şi anulate. Suma acestora, care trebuie să
corespundă cu numărul de buletine primite în cadrul secţiei de votare, se
consemnează în procesul-verbal. În cazul în care suma lor este alta decât
numărul de buletine de vot primite, se precizează în procesul-verbal motivul
pentru care apare eroarea, luând în considerare şi întâmpinările şi contestaţiile
adresate biroului electoral al secţiei de votare.
DUPĂ ÎNCHIDEREA VOTĂRII
DESCHIDEREA URNELOR ȘI NUMĂRAREA VOTURILOR
(art. 45 alin. (6)-(10) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
 Deschiderea urnelor se face în mod succesiv. Următoarea urnă se deschide
numai după ce se efectuează numărătoarea buletinelor de vot şi se
consemnează rezultatele în procesul-verbal de la urna anterioară;
 Preşedintele va citi, cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin, numele şi
prenumele candidatului votat şi va arăta buletinul de vot celor prezenţi;
 Pe formularul tipizat elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, unul dintre
membrii biroului electoral asistat de cel puţin încă un membru al acestuia
consemnează opţiunea ce rezultă prin citirea fiecărui buletin de vot;
 Fiecare buletin de vot citit şi consemnat în formular este aşezat de către
preşedinte şi membrii biroului electoral, într-un pachet separat pentru fiecare
partid politic;
 Pentru buletinele de vot nule, voturi albe, cât şi pentru cele contestate se fac
pachete separate.
DUPĂ ÎNCHIDEREA VOTĂRII
DESCHIDEREA URNELOR ȘI NUMĂRAREA VOTURILOR
(art. 45 alin. (11)-(13) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control a secţiei de votare,
buletinele vot de alt model decât cel legal aprobat, sau la care ştampila este
aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora.
Sunt voturi albe buletinele care nu au aplicată ştampila „VOTAT”.
Aceste buletine nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
În cazul în care există buletine de vot pentru care există opinii diferite privind
valabilitatea votului, acesta va fi atribuit unui candidat sau va fi considerat nul în
funcţie de părerea majorităţii membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
DUPĂ ÎNCHIDEREA VOTĂRII
ÎNTOCMIREA PROCESELOR-VERBALE
(art. 45 alin. (14), (16)-(18) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
Rezultatul se consemnează într-un tabel şi se încheie procesul-verbal de
consemnare a rezultatelor votării, în două exemplare originale.
Procesele verbale se semnează de preşedinte, locţiitorul acestuia precum şi de
membrii biroului electoral al secţiei de votare şi au ştampila de control a secţiei.
Lipsa semnăturilor unor membri ai biroului electoral al secţiei de votare nu
influenţează asupra valabilităţii procesului-verbal. Preşedintele va menţiona
motivele care au împiedicat semnarea.
IMPORTANT
Fiecare membru al secţiei de votare are dreptul de a obţine o copie a procesuluiverbal, semnată de către preşedintele secţiei de votare, sau de către locţiitorul
acestuia, după caz, şi de către ceilalţi membri ai biroului.
DUPĂ ÎNCHIDEREA VOTĂRII
ÎNTOCMIREA PROCESELOR-VERBALE
(art. 44 și art. 45 alin. (19) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
ATENŢIE!
La toate operaţiunile ce ţin de numărarea voturilor participă membrii birourilor
electorale ale secţiilor de votare şi pot asista candidaţii şi persoanele acreditate.
În timpul operaţiunilor de votare şi de deschidere a urnelor se pot face întâmpinări
şi contestaţii cu privire la aceste operaţiuni. Acestea se soluţionează pe loc de
către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare.
ÎNTOCMIREA DOSARELOR
ce se transmit birourilor electorale de circumscripție
(art. 45 alin. (22) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
Dosarul care se înaintează biroului electoral de circumscripție va cuprinde:
două exemplare originale din procesul-verbal;
contestaţiile formulate;
buletinele de vot nule şi cele contestate;
formularele tipizate care au folosit la calculul rezultatelor;
listele electorale utilizate în cadrul secţiei de votare, îndosariate pe tipuri de
liste:
● copia listei electorale permanente în care au semnat alegătorii;
● listele electorale suplimentare;
● extrasul de pe copia listei electorale permanente sau de p lista
electorală suplimentară.





Dosarele, sigilate şi stampilate, se vor înainta biroului electoral de circumscripţie,
în cel mult 24 de ore de la încheierea votării, de către preşedintele secţiei de
votare, cu pază militară şi însoţit, la cerere, de reprezentanţii competitorilor
electorali în biroul electoral al secţiei de votare, candidaţii sau persoanele
acreditate.
MATERIALELE CARE SE PREDAU LA JUDECĂTORII
(art. 20 lit. g) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare)
Materialele care se predau la judecătorii sunt următoarele:




buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate;
buletinele de vot anulate;
ştampilele;
celelalte materiale utilizate în procesul electoral.
DATE DE CONTACT
BIROUL ELECTORAL CENTRAL
Str. Stavropoleos, Nr. 6, Bucureşti, Sector 3, 030084
Tel./fax 021.310.08.57
E-mail [email protected]
Site www.roaep.ro/becpp2014.ro